Ne dorim copii fericiți și - pentru a-i sprijini să devină astfel – le oferim accesul la educație. De cele mai multe ori, aceasta se concentrează pe activități educative, limbi străine, informatică, uitând că aceşti copii au nevoie să inventeze, să înfrunte riscuri, să sufere decepţii, să se joace împreună şi să se bucure de viaţă. Au nevoie de dezvoltare personală.

Copiii învaţă să opereze cu elemente logice, dar nu ştiu să abordeze eşecurile, învaţă să rezolve probleme de matematică, dar nu ştiu să-şi rezolve propriile conflicte interioare, fac analiză matematică, dar sunt incapabili de analiza propriei vieţi.

Astăzi copiii cunosc foarte multe despre lumea înconjurătoare și nimic despre lumea interioară.

Cu aceste concluzii ale specialiştilor în minte, Avenor College a început să predea elevilor săi și lecţia despre:

  • cum “să fii”, nu oricum, ci empatic;
  • cum “să devii”, nu orice/oricine, ci tu însuţi/însăţi;
  • cum “să crezi”, dar nu în orice/oricine, ci mai ales în tine și în idealurile tale;
  • cum “să cunoşti”, dar mai ales să te cunoşti;
  • cum “să comunici”, dar nu oricum, ci asertiv;
  • cum să-ţi împlineşti visele, propriile vise, nu ale celorlalţi.

Asadar, înlocuim metodele informative cu cele formative, pregătindu-i pentru “a fi” și nu pentru “a avea”. Astfel, ne concentrăm cu adevărat pe ceea ce înseamnă dezvoltare personală pentru copii.

Cum dezvoltăm echilibrat copiii la Avenor College?

Viziunea Avenor College este inspirată de teoria “inteligenţelor multiple” a lui Howard Gardner, conform căreia școala trebuie să dezvolte și să motiveze valenţele individuale ale elevilor prin programe academice, sportive şi artistice susţinute de factorii personali, emoţionali, sociali.

Prin urmare, pentru a reuşi ce ne propunem, Avenor College prevede în mod explicit activităţi menite să dezvolte copiii pe plan personal, social și emoţional:

Oră de dezvoltare personală. Săptămânal, elevii de la Avenor College au o oră de dezvoltare personală cu un psiholog în cadrul căreia prin desen, poveşti terapeutice, joc de rol, învaţă să se înţeleagă şi să îi înţeleagă și pe cei din jur mai bine.

“Şcoala vieţii”. Elevii Avenor College participă la multe activităţi (atât în cadrul şcolii, cât şi în afara ei) care îi aduc în contact cu lumea reală, îi învaţă să se simtă parte dintr-o comunitate în care să se comporte proactiv şi responsabil.

Sistemul de evaluare Avenor College. Acest sistem este unul care încurajează dezvoltarea personală. Indiferent de activităţile la care participă (curriculare sau extra-curriculare), copiii sunt întotdeauna evaluaţi ţinând cont atât de “achievement” (achiziţii), cât și de ”effort grade” (atitudinea fata de învăţare, dascăli, colegi).

Sistemul de disciplină este unul bazat pe recompense, dar, evident, şi pe consecință prin sancțiune, atunci când se impune. Punem, însă, permanent accentul pe motivaţia pozitivă și intrinsecă. Întrucât şcoala este replica societăţii la o altă scară, îi obişnuim pe elevii noştri cu rigorile sociale, îi motivăm şi recompensăm pentru comportamentele dezirabile social şi îi sancţionăm pentru comportamentele care se abat de la sistemul de norme şi reguli social acceptate. La Avenor College formăm copii care au critică pentru propriile fapte, dar mai ales care ştiu să-și asume atât succesul, cât şi eşecul ca experienţe de învăţare. Practic la Avenor College nu greşim, ci învăţăm să nu mai greşim! Doar aşa putem asigura inserţia socială optimă a a viitorilor adulţi.

Concurs motivaţional numit “In the House” . Copiii din toată școala sunt împărţiţi în patru case şi acumulează puncte şi “golden time” ce va fi folosit conform dorinţelor exprimate de fiecare echipă. Aşa învăţăm să luăm decizii într-o manieră consultativă, în termeni de avantaje şi dezavantaje, negociind între nevoile noastre şi nevoile celorlalţi. Doar aşa amintiri memorabile şi experienţe inedite se vor constitui în ancore pentru mai târziu.

“Star of the Week”. În fiecare săptămană este desemnat un “star of the week” în persoana copilului care a făcut ceva remarcabil (ex: a scris un eseu frumos, a ajutat un coleg, a obţinut un rezultat deosebit la un concurs, etc). Succesul se învaţă pas cu pas şi mai ales a te bucura cu discreţie de propriile succese constituie, poate, una din lecţiile fundamentale ale vieţii.