Știați că Eminescu…

,,A fost viu,/viu,/pipăibil cu mâna”

Din decembrie 2010, ziua din ianuarie în care s-a născut Eminescu a devenit și Ziua Culturii Naționale. Semn că, dincolo de timp și de opinii, el este unul dintre scriitorii care ne reprezintă.

Uneori, portretul făcut de urmași e copleșitor și intimidant; se organizează aniversări mai mult sau mai puțin festive, dar poate că o apropiere autentică de el ar trebui să plece de la versurile pe care i le-a dedicat un alt poet, Nichita Stănescu:

„Atâta să nu uitați:

că el a fost viu,

viu,

pipăibil cu mâna.”

Am adunat câteva informații biografice pentru a compune portretul unui om, mai mult decât al unui poet național și pentru a vă provoca să vă gândiți la Eminescu și dintr-o altă perspectivă.

Știați că…?

Este al șaptelea dintre cei 11 copii ai soților Gheorghe și Raluca Eminovici, un copil destul de energic: ,,care se urcă pe șură și se ascunde în casă prin lăzile cu lumânări, care încalecă pe câine și atacă gâștele, care fuge de acasă cu zilele răscolind pădurile și stânele sau scapă de la joacă venind pe jos și trebuie să fie alergat călare pentru a fi prins, din zburdălnicia căruia talentul și imaginația vor scoate mai târziu un mare poet al naturii.”

,,Ocolind pe frații săi – care, mai mari, se plimbau călări pe moșie – și chiar pe copiii de țărani, el bătea bucuros satele, lipsind uneori, spre supărarea părinților, câte o săptămână de acasă. Neastâmpărat din fire, cu o carte și doi-trei covrigi, el dispărea de acasă înfundându-se prin codrii din împrejurimile Ipoteștilor.”

,,În anul școlar 1858-1859 (clasele primare), Eminescu se clasifică al 15-lea printre cei 72 de colegi. Elevul era silitor, avea purtări bune și aplecare la învățătură, socotea mulțumitor și scria așijderi, dar mai ales era strașnic la limba română.”

,,Spirit inegal, incapabil să se supună unei discipline prea aspre, Eminescu nu e în liceu un școlar strălucit. În primul rând nu se împăca cu matematicile și de aceea se învoise cu C. Ștefanovici, care a și devenit profesor de matematici, ca acesta să-i facă temele, iar el să-i spună povești. În schimb, la limba română și la istorie era tare. Citea pe înfundate, închis în casă, cărți din biblioteca școlii sau de la profesorul său, Aron Pumnul.”

Câștigând complicitatea celui care îl supraveghea în clasă, petrece cu un bun prieten, Stefanelli, ora de carceră pe care acesta o primise ca pedeapsă la școală. Îi aduce covrigi și, după ora de detenție, se duc la joacă pe maidanul din apropiere, unde să bătea mingea și chiar era să fie bătut măr de ucenicii care voiau exclusivitatea terenului, fiind într-un permanent război cu elevii școlii din apropiere.

În 1866, la 16 ani, publică, în revista ,,Familia”, poezia De-aș avea; Iosif Vulcan, redactorul, îi schimbă numele de familie, din Eminovici devenind Eminescu, fără să îl întrebe pe autor; tânărul debutant acceptă, însă, această modificare, bucuros să-și vadă versurile în revistă. Are multe nume și supranume, trece de la Mihail la Mihai, un bun prieten îi spune tandru Eminache, Veronica îl numește Eminul meu, iar el însuși semnează în gazete E., M.E., Censor, Fantasio, Harțag, Nemesis, Sodescu sau Varro.

La 16-17 ani, știa pe dinafară strofe întregi din Alecsandri, poetul lui favorit, și din alți poeți români, vorbea perfect nemțește și avea oarecare elemente și de gramatică franceză, fără să mai pomenim de frumoasa limbă românească cu care îi uimește pe elevii din Blaj.

Ajunge sufleor şi copist de roluri în trupa lui Iorgu Caragiali, apoi sufleor şi copist la Teatrul Naţional unde îl cunoaşte pe I.L. Caragiale. Ca adult, va fi director al Bibliotecii Centrale, profesor suplinitor, revizor şcolar pentru judeţele Iaşi şi Vaslui, redactor la ziar.

În decembrie 1883, la 33 de ani, îi apare volumul Poezii, cu o prefaţă şi cu texte selectate de Titu Maiorescu, singurul volum tipărit în timpul vieţii.

 

Bibliografie

  1. Călinescu, Viața lui Mihai Eminescu
  2. Pârvulescu, În intimitatea secolului 19

                                                                                                                                                              Marilena Șerban