Trebuie să recunosc că a fost o mare responsabilitate să mă ocup de organizarea acestui proiect. Primul pas a fost să conving elevii de gimnaziu să se înscrie la acest concurs. În această etapă, am tras concluzia că trebuie cumva să-i faci pe oameni să dorească să meargă alături de tine. Pe unii elevii am reuşit să-i motivez să mi se alăture în acest proces, pe când pe alţii rămâne să îi conving anul viitor.

Începuse să-mi placă foarte mult să merg la clase şi să vorbesc cu participanţii la concurs despre ce au mai lucrat, cum merge treaba, îi întrebăm dacă au nevoie de ceva. Am observat cât contează să fii disponibil pentru ei, să fii interesat de ce fac în spatele „scenei”. Pe parcursul concursului, am devenit din ce în ce mai preocupată de muncă lor şi de efortul pe care l-a depus fiecare în parte. De aceea, la finalul talent show-lui, am ţinut să ofer câte o diplomă de participare fiecărui concurent în parte.

Am învăţat cum să gestionez greşelile, plângerile şi criticile. Pentru că oricât de organizat ar fi planul tău, mereu te surprinde ceva. Ce este foarte important e că trebuie să ştii să continui, să te adaptezi la noua situație. A fost prima oară când am avut emoţii atunci când am vorbit în public, şi nu pentru că am avut parte de un public numeros, ci pentru că în ultima clipă se schimbau anumite lucruri mici, dar care ne ofereau stabilitate în organizare.

Vreau să mulţumesc juriului care s-a implicat extrem de mult în acest proiect şi a făcut o treaba FOARTE bună. Mulţumesc doamnei Georgiana Socoliu şi persoanelor din managementul şcolii pentru susţinere şi pentru tot ajutorul acordat. Şi, nu în ultimul rând, mulţumesc elevilor care s-au înscris la acest concurs şi nu numai: am avut parte de cel mai tare public.

Am experimentat o mulţime de emoţii atât pe scenă, cât şi în fiecare zi din septembrie – când mi s-a spus că trebuie să mă gândesc la un proiect pentru bursă în care să implic tot gimnaziul – până pe 6 decembrie – când s-a încheiat prima ediţie „Avenor’s got talent”. Dar cel mai satisfăcător a fost să primesc feedback-ul persoanelor din jurul meu, faptul că am fost aleasă „Star of the month” în luna decembrie şi faptul că sunt întrebată fecvent: „Când este a doua ediţie Avenor’s got talent*?”

* Ioana, bursieră Avenor College, a inițiat, organizat și prezentat în perioada septembrie – decembrie 2016 prima ediție a concursului de talente adresat elevilor de gimnaziu „Avenor’s got talent”.