Bun venit la Avenor College
2021 -2022
Dragi părinți și elevi,
Ne bucurăm să pregătim deschiderea unui nou an școlar la Avenor, un an ce sperăm să se desfășoare în cele mai bune condiții pentru elevii noștri. Am folosit toată experiența acumulată pe parcursul anului școlar trecut pentru a contura planurile pentru anul școlar pe care îl avem în față.
Știm din feedback-ul dumneavoastră că cel mai important este să continuăm educația de calitate oferită elevilor noștri prin învățare “față în față” și vom face tot posibilul să asigurăm toate condițiile pentru desfășurarea acestui scenariu de învățare.
Din informațiile pe care le avem până în acest moment, ne vom putea desfășura activitatea păstrând orarul și rutina elevilor noștri. Rămânem receptivi la mesajele venite din partea autorităților și la reglementările impuse în activitatea școlilor.
În planificarea noastră am luat în considerare acest Ordin aflat în vigoare în prezent.

Date importante pentru
pregătirile de începere a școlii
12 – 20 august
Vă rugăm să vă rezervați timp pentru o vizită la Avenor College pentru a ridica comenzile de uniforme conform următorului program.
- Clasele pregătitoare: 12 și 13 august de la 9.00 la 14.00
- Clasele 1-4: 16 și 17 august de la 9.00 la 14.00
- Clasele 5-8: 18 și 19 august de la 9.00 la 14.00
- Clasele 9-12: 20 august de la 9.00 la 14.00
24 august
Tragerea la sorți a învățătoarelor claselor pregătitoare se va face la ora 15.00.
31 august
“Open doors” la Avenor pentru familiile noi care se alătură comunității în acest an, în intervalul 9.00 – 13.00
1 septembrie
Ceremonia de deschidere a școlii se va organiza în campus, în intervale orare diferite pentru fiecare an în parte, va dura aproximativ 30 de minute și va cuprinde momentul eliberării baloanelor colorate.
Elevii claselor pregătitoare și 1 vor intra pe poarta dinspre cartier, de lângă clădirea Junior.
Elevii claselor a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a și a 6-a vor intra pe poarta principală, de lângă cabina de pază.
Elevii claselor a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a și a 12-a vor intra pe poarta din fața clădirii Senior.
Prima ședință cu părinții se va desfășura online și pe parcursul ei veți afla informații relevante despre organizarea întregului an școlar, orarul și echipa educațională a copilului dumneavoastră.
2 septembrie
Prima zi de cursuri pentru elevi, conform orarului
6 septembrie
Ședința foto pentru elevi, pentru portretele oficiale din Engage
Vă invităm să consultați Calendarul Avenor pentru a vă familiariza cu structura anului școlar și cu vacanțele elevilor noștri.
Resurse necesare la început de an școlar

Uniforma
Uniforma se ridică de la școală, conform comenzii pe care ați făcut-o. Vă rugăm să discutați cu copilul dumneavoastră despre articolele de uniformă, despre importanța de a se îmbrăca adecvat în contexte diferite (formal, informal, în ținută sport), așa cum fac și în afară școlii.

Încălțămintea
Vă rugăm să cumpărați din timp încălțămintea potrivită. Copiii au nevoie de încălțăminte de zi cu zi și de încălțăminte sport. Încălțămintea în culori stridente este potrivită pentru weekend și vacanțe, dar nu este acceptată la școală.

Ghiozdanul
Ghiozdanul va fi achiziționat de către părinți. Vă rugăm să vă asigurați că scrieți numele copilului în interiorul ghiozdanului, pentru a putea fi identificat rapid de profesori. Ghiozdanul trebuie să respecte nevoile specifice vârstei, precum și dimensiunile spațiilor de depozitare din școală (nu achiziționați ghiozdane supradimensionate).

Sacul de sport
NU este nevoie să-l cumpărați. Va fi pus la dispoziție de școală. Modelul ține cont de vârstă copilului și de dimensiunile spațiilor de depozitare din școală.

Resursele
NU este nevoie să cumpărați rechizite (manuale, caiete, creioane colorate, carioci, etc). Ele vor fi puse la dispoziție de școală. Elevul are nevoie doar de PENAR – acesta va fi achiziționat de părinți.

Bidon de apă*
Părinții vor da copilului la școală un bidon de apă (max. 500 ml). Ideal ar fi să fie inscripționat cu numele copilului sau să aibă un model ușor de recunoscut de către copil. Umplerea cu apă de băut va fi făcută la școală. *Nu este necesar în cazul liceenilor

Cutie de snack*
Părinții vor da copilului la școală snack-ul de dimineață într-o cutie destinată acestui scop. *Nu este necesar în cazul liceenilor
Ceremonia de deschidere a anului școlar


Ceremonia de deschidere a anului școlar va avea loc miercuri, 1 septembrie.
PENTRU ELEVI
Evenimentul se va desfășura în intervale orare diferite pentru fiecare clasă, iar informațiile logistice vă vor fi transmise cu câteva zile înainte de eveniment de către office manager. Vă rugăm să respectați indicațiile noastre, pentru o bună desfășurare a întregii zile.
Toți elevii vor purta ținuta festivă Avenor (sacou, cămașă, cravată, fustă/pantaloni).
Ceremonia va dura aproximativ 30 minute pentru fiecare clasă și se va încheia cu eliberarea tradiționalelor baloane biodegradabile.
La finalul ceremoniei, elevii vor pleca acasă împreună cu părinții.
PENTRU PĂRINȚI
Pentru părinți va avea loc o întâlnire online, pe Zoom, cu învățătoarea/diriginții în aceeași zi – 1 septembrie.
În această zi – miercuri, 1 septembrie – nu asigurăm transportul copiilor la școală, nu se fac ore și nu se servește masa în campus.
Vă invităm să vă bucurați de această zi plină de emoții pentru copii și să lăsați în grija fotografilor profesioniști crearea unui album foto de la acest eveniment. Vă rugăm să NU publicați pe rețelele sociale fotografii care ar putea să lezeze imaginea celorlalți participanți.
Evenimente pentru familiile noi
din comunitatea Avenor
Pentru familiile care ni se alătură în acest an școlar am creat câteva evenimente speciale pentru a le permite să se familiarizeze cu viața la Avenor:
31 august - Open Doors la Avenor
Am rezervat această zi pentru vizite în campus și cunoașterea învățătoarelor/diriginților. În prima parte a zilei (în intervalul 9.00 – 13.00), când profesorii noștri fac ultimele pregătiri și amenajări în sălile de curs, sunteți așteptați în campus. Anunțați-vă sosirea la recepția Clădirii Senior și veți fi ghidați către sălile de clasă.
13 septembrie - Welcome Coffee with New Parents
Evenimentul se adresează familiilor noi din clasele 1 – 12 și este un prilej de întâlnire cu părinții mai vechi din comunitate, reprezentanți ai Comitetului de Părinți, coordonatori și alți membri din echipa educațională a școlii. Invitația cu detaliile logistice va fi trimisă către familiile noi cu câteva zile înainte de eveniment.
Formarea comitetului de părinți în noul
an școlar
Le mulțumim părinților care fac parte din Comitet și care asigură an de an o bună comunicare între școală și comunitatea de părinți. În prima zi de școală, la ședința cu părinții vă rugăm să anunțați învățătoarea/dirigintele cine va reprezenta clasa dvs. pe parcursul acestui an școlar.
14 septembrie, ora 16:00 – Prima ședință a Comitetului de părinți
Comunicarea la Avenor
COMUNICAREA OFICIALĂ se transmite către părinți prin intermediul Portalului Engage.
Vă invităm să descărcați Aplicația Engage care vă va permite să folosiți mai ușor acest instrument, direct de pe telefonul mobil. Puteți descărca Engage School App din Google Play sau App Store. Pentru prima logare, veți avea nevoie să introduceți codul școlii (School ID): AVE368. Numele de utilizator (User ID) și Parola sunt cele pe care le folosiți pentru a vă loga în Portalul Engage.
INFORMAȚIILE EDUCAȚIONALE vor fi trimise prin mesaje directe din partea învățătoarelor/diriginților sau a coordonatorilor. Vă invităm să consultați agenda elevului, în cazul copiilor de Primar, și să citiți Friday Feedback în cazul elevilor mai mari.
RAPOARTELE DE EVALUARE vor fi disponibile în Portalul Engage. Situația academică a fiecărui elev va fi discutată individual cu fiecare familie în cadrul evenimentelor de tip Feedback Days sau la cererea părinților care pot solicita întâlniri oricând în programul de consultații al profesorilor noștri.
INFORMAȚIILE LOGISTICE vă sunt transmise de către office manager.
Persoane de contact din echipa
de management educațional
Oricând doriți să discutați cu reprezentanți ai echipei de management, vă invităm să contactați persoanele responsabile de ciclul de școlarizare în care se află copilul dumneavoastră.
Persoane de contact din echipa non didactică
Office managerii noștri vă stau oricând la dispoziție cu informații logistice.