David McColgan

Profesor de Matematică

Matematica nu a fost materia mea preferată la școală (aceea era Geografia) și nici cea care mi s-a părut cea mai ușoară (aceea era Muzica), dar era cea la care aveam talent să o explic colegilor mei care nu înțelegeau lecția. După ce profesorul termina lecția, colegii veneau adesea la mine și îmi cereau ajutorul. Repetam ceea ce tocmai spusese profesorul și părea că ei înțeleg de la mine ceea ce nu au înțeles de la el. Am avut același profesor de matematică în ultimii 5 ani de liceu, domnul Campbell, și întotdeauna mi s-a părut că explicațiile lui erau excelente și captivante. A fost amabil și răbdător și a vrut mereu să înțelegem de ce funcționează formulele și cum putem aplica Matematica în viața reală. Deși de obicei înțelegeam rapid concepte noi, a trebuit să depun un efort susținut pentru a putea să mi le amintesc la examene și, de asemenea, a trebuit exersez în mod regulat pentru putea rezolva problemele în timpul dat și fără să mă uit pe noțițe.

Domnul Campbell mi-a insuflat dragostea pentru frumusețea matematicii, folosind-o pas cu pas pentru a rezolva probleme complexe, găsind metode diferite pentru a ajunge la aceeași soluție, uneori folosind-o pentru a dovedi că nu există soluții. Matematica este singura materie la care toată lumea încearcă să obțină același rezultat și la care, teoretic, este posibil ca toată lumea să obțină note maxime, așa că elevii nu ar trebui să se simtă concurenți ci  mai degrabă colegi în încercarea de a stăpâni sistemul.

Am muncit din greu pentru profesorul meu pentru că era pasionat de Matematică și știam că vrea foarte mult să reușesc. Am muncit din greu pentru profesorul meu de Fizică pentru că era înfricoșător și țipa mult. Ambele metode m-au făcut să obțin note mari, dar eu încerc să aplic prima metodă. Cu toate acestea, profesorul meu de Fizică a fost cel care m-a încurajat să merg la universitate să studiez Ingineria Electronică, pentru că, spunea el, acolo erau locurile de muncă bine plătite. M-am trezit că explic Matematica colegilor de facultate la fel de mult ca celor din liceu și, atunci când aveam de făcut un proiect de grup, mă ofeream voluntar să scriu teoria și îi lăsam pe ceilalți să facă munca practică. După doi ani, a devenit evident că nu eram interesat să urmez o carieră în Inginerie – a avea un salariu mare nu a fost niciodată o prioritate pentru mine – așa că m-am transferat pentru a studia Matematică în continuare.

Am fost întotdeauna un membru activ al bisericii locale. Nu doar că am participat la activitățile bisericii dar am devenit și voluntar. Astfel am ajuns să predau la școala de duminică, să organizez diverse cluburi pentru tineri și tabere de vară. 

Cel mai evident mod de a combina dragostea mea pentru Matematică cu dorința de a-i ajuta pe tineri să devină adulții veseli, empatici și de succes a fost să devin profesor. Așa că în 2003, după ce am absolvit Universitatea Strathclyde din Glasgow cu o licență în matematică, mi-am început pregătirea postuniversitară în educație – Post-Graduate Certificate in Education. 

Am predat în Scoția până în 2017, apoi în Guatemala până în 2020. După încă un an de predat în Scoțiape durata pandemiei, m-am mutat în România în august 2021 pentru a preda aici.

La Avenor College, încurajez cu tărie elevii mei să priorizeze abilitățile de comunicare în locul calculului simplu. În lumea de azi, există deja o mulțime de tehnologii care efectuează calcule mai rapide și mai precise decât oamenii. Prin urmare, adoptarea calculatorului și a computerelor pentru rezolvarea problemelor matematice îi ajută pe elevi să se concentreze pe dezvoltarea abilităților de comunicare și interpretare. Prin acordarea unei atenții mai mari raționamentului logic și gândirii critice, și prin efortul de a încuraja o comunicare eficientă, îi înzestrăm pe elevi să discute despre procesul lor de învățare, să-și explice raționamentele, să-și exprime dificultățile, să-și descrie neînțelegerile, să formuleze întrebări matematice relevante și să ofere feedback constructiv colegilor lor.