Cum construim medii de învățare

Aveți un copil de 2 sau 3 ani? Vă gândiți să-l înscrieți la grădiniță în această toamnă? Vă invităm să aflați mai multe despre lucrurile importante atunci când începeți grădinița. Coordonatorul educațional al Avenor Nursery, Tania Răduță, explică într-o scrisoare deschisă adresată părinților modul în care mediul de învățare construit de echipa noastră ajută fiecare copil să învețe și să se dezvolte.

„Dragi părinți,

Crearea unui mediu care să permită fiecărui copil să se simtă în siguranță, să se joace, să exploreze și să învețe este un aspect cheie în curriculumul Early Years Foundation Stage. Acest lucru, împreună cu o perioadă de acomodare atent pregătită pentru fiecare copil, în funcție de propriile interese și nevoi, fac ca primele zile de grădiniță să fie cât mai ușoare pentru copii și, de asemenea, pentru părinții care sunt uneori mai emoționați decât copiii.

Curriculum-ul nostru oferă activități în limba engleză captivante, amuzante și în același timp relevante pentru dezvoltarea copilului de vârstă preșcolară. Acesta este construit în jurul a patru principii ce pot fi „simțite” din momentul în care intrați în grădinița noastră.

Un mediu educațional stimulant susține dezvoltarea copilului în toate cele șapte arii de învățare. Este centrat pe copil și are trei componente importante: cadrul emoțional ce reprezintă atmosfera mediului de învățare, spațiile interioare cu resursele disponibile care susțin activitățile inițiate de copii și profesori și spațiul exterior care încurajează mișcarea, creativitatea și explorarea.

Oferirea unui mediu propice pentru fiecare copil poate fi dificilă, dar în același timp plină de satisfacții pentru profesori și copii, deoarece beneficiază de activități diferențiate concepute sau inițiate în conformitate cu propriile interese. Este nevoie de planificare riguroasă și multă atenție la detalii.

Ne asigurăm că fiecare copil se simte bine-venit și le acordăm timp pentru a forma o legătură emoțională cu profesorii lor.

Prețuim unicitatea fiecărui copil. Înțelegem și respectăm aportul fiecare copil în termeni de cultură, limbă, tip familial sau credințe. De asemenea, constatăm că fiecare copil învață altfel în fiecare zi. Observăm modele diferite în jocul lor, iar noi le oferim oportunități de a se implica în învățarea activă prin explorare. De asemenea, transformăm greșelile în oportunități de învățare, îi încurajăm să își recunoască calitățile unice și îi susținem pentru a-și face prieteni noi și pentru a forma și menține relații pozitive.

Numai prin relațiile pozitive copiii învață să fie puternici și independenți. Ne asigurăm că fiecare copil se simte bine-venit și le acordăm timp pentru a forma o legătură emoțională cu profesorii lor. În același timp, profesorii construiesc relații pozitive cu părinții prin feedback și comunicare eficientă. Ascultăm părinții și copiii, luăm în considerare feedback-ul primit și acest lucru ne motivează să ne autodepășim în mod constant.

Fiecare copil are dreptul la învățare și dezvoltare. Acest lucru va rezulta doar din interacțiunea celorlalte trei principii descrise mai sus. La Avenor Nursery, echipele didactice și non-didactice învață unele de la altele și lucrează  cu pasiune pentru a asigura starea de bine și progresul copiilor. Avem în vedere principalele arii de învățare atunci când planificăm fiecare activitate în parte pentru copii (Dezvoltare personală, socială și  emoțională, Dezvoltare psihomotorie și Comunicare și Limbaj) pentru a pune bazele ariilor specifice de învățare (Scriere și Citire, Matematică, Cunoașterea mediului înconjurător și Artă și Design) pentru preșcolari.

Nu este greu să urmezi sau să adaptezi un curriculum; cel mai important este să creezi o cultură a învățării pe baza principiilor fundamentale. În acest fel, copiii, părinții și profesorii pot sărbători succesul și continua călătoria de învățare.”

Toate cele bune,

Tania RĂDUȚĂ, Coordonator Educațional Avenor Nursery


Profilul absolventului Avenor

Dana Papadima, Directorul Educațional al Avenor College, vorbește despre specificul bilingv al școlii noastre și despre celebrarea identității naționale, o componentă esențială în profilul absolventului Avenor College.

„Specificul bilingv al Avenor College face ca elemente de limbă și civilizație britanică să coexiste armonios și echilibrat cu cele de limbă și cultură românească. Vorbind de limba română, cunoștințele și deprinderile culturale nu se găsesc doar în cadrul orelor stabilite de programa națională de limba și literatura română pentru primar și gimnaziu, ci la nivelul majorității activităților și evenimentelor desfășurate în școală și în afara ei. Ne referim astfel la noțiuni de patrimoniu românesc, cultural, geografic, scris sau nescris, la cunoștințe despre patrimoniul bucureștean și al împrejurimilor Capitalei, la sentimentul de apartenență la o comunitate socio-culturală. Orele de limba română, de geografie, istorie, dirigenție, arte, excursiile, evenimentele culturale, concursurile școlare reprezintă multipe prilejuri de a trezi în elevii noștri conștiința și mândria identitară.

Cunoștințele de patrimoniu românesc sunt duse mai departe, la orele de limba română de la liceu, pentru care am construit o programă specifică, având baza în programa națională. Cursul de limba română de la liceu este încununat la finalul fiecărui an de studiu cu susținerea unei activități de absolvire în fața publicului: proiect de grup, dezbatere, eseu și, în clasa a 12-a, discurs pe o temă dată.

Celebrarea identității naționale este o componentă esențială a clădirii unui profil de absolvent de liceu reflexiv, încrezător, informat. Identitatea lingvistico-culturală reprezintă fermentul esențial și necesar pentru a ajuta la crearea de caractere frumoase, guvernate de un sistem de valori și principii morale perene. Faptul că prima noastră generație de absolvenți și-a găsit drumul spre universități remarcabile, atât din străinătate, cât și din România, că se „mișcă” cu ușurință și dezinvoltură în și între sisteme diferite, culturi diferite, se datorează și preocupării școlii de a le sădi și proteja cultura identitară. Conștienți și onorați că au rădăcini românești, elevii noștri, absolvenții noștri devin în mod natural cetățeni europeni, cetățeni ai lumii contemporane.”

Puterea învățării

Tania Răduță, Coordonator Educațional Avenor Nursery, vorbește despre emoțiile și provocările unui nou început, dar și despre „puterea învățării” care ghidează copiii, părinții și echipa grădiniței în călătoria lor educațională.

„Noile începuturi la grădiniță sunt mereu însoțite de emoții intense și de provocări pentru toți co-creatorii călătoriei noastre de învățare Early Years: copii, părinți și profesori.

Cei mici vor intra pentru prima dată în această lume, unii dintre ei simțindu-se mai pregătiți decât alții să-și cunoască noii colegi, să acorde încredere noilor adulți și să trăiască într-un mediu nou care, mai devreme sau mai târziu, le va deveni ‘a doua casă’. Vom învăța de la părinți despre particularitățile fiecărui copil pentru a pregăti cu grijă o perioadă de adaptare flexibilă pentru fiecare copil.

Vor fi, desigur, copii curioși care se vor bucura să-și continue parcursul de învățare, să-și împărtășească gândurile, interesele și experiențele cu prietenii și să-și facă prieteni noi printre colegi. Toate aceste momente le vor permite să ne arate ce știu deja și să continue să aibă inițiativă și să dezvolte idei noi.

Echipa Grădiniței Avenor este pregătită pentru noi provocări, motivată de pasiune și cu o mare disponibilitate de a învăța unii de la alții și de a co-crea experiențe de învățare semnificative alături de copii.

Creștem și ne schimbăm și noi mereu, la fel ca cei mici, și unul dintre lucrurile în care credem cu tărie este ‘puterea învățării’.

Beneficiem de un mediu de învățare sigur, care joacă un rol important în dezvoltarea încrederii copiilor, stimei de sine, autonomiei și le stimulează dorința de a descoperi.
Spațiile interioare au fost renovate, iar locul de joacă exterior este îmbunătățit pentru a susține mai bine învățarea inițiată de copii.
Programul zilnic pentru grupele de Reception și Year 1 a fost modificat pentru a include mai mult timp pentru outdoor learning și pentru a le oferi copiilor mai mult timp de joacă.

De-abia așteptăm să simțim ‘vibe-ul’ – cum spun cei care ne vizitează grădinița – călătoriei noastre împreună în anul 2019-2020!”

Tranziția către viața școlară

Mirela Voicu, Coordonatorul Ciclului Primar Mic, explică rolul jocului în procesul de adaptare prin care trec copiii atunci când fac tranziția de la grădiniță la școală.

Pentru a asigura un start bun elevilor din clasa pregătitoare, noi, învățătoarele, avem în vedere afirmația lui Edouard Claparède – „Jocul este cea mai bună introducere în arta de a munci”. Astfel, dezvoltarea integrală a elevului de vârstă școlară mică necesită un mod integrat de abordare a activităților de predare-învățare-evaluare prin joc.

Prin joc, copilul descoperă lumea, manipulează obiectele, dobândeşte cunoştinţe şi încredere în sine. Jocul asigură copiilor un mediu plăcut în care să-şi manifeste curiozitatea şi spontaneitatea, în care creativitatea şi experienţa personală să reprezinte elementul principal. Dezvoltarea copilului este dependentă de ocazii oferite de rutina zilnică din școală, de interacțiunea cu ceilalți, de organizarea mediului din școală sau de activitățile și situațiile de învățare special concepute.

Clasa pregătitoare înlătură trecerea brutală de la grădiniţă la şcoală având rolul de a-i obișnui pe copii cu modul de socializare într-un mediu organizat, fapt care contribuie la dezvoltarea personalității lor. Aceasta va asigura trecerea treptată de la programul interactiv din grădiniță la mediul școlar, cu program fix reprezintând pentru copilul de 6 ani un univers al poveștilor, al învățării prin joc, și nu un spațiu rigid al cunoașterii, al constrângerii. Copilul învaţă jucându-se şi în acelaşi timp se familiarizează cu atmosfera din şcoală.

Copiii vor avea un curriculum nou, adecvat vârstei, iar sala de clasă este adaptată vârstei lor, în aşa fel încât permite învăţarea prin joc şi pregătirea pentru clasa 1, utilizând resurse de învăţare moderne. Copiii îşi vor dezvolta capacitatea de a comunica, vor consolida contactele cu lumea numerelor şi a literelor, vor învăţa să observe mediul înconjurător şi să interacţioneze cu ceilalţi copii şi cu adulţi prin jocuri didactice, activităţi în echipă, activităţi de descoperire.

Pregătirea pentru schimbare

Despre modul în care sunt pregătiți copiii pentru tranziția între ciclurile de școlarizare la Avenor College, despre temele școlii și învățarea bazată pe proiect – project-based learning (PBL) – vorbește coordonatorul ciclului primar mare, Ramona Mucenic.

Bine v-am regăsit, dragi părinți și elevi,

Anul școlar pe care, cu ușoară nostalgie, l-am lăsat în urmă, rămâne un an memorabil pentru întreaga noastră comunitate: pe cât de intens, pe atât de marcat de momente plăcute, evenimente memorabile și rezultate excepționale obținute de elevi.

Evaluarea competenţelor fundamentale la finalul claselor a 2-a și a 4-a prin administrarea testelor specifice de Evaluare Națională a confirmat din nou capacitatea copiilor de a aplica, analiza și interpreta  cunoștințele acumulate. Mai mult decât atât, ne mândrim cu deprinderile de studiu individual pe care le dezvoltăm încă din clasele mici, pentru a crește elevi independenți, curioși, deschiși, capabili să lucreze în colaborare unii cu ceilalți.

Una dintre preocupările noastre constante este asigurarea unei tranziții cât mai ușoare între ciclurile de școlarizare. Indiferent dacă va merge la clasa pregătitoare, la ciclul primar mare, gimnaziu sau liceu, elevul comunității Avenor este pregătit treptat pentru schimbare, prin activități atent planificate.

În clasa a 4-a, copiii au fost familiarizați pe tot parcursul anului cu realitățile gimnaziului și ale clasei a 5-a, în particular. Și-au cunoscut o parte dintre viitorii profesori, au participat la lecții ale colegilor mai mari, au realizat proiecte împreună cu aceștia. În cel de-al doilea semestru, parte din calificativele specifice ciclului primar au fost dublate de note/punctaje, în așa fel încât viitorii elevi de gimnaziu s-au obișnuit treptat cu noul sistem de notare. Învățătoarele și profesorii se întâlnesc periodic pentru a monitoriza progresul elevilor și pentru a gândi împreună cele mai eficiente strategii care să asigure evoluția acestora, din punct de vedere academic, emoțional sau comportamental.

Încă de anul trecut, temele școlii au devenit mai vizibile prin transformarea orei săptămânale de Assembly în modul PBL (Project-Based Learning). Obiectivul principal vizează extinderea învățării prin planificarea, organizarea și desfășurararea unor proiecte de grup cu caracter aplicat, cât mai mult ancorate în cotidian. Prin acest program de învățare transdisciplinară, exersăm competențe de tip soft skills prin care elevii apelează în mod natural și autentic la gândirea critică și creativă, demonstrând empatie și capacitatea de a lua decizii în grup.
Anul acesta avansăm către faza a doua a programului de învățare bazată pe proiect – PBL, fiind ghidați de David Taylor, specialist în abordarea cross-curiculară a învățării. Cele trei ore de PBL vor cuprinde arii curriculare diverse, integrând inclusiv elemente de Drama. Urmărim ca elevii noștri să exerseze exprimarea emoțiilor, să relaționeze mai bine unii cu alții, să-și dezvolte latura artistică. De asemenea, ne așteptăm ca ei să poată realiza mai multe conexiuni între disciplinele școlare și să propună soluții la probleme din viața reală.

Ne place să privim către viitor, să ne pregătim copiii pentru scenarii, realități sau meserii care încă nu există. De aceea, este important ca ei să dobândească acele calități care îi vor ajuta să se adapteze la orice situație. Îi dorim încrezători, creativi, implicați, responsabili, inovatori.”

Rolul dirigintelui la Avenor College

Georgiana Socoliu, Coordonator al Gimnaziului și diriginte la Avenor College vorbește despre rolul cheie al dirigintelui în procesul de învățare, despre Form Time și rutina zilei de școală.

Dragi elevi și părinți,

Acum 7 ani când m-am alăturat comunității Avenor, am fost impresionată de dinamica școlii, de valorile împărtășite, dar și de dorința de a fi cei mai buni. Elevii Avenor sunt provocați să-si depășească limitele, să-și dezvolte curiozitatea intelectuală și să-și descopere propria cale.

În anul școlar 2019-2020, celebrăm obținerea unor rezultate excelente atât la examenul de Evaluare Națională, cât și la Cambridge Checkpoint. Ne-am bucurat de seriozitatea și responsabilitatea cu care elevii și profesoriii Avenor s-au pregătit pentru aceste examene și îi felicităm pentru determinare.  

La Avenor College, dirigintele are un rol-cheie în procesul de învățare, intermediar în relația profesori-elevi-părinți, dar și prima persoană la care elevii apelează atunci când au nevoie de îndrumare și consiliere.

Din acest an, în primele 10 minute din programul școlar – 8.30-8.40 – dirigintele face prezența, verifică uniforma, se discută evenimentele zilei si sunt pregătite materialele pentru următoarele două ore. Numim acest interval „Registration” și are, în afara rolului administrativ și organizatoric, rolul de a stabili o mai bună conexiune între elevi și diriginte. 

În orarul zilei, în intervalul 14.00-14.15 avem Form time sau timpul petrecut cu dirigintele. În funcție de ziua săptămânii, se discută aspecte legate de rutină și conduită, se analizează punctualitatea, discutăm despre cum să ne stabilim obiectivele și despre metode de învățare. La Form time sunt prezentate proiecte care au legătură cu pasiunile elevilor, se dezbat problemele clasei, știri naționale și internaționale sau se organizează evenimente (acțiuni caritabile, sportive, artistice, excursii). 

Îmi doresc pentru acest an școlar să trăim cu bucurie, să ne lăsăm fascinați de cunoaștere, să fim inventivi și autentici, entuziaști și îndrăzneți.

Pasiune pentru Învățare

Continuăm seria dedicată începutului de an școlar cu Darren Hugill, Director of Learning la Avenor College, care vorbește despre atmosfera de familie, despre pasiunea pentru învățare și grija profesorilor pentru elevi, dar și despre modul în care se dezvoltă școala noastră.

„Dragi membri ai familiei Avenor,

Mă bucur foarte mult să vă urez bun venit în familia Avenor pentru anul școlar 2019-2020. Sunt sigur că anul acesta va reprezenta o experiență de învățare și mai bună decât cele precedente, sunt convins de asta pentru că Avenor este o școală cu pasiune pentru Învățare. La nivel de organizație, învățăm în fiecare minut cum să devenim mai buni și să facem lucrurile mai bine.

Pentru copiii dumneavoastră, acest lucru înseamnă că experiențele de învățare pe care le vor avea în acest an reprezintă rezultatul a 12 ani de istorie în care am avut o solidă dezvoltare sinergică. Credem că experiența și individualizarea parcursului educațional pentru fiecare copil de la Avenor College ne diferențiează ca un loc special în care îi vom ghida pe copii alături de dumneavoastră pentru a deveni ceea ce-și doresc.

Aș vrea să mă uit în urmă la cei trei ani pe care i-am petrecut în această școală și voi începe prin a vă spune că principala atracție pentru mine la Avenor este în continuare prezentă și se dezvoltă. Mă refer la această reală atmosferă de familie, la grija cu care profesorii își tratează elevii, la mindset-ul de creștere și, cel mai important, la directorul nostru executiv care ne oferă un model și o viziune de viitor foarte clară.

Avem acum primii noștri „absolvenți Avenorieni” și suntem foarte mândri de rezultatele lor și de rezultatele colegilor mai tineri, chiar dacă o școală nu se construiește doar pe rezultate. Se dezvoltă când tinerii elevi sunt motivați, stimulați, implicați și capătă acele abilități foarte speciale de intuiție, spirit antreprenorial, lucru în echipă, leadership și gândire critică. Sunt mândru să fiu Director of Learning într-o școală care prețuiește în egală măsură dezvoltarea holistică a elevilor și rezultatele obținute la examene.”

Rezultate excelente la examenele Cambridge

Andrew Sutton, Coordonatorul Liceului Avenor, vorbește despre rezultatele obținute de elevii noștri la examenele IGCSE și A level și despre noutățile anului pentru elevii din 6th form (clasele a 11-a și a 12-a).

Dragi elevi și părinți,

Îmi face mare plăcere să vă felicit pentru rezultatele extraordinare obținute la examenele din această vară – cele mai bune de până acum la Avenor.

Am fost atât de încântat și mândru pentru România când Simona Halep a triumfat la Wimbledon anul acesta. A coincis chiar și cu o perioadă de vreme caldă din UK. Victoria ei m-a dus imediat cu gândul la o analogie cu provocările examenelor pentru elevii noștri. Cu atitudinea potrivită, antrenament, focus și pregătire se pot materializa rezultate mărețe. Provocările A level sunt chiar mai aproape de această analogie – examenele la acest nivel sunt atât de dificile și complexe încât nici cu multă muncă și pregătire elevii nu obțin întotdeauna rezultatele dorite. La fel, Simona nu se poate aștepta să fie mereu campioană la Wimbledon.

Într-adevăr, calificativele A obținute la examenele A level sunt cele care vă asigură admiterea la universități precum Oxford sau Cambridge –  cu un efort pe măsură. În acest context, a fost cu atât mai important că anul acesta elevii Avenor au reușit să obțină un A pe linie la examenele IGCSE, AS și A2. Astfel de rezultate sunt minunate și rare.

Printre noutățile anului se numără privilegiul elevilor din clasele mari de a folosi noul nostru 6th form centre. Tranziția către A level presupune un nivel mai ridicat de maturitate, responsabilitate și auto control. Pentru a reflecta aceste aspecte, am transformat clădirea de Cluburi în Centrul 6th form cu săli de clase, săli de studiu și o cameră de relaxare.

Ne dorim să oferim elevilor un mediu în care să se dezvolte ca tineri adulți, susținându-le obiectivele, planurile și ambițiile.

În final, vreau să subliniez faptul că, în afara succesului academic care le deschide ușa către studiile universitare, sunt încântat că am creat la Avenor un program LOTC pentru a le oferi elevilor experiențe în afara studiului materiilor IGCSE și A level și a le susține dezvoltarea unor abilități care se vor dovedi la fel de importante în viața acestor tineri.

De-abia aștept să lucrez în continuare cu voi toți în acest nou an școlar.”

Un nou an școlar la Avenor College

La început de an, al 13-lea din istoria noastră, vă invităm să aflați mai multe despre 2019-2020 de la membri ai echipei noastre de leadership.

Directorul nostru Executiv, Diana Segărceanu, vorbește cu mândrie despre prima promoție de absolvenți ai liceului nostru, despre alumni și rezultatele excelente ale elevilor, dar și despre un nou început.

Anul acesta mă simt ca la 18 ani, am energia și entuziasmul unui tânăr la final de liceu. Este un sentiment extraordinar să parcurgi în mod real 12 ani de școala (din clasa pregătitoare până la clasa a 12-a). Sunt mândră că am absolvit (din nou) liceul – este aceeași emoție și împlinire de a te  simți un „om mare”.

Avenor a ajuns la maturitate, am împlinit 12 ani în același timp cu momentul în care au fost înmânate diplomele de absolvire primei promoții Avenor College. Ei sunt Class of 2019!

A fost o vară intensă, în care am așteptat cu emoție notele de la examenele Cambridge. M-am bucurat foarte tare să văd  cele mai bune rezultate de până acum și că elevii au primit pașaportul să ajungă la universitățile dorite, atât în străinătate (UK, Olanda), cât și în România.

Am sărbătorit cu absolvenții noștri – acum Alumni Avenor – pe 27 august, când au fost invitați la școală alături de primii noștri absolvenți ai clasei a 8-a (Class of 2015) – pe vremea când încă nu ne gândeam la
continuarea cu liceul.

Întâlnirea noastră a fost acompaniată de mâncare gustoasă în Avenor Living, noua noastră cafeteria modernizată.

Pe 2 septembrie, am eliberat 600 de baloane ale școlarilor și liceenilor care au început împreună un nou an școlar, al 13-lea de existență. La Grădinița de la Arcul de Triumf, o arcadă cu baloane multicolore i-a întâmpina pe prichideii Avenorieni.

În numele a peste 100 de profesori, vă urez din toată inima mea de absolvent Avenor: Welcome back to School!”

Talk-show cu Florin Segărceanu la Avenor College

Cum își imagina viitorul în copilărie, ce l-a motivat să devină jucător de tenis, cum ar descrie experiența de antrenor în doar 3 cuvinte sau de ce a ales să investească într-o școală? Acestea sunt câteva dintre întrebările pe care le-au adresat elevii Avenor College într-o întâlnire cu Florin Segărceanu, unul dintre fondatorii Avenor College și în prezent căpitan al echipei de Fed Cup a României. Maria (clasa a 6-a) și Iarina (clasa a 7-a) au fost gazdele întâlnirii care face parte din proiectul „Healthy Habits” ce-și propune să promoveze sportul în școala noastră și să-i încurajeze pe copii să adopte un stil de viață sănătos.

Maria: Ținând cont de faptul că sloganul școlii noastre este „creatori de viitor”, cum vă imaginați viitorul atunci când erați copil?

Florin Segărceanu: Uau, ce întrebare. Eu am făcut sport de când îmi aduc aminte. Am avut șansa să copilăresc într-un parc frumos, parcul Dinamo – nu știu dacă ați auzit de clubul Dinamo de pe vremea aceea – eu acolo am copilărit, tatăl meu a fost antrenor de tenis. Într-un fel, viitorul meu s-a legat, natural, stând toată ziua în parc și jucându-mă cu alți copii, de vârsta mea și mai mari, ușor-ușor am pus mâna pe o rachetă de tenis. Deci n-aș putea să spun cum mi-am imaginat eu viitorul, pentru că totul a venit natural.

Iarina: Când erați mic, ce alte pasiuni ați mai avut?

F.S.: Bineînțeles, sportul. Clubul Dinamo era un club cu multe discipline și, pe vremea aceea, toate disciplinele erau bine reprezentate. Am făcut și înot și atletism, dar cel mai mult mi-a plăcut baschetul, la un moment dat chiar aș fi vrut să merg mai mult spre baschet. Făceam baschet în liceu și la un moment dat a fost o mică discuție și o luptă între antrenorul meu de tenis și antrenorul de baschet.

Iarina: Știu că aveți doi copii talentați. Îi încurajați să aibă o carieră sportivă?

F.S.: I-am încurajat, dar ținând cont că știu ce înseamnă sportul de performanță și cât de dificil este – ai nevoie de foarte multe componente să poți reuși -, nu am fost un părinte care și-a dorit neapărat să-și împingă copiii să facă sport de performanță. Bineînțeles că mi-am dorit foarte mult să învețe tenis, eu zic că au învățat, faptul că nu au perseverat și nu au ajuns la nivel de a juca de performanță nu mă deranjează, sunt bucuros că au învățat totuși să joace tenis.

Maria: Așa cum ați spus și dumneavoastră, sportul este greu și tenisul și mai și. Presupunem că ați avut o motivație, care a fost aceea?

F.S.: La mine totul a venit de la sine, am crescut acolo, pe teren, pentru mine, tenisul era totul. Imediat după orele de școală, vacanțe, tot timpul îl petreceam în acest club și totul a venit de la sine. Și victoriile au fost importante, susținerea clubului, a părinților, a prietenilor. Odată ce ajungi la un anumit nivel, să devii campion național, automat îți vine și drive-ul necesar de a merge mai departe.

Foto din arhiva personală

Iarina: Ați jucat multe meciuri și în țară, și în străinătate. Care a fost meciul dvs. favorit și de ce?

F.S.: Sunt mai multe meciuri, este greu să spun că există un meci favorit. Foarte mult mi-au plăcut meciurile pe echipe, și anume întâlnirile de Cupa Davis, pentru că acolo îți reprezinți țara, joci și cu ceilalți colegi – am avut onoarea să fac echipă cu Ilie Năstase. Au fost câteva meciuri memorabile, unul pentru care sunt foarte cunoscut, dacă cineva mă caută, întotdeauna o să dea de un rezultat de la Wimbledon, din 1983, și anume acolo am fost singurul jucător care a reușit să câștige un set împotriva lui John McEnroe, care a și câștigat acea ediție. Automat, acest meci mi-a rămas în memorie și bineînțeles, multe meciuri frumoase de Cupa Davis.

Foto din arhiva personală

Iarina: Ați jucat și la simplu, și la dublu. În toți anii aceștia, care a fost prietenul cel mai bun din lumea tenisului?

F.S.: Probabil cei cu care am copilărit din lotul național și cu care am petrecut foarte mult timp în cantonamente, în pregătire, în turnee, și aici aș enumera câțiva: Andrei Dârzu, George Cosac, cu care am jucat foarte mult dublu și pot să spun că am în continuare o relație foarte bună.

Foto din arhiva personală

Maria: Sunteți căpitanul echipei feminine de tenis a României. Când antrenați jucători, automat deveniți părinte, antrenor sportiv, dar și suport emoțional. Dacă ar fi să descrieți această experiență de antrenorat în 3 cuvinte, care ar fi acelea?

F.S.: Mai bine nu te apuci de meseria asta (râde). Îmi place cum ai punctat. Este o meserie foarte complexă și, într-adevăr, trebuie să întrunești toate condițiile: să știi să fii părinte, să asculți și să dai sfaturi, să poți să fii partener, să înțelegi ce se întâmplă pe teren, emoțional. Și în același timp, să ajuți jucători cu sfaturi la momentul potrivit. Nu este ușor, experiența m-a ajutat foarte mult, pentru că și eu am avut în cariera mea doi antrenori deosebiți, de la care am învățat foarte mult și acum am șansa să aplic practic ce am învățat.

Iarina: Jucați și golf, iar unele articole spun că ați înlocuit racheta cu crosa. Ce ați alege între tenis și golf?

F.S.: Practic golful de foarte mulți ani, cred că sunt vreo 15-16 ani. Nu se compară cele 2 sporturi, chiar dacă, la un moment dat, lovești într-o minge și la tenis, și la golf. Golful este un sport în care trebuie să-ți folosești mai mult gândirea tactică, este un fel de șah – eu numesc uneori golful „șahul sporturilor în aer liber”, pentru că trebuie să-ți programezi fiecare lovitură pentru următoarea. Sunt foarte pasionat de acest sport, probabil că mi-am transferat toată zona de competitivitate spre acest sport.

Maria: Având în vedere că vă place atât de mult sportul și meseria de antrenor, cum de ați ales să investiți într-o școală și nu într-un centru sportiv?

F.S.: Cred că la fel cum s-a întâmplat și în cariera mea de tenismen, și cu această investiție lucrurile s-au întâmplat natural. Foarte mulți dintre colegii mei au organizat o școală de tenis. Practic, e un drum natural al unui sportiv de performanță, în cazul în care nu intră în afaceri într-un al domeniu, să continue cu antrenoratul, să preia câteva terenuri de tenis și să înființeze o școală de tenis. La mine, prioritățile în au fost diferite: am pornit în primul rând prin a căuta pentru copiii noștri, am început de la grădiniță și totul a mers pas cu pas. Îi datorez foarte mult soției mele, ea este cea care a avut grijă de banii investiți. Am reușit să investim în învățământ, să ajungem la acest nivel, și sper cât de curând să avem și o academie de tenis în zona asta.

Foto din arhiva personală

Iarina: Cum reușiți să vă mențineți un stil de viață echilibrat?

F.S.: Cu greu (râde). Fiind sportiv de performanță, întotdeauna trebuie să ai grijă de tot ce faci. În primul rând, odihna este foarte importantă, dar și alimentația. Practic, acest lucru a devenit o rutină pentru mine. Înaintând în vârstă, nu mai faci așa de mult sport și trebuie să ai grijă la cele câteva kilograme în plus și la o viață sănătoasă.

Maria: Știm că țineți foarte mult la această școală. V-ați gândit vreodată cum ar fi să fiți profesor aici?

F.S.: Nu (râde). Nu m-am gândit. Cred că am fost pe listă la un moment dat, pe poziția de profesor de sport, dar n-am practicat niciodată. Nu este ușor, sunt convins, însă sunt profesor între ghilimele la echipa de Fed Cup.

Maria: Și întrebarea mea preferată: Avenor a început printr-o grădiniță, a ajuns școală primară, școală gimnazială și apoi liceu. Și asta m-a pus pe gânduri. Aveți de gând să creați și universitatea Avenor?

F.S.: Ar fi un vis. Nu cred, dar niciodată să nu spui că este imposibil.

Foto din arhiva personală

Mulți dintre elevii claselor a 5-a și a 6-a care au asistat la această discuție au avut întrebări pentru Florin Segărceanu. Mai jos sunt doar câteva dintre curiozitărilor lor:

Avenor: Ce sfaturi i-ați da unui sportiv de performanță de vârsta mea (întrebare pusă de o elevă de 11 ani care face gimnastică de performanță)?

F.S.: Haide să facem o paralelă între tenis și gimnastică, pentru că ambele sunt sporturi dificile și sporturi fizice. Dacă-ți place foarte mult gimnastica și-ți dorești mult să continui cu performanța, trebuie să ai grijă în primul rând să-ți dozezi timpul. Este foarte dificil să te duci zilnic la antrenamente, să ai grijă și de școală. Trebuie să fii conștientă că este nevoie să faci și sacrificii, să lași tableta, telefonul, jocurile sau alte lucruri și să împarți timpul între învățătură și sport. Și să te odihnești.

Avenor: Voi, la început, ați avut un vis, de a crea o școală. Cum a devenit realitate?

F.S.: Cu multă muncă. Cu mulți bani, cu mulți nervi (râde), dar am crezut în acest lucru și suntem fericiți că am ajuns aici. N-a fost ușor, să știi.  Au fost momente dificile, în care a fost nevoie să luăm decizii strategice, să facem investiții mari, pentru a crea acest loc frumos.

Florin Segărceanu, alături de gazdele întâlnirii și de Octavia Paul, profesorul care coordonează proiectul „Healthy Habits”

Avenor: Ați avut vreodată momente în care ați avut nevoie de maximă susținere din partea cunoscuților?

F.S.: În sport, întotdeauna ai nevoie de susținere și cum am mai spus, am avut doi antrenori deosebiți care m-au ajutat și m-au influențat mult în carieră. Ei se numesc Alexe Bardan și Ștefan Georgescu. Din păcate, nu mai sunt printre noi. Ștefan Georgescu a fost și antrenorul echipei de Cupa Davis, echipa glorioasă a lui Năstase și Țiriac, echipa care a fost de 2 ori în finala Cupei Davis.

Avenor: Vă place să fiți antrenor al unei echipe de fete?

F.S.: Este foarte interesant, sigur că-mi place, mai ales să fii alături de Simona Halep, numărul 1 mondial, este un lucru incredibil, să vezi că le poți ajuta în momentele delicate. În același timp, nu este ușor, pot să vă spun că este mai greu la fete decât la băieți (râde).


Elevii Avenor College au creat un mesaj de susținere pentru echipa de Fed Cup a României