Începând de astăzi, masca devine obligatorie nu doar pentru echipa și elevii școlii, ci și pentru părinții care îi aduc și în preiau pe copii la finalul zilei de la școală și grădiniță, atât timp cât se află în perimetrul instituției. Această măsură a fost luată ieri, în contextul creșterii numărului de cazuri de îmbolnăviri în București, iar noi o susținem pentru că în ultimele săptămâni ni s-a dovedit din plin eficiența purtării măștilor. Riscul ca virusul să se răspândească în comunitate este extrem de redus atâta timp cât sunt respectate măsurile de distanțare și igienă, iar masca joacă un rol extrem de important. 

Elevii cu vârsta mai mare de 5 ani și toți angajații Avenor poartă masca de la începutul anului școlar în toate spațiile închise ale școlii și chiar și în cele deschise, cu excepția momentelor în care se servește masa sau se desfășoară orele de sport. Această măsură și-a arătat efectele bune pentru că nu au existat focare, iar cazurile care au fost infectate din exterior nu au transmis mai departe în timpul programului școlar. 

Mai multe informații despre normele de sănătate și securitate aplicate în campus nostru puteți afla din procedurile publicate pe site-ului nostru.

Un scurt istoric al obligativității purtării măștii 

Purtarea măștii în spațiile publice s-a transformat din recomandare în obligație pe data de 15 mai. Atunci a fost pragul psihologic care a marcat trecerea de la starea de urgență la starea de alertă. 

Cu ocazia deschiderii școlilor, Ministerul Educației și Ministerul Sănătății au stabilit printr-un ordin comun ce se întâmplă în școli.


Masca de protecţie este obligatorie pentru întreg personalul unităţii de învăţământ şi va fi purtată în sălile de clasă, în cancelarie, în timpul deplasării prin unitatea de învăţământ şi în timpul recreaţiei (atunci când se află în interior şi exterior); 


Masca de protecţie este obligatorie pentru elevii din învăţământul primar, gimnazial şi liceal şi va fi purtată în sălile de clasă, în timpul deplasării prin unitatea de învăţământ sau în timpul recreaţiei (atunci când se află în interior şi în exterior); 


Masca de protecţie nu este obligatorie în cazul preşcolarilor; 
Schimbul măştii de protecţie între persoane este interzis. 


SURSA: Ordinul 5487/1494/2020

Organismele internaționale de reglementare în domeniul sănătății au recomandat folosirea măștilor încă de la începutul pandemiei de COVID-19, pentru că funcționează ca o barieră în calea modului în care se răspândește virusul: prin intermediul secrețiilor eliminate de către persoanele infectate prin expirație atunci când strănută, vorbesc sau tușesc. Studiile recente testează și demonstrează funcționarea măștilor, dar și atrag atenția asupra faptului că eficiența lor crește odată cu numărul celor care o poartă. 

Cum funcționează măștile

„Este nevoie ca 80-90% din populație să poarte mască pentru a avea un impact semnificativ în încetinirea răspândirii COVID-19”, spune profesorul de informatică și inginerie De Kai de la Institutul de Informatică de la Berkeley International.

Profesorul, care este expert în inteligență artificială, a creat o simulare a procesului de răspândire a visului, în funcție de procentul celor care poartă mască într-o comunitate. Rezultatele arată că gradul de răspândire continuă să fie mare și dacă jumătate din populație poartă mască și este nevoie de un procent foarte ridicat pentru ca mască să încetinească cu adevărat răspândirea. 

„Este contraintuitiv pentru că, inconștient, noi, oamenii, avem tendința să gândim liniar. Dar s-a dovedit că dacă 50% din populație poartă mască, rata de infecție nu se înjumătățește – de fapt, efectul este aproape infim”, explică profesorul. Dar atunci când purtarea măștii devine aproape universală într-o comunitate, rata de infectare începe să scadă. Iar această măsură este aproape la fel de eficientă ca izolarea, explică De Kai, dar fără efectele economice și sociale resimțite puternic de comunitățile care au fost în carantină prelungită. 

„Dacă rata de răspândire va continua să crească, vom suferi din nou măsuri dure de izolare, pe care nimeni nu le dorește. Este de preferat să ne izolăm nasul și gura, decât să ne izolăm din nou cu totul în case”, argumentează profesorul. 

Studiile în domeniu, tot mai multe și mai diverse, aduc dovezi care susțin nu doar purtarea măștii, ci și eficiența politicilor care reglementează purtarea măștii la nivel comunitar. 

Cercetătorii de la Duke University au testat 14 tipuri diferite de măști, inclusiv fulare și bandane, și au descoperit că cele mai eficiente sunt cele de uz medical N95 fără valvă (au redus transmiterea secrețiilor emise în timpul vorbirii cu peste 99,9%), urmate de măștile chirurgicale și măștile din bumbac.

Așadar, măștile de toate felurile ne protejează nu doar pe noi, ci și pe cei din jur, dacă sunt purtate corect și consecvent, cu respectarea măsurilor de igienă și distanțare. Purtarea lor nu este doar o normă, ci și o dovadă de respect și responsabilitate în comunitatea din care facem parte. Încurajăm toți membrii comunității – elevi, părinți, profesori – să poarte masca nu doar în situațiile în care sunt obligați să o facă, ci oricând se află în spații aglomerate, în interior sau în aer liber. 

Din studiile științifice, dar și din observațiile noastre directe în cele 5 săptămâni în școală, suntem conștienți că masca are avantaje importante în protecția împotriva COVID-19 mai ales în contextul nostru școlar.