Parcă mai ieri vă povesteam despre lucrurile mărețe pe care ni le propunem cu noul format al programului de parenting Școala de Acasă, extins anul acesta și către părinții din afara comunității Avenor. Astăzi aș vrea să vă împărtășesc „moleculele mele de bucurie” legate de modul în care s-au desfășurat primele patru întâlniri din sufrageria virtuală a „Școlii de Acasă”.

Pentru a vă face o idee despre ce am vorbit la fiecare webinar în parte, voi începe cu o trecere în revistă a temelor lunii octombrie:

  • Grădiniță – Primul an de grădinița al copilului meu
  • Primar – Prietenii cu și fără granițe
  • Gimnaziu – Condu-te pe tine, înainte de a-i conduce pe alții
  • Liceu – Tot timpul online

Fiecare dintre cele 4 tematici abordate cu părinții participanți a mers mână în mână cu tematicile abordate în sălile de clasă Avenor, la orele de dezvoltare personală. Cum adică? Adică, învățăm împreună. Există oare și un alt mod de a învăța, mai fain și plin de sens decât învățatul împreună? Când vine vorba despre dezvoltare personală, aș tinde să zic că nu. Așa că încă din primele zile ale lunii septembrie Oana, Anda, Anca, Claudia și cu mine, adică echipa de consiliere Avenor, ne-am propus să îi ajutăm pe elevii Avenor să își așeze în interiorul ființelor lor toate cele întâmplate de la începutul pandemiei. 

Oana s-a jucat și a vorbit cu copiii de la Nursery Blue, Reception Green și Reception Blue despre emoția unui nou început, despre tranziția de acasă spre grădiniță și despre toate universurile de joacă care abia așteaptă să fie descoperite de ei. 

Anda i-a ghidat pe elevii claselor Pregătitoare, 1, a 2-a, a 6-a și a 10-a omega către reflecții adecvate preocupărilor acestora. Copiii de școală primară au abordat tema prieteniei, a granițelor relaționale și a autenticității în relații, cei de a 6-a au explorat modalități prin care își pot cultiva calitățile umane asociate leadership-ului, iar cei de la 10 omega au dezbătut nevoia de echilibrare dintre online și offline.

Anca i-a provocat pe elevii claselor a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 7-a și a 10-a delta la discuții potrivite fiecărei etape de dezvoltare. Astfel, elevii de a 3-a și a 4-a au vorbit despre prietenie cu frumusețile și necazurile ei, cei de a 5-a și a 7-a, despre identificarea și dezvoltarea propriilor abilități de leadership, iar cei de la  10 delta, despre impactul online-ului asupra offline-ului. 

Claudia a facilitat conversații cu sens împreună cu elevii de a 11-a despre experiențele acestora de viață online, care uneori ajută, iar alteori încurcă viața cotidiană, într-un context securizant și centrat pe găsirea de soluții funcționale.  

Eu m-am jucat și am lansat subiecte de vorbă cu copiii de la Nursery Green, Year 1 Green, Year 1 Blue, clasele a 8-a, 11-a și a 12-a, care mai de care mai diverse. Dacă la Nursery Green și grupele de Year 1 ne-am concentrat pe gestionarea acestui nou început de an educațional, cu elevii de a 8-a am explorat tematica leadership-ului și a modelelor de leadership, în vreme ce cu liceeni de a 11-a și a 12-a am mers pe linia găsirii unui echilibru funcțional pe termen lung între online și offline. 

Copiii și părinții învață împreună la Avenor. De ce? Pentru a crea punți de comunicare, susținere și înțelegere atât în interiorul fiecărei familii, dar și între familii și școală.

De ce oare am ales să vă povestesc un pic despre ce am făcut cu copiii la clasă la orele de Personal, Social and Health Education (PSHE)? Ca să vă faceți o idee mai clară asupra legăturii dintre curriculumul de dezvoltare personală și planificarea Școlii de Acasă. Copiii și părinții învață împreună la Avenor, despre aceleași lucruri. De ce? Pentru a crea punți de comunicare, susținere și înțelegere atât în interiorul fiecărei familii, dar și între familii și școală. Când vorbim aceeași limbă, parcă ne e mai ușor, nu credeți? 

Și acum că am vorbit despre orele de PSHE, să ne mutăm un pic privirea spre sesiunile de „discuții de oameni mari”. 

Sesiunea adresată părinților de grădiniță, Primul an de grădiniță al copilului meu, a fost revelatoare din multe puncte de vedere, începând cu deschiderea participanților de a vorbi despre cum se simte fiecare nou început de an educațional, independent de vârsta copiilor, continuând cu ajutorul colectiv în generarea de soluții la probleme punctuale legate de tranziții, negociere și limite, și finalizând cu schimbul de bune practici în anumite etape de dezvoltare. 

Webinarul Prietenii cu și fără granițe, a dat ocazia părinților de primar, Andei și mie să vorbim despre subiecte precum:

  • necesitatea regulilor în dezvoltarea de granițe sănătoase;
  • lupta nesfârșită dintre autenticitate și atașament în conturarea relațiilor sociale; 
  • tipuri de granițe și utilitatea fiecăreia dintre acestea;
  • legăturile invizibile dintre preocupările copiilor și cele ale adulților și părinților atunci când vine vorba de satisfacerea nevoii de împrietenire  
  • soluții concrete la situațiile provocatoare identificate în dezvoltarea socială a copiilor 

Atelierul virtual Condu-te pe tine, înainte de a-i conduce pe alții, a creat contextul potrivit pentru ca părinții de gimnaziu, Bogdan Ion, specialistul invitat, Claudia și cu mine să putem vorbi pe îndelete despre:

  • importanța împlinirii nevoilor relaționale, de competență și de autonomie ale adolescenților în dezvoltarea abilităților de leadership;
  • modalități prin care părinții pot menține comunicarea deschisă în familie pentru a preîntâmpina situații în care adolescenții aleg căi mai puțin funcționale de autogestionare emoțională; 
  • conexiunile dintre leadership, granițe, sexualitate, technologie și consum de alcool și droguri în perioada 11 – 14 ani;
  • expunerea la plictiseală versus distracție în încercarea de a pune bazele abilităților de leadership încă din gimnaziu;
  • existența de constante și variabile în poveștile de viață ale părinților și ale copiilor lor care pot funcționa ca liant relațional.

Și cum cei din urmă sfârșesc invariabil a fi cei dintâi, așa cum zice o vorbă din bătrâni, întâlnirea de parenting dedicată liceenilor, Tot timpul online, a creat pârghiile sociale și de comunicare necesare pentru ca părinții de liceeni, Bogdan Ion, specialistul invitat, Oana și cu mine să reflectăm asupra unor aspecte precum:

  • efectele nefaste ale excesului în utilizarea tehnologiei asociat cu lipsa cronică de somn la adolescenți;
  • scăderea expresivității, creșterea anxietății sociale și intensificarea riscului de expunere la conținuturi care periclitează siguranța adolescenților, ca trei coordonate majore de impact care derivă din alegerea mediului online ca modalitate primară de învățare, socializare și petrecere a timpului liber.
  • diferența dintre speranță și încredere în încercarea de a oferi susținere adolescenților care se confruntă cu blocaje diverse, cu accent pe faptul că încrederea părintelui se investește adecvat în momentul în care acțiunile adolescentului sunt în acord cu înțelegerile anterioare, pe când speranța trebuie cultivată în momentul în care părintele încearcă să își sprijine adolescentul în depășirea blocajului, iar acțiunile acestuia din urmă nu sunt în acord cu ceea ce a fost agreat anterior;
  • mecanisme de motivare a adolescenților care se leagă strâns de dezvoltarea de obișnuințe sănătoase pe termen lung în arii precum progresul educațional, disciplina învățării și menținerea unui stil de viață echilibrat;
  • găsirea măsurii parentale potrivite între relaxare excesivă – generatoare de situații în care adolescenții își asumă riscuri pe care nu le pot gestiona în siguranță  și supraprotecție – generatoare de situații în care părinții se transformă în „cârjele” care nu fac altceva decât să atrofieze mușchii autodeterminării adolescenților;
  • necesitatea întâlnirii dintre voințele părinților și adolescenților, cât și dintre imaginațiile acestora, căci câteodată discuțiile serioase pot fi duse în direcția jocului, a „gamification”-ului cu șanse mai crescute de reușită.

Sper aveți parte de câteva zile de tihnă în vacanța noastră școlară și să ne revedem cu bine la webinariile lunii noiembrie, ale căror teme sunt următoarele:

  • Grădiniță – Cum facem față învățării la distanță la vârsta preșcolară? (săptămâna 2 – 6 noiembrie)
  • Primar – Eu aleg! (săptămâna 9 – 13 noiembrie) 
  • Gimnaziu – Ce se întâmplă în creierul (pre)adolescentului meu? (săptămâna 16 – 20 noiembrie) 
  • Liceu – Cum îmi pot ajuta adolescentul să facă față stresului? (săptămâna 23 – 27 noiembrie)