Te invităm să descoperi  ce înseamnă Liceul Internațional Avenor printr-o serie de Q&A-uri cu elevi, profesori și oameni din echipa de management. Ce-i definește acum, cum își văd viitorul și cum contribuie Liceul Avenor la construirea acestui viitor? Află răspunsurile din seria de interviuri pe care o începem astăzi cu directorul nostru educațional, Dana Papadima.

Avenor: Cine este Dana Papadima?

Dana Papadima: Dana este directorul educational al Avenor College, profesoară de limba română la Liceul Avenor și dirigintă a clasei a 11-a. În plus, Dana este de formație filolog, de meserie om din sfera educației și din pasiune ambele.

A: Ce crezi că le trebuie elevilor de azi pentru a reuși în viitor?

D.P.: Dacă am avea o rețetă, am folosi-o, ca la bucătărie. Dar nu avem, avem însă fapte și statistici și bune intuiții. De aceea, în prezent, cred că elevii ar trebui să fie oameni cu identitate și caracter, pregătiți să folosească cu discernământ informațiile galopante ale epocii și să se adapteze cu inteligență la situații de viață și profesionale inedite.

A: Unde îi vezi pe elevii tăi peste 5 ani? 

D.P.: La cele mai bune universități din lume, oriunde s-ar afla această lume.

A: Când e momentul în care ar trebui să știi „ce vrei să te faci când vei fi mare” ?

D.P.: Nu cred că există un moment precis. În principiu, când ai maturitatea emoțională și academică să distingi între opiniile altora și concepțiile proprii. Uneori asta se întâmplă chiar și după ce am absolvit o facultate și ne dăm seama că „viața e în altă parte”.

A: De ce ai ales să predai limba română într-un liceu Cambrigde?

D.P.: Pentru că țin foarte mult ca elevii noștri să-și păstreze identitatea culturală românească, atâta vreme cât 99% sunt români. Pentru că, prin programa școlară pe care am prelucrat-o din tiparele programei naționale de limba română, cred că reușesc să le insuflu interes pentru cultura națională, pentru corelațiile dintre literatură și alte arte, pentru vorbirea și dezbaterea publică. Pentru că încerc mereu să desprind literatura națională din canoanele școlare și s-o fac actuală și atractivă, câtă vreme „marile teme” ale gândirii și culturii de pretutindeni și de oricând sunt aceleași.

Vrei să afli mai multe despre Liceul Avenor? Vino să ne cunoaștem. Mai sunt locuri disponibile la Liceul Internațional Avenor pentru anul școlar 2018-2019.