Login Părinți
Mihaela Stancu
Mihaela Stancu

Profesor de Limba română, Literatură română și universală

 

Iubesc profesia pe care o am de zece ani și sunt mereu mândră de elevii mei. Mă simt un om norocos că pot fi narator și personaj în povestea lor, și cine știe, poate autor inspirat de poveștile lor. Până la urmă, în jurnalul fiecărui an școlar, cu toții suntem autorii, naratorii și personajele aceleiași aventuri a cunoașterii.

În anul 2002 am absolvit Liceul Pedagogic „C. Negri” din Galați și am intrat la Facultatea de Litere a Universității din București (specializarea Română-Engleză) și la Facultatea de Psihologie și Științele Educației a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca (secția Psihologie, învățământ la distanță). În anul 2006 am ajuns licențiată în filologie și masterandă la Masteratul de „Teoria literaturii și culturii/ Literatură Comparată” din cadrul Facultății de Litere a Universității din București. În anul 2007 am absolvit Facultatea de Psihologie și Științele Educației (UBB Cluj-Napoca) și am obținut diploma de master în Teoria literaturii și culturii/ Literatură comparată.  În anul 2008 am obținut Certificatul de acordare a Definitivării în învățământ. În anul 2010 am intrat la Școala Doctorală a Facultății de Litere (Universitatea din București, domeniul: Lingvistică) și în iunie 2015 am obținut titlul de doctor în filologie.

Din 2006 trăiesc bucuria de a fi profesor de Limba și literatura română. Am predat în primul an la un liceu bucureștean de stat și în următorii opt ani, la o școală internațională privată din București, colaborând cu școli internaționale din Viena, Tbilisi, Hong-Kong și Brentwood în calitate de profesor de limba română pentru elevii români care studiază în afara țării.

Cred că școala trebuie să fie al doilea loc pe care să-l numești „acasă”, un loc în care cunoașterea pornește de la autocunoaștere, în care ceea ce învățăm își găsește rostul în contextul vieții reale, în care ne definim identitatea, fiind conștienți de diversitatea contextelor de pe harta lumii, în care învățăm să avem răbdare și să nu judecăm, ci să privim toate fațetele unei situații, punându-ne în permanență întrebări și înțelegând că tocmai lipsa unor răspunsuri categorice face din existența noastră un început cu sfârșit deschis, în care noi ne vom fi găsit sensul și vom fi contribuit la îmbunătățirea calității vieții.

Îmi doresc ca și acest an să fie unul plin de culoare, de emoție, de împliniri, un an în care poveștile trăite, auzite, citite, discutate, interpretate să sensibilizeze, să inspire, să creeze alte povești.