MASA

La Avenor College considerăm nutriţia un element esențial pentru educarea și dezvoltarea copiilor care fac parte din comunitatea noastră.

Prin urmare, ca școală privată, împreună cu părinţii, medicul nutriţionist şi medicul pediatru, am trecut printr-un proces complex în urma căruia a fost stabilită o politică nutriţională a Avenor College ce detaliază toate aspectele referitoare la mese.

Momentul mesei este considerat un moment educativ care ţine de dezvoltarea socială a copiilor; cadrele didactice mănâncă alături de copii, asigurându-se că aceştia îşi însuşesc deprinderi sănătoase şi politicoase legate de ritualul mesei.

Începând cu anul școlar 2016-2017, Cafeteria Avenor College are bucătărie proprie în care echipa partenerului nostru Flavours Catering gătește și servește prânzul și snack-ul pentru elevii noștri.

Mesele sunt oferite după cum urmează:

  • Gustarea de dimineaţă se aduce de acasă din 2 motive: (1) pentru a cunoaște obiceiurile nutriționale dobândite în familie și (2) o ocazie bună de a împărți cu ceilalți;
  • Masa de prânz cuprinde la alegere 2 variante: (1) meniul cu carne sau (2) meniul lacto-ovo-vegetarian;
  • Meniurile au fost stabilite astfel încât ele să satisfacă nu doar nevoile nutriţionale ale copiilor, dar să fie şi pe gustul lor;
  • Meniurile sunt îmbunătăţite periodic în funcţie de observaţiile noastre şi de feedback-ul primit de la părinţi;

Taxele pentru masă valabile pentru anul școlar 2018 - 2019 sunt următoarele:

  • 100 euro/lună pentru clasele 0 - 5
  • 120 euro/ lună pentru clasele 6 – 11

TRANSPORT

Avenor College oferă transport cu microbuzele proprietatea şcolii (Renault Traffic) sau cu microbuze și autobuze închiriate în acest scop.

 Pentru școala generală oferim transport din următoarele zone:

  • Pipera;
  • Corbeanca, Otopeni, Baloteşti, Tunari;
  • Bucureşti (în acest caz, cu punct fix de adunare dimineata: Piaţa Presei Libere și Piata Charles de Gaulle)

Taxele de transport valabile pentru anul școlar 2018 - 2019 sunt următoarele:

  • 660 Euro/an pentru dus sau întors, respectiv 1320 Euro/an pentru dus și intors - zona Pipera (Iancu Nicolae);
  • 825 Euro/an pentru dus sau întors respectiv 1650 Euro/an pentru dus și intors - zonele Pipera (Tunari) și Bucuresti (punct fix - Casa Presei, Piața Charles de Gaulle);
  • 1650 Euro/an pentru dus și intors - zona Otopeni, Corbeanca, Balotești.

Pentru aceste rute, transportul se plătește în avans pentru tot anul.

ASISTENȚĂ MEDICALĂ

  • Avenor College își propune să creeze un mediu sănătos, care promovează bunăstarea fizică și psihică a copiilor.
  • Avem câte un cabinet medical în fiecare cladire a campusului. Cabinetele sunt dotate cu resursele necesare pentru prim ajutor. Avem zilnic în școală și în grădiniță cadre medicale (asistente pediatre sau medic pediatru) care fac triajul elevilor pentru a ne asigura că elevii bolnavi sunt trimiși acasă.
  • Avenor College are o serie de proceduri medicale prin care îşi propune să minimizeze riscul de îmbolnăvire a copiilor în cadrul şcolii:
  • Profesorii și cadrele medicale Avenor College urmăresc zilnic starea de sănătate a copiilor. Elevii care au o stare alterată sunt izolaţi, se evaluează situaţia din punct de vedere medical prin consultarea cu un cadru medical  și, dacă se consideră necesar, se contactează părinții pentru a veni să ia copilul acasă.
  • Nu acceptăm în colectivitate elevi bolnavi care reprezintă risc de contagiune pentru colegii lor.