Monica Braboveanu

Profesor Invățământ Primar 2 Alfa

În mijlocul copiilor m-am simțit întotdeauna „omul potrivit, la locul potrivit”. Mă încarcă cu energie zâmbetele lor inocente, dorința de a descoperi tot timpul câte ceva, curiozitatea manifestată în fiecare moment al zilei. Am simțit toate acestea încă din timpul liceului, când am știut că mi-am descoperit vocația.

Începutul drumului a fost în 1997, chiar după terminarea Liceului Pedagogic din Deva, ca învățător titular la o școală din orășelul meu natal (Vulcan, județul Hunedoara). În următorii 10 ani, am obținut toate cele trei grade didactice (definitivat – în anul 1999, gradul didactic II – în anul 2003 și gradul didactic I – în anul 2007), am absolvit cursurile Colegiului de Institutori – Limba engleză din cadrul Universității din Craiova în vara anului 2003 și am obținut un Master în Management Educațional în cadrul Universității din Petroșani în anul 2009. Am urcat astfel, treaptă cu treaptă, pe drumul formării mele profesionale.

În anul 2009 m-am alăturat echipei Little London – în prezent Avenor College. Aici mi-am continuat dezvoltarea profesională prin participarea la diverse sesiuni de training pe teme de mare actualitate în educația copiilor din zilele noastre – inteligențele multiple, transdisciplinaritatea, învățarea activă, gândirea critică și creativă.

Mi-a plăcut încă de atunci faptul că în această școală fiecare dintre noi, adult sau copil, are șansa să își dezvolte creativitatea, să își descopere pasiunile, talentele, să se definească pe el însuși. Îmi place în continuare să știu că sunt parte integrantă a acestei comunități de excepție și sunt mândră că pot afirma că am avut și eu rolul meu în dezvoltarea ei.

În 2013 am devenit mămică pentru a doua oară și am stat, o perioadă, alături de familie, considerând că sunt singura specialistă în creșterea și educarea fetiței mele, care face parte și ea din marea comunitate Avenor, alături de fratele ei.

Toamna anului 2014 a însemnat pentru mine revenirea într-un loc în care am șansa nu doar să învăț și să mă perfecționez în continuare, ci mai ales să pun în practică cele învățate, dar și reintegrarea într-o echipă care m-a primit cu multă căldură și profesionalism chiar din prima zi de școală.

Îmi doresc să realizez în continuare lucruri frumoase, să fiu parte activă a echipei elevi – părinţi – profesori – şcoală, astfel încât fiecare elev să se dezvolte armonios (fizic, moral, intelectual, comportamental) pornind de la calitățile sale individuale.

Îmi propun ca sala mea de clasă să fie un loc în care fiecare copil să simtă că se află în cel mai potrivit mediu pentru a învăţa cu plăcere.