Cu un website nou și cu un newsletter doar cu vești bune, „Language & Culture Corner” este un proiect școlar născut din dragostea pentru călătorii. Făcut cu pasiune, el este implement cu determinare și agilitate de un bursier Avenor care ne invită să călătorim virtual și să descoperim lumea într-un mod inedit.

Povestește-ne despre tine. Ce înseamnă să fii elev bursier la Avenor?

I.R. Mă numesc Iarina și sunt în clasa a 10-a la Avenor. M-am alăturat comunității acum aproape patru ani. Să fii bursier vine la pachet cu multă responsabilitate în ceea ce privește notele, proiectele și activitățile desfășurate dar presupune și un sentiment extraordinar de împlinire. În echipă cu mine sunt alți elevi, profesori și angajați ai școlii alături de care îmi face plăcere să lucrez. Această bursă mi-a dat ocazia să coordonez proiecte împreună cu alți oameni la fel de pasionați ca mine și să fiu un exemplu pentru ceilalți.

Ce proiecte de bursă ai? Care este povestea lor și ce activități presupun?

I.R. Anul acesta implementez două proiecte. ”Language and Culture Corner” este un proiect în derulare început de mai multă vreme și ”Say NO to Fast Fashion este un proiect nou, dezvoltat și derulat împreună cu o altă colegă.

Language and Culture Corner” a apărut ca rezultat al pasiunii mele foarte mari pentru călătorie și descoperirea de noi culturi. Mi se pare foarte frumos să afli despre diferențele dintre oameni și despre cum te poți adapta la ele. Este o ocazie extraordinară să îți îmbunătățești cultura generală și ne ajută, de asemenea, să ne înțelegem mai bine unii pe alții.

În 2019, „Language and Culture Corner” a început cu un poster pe un perete. Acum, proiectul a crescut și implică multe activități pe care le propun colegilor mei și nu numai: dezbateri, sondaje de zilele naționale, prezentări și jocuri kahoot. Componenta principală a proiectului este website-ul pe care toată lumea poate să îl acceseze. Aici se regăsesc jocuri și informații despre țările din Europa. În prezent lucrez la actualizarea lui cu informații despre țări de pe alte continente.

Proiectul tău – „Language and Culture Corner” – este foarte versatil și poate să meargă în foarte multe direcții – geografie, istorie, artă, civilizație și așa mai departe. Lucrezi singură la documentarea lui, cum te descurci, cât timp îți ocupă?

I.R. Da, lucrez singură la documentarea website-ului și întotdeauna încerc să mă asigur că folosesc surse credibile și că nu public informații neadevărate sau inexacte. De obicei verific din două sau chiar trei surse o informație. Evident, această verificare implică foarte mult timp dar încerc întotdeauna să mă raportez la ea ca la un lucru pozitiv deoarece îmi face plăcere să descopăr lucruri noi despre diverse țări. Câteodată dau drumul la muzică, îmi iau o cană de ceai și mă apuc de treabă. Au fost cazuri când am trecut de la un lucru interesant la altul și am fost nevoită să mă opresc pentru că orele treceau pe lângă mine fără să îmi dau seama. Dar  această ”pierdere de timp” mă bucură căci este o modalitate bună să îmi îmbunătățesc cultura generală.

Care au fost cele mai mari provocări pe care le-ai întâmpinat de-a lungul timpului în implementarea proiectului?

I.R. Cea mai mare provocare pentru mine a reprezentat-o pandemia. Proiectul meu era în plină dezvoltare și mulți colegi erau interesați de ceea ce făceam și de propunerile mele. Când eram la școală aveam multe idei ce puteau fi implementate și apoi, brusc, a venit pandemia și ușor-ușor am realizat că școala online nu e ceva ce se va termina curând. Mi-am făcut probleme căci nu știam cum să le atrag atenția colegilor așa că singura soluție potrivită pe care am identificat-o a fost să încerc să îmi adaptez proiectul la o versiune online, respectiv un website, așa cum au făcut și alții în această perioadă. Din cauza pandemiei, din păcate, dezvoltarea proiectului a devenit mai lentă, pierzând din vizibilitate. Dar, o dată cu întoarcerea la școală am reluat promovarea lui și sper ca în perioada următoare să afle de el cât mai mulți colegi și nu numai.

Spune-ne cele mai amuzante 5 ”Știați că” pe care le-ai aflat despre țările europene lucrând la proiectul tău?

I.R. Prin intermediul acestui proiect am avut ocazia să aflu lucruri cu adevărat interesante despre țările europene. Câteva dintre curiozități sunt:

  • În Germania nu există prevăzută o pedeapsă pentru încercarea de a evada din închisoare deoarece se consideră că a fi liber este un instinct uman de bază;
  • Kiev are cea mai adâncă infrastructură de metrou din lume – 1,5 km adâncime;
  • La Roma, turiștii aruncă anual în Fontana di Trevi 1 milion de euro;
  • Slovacia are singura capitală din lume care se învecinează cu două țări;
  • Se estimează că britanicii beau zilnic 165 de milioane de căni de ceai.

Cum vezi evoluția proiectului tău? Cum îți propui să îl continui?

I.R. Chiar acum câteva săptămâni am lansat o noutate. Este vorba despre un newsletter cu vești bune. Oricine se poate înregistra folosind codul QR din afiș sau formularul special creat pentru înregistrare. Este un newsletter bisăptămânal pe care îl primești direct în inbox  dacă te abonezi. Noutatea pe care o aduce newsletter-ul și partea cea mai interesantă este că el conține doar cele mai bune vești din lumea întreagă, fie că vorbim despre proiecte sustenabile, oameni, culturi sau țări. Cred că în vremuri de nesiguranță ca cele pe care le trăim în prezent, oricine are nevoie de vești bune din când în când. Sper din suflet să am un număr cât mai mare de abonați! 

Ceea ce sper și îmi doresc foarte mult anul acesta este ca școala să poată organiza faimosul eveniment Cultural Celebration Day care, din cauza pandemiei  nu s-a mai putut organiza în format fizic în ultimii doi ani, și la organizarea căruia  îmi doresc să contribui prin intermediul  proiectului meu.