Alexandru-Mihai Anușca

Profesor de Limba Engleză
Diriginte clasa 6 Alfa

Mereu am știut că vreau sa predau, așa cum păsările călătoare știu că trebuie să plece iarna spre țările calde sau cum merele știu că trebuie să cadă din copac.

De fapt, “știam” e impropriu spus. Dorința de a preda se afla în subconștientul meu, însă era nevoie să fie actualizată, adusă în prim-plan, iar acest lucru evident s-a întâmplat în urma întâlnirii cu profesorii mei de engleză de la liceu. Am avut marele noroc să fiu în preajma unor adevarați profesioniști, a căror nivel de cunoștințe, pasiune și răbdare nu numai că au trezit în mine o mare admirație și mult respect pentru ceea ce făceau, dar au și stimulat acea dorință latentă de a fi eu însumi educator. Socrate spunea că noi nu învățăm nimic nou, de fapt, ci doar ne aducem aminte ceea ce știam dintotdeauna. Iată, venise momentul ca eu să îmi amintesc chemarea.

Am optat să studiez advertising în Anglia, fiind atras de posibilitatea de a-mi rafina și folosi din plin creativitatea. După acest mic ocol, m-am hotărât să revin la adevărata mea pasiune, limba engleză, căci în mintea mea, influențat fiind de modelele exemplare care m-au educat în liceu, numai engleza putea merge mână în mână cu profesoratul astfel încât să ducă la rezultate fantastice.

Am urmat cursul CELTA sub egida Universității Cambridge și în urma obținerii certificatului ce reprezintă standardul internațional, eram gata să îmi încep aventura. Evident, am mers mai departe, din dorința de a fi sigur că le ofer elevilor mei cea mai utilă experiență educațională și am completat și cele trei module DELTA (la nivel de masterat). În urma acestor studii avansate, am obținut o perspectivă mult mai completă asupra posibilităților de predare și de ghidare a elevilor.

Am început să predau în 2015, imediat după obținerea certificatului CELTA, ceea ce mi-a permis să aplic imediat toate tehnicile exersate în timpul cursului. Am lucrat cu un număr mare de elevi, de la clasele primare până la liceu, pe care i-am îndrumat cu mare drag fie în învățarea limbii engleze în cadrul cursurilor generale, fie în pregătirea pentru examenele Cambridge (de la pre-A1 la C1).

La Avenor am predat atât în ciclul primar cât și în cel gimnazial și am avut marea plăcere să devin diriginte. Încet încet încep să mă implic și în activități de predare la liceu.  

Mereu am fost interesat de dezvoltarea profesională continuă (CPD), astfel încât pe lângă participarea la numeroase conferințe și workshop-uri organizate de varii instituții, am fost la rândul meu implicat în crearea unor sesiuni de in-house training despre implementarea AI și gamification în clasă, iar în 2018 am ținut plenara de la conferința Fischer International, tot pe tema CPD.

În același an, din dorința de a-i putea îndruma și ajuta pe alți profesori într-un mod cât mai eficient, am devenit CELTA trainer (fiind, din nou, inspirat de cei doi tutori care m-au pregătit atât de temeinic).

Consider foarte importantă nu doar perfecționarea propriilor abilități, ci și ajutarea cât mai multor alți educatori să își atingă potențialul, astfel încât ei, la rândul lor, să poată inspira și ghida elevii lor cu succes.

Ca profesori, avem rolul de a le oferi celor care ne intră în clasă nu doar cunoștințe, ci și abilități care să îi pregătescă să navigheze într-o lume în continuă schimbare. Avem datoria să îi ajutăm să își însușească un mod de a privi lucrurile și o anumită atitudine în viață care să le permită să fie oameni împliniți și compleți.

Dincolo de fascinația mea pentru limba engleză și tot ce înseamnă cuvântul scris, am o mare pasiune pentru literatură, filosofie și… gătit căci trebuie să acordăm egală atenție trupului cât și minții, pentru a trăi o viață armonioasă. De altfel, mă atrag toate domeniile posibile și astfel nu pot spune nu unui articol de știință, unei reviste de modă, unei cărți de istorie sau paginii de sport BBC cu rezultatele Champions League. La banchetul vieții trebuie să gustăm din toate felurile – a te autolimita înseamnă a te priva de întâlnirea cu multiple posibile euri.

La Avenor sunt ferm convins că pasiunea mea pentru predat completează pasiunea elevilor pentru cunoștințe, pentru descoperirea unor lucruri noi atât despre limba engleză cât și despre ei înșiși. Aici am avut oportunitatea să mă dezvolt și să cresc din multe puncte de vedere și sunt mândru că fac parte din această comunitate.