Avenor College găzduieste în perioada 23 aprilie - 4 mai o expoziție a sculptorului Virgil Scripcariu, membru al comunității Avenor. Cele cinci statui care pot fi admirate în curtea școlii noastre fac parte din Expoziția Triumf, o expoziție itinerantă care a fost găzduită până de curând în curtea Palatului Mogoșoaia și va pleca de la noi spre Cluj și spre alte orașe mari din țară.

In centrul expoziției este lucrarea „Supermam", care simbolizează un schimb energetic între mamă și copil prin inversarea rolurilor: copilul este cel care o ține în brațe pe mamă ca o recunoaștere supremă a importanței ei în viața lui.

Lucrarea „Miracol”, amplasată chiar pe treptele de la intrarea în clădirea Senior, este un simbol al cunoașterii și aspirațiilor umane, dar și al gingașiei.

Prezența expoziției în campusul Avenor este o ocazie pentru toți membrii comunității noastre – copii, părinți, profesori - să descopere o viziune inedită a eternei lupte dintre bine și rău, o recunoaștere a eroilor de lângă noi, o odă închinată cunoașterii și aspirațiilor umane.

Vă invităm să vă bucurați de aceste lucrări și să încercați să ghiciți care dintre ele va rămâne la Avenor.