Julie Neish

Profesor de Drama

Mi-am luat diploma de licență în literatură și filozofie de la Universitatea Middlesex din Londra și sunt profesor de peste 25 de ani. Înainte de mă alătura echipei de la Park Community Academy din Lancashire, Marea Britanie, mi-am început cariera într-o școală primară, unde am predat unor grupe diferite de vârstă din toate ariile curriculare și am fost și coordonator educațional. După 5 ani cu multe satisfacții, am decis să mă specializez în pasiunea mea principală de a combina educația cu artele creative și m-am dedicat predării dramaturgiei.

Park Community Academy este o școală specializată în educația elevilor cu nevoi educaționale speciale. Am fost recrutată pentru un post nou creat special pentru a dezvolta rolul artelor. Am predat drama și muzică, dar am fost și Director of Creative Arts și m-am dedicat dezvoltării creativității tuturor elevilor. În cei 14 ani minunați pe care i-am petrecut aici, școala s-a transformat într-un hub de excelență. Contribuția mea a fost recunoscută ca definitorie pentru obținerea statului de școală specializată în artele spectacolului în 2010. Toți elevii au terminat școala cu specializări în domeniul artistic, iar munca mea a contribuit la obținerea a patru calificative consecutive de Outstanding din partea Ofsted.

Am avut întotdeauna o pasiune pentru artele spectacolului. Înainte de a deveni profesor, am scris, regizat și jucat în numeroase spectacole originale ale unor grupuri de dramaturgie pe care le-am creat atât pentru copii, cât și pentru adulții din comunitatea locală. Am continuat acest lucru și în școală, am scris, regizat și produs spectacole bianuale la care a participat întreaga școală. Am produs și o serie de scurtmetraje cu elevii, dintre care multe au fost înscrise în festivaluri de film locale. De asemenea, am coordonat corul școlii care a susținut frecvent spectacole locale și regionale și a participat la festivaluri ani la rând. Acest lucru a dus la o serie de premii și distincții și am fost incredibil de mândră de munca mea de acolo. În plus, am fost un membru dedicat al fanfarei școlii, formată din elevi și profesori care au susținut împreună peste 30 de concerte pe an și au fost întotdeauna foarte solicitați.

Principalul meu obiectiv a fost întotdeauna să dezvolt interesele și entuziasmul elevilor pentru artele spectacolului, încercând mereu să încorporez idei noi în activitate mea. Sunt pasionată și îndrăgostită de materia pe care o predau și am acumulat de-a lungul anilor cunoștințele, experiența și abilitățile necesare pentru a o face accesibilă tuturor.  

Cred că jocurile de rol sunt o parte firească a vieții copiilor înainte de a începe școala, pentru că îi ajută să dea sens propriei identități explorând situații fictive care au corespondență în lumea reală. Jocul dramatic structurat încurajează elevii să învețe activ și interactiv în primii ani de școală și în toate ariile curriculare. Acest lucru îi ajută să-și dezvolte abilități precum creativitate, curiozitate, comunicare, empatie, încredere în sine, leadership și negociere. Dar cel mai important, activitățile dramatice sunt distractive – făcând învățarea atât plăcută, cât și memorabilă.

Am primit cu bucurie oportunitatea de a mă alătura echipei Avenor College. Am ajuns în cariera mea într-o etapa în care am simțit că sunt pregătită pentru o nouă provocare și mi-am dorit întotdeauna să lucrez într-o țară străină.

Mă bucur că în anii petrecuți aici am reușit să mă integrez pe deplin atât în ​​viața și comunitatea școlii, cât și în cultura și peisajul românesc.