Remembrance Day

Pe 11 noiembrie, cu o floare de mac în piept, elevii Avenor își amintesc de soldații căzuți la datorie în Primul Război Mondial. Este un moment de comemorare marcat în cadrul Assembly-urilor sau în diverse activități la clasă.

Interships Presentations Day

Chiar înainte de încheierea anului școlar, elevii noștri de liceu împărtășesc colegilor, profesorilor și părinților ceea ce au experimentat în timpul programului de internship. Vorbesc despre locurile de muncă pe care le-au vizitat și despre ceea ce au învățat de la profesioniști din diverse domenii – de la medicină la arhitectură și design interior, investiții și comerț, drept, rafinare și petrochimie, marketing, mass-media și publicitate, modă, teatru sau psihoterapie. Programul de internship pentru studenții noștri – unii dintre ei își continuă experiențele de lucru pe tot parcursul verii – le oferă posibilitatea să descopere în ce domeniu le-ar plăcea să lucreze.

Absolvirea clasei a 12-a

În fiecare an, în cadrul unei ceremonii speciale, ne luăm rămas-bun de la o nouă generație de absolvenți, pregătiți să-și întindă aripile spre lumea largă.

Ceremoniile de final de an

Elevii Avenor sărbătoresc, alături de părinți și profesori, finalul anului școlar într-o ceremonie în care se bucură împreună de tot ceea ce au acumulat pe parcursul anului din experiențele de învățare. Diplomele de absolvire pe care le primesc elevii menționează progresul fiecărui copil, atât la nivel academic, cât și la nivelul dezvoltării personale.

Ziua Copilului

Ziua în care ne amintim de frumusețea copilăriei prin diverse activități organizate în campusul Avenor.

Cultural Celebration Day

Cel mai mare eveniment al comunității Avenor, Cultural Celebration Day reprezintă în fiecare an ocazia potrivită pentru a sărbători împreună – copii, părinți, profesori – diversitatea culturală și spiritul caritabil. Părinții din comunitate lucrează în echipe și organizează standuri ce reprezintă diferite culturi, iar copiii, cu ajutor de la profesori, pregătesc numere muzicale și de dans.

High School Options Fair

Primul nostru târg educațional, unde elevii și părinții află mai multe detalii despre materiile pe care le pot alege elevii pentru ultimii doi ani de studiu la Liceul Internațional Avenor, dar și despre programe de dezvoltare personală și perspective de studii universitare.

Avenor Sports Olympics

Un eveniment dedicat tuturor elevilor Avenor, Olimpiada sportului este o competiție sportivă organizată pe echipe ce corespund celor patru căsuțe colorate de la Avenor College – roșu, galben, albastru, verde. Copiii iau parte la jocuri distractive, meciuri de baschet, fotbal și handbal, într-o competiție antrenantă și amuzantă.

Interschool Chess Challenge

Avenor College găzduiește anual Interschool Chess Challenge, o competiție de șah organizată de Școala de șah “Jocul celor 3 cai” la care participă elevi din mai multe școli din București.

Interschool Swimming Challenge

Concursul de înot organizat anual de Avenor College aduce împreună competitori cu vârste între 6 și 18 ani de la mai multe școli din București. Este un eveniment în care participanții dau dovadă de fair-play, care încurajează spiritul de echipă și colegialitatea.