Louisa Dăscălescu

Profesor de Istorie
Coordonator EPQ / HPQ
Consilier orientare în carieră

M-am alăturat echipei în august 2021 și în prezent fac parte din catedra de Științe Umaniste și din echipa de Orientare în Carieră: predau Istorie pentru IGCSE și A level, precum și Programul de Orientare în Carieră la clasa a 12-a. La aceasta se adaugă consilierea elevilor de liceu în pregătirea lor pentru universitate și carieră.

Accentul pe care Avenor College îl pune pe ancorarea comunității sale în rădăcinile românești este ceea ce m-a inspirat să mă alătur echipei. La fel ca mulți alții care au făcut parte din migrația economică a anilor ’90 din România, am crescut având dublă cetățenie, română și britanică. Deși în prezent simt o afinitate profundă pentru ambele culturi, acestea au fost entități separate în experiența mea educațională, iar rezultatul a fost ca propriile mele rădăcini etnice și culturale au trecut pe un plan secundar. Ca atare, am cel mai profund respect și admirație pentru programul bilingv și curriculumul dual al Avenor College. De asemenea, apreciez modul în care Avenor abordează îmbogățirea culturală, cultivand în rândul tinerilor mândria față de identitatea lor românească.

După ce am studiat Istoria la Royal Holloway, University of London, mi-am finalizat studiile postuniversitare în educație (Secondary PGCE) la University of Cambridge în 2019. În perioada petrecută în Marea Britanie, am acumulat experiență într-o școală evaluată ca fiind „Good with Outstanding features” de către Ofsted, înainte de a mă muta la o școală internațională din Slovenia, evaluată ca „Outstanding” în perioada 2020 – 2021. Pe lângă predarea Istoriei, din 2020 ofer consiliere în domeniul învățământului superior, concentrându-mă în principal pe sprijinirea elevilor din clasele terminale în identificarea opțiunilor de carieră, lucrând apoi alături de ei pentru a îndeplini cerințele universităților la care aspiră.

La Avenor College, o zi obișnuită pentru mine ar putea include o dimineață alături de clasele mele de Istorie AS și A2 și o întâlnire pentru revizuirea și discutarea unei scrisori de aplicare la universitate. După pauză, s-ar putea să coordonez un atelier despre viitorul carierelor sau să mă aflu într-o întâlnire de îndrumare cu un elev din programele EPQ sau HPQ. După prânz, aș putea să mă întâlnesc cu elevii mei de Istorie IGCSE sau să urez bun venit în campusul nostru unui reprezentant universitar. Dacă este o zi dedicată cluburilor, cu siguranță voi antrena echipa de dezbateri a liceului. Îmi mențin interesul pentru știința învățării și am adus această pasiune în co-coordonarea unui curs de dezvoltare profesională. În ansamblu, fructific din plin oportunitatea de a-mi asuma multiple roluri bazate pe experiențele mele de viață, atât profesionale, cât și personale.

În cele din urmă, ca profesor, sper să îi ajut pe elevii cu care lucrez să își atingă potențialul maxim, pe plan academic și personal. Filosofia mea educațională este relativ simplă: cred că rolul unui profesor este de a insufla elevilor încredere în propriile forțe, responsabilitate și de a-i ajuta să-și însușească aptitudinile și cunoștințele necesare pentru a naviga într-o lume într-o perpetuă schimbare. Pe scurt, a-i învăța pe tineri cum să învețe și cum să fie gânditori independenți este la fel de valoros ca materia în sine.