Interviurile Ioanei: Educație cu respect

Cum devii un profesor care are rezultate excelente cu toții elevii din clasă? Cu dragoste, respect și încredere, spune Mihaela Ancuța, Mathematics Curriculum Leader la Liceul Avenor. Dar, înainte de toate, e nevoie de o doză imensă de pasiune și dedicare pentru această meserie. 

Vă invităm să aflați mai multe dintr-un nou interviu din seria despre pasiunile și talentele membrilor comunității noastre, inițiată de Ioana, elevă în clasa a 12-a la Liceul Avenor.

Ioana: Spuneți-ne câteva cuvinte despre Mihaela Ancuța. Cum v-ați prezenta?

Mihaela Ancuța: Sunt o persoană care încearcă mereu să fie cu zâmbetul pe buze. Reușesc acest lucru mai ales la școală, deoarece aici uit de toate celelalte lucruri și mă încarc cu foarte multă energie pozitivă de la elevi și de la colegii mei. Mai pot să spun despre mine că sunt foarte pasionată și devotată meseriei pe care mi-am ales-o și simt că nu obosesc niciodată. Tot timpul aș vrea să fac mai mult, singurul inconvenient pe care îl am fiind timpul. Mă consider o persoană sinceră, dar diplomată, care își recunoaște greșelile atunci când le face și care încearcă tot timpul să învețe din ele pentru a fi mai bună data viitoare. La fel îi încurajez și pe elevi: să își recunoască greșelile și să facă tot posibilul ca să umple acele goluri, să le corecteze pentru viitor. Sunt o persoană empatică, care se emoționează ușor atunci când situația este sensibilă, dar nu consider acest lucru un defect, ci dimpotrivă – o calitate. După părerea mea, când oamenii sunt așa înseamnă că le pasă de ce este în jurul lor, iar atunci când îți pasă, nu faci nimic care să strice ce te înconjoară.

Ioana: De unde vine pasiunea pentru matematică?

Mihaela Ancuța: Pasiunea pentru matematică vine de la profesoara mea din clasa a 8-a, care îmi părea o persoană misterioasă. Țin minte că avea ochelari și că voiam să arăt și eu ca ea, așa că i-am spus mamei mele că nu văd prea bine și că trebuie să merg la control. Nu o să uit când am fost la medic că mă gândeam ce fac, pentru că o să mă controleze și o să vadă că eu, de fapt, văd, dar am decis, într-un final, să stau cu ochii fixați pe un bec pentru mai mult timp, poate mi se întâmplă ceva. După, a trebuit să stau cu capul la aparat și mi s-a spus că parcă la un ochi am 0.25 și eu spuneam că “da, da, așa este!”. Îmi amintesc că mi-am luat ochelari să arate la fel ca cei ai doamnei profesoare, dar nu vedeam bine cu ei să merg pe stradă. Ca să pășesc pe trepte, îmi ridicam ochelarii, așa, puțin de pe nas, ca să văd unde să calc. Mă deranjau, dar nu am spus nimănui adevărul. 

Pasiunea pentru matematică, prin urmare, vine de la această profesoară din clasa a 8-a. După aceea, am avut norocul să am o altă profesoară la liceu, care m-a inspirat foarte mult, iar acest lucru a făcut ca pasiunea mea pentru matematică să continue. Iar pasiunea pentru școală, pentru a fi profesor, a apărut înainte de pasiunea pentru matematică. Am identificat-o foarte devreme, când simțeam că îmi place foarte mult să scriu la tablă. Țin minte, chiar în clasa întâi, nu aveam burete cu apă că să ștergem tabla, așa că mi-am scos batista din buzunar și am udat-o că să fac tabla frumoasă. Eram pasionată să scriu cu cretă și în afara școlii. Aveam acasă o cutie de carton pe care scriam, ștergeam cu apă, așteptam să se usuce, și scriam din nou. Mai scriam și pe ușa de la camera mea și apoi ștergeam repede, ca să nu vină mama să vadă, deși câteodată chiar dacă spălam, rămâneau urme albe. Și normal că scriam și pe pereți. Îmi plăcea să le explic altora diferite lucruri. Aveam personaje imaginare cărora le “predam”. 

Ioana: Cum vă simțiți în comunitatea Avenor, atât ca profesor, dar și ca mamă?

Mihaela Ancuța: Mă simt excelent – fericită și împlinită! Simt că este un loc în care pot să cresc și să evoluez, pot spune că Avenor mi-a dat aripi. Iar pentru copilul meu, consider că este cea mai bună școală pe care o puteam alege. El este foarte mândru că face parte din comunitatea Avenor. 

Ioana: Aveți rezultate excelente cu absolut toți elevii dumneavoastră. Care este secretul reușitei?

Mihaela Ancuța: I simply love them! Ce se ascunde în spatele acestei expresii ține în primul rând de relaționarea cu elevii, de respectul pe care îl arăți lor –pentru că de-abia atunci poate să fie reciproc – și de o bună organizare, ținând cont că timpul este limitat (de obicei, când te pregătești pentru un examen, nu ai la dispoziție decât un an, poate doi, sau chiar doar câteva luni). Desigur că de la această planificare te poți abate în cazuri excepționale. Încă un factor sunt așteptările ridicate, dar și faptul că atunci când identific în clasă elevi care nu au încredere în ei sau elevi despre care poate alții cred că sunt mai slabi, îi tratez la fel ca și pe cei mai avansați elevi din clasă. Tratându-i la fel, le crește stima de sine și vor face tot posibilul să nu te dezamăgească. Asta înseamnă că vor învăța și vor obține rezultate foarte bune. 

Există și o poveste în biografia lui Thomas Edison care spune că, într-o zi, acesta vine acasă și îi dă mamei sale un bilet de la școală. Mama lui l-a citit cu voce tare deoarece acesta voia să știe ce scrie pe hârtie: ”Fiul dumneavoastră este un geniu. Școala noastră este prea slabă pentru el și nu are suficienți profesori care să-l învețe. Vă rog, ocupați-vă dumneavoastră de el”. După mulți, mulți ani, Edison găsește bilețelul pe care, de fapt, scria: ”Fiul dumneavoastră este bolnav mintal. Nu mai are voie să intre în școala noastră”. Acesta este secretul: să-i încurajezi pe elevi!

Ioana: Ați avut și aveți contact cu ambele sisteme educaționale (Cambridge și românesc). Care sunt avantajele și dezavantajele fiecăruia?

Mihaela Ancuța: Aș grupa această comparație în două părți: școala gimnazială și liceu. Pentru gimnaziu, elevii din sistemul românesc învață lucruri mai aprofundate decât în sistemul Cambridge. Acesta poate fi și un avantaj, deoarece cunoștințele sunt mai multe, dar și un dezavantaj pentru că poate acestea sunt învățate mecanic, forțat, și noțiunile nu sunt înțelese foarte bine. Însă, în sistemul Cambridge, copiii învață lucruri aplicate, pe care le pot utiliza în viața de zi cu zi. De obicei nu intră foarte mult în detalii, însă noțiunile sunt foarte variate. 

La liceu, în sistemul românesc, elevii sunt obligați să studieze matematică, dacă sunt pe profil real. Pe de altă parte, în sistemul Cambridge, ei își aleg materiile, iar asta presupune că elevii au pasiune și aptitudini pentru disciplina respectivă. Acest lucru este mai ușor și pentru profesori, deoarece aceștia vor lucra cu copii care își doresc să fie acolo, dar și pentru elev, pentru că este înconjurat de persoane cu aceleași pasiuni. Conținutul Cambridge A Level este superior bacalaureatului românesc și consider că are mult mai multe avantaje din punctul acesta de vedere. 

Ioana: Cum vă petreceți timpul liber? 

Mihaela Ancuța: Încerc să petrec cât mai mult timp cu copiii mei, bineînțeles. Ei fiind încă mici, doresc să se joace foarte mult și facem multe activități împreună – jocuri, dansăm, cântăm, ne prostim, ne distrăm. Când nu sunt copiii, îmi place să caut informații, explorând YouTube, internet, pentru că doar atunci am timp să fac aceste lucruri. Îmi place să mă interesez despre ce se întâmplă în alte școli (bineînțeles că focusul meu este tot pe lucruri legate de sistemul educațional). De asemenea, o altă prioritate este dezvoltarea personală. Am fost și merg în continuare la multe conferințe despre care aflu pe internet. Recent am fost la o conferința despre “How to raise amazing kids” și mi-am luat notițe ca apoi să dau share la informații prietenelor mele și tuturor celor care consideră că au nevoie. Desigur că aceste workshop-uri la care merg sunt și despre educația părinților, dar și pentru profesori. În timpul liber, deși nu o fac foarte des, îmi place să merg și la cumpărături. Nu îmi place să gătesc, dar să fac curățenie, da – mă relaxează. 

Ioana: Sunt curioasă acum, după ce mi-ați povestit despre cea mai recentă conferință la care ați mers, “how do you raise amazing kids”?

Mihaela Ancuța: The same way in which you raise amazing students! Iubindu-i, având încredere în ei, respectându-i, evitând să te superi pe ei și învățându-i să înțeleagă din greșelile lor. Nu trebuie niciodată să te comporți superior lor, să pretinzi că ești mai deștept ca ei, ci trebuie să le fii mereu alături în procesul de învățare, gândind în același timp și ținându-i de mână ca aceștia să crească, atât emoțional cât și fizic.

Ioana: Comunitatea Avenor s-a extins și în comunitatea cartierului Greenfield. Știu că ați luat decizia recent să vă mutați aici, cum simțiți legătura dintre aceste două comunități?

Mihaela Ancuța: Este cea mai bună decizie pe care am luat-o. Sunt foarte încântată că locuiesc atât de aproape de școală. Timpul acum nu mai este o problemă, ajung în câteva minute la școală și astfel am timp și de alte lucruri – nu mai pierd cele 4 ore pe zi pe care le petreceam pe drum înainte. Mă bucură și faptul că atunci când ies la cumpărături, pe stradă sau în parc cu copiii, mă întâlnesc cu cineva cunoscut. Mă mai văd elevii și când sunt pe balcon, le fac cu mâna când trec prin fața blocului. Îmi place că mă uit pe geam și văd școala, când mă întorc seara din oraș îmi întorc capul să verific dacă e totul în regulă – dacă sunt luminile stinse, etc. Per total, este excelent, îmi place foarte mult!  

La inițiativa Mihaelei Ancuța, a apărut 𝗠𝗔𝗧𝗛-𝗟𝗬-𝗡𝗘𝗪𝗦, prima revistă de matematică Avenor, coordonată de o echipă de elevi de la clasele de gimnaziu și liceu. 

Puteți citi toate numerele revistei aici.

Creator de bine

În anii petrecuți la liceul Avenor, Andrei și-a descoperit pasiunea pentru cinematografie și editare video studiind materii precum Art & Design, Drama și Media Studies. Acum este elev în clasa a 11-a și își dorește nu doar să-și perfecționeze abilitățile, ci și să le folosească pentru a ajuta acolo unde este nevoie. Astfel a ajuns să colaboreze cu fundația Inimă de Copil în noua lor campanie „Aducem copiilor viitorul”, dedicată unui program de burse pentru elevi care provin din cele mai sărace zone ale țării.  

Andrei a creat o animație care spune o poveste emoționantă despre realitatea sărăciei extreme în care trăiesc 1 din 4 copii din România, dar și despre modul în care putem sprijini fundația să le ofere posibilitatea de a-și continua educația și de a-și schimba viitorul.  

 

 

Avenor College: Cum ai ajuns să colaborezi cu fundația Inimă de Copil la acest proiect? 

Andrei Mitoiu: Voiam să creez filme care au un impact pozitiv asupra comunității. Știam de proiectele Inimă de Copil de la celelalte evenimente la care Avenor a colaborat cu fundația, așa că i-am contactat. Momentul a fost potrivit întrucât plănuiau să facă o animație, dar nu aveau resursele necesare. 

Avenor College: Povestește-mi cum ai învățat să creezi animații și cum ai lucrat pentru acest proiect?

Andrei Mitoiu: M-am uitat la nenumărate tutoriale pe YouTube și am încercat să învăț de la fiecare cât am putut de mult. Eu am avut deja o bază de cunoștințe de la filmele pe care le-am mai făcut, însă au fost foarte multe lucruri pe care a trebuit să le învăț și pentru proiectul acesta. De exemplu, pentru că nu sunt un sketch artist excepțional, știam că nu puteam să desenez fiecare cadru al animației, așa că a trebuit să găsesc moduri în care să-mi mișc personajele deja „desenate” ca și cum ar fi niște marionete.

 

Colaborarea cu Andrei a fost o experiență extrem de interesantă pentru noi, ca organizație. La început ne-a surprins dar, în același timp, am fost foarte entuziasmați de ideea lui de a crea un filmuleț de animație care să poată fi folosit în campanii de awareness sau de strângere de fonduri. – Anna Burtea, fondatoarea fundației Inimă de Copil.

 

Avenor College: Cum a fost diferit acest proiect pentru fundație de cele personale, filmele de animație pe care le-ai prezentat și în festivaluri tematice?

Andrei: Aș zice că acesta a fost un proiect „for real”. Față de filmele pe care le-am făcut până acum, în acesta nu puteam să mă dau bătut, deoarece foarte mulți oameni depindeau de mine. De asemenea, am fost nevoit să fac mii de ajustări, deoarece doream să ne asigurăm că filmul era cât de bun posibil și că respecta regulile „brandbookului”. Aceste restricții și lipsa unui buget nu mi-au dat foarte multă libertate creativă, însă, în final, am ajuns la un rezultat de care sunt mulțumit. Au fost foarte multe momente în care am vrut să renunț, însă, încetul cu încetul, am continuat și am reușit să trec prin momentele grele ale acestui proiect.

Avenor College: Cum te-au ajutat materiile studiate în liceu să-ți urmezi pasiunea pentru cinematografie?

Andrei: Computer Science m-a învățat cum să scriu cod, iar asta m-a ajutat foarte mult, deoarece am reușit să imi eficientizez niște procese ale animației. La Media Studies am învățat multe aspecte ale marketingului, iar după ce am învățat modul în care animația mea o să fie afișată în fața lumii, am știut ce fel de idei ar merita incluse în povestea animației și în ce structură. Media Studies și Art & Design m-au învățat și cum să fac research care să mă ajute în creația animației. Matematica m-a ajutat în confruntarea cu probleme noi, m-a învățat să-mi folosesc abilitățile de „problem solving” ca să reușesc să găsesc soluții.

Avenor College: Ce îți dorești să faci mai departe?

Andrei: Aș dori să mă implic în cât mai multe proiecte caritabile ca să ajut cu abilitățile mele, aș vrea să îmi creez și propriile filme care să aibă un impact asupra lumii, într-un mod unic. Deocamdată, eu știu că nu știu totul, și aș vrea să merg la o universitate bună pe zona de film, să devin cât mai bun în ceea ce fac.

 

Din grijă pentru Pădurea Băneasa

Dorința de a contribui la protejarea pădurii de care ne bucurăm în fiecare zi a mobilizat mai bine de 100 de oameni din comunitatea Avenor să ia parte la acțiunea de curățare a Pădurii Băneasa din luna martie. Mobilizarea și entuziasmul participanților, copii, părinți și bunici, care au strâns în jur de 400 de saci de gunoi și moloz, l-a surprins pe organizatorul evenimentului. Aceasta povestește în interviul de mai jos de unde a pornit „Marea Curățenie” și care este impactul unor astfel de acțiuni asupra mediului în care trăim. 

Vă invităm să citiți un interviu pregătit de Maria, elevă în clasa a 8-a la Avenor College și pasionată de ecologie, despre experiența lui Titus Ahciarliu, locuitor al cartierului Greenfield și inițiatorul acestui proiect.

 

Maria: Cum v-ați gândit la acest proiect? Ce v-a făcut să îl organizați?

Titus Ahciarliu: Proiectul este unul mai vechi pe care l-am început în 2017. Am ieșit într-o zi la plimbare prin pădure și, când am văzut cât de multe gunoaie erau pe potecile pe care mă plimbăm, mi-am propus la următoarea plimbare să iau și un sac în care să strâng ce găsesc. Zis și făcut, data următoare am luat un sac și după aprox 10 minute sacul era plin… Și atunci mi-am dat seama ca un om nu e sufficient. Așadar, am organizat pe Facebook primul eveniment marca “Marea Curățenie”.

Planul era să adun 20-30 de vecini din Greenfield și să facem muncă de voluntariat, dar, în final, am ajuns să ne strângem aproape 100 de persoane, chiar și din alte cartiere ale Bucureștiului. Pe lângă asta, sponsorii care ne-au fost alături s-au oferit de bună voie să ne ajute cu toate cele necesare, inclusive 2 excavatoare cu care am eliminat 2 basculante întregi de moloz din pădure. Molozul era acolo de mai bine de 10 ani.

Succesul primei ediții m-a convins apoi să duc evenimentul la alt nivel și, cu ajutorul sponsorilor și al partenerilor media, am ajuns la un număr de 150-250 de participanți la fiecare ediție de atunci. Lucru care îmi confirmă că românilor le pasă de natură, doar că trebuie împinși de la spate ca să facă ceva concret.

 Maria: De ce acum? În aceste timpuri dificile, puțini s-ar gândi la mediul înconjurător. Și totuși dumneavoastră v-ați gândit, cum?

Titus Ahciarliu: De mediul înconjurător mi-a pasat tot timpul, iar în 2020 am fost foarte dezamăgit de faptul că a trebuit să anulez ambele evenimente programate în primăvara și în toamna din cauza pandemiei. Chiar și anul acesta am fost la 2 pași să anulez evenimentul din cauza restricțiilor, dar după ce m-am consultat cu un avocat, am decis să mergem mai departe, cu condiția respectării tuturor normelor în vigoare. Lipsa unui eveniment major de ecologizare a pădurii în 2020 a făcut ca aceasta sa fie extrem de murdară și nu puteam să nu fac nimic. Din fericire, participanții au fost receptivi la aceste condiții și totul s-a desfășurat exact cum ne-am dorit.

Maria: Cum ați reușit să găsiți atâția voluntari interesați să vă ajute ?

Titus Ahciarliu: Pe scurt – social media. Am anunțat voluntarii de la evenimentele precedente, am anunțat pe grupurile cartierului Greenfield și mi-am invitat prietenii care, la rândul lor și-au invitat prietenii. Și cu toate că de data asta nu am avut parte de mediatizare, participarea a fost la nivelul edițiilor de dinainte de pandemie.

 

Maria: Ce rezultate ați avut ca urmare a Marii Curățenii? V-au surprins în vreun fel?

Titus Ahciarliu: Din păcate, în fiecare an mă surprind rezultatele. Nu reușesc sa mă obișnuiesc cu faptul că de la un an la altul oamenii reușesc să arunce tone de gunoi , nu exagerez, prin pădure.

Anul acesta, cu ajutorul a peste 200 de voluntari, aproape două treimi din partea Avenor, s-au strâns în jur de 400 de saci de gunoi și moloz. În total, cam 2 tone de mizerie de pe o suprafață de aproximativ 80 de hectare de pădure. Desigur, este vorba de zone care după evenimentul din 2019 nu mai aveau nicio hârtiuță pe jos.

Maria: Cum ați apreciat entuziasmul voluntarilor/ elevilor?

Titus Ahciarliu: Considerând pandemia și restricțiile, când am luat legătură cu Avenor pentru participarea la eveniment mă așteptam să strângem vreo 20 de persoane. La o săptămână după ce am făcut propunerea, am aflat că aproape 150 de participanți erau deja înscriși. 

Așadar, nota 10 pentru entuziasm, pentru implicare și mai ales pentru efortul pe care l-au depus toți copiii, părinții și bunicii în ziua evenimentului, strângând atât de mulți saci de gunoi! Natura cu siguranță vă este recunoscătoare! 

Ne vedem la următoarea ediție!

The Maths of Fashion Design

Sonia from grade 7 delta and Maria, Avenor alumnus, Class of 2020, both love fashion design. Whilst for Sonia is just a passion at the moment, Maria decided to choose this field as her future career and she is now studying it at Istituto Marangoni in London.

As we carry on with our series of articles written by the Math-Ly editorial team, in which we discover the implications of mathematics in different domains, we invite you to read the article below and to learn more about fashion design and about how skills like drawing, creative thinking, pattern making and visualization need a strong mathematical background.

Sonia: We first see the use of math in our sketches, this is how designers throw their ideas into the world. Sketches don’t have to be extremely detailed, however proportions must be taken into account. This is where geometry comes into play, we need to be able to use all kinds of different measuring devices so we can make the sketch accurate. We may use protractors to measure angles on collars, or we may use a ruler to create a line of symmetry, this may come in handy when trying to show different patterns.

In order to bring the sketch to life we create a prototype. After measuring the person the garment is being created for we must start making our patterns based on those measurements. In fashion, patterns are templates from which the parts of a garment are traced onto fabric, or even easier it’s when we deconstruct a 3d shape and turn it into a 2d shape. In order to create accurate, well fighting patterns we need to measure correctly, but also be able to apply those measurements to our patterns. After creating the patterns we must use them on our final piece of fabric to create the final garment.

Maria: Fashion Design involves many different skills and there is a huge variety of jobs you could have in the fashion field including: creative director, garment technologist, textile designer, pattern cutter, illustrator, stylist, and many more. All these professions include a different set of skills and passions. However, there is a base that anyone in this field needs to have.

I tried to pick out my A Level subjects based on the career path I wanted to follow. I started my sixth form studying these four subjects: Arts & Design, Media Studies, Mathematics and Psychology. Eventually I was forced to drop one of them because the workload became too much to manage and decided to drop maths, even though my amazing teacher made me completely fall in love with it.

I thought ”When will I have to use maths in fashion anyway?”, but I was proven wrong.

Even if you do not need to be at the highest level of mathematical knowledge, the use of maths is essential for any successful fashion designer. It is used for a number of tasks, the most important ones being the business side of fashion and pattern making.

Read the whole article in the latest issue of Math-Ly here.

Cum se construiește excelența în educație

Dr. Daniela Vasile, Director of Learning la Avenor College, este un profesionist în educație cu peste 20 de ani de experiență internațională, atât la catedră, ca profesor de matematică, cât și în poziții de management. Vă invităm să aflați mai multe despre pasiunea sa pentru excelență în educație și afinitatea pentru tehnologie, modul în care diferențele culturale pe care le-a întâlnit i-au schimbat perspectiva, și profesional, și uman, decizia de a reveni acasă și dorul de mare. 

Daniela stat de vorbă cu Ioana, elevă în clasa a 12-a la Liceul Avenor, inițiatoarea seriei de interviuri dedicate pasiunilor și talentelor membrilor comunității Avenor. 

Ioana: Spuneți-ne câteva cuvinte despre Daniela Vasile. Cum v-ați prezenta?                 

Daniela Vasile: Sunt pasionată de ceea ce fac. Îmi place foarte mult să predau. Îmi place relaţia pe care o dezvolt cu elevii. Îmi place atunci când peste ani mă întâlnesc cu ei şi văd că sunt oameni fericiţi și împliniți, care contribuie pozitiv la comunitatea și societatea în care trăiesc. Asta este ceea ce contează în viață, apartenența care duce la împlinire, care la rândul ei duce la fericire.

Pe plan personal, am o familie de care sunt foarte mândră. Eu şi soţul meu suntem căsătoriţi de 33 de ani. Avem doi copii. Fata mea a făcut psihologie la Oxford, a continuat cu un masterat, iar acum lucrează în Marea Britanie. Băiatul este la New York University în Abu Dhabi şi studiază economie şi matematică. Este lider al echipelor de debate și Model United Nations. Cel mai important nu este însă unde au mers la facultate, cel mai important este că au valori și principii de viață sănătoase, pe care sunt mândră că le respectă.

Ioana: De unde provine pasiunea pentru materiile pe care le predaţi – statistică şi matematică?

Daniela Vasile: Cred că profesorul este foarte important, poate la matematică chiar mai mult decât la alte materii, pentru ca în matematică ai nevoie de o fundație solidă pentru a putea construi treaptă cu treaptă. Pasiunea pare că am preluat-o de la învăţătoarea mea, care ne-a învățat să gândim logic și care a fost un profesor nemaipomenit. În vacanţa de vară, ţin minte că ne chema la ea acasă, unde avea niște scăunele mici aranjate în curtea din spate. Acolo lucram la matematică și observam cum cresc plantele din grădina ei. În fiecare vară era înconjurată de copii.

Apoi, am avut noroc de profesori foarte buni şi în gimnaziu, şi în liceu, iar pasiunea mea s-a amplificat, pentru că mi-au dezvăluit farmecul matematicii. La fel de important este faptul că mama mea este profesoară, o profesoară excepțională. A fost profesoara mea de limba româna pentru 4 ani, în gimnaziu. Este un model pentru mine, şi profesional, și uman. 

Ioana: Ştiu ca aţi predat şi în alte ţări. Ce provocări culturale aţi întâlnit în fiecare dintre acestea?

Daniela Vasile: Principala diferență ține de mentalitate. Am predat în ţări din Europa, și mentalitatea nu a fost diferită. Când m-am dus în Asia, a fost un şoc cultural pentru că mergeam pe stradă și nu înţelegeam cum gândesc, de ce fac și ce fac. Poate cel mai mare şoc a fost să înţeleg că, acolo, o regulă este respectată de către toată lumea. Asta este cu siguranță o diferenţă. Societățile asiatice sunt mai puțin individualiste decât ale noastre. În 2009, când m-am mutat în Hong Kong, am văzut adesea persoane pe stradă sau elevi în școală purtând măști (exact cum purtăm noi acum). Mi-a luat ceva să înțeleg că ei nu poartă măști ca să se protejeze pe ei înșiși, ci le poartă atunci când sunt ei răciți, ca să-i protejeze pe cei din jurul lor.

Când mă gândesc la diferențele culturale pe plan educațional, elevii sunt elevi și acolo și aici, toți oameni excepționali. Trăim cu toții într-o lume extrem de conectată, unde barierele dintre culturi dispar. În timp ce ne păstrăm rădăcinile, ne internaționalizăm din ce în ce mai mult. Prin acest lucru se aseamănă școlile precum Avenor și toate celelalte școli la care am predat. 

Nu mă gândesc neapărat la călătoriile mele ca la niște provocări pe care le-am întâmpinat, ci le privesc mai degrabă ca pe oportunități de a învăța lucruri noi și asta este foarte interesant.

Ioana: Povestiți-ne o experiență memorabilă din cariera internațională, dar și una din România.

Daniela Vasile: Țin minte o întâmplare de la The Anglo American School of Moscow, care se întâmpla în prima mea lună acolo. Când am dat testele înapoi unor copii de clasa a 11-a, am făcut exact ce mi-au făcut mie profesorii ani de zile: am spus rezultatele cu voce tare. Astfel, i-am dat testul înapoi unei fete care a obținut un punctaj de 78%. După oră, această fată din Coreea a venit la mine, fiind foarte supărată, și a spus: “Vă dați seama că mi-ați distrus statutul social?”. Am întrebat-o „cum adică?”. Ea mi-a explicat că, în Coreea, dacă obții sub 90% ești considerat un “failure”, un eșec, o dezamăgire. Atunci m-am gândit cât de normal este să spui nota elevului cu voce tare la noi, în România. Am reflectat asupra acestui lucru și nu am mai procedat așa niciodată. Când m-am întors acasă, la Avenor, și am dat înapoi elevilor primul set de teste, am observat cum își împărtășeau între ei rezultatele. Îmi place că aici, la Avenor, nu există această teamă de a fi judecat de cei din jur. Elevii sunt deschiși să învețe unul de la celălalt și să învețe împreună. Este o cultură de respect și colaborare.

Ioana: De ce ați ales Avenor College și cum vi se pare experiența de aici prin comparație cu experiențele din celelalte țări?

Daniela Vasile: Când am știut că mă voi întoarce acasă, după ce am lucrat 20 de ani în străinătate, am început să mă uit pe website-urile școlilor de aici. Mi-a plăcut spiritul școlii Avenor, pe care am putut să-l simt în acea perioadă doar uitându-mă site. Am văzut o școală cu valori bine definite, oferind elevilor o experiență bogată – școala nu constă doar în materiile studiate. După care, m-am uitat în presă și pe Facebook, și am concluzionat că Avenor College este diferită de celelalte școli din România – o școală care se potrivește perfect cu viziunea mea despre cum arată excelența în educație. Am dorit să fiu parte din aventura Avenor, din spiritul Avenor și să-mi aduc contribuția în această comunitate. A fost o decizie bine documentată, nu am ales prima școală care mi-a ieșit în cale. Apoi, am avut plăcuta surpriză să vin aici și să descopăr că spiritul Avenor College pe care l-am intuit din presă este cât se poate de real. Îmi place foarte mult comunitatea Avenor!

Ioana: Cum a fost adaptarea aici după 20 de ani de predare în străinătate?

Daniela Vasile: Normal că sunt lucruri de care îți este dor atunci când te muti dintr-un loc în altul. Până la urmă, cred că este cel mai bine să trăiești în prezent, nu în trecut. Să te gândești la ce este bine aici, pentru că sunt multe lucruri mai aproape de sufletul meu pe care le puteam avea în altă parte.

Cu toate acestea, îmi este foarte dor de mare. În fiecare zi când mergeam la școală în Hong Kong, coboram cu mașina pe deal și, de acolo, priveam marea. Sunt o persoană căreia nu-i place iarna, iar acolo este mereu vară.

Îmi mai este dor de faptul că acolo totul merge ca pe roate. Normal că îmi este dor și de prietenii de acolo și de foști elevi, însă, pe de altă parte, aici sunt acasă. Am reluat legătura cu rude și prieteni și am cunoscut oameni noi în același timp. Am elevi noi, care sunt minunați!

Ioana: Pe parcursul anului, am observat afinitatea dumneavoastră pentru tehnologie. Ne bazăm din ce în ce mai mult pe tehnologie, face parte din viaţa noastră, fie că dorim sau nu. Cum v-ați apropiat de acest domeniu?

Daniela Vasile: Mi-a plăcut dintotdeauna tehnologia, pentru că am studiat și matematica și informatica (“computer science”) în facultate. Am considerat mereu că tehnologia ne ușurează viața, așa am început să o folosesc. După care, am descoperit foarte multe aplicații care mă ajută să fac conceptele matematice accesibile copiilor, să-i ajut să vizualizeze procedurile respective. Și de aici, pas cu pas, am început să-mi diversific orele, să folosesc din ce în ce mai mult tehnologia, sperând că va avea un impact pozitiv asupra procesului de învățare. După care, la intrarea în carantină, am început să folosesc tehnologia pentru a crea o conexiune cu elevii.

Ioana: La final de ianuarie, ați fost invitată la o conferință SuperTeach, iar unul dintre subiectele abordate a pornit de la întrebarea: „Care sunt experiențele similare și care sunt soluțiile adoptate în diverse țării și aplicate cu succes în România?”. Puteți să ne explicați această idee?

Daniela Vasile:  Este foarte important cum se poziționează profesorul în clasă: Este o persoană care ia o lecție din manual și o prezintă elevilor exact în modul în care este redată acolo? Sau este o persoană care poate să gândească și să adapteze conținutul manualului, să-l îmbunătățească? Căci, până la urmă, manualul este doar abordarea autorului asupra curriculei, interpretarea să asupra programei. Eu, ca profesor, aș dori să am interpretarea mea, care se poate axa în jurul acestui manual, dar să cuprindă și elemente noi. După care, poți dezvolta aceasta idee și mai mult: profesorul poate chiar crea un program întreg, fără îndrumarea manualului. Astfel, lecțiile devin mai interesante, mai profunde și mai bogate.

Ioana: Dat fiind faptul că ați predat la numeroase școli internaționale, cum vi se pare programa românească? Ce vă place sau displace și ce considerați că poate fi îmbunătățit?

Daniela Vasile: În România, se pune accentul foarte mult pe rezultatele academice și pe rezultatul la examen. Nu i se acordă destulă importanță și procesului de a ajunge la rezultate. Procesul acesta eu îl consider foarte important, pentru că modul în care ajungi la rezultat influențează parcusul elevului în școală. Eu nu aș dori ca elevii mei să învețe numai pentru examen, după care să uite totul. Asta nu înseamnă că mă aștept ca un elev, peste 10-15 ani, să-și amintească formula ecuației de gradul 2. Ce-mi doresc este ca el să rămână cu niște instrumente de gândire, instrumente care-i vor fi utile pe tot parcursul vieții sale.

Toată lumea se plânge de faptul că programa este veche și, într-adevăr, este veche. Dar asta nu înseamnă că modificarea totală a programei va motiva elevii să fie mai implicați. Cu siguranță, ar fi bine să îmbunătățim programa, însă, momentan, lucrăm cu ceea ce avem. Astfel, modul în care abordăm această programă poate aduce o schimbare în procesul de învățare și, automat, și în implicarea elevilor. 

Ioana: Cum vedeți, din punctul dumneavoastră de vedere, predarea online? 

Daniela Vasile: Am fost aruncați extraordinar de brusc, în martie, în această predare online. Astfel, nu toată lumea a fost pregătită pentru schimbarea drastică. Însă, profesorii de la Avenor s-au mobilizat nemaipomenit de repede, practic în doar 2 zile.

Normal că, pentru orice profesor, predarea online este mai dificilă decât cea convențională. În principal, pentru că predarea față-în-față îți permite să identifici cu ușurință, din reacțiile elevilor, cine are nevoie de ajutor și îndrumare, ceva ce este mai greu de urmărit online. De aceea, folosim mai multe instrumente pentru a urmări progresul elevilor, aplicații precum Google Classroom, WhatsApp sau Google Docs.

Din punct de vedere cognitiv, predarea online decurge la fel ca predarea față-în-față, dar necesită o mai bună organizare și planificare.

Predarea în sistem hibrid este și mai dificilă pentru profesori, pentru că trebuie să urmărești atât elevii din clasă, cât și pe cei online. Noi oferim acest sistem și vom continua să îl oferim la Avenor pentru elevii care, din varii motive, nu pot veni fizic la școală. Dacă stăm să ne gândim puțin, noi am fost cam tot timpul  într-un scenariu galben, pentru că aveam frecvent un elev sau doi acasă. Iată că pandemia ne-a ajutat să găsim soluții pe care le vom folosi și de acum încolo în astfel de cazuri.

Ioana: Ce alte preocupări aveți în afara predatului?

Daniela Vasile: De doi ani, ajut o altă școală internațională să-și dezvolte departamentul de matematică, în calitate de consultant educațional. De asemenea, sunt și evaluator internațional de şcoli și conduc echipe de 6-8 profesori din toate colțurile lumii care vizitează școli și le ajută să se dezvolte. Tocmai ce m-am întors dintr-o vizită de genul acesta, în vacanța din februarie am fost în Kenya.

Îmi place, de asemenea, să citesc, să fac drumeții și să petrec timp în natură (mai ales la mare).

Ioana: Ce planuri de viitor aveți pentru Avenor?

Daniela Vasile: Trecem printr-o perioadă foarte interesantă, de schimbări majore în educație, și sunt fericită să fiu parte din echipa vizionară a Avenor. 

În mai, școala noastră participă la o conferință internațională care se numără printre cele mai mari din lumea academică – conferința COBIS. Acolo vom prezenta povestea Avenor ca un studiu de caz. Sunt foarte mândră că pot să reprezint Avenor la astfel de conferințe, pentru că școala are multe de arătat și de oferit!

Iar în momentul de față, suntem în faza finală a proiectului prin care întreaga comunitate a definit planul strategic pentru următorii 10 ani. Viitorul este strălucit și interesant, iar acum este momentul să trecem la treabă, pentru a-l transforma în realitate!

The implications of mathematics in psychology

Before writing the article for Math-Ly, psychology and mathematics had never appeared that intertwined to Alexandra, but after doing some research she realized how great are the implications of mathematics in psychology and that it’s even a required course for students wishing to pursue a career in this domain.

Alexandra and her Math-Ly editorial team, coordinated by their maths teacher, Mihaela Ancuța, interviewed some of the Avenor alumni and discovered how mathematics helps them in their chosen field of study. Read below an interview with Ana and Vanessa, Class of 2020, who are currently studying Psychology at the University.

Alexandra: Tell us a bit about yourself. What drew you to Psychology?

Ana: I’m Ana, I’m 19 years old and I am in my first year of studying Psychology at University in London. I fell in love with Psychology during my first year of A Levels when I started studying it. At the time I was a bit confused as my other passion was Art as well, so I didn’t know what to choose between the two. I was entirely sure of studying Psychology further when I moved to London for my second year of A Levels. I had the best Psychology teacher I have ever met and my true passion for Psychology fully came out.

Alexandra: Was mathematics a subject you enjoyed whilst studying at Avenor? If yes, what particular mathematics topic did you enjoy most?

Ana: I thoroughly enjoyed studying Maths at Avenor, because I had the privilege of having Mihaela Ancuta as my teacher all throughout high school. Mihaela made me absolutely love Maths and she has been the best support system for studying and working so hard to achieve the best results. Pure Maths was my favourite part of Maths, followed by Statistics. My favourite topics from Pure Maths were quadratics, integration, differentiations and I enjoyed probabilities and the Normal distribution from Statistics.

Alexandra: What are the implications of mathematics in Psychology?

Ana: Statistics is the only mathematical part of Psychology, but it is very important. The understanding of Statistics is crucial in Psychology, which is backed up by the use of statistical software which help you with the calculations. You need to understand how to analyse and interpret data, as well as descriptive and inferential statistics (this looks at describing data and making inferences, predictions about data). This is all used to understand the results that you get from the psychological experiments you conduct when you do your own research after University or for your last year of University. It is extremely important to master your statistics in Psychology so you can understand what your research has found and what conclusions you can draw from your participants’ behaviour.

Vanessa: Psychology may be described as the abstract study of the mind, but people shouldn’t forget about the scientific part of it. Whether someone is interested to know if men have bigger feet than women, or if depression occurs more often in people who are frequent social media users than in those who don’t even have social media accounts, psychology needs the help of mathematics to conduct a reliable scientific study.

Alexandra: Are the mathematics concepts taught during high school useful in your current Psychology course? If yes, which particular ones and how exactly?

Ana: Yes, they are, specifically Statistics, as that is a very present and important part of Psychology. Normal distributions and the distribution of data is probably the most important part of high school Mathematics as it is something you will permanently use in Psychology, not matter at what level. On the other hand, the logical thinking and understanding I gained from Pure Maths is also very important in understanding data from Psychology.

Vanessa: Mathematics has been an important asset to psychologists, since in order to present their results to the rest of the world so that everyone can understand what they mean by all of those numbers, psychologists need to calculate them first. Statistical tests such as the “mean”, “standard deviation” and “t-test” are the most popular among all studies. But even if all of these tests get done, the average person won’t understand what they mean. Therefore, another mathematical part comes in handy when presenting results: graphs!

A clear and concise study has an abundance of bar graphs, pie charts, tables, and many more mathematical numeric representations.

The mind is such a complicated thing to study, since everyone sees the world in a different perspective, there is a need for exact science to make sense of what we find out.

Read the latest issue of Math-Ly here.

Interesat de liceul Avenor?


Învățăm cum se construiește viitorul

Ioana a venit la Avenor College International High School în clasa a 9-a și adaptarea de la sistemul românesc la sistemul Cambridge a intimidat-o la început. Materiile noi și diferențele dintre cele două sisteme au îngrijorat-o, dar cu ambiție și ajutor din partea profesorilor de la Avenor a reușit să-și învingă temerile și să-și depășească limitele pe care simțea că le are.

„Sunt recunoscătoare profesorilor mei pentru susținerea și răbdarea lor și mă bucur că de când sunt elevă la Avenor am avut și am parte de foarte multe oportunități de a descoperi domenii noi pe care le pot lega de pasiunile mele”, spune Ioana.

Acum, în clasa a 10-a, Ioana și-a descoperit pasiunea pentru Computer Science și, îndrumată de Mr. Ali Yuksel, dirigintele ei, a participat la Girls in AI – Romanian Hackathon, un concurs internațional în care elevi din toată lumea își propun să rezolve probleme globale cu ajutorul tehnologiei viitorului – Inteligența Artificială.

Vă invităm să aflați mai multe despre experiența Ioanei din acest video.

Interesat de liceul Avenor?


Locul 1 la echitație

Iarina, elevă în clasa a 9-a, iubește caii și a concurat pentru prima dată într-o competiție organizată de Federația Ecvestră Română luna trecută. A obținut locul 1 la ambele probe la care a participat și s-a bucurat de reușită cu lacrimi în ochi, pentru că venea după luni de antrenamente care au învățat-o cât de important este să fie empatică cu animalul, să lucreze în echipă și să-și sincronizeze mișcările, dar și să-și depășească limitele, atât fizice, cât mai ales mentale. 

Vă invităm să citiți povestea ei și să aflați mai multe despre pasiunea pentru echitație și care sunt lecțiile cele mai importante învățate practicând acest sport.

Prima dată m-am urcat pe un cal mare la vârsta de 8 ani. Mă mai urcasem pe ponei pentru diferite plimbări înainte, însă la această vârstă am început să iau primele lecții de echitație. M-am îndrăgostit de cai încă din prima clipă, iar la această iubire a contribuit și bunicul meu, care a fost veterinar și care mergea călare la serviciu.

Deși nu mergeam regulat și era mai mult o activitate pentru când vremea era frumoasă, mi-au plăcut enorm lecțiile și antrenamentele. La vârsta de 10 ani am căzut pentru prima dată de pe cal și mi-am scrântit genunchiul, iar din cauza asta nu am mai putut călări un an. Cu toate acestea, nu am prins frică de acest sport, și am fost nerăbdătoare să mă întorc în șa. Treptat, am început să învăț și cum să cad, ceea ce m-a ajutat enorm în următoarele căzături pe care le-am avut.

Am început să mă antrenez de performanță abia în septembrie 2020, odată ce m-am și mutat la alt club ecvestru. Curând mi-am dat seama că nu e deloc același lucru cu a mă antrena doar de plăcere o dată pe săptămână, cum făceam înainte. În echitație, trebuie în primul și-n primul rând să înțelegi mentalitatea calului. Sub tine se află un animal de 550 de kilograme, care gândește complet diferit față de oameni. Trebuie să fii în control fără a fi impunătoare, trebuie să fii relaxată, dar atentă la tot ce mișcă și trebuie să continui chiar dacă îți este frică.

Echitația m-a învățat disciplina. Chiar dacă obosesc și simt că nu mai pot, nu am voie sa mă opresc din exercițiu, trebuie să îl duc până la capăt, fiindcă nu sunt doar eu în acest sport. Fac echipă cu un animal extrem de deștept și nu trece o zi în care să nu apreciez faptul că mă lasă să îi fiu alături. Trebuie să mă gandesc la cum este coordonată fiecare parte din corpul calului și din corpul meu, în timp ce mișcările trebuie să curgă în armonie una după alta, ca într-un dans. Trebuie să fiu atentă la impulsia și puterea pe care el le execută, la fiecare centimetru în care mâinile, picioarele sau spatele meu sunt poziționate, mai în față sau mai în spate.

Iubesc acest sport fiindcă mă învață răbdarea, comunicarea, încrederea de sine și este extrem de satisfăcător. După ore de antrenament, căzături, greșeli, zile proaste, lecții dimineața devreme ori seara târziu, cel mai bun premiu pe care îl pot câștiga este să-mi iasă mișcarea. Lucrul la care mă gandesc și care mă ajută în a merge mai departe în fiecare antrenament este că nu trebuie să fiu perfectă din prima, ci trebuie să fiu mai bună decât ieri, pentru că astfel progresez. Mental, un călăreț trebuie să lucreze enorm cu el însuși, poate chiar mai mult decât fizic, deoarece cele mai grele obstacole sunt chiar în mințile noastre. Echitația este o artă, plină de compasiune, curaj, empatie și foarte, foarte multă munca.

Mi-am făcut debutul la primul meu concurs al Federației Ecvestre Române la finalul lunii februarie 2021. Concursul s-a desfășurat pe parcursul a două zile, în care am participat la două probe: progresie de dresaj și cavalete. Progresia de dresaj este o probă ce combină toate elementele din călărie ce se pot face doar cal-călăreț, fără niciun alt obiect. Arena are litere la distanțe prestabilite, iar călărețul trebuie să-și ghideze calul în toate mersurile (pas, trap, galop) între ele, să facă cercuri, diagonale, schimbări de mână, serpentine, opriri și porniri fix în acele litere. Este proba supremă în armonia cal-călăreț. 

Proba de cavalete constă în trecerea calului ori la trap, ori la galop, peste niște bare pe pământ, într-un traseu prestabilit. În ambele zile în care am participat, am luat locul 1 la ambele probe. Mi-a venit să plâng de fericire, fiindcă chiar dacă știam că am dat tot ce-i mai bun, nu mă așteptam. Am fost foarte mândră de mine și de calul pe care l-am călărit.

Aștept cu nerăbdare următorul concurs și mă antrenez în forță de trei ori pe săptămână pentru a scoate rezultate la fel de bune la probe și mai grele. 

Pasiunea transformată în business

Tudor G. este elev în clasa a 12-a la Liceul Avenor și are deja un palmares de business impresionant: mai multe proiecte IT create de la zero. Vă invităm să aflați mai multe despre parcursul lui Tudor dintr-un nou interviu din seria inițiată de Ioana – și ea elevă în clasa a 12-a Liceul Avenor – dedicată pasiunilor și talentelor membrilor comunității Avenor.

Ioana: Spune-ne câteva cuvinte despre tine, cum te-ai prezenta?

Tudor: Pot spune că sunt o persoană liniștită, văd lucrurile obiectiv și îmi place să fac business.

Ioana: De unde provine pasiunea ta pentru Computer Science?

Tudor: În clasa a 6-a a început totul. Am început să mă duc la orele de informatică, am învățat și am participat și la Olimpiadă. Apoi, am vrut să învăț și să înțeleg și alte informații față de ce se studia la ore și așa a început să-mi placă din ce în ce mai mult. După un an sau doi în care am tot învățat, am deschis o firmă cu un prieten, unde am programat non-stop, am făcut website-uri și proiecte diferite. Acum am și alte firme cu alți prieteni unde programez mai puțin, dar tot coordonez tot din punct de vedere tehnic.

Când eram mic, voiam să mă fac om de știință sau veterinar, dar nu era nimic definitoriu în mintea mea. Oricum, cu Computer Science, chiar dacă învățam foarte mult, nu mă gândeam că o să fac o carieră din asta. Totul a început ca un hobby la 15 ani. De-abia acum aproximativ un an a început să devină mai serioasă treaba și am început să mă gândesc mai mult la viitorul și cariera mea.

Ioana: Știu că te ocupi de trei proiecte mari în afara școlii. Povesteste-mi despre cum a început totul, cum ți-a venit ideea să le implementezi și cum ai ajuns să poți să te întreții singur din munca ta?

Tudor: Sincer să fiu, până acum un an și jumătate sau doi, nu mă gândeam deloc la partea cu banii, ci doar la ce tare e să am proiectele mele, unde făceam un site sau două. Oricum, din aceste website-uri, fiind și la început, nu câștigam foarte mulți bani. Era foarte interesant să învăț eu, singur, cum se fac lucrurile, cum pornesc un business de la zero, pur și simplu să încerc să văd ce iese. Eu așa am învățat toate lucrurile pe care le știu acum, și datorită acestui lucru sunt foarte comfortabil cu proiecte mari și sume foarte mari de bani. M-am obișnuit de la început singur, să știu tot ceea ce fac.

Ioana: Cum reușești să-ți împarți timpul între școală și lucru? Și, mai ales, cum reușești să le faci pe toate la un nivel ridicat?

Tudor: Asta este cea mai grea parte. Pur și simplu am un program foarte bine pus la punct, adică am o aplicație pe telefon, unde îmi fac programul până la minut. Mă țin foarte bine de acest program, mai ales la școală, pentru că aici programul este oricum bine pus la punct, cu ore care încep și se termină la timp. Dacă, de exemplu, am o ședință, iar persoana cu care trebuia să mă întâlnesc întârzie mult, le transmit că îmi pare rău și că nu mai vin. Altfel, chiar nu am cum să mă ocup și de școală, și de proiecte, și de teme. Oricum, temele de la școală îmi ocupă foarte de mult din program.

Ioana: Cum te-au susținut oamenii din jurul tău?

Tudor: În general, prietenii mei m-au susținut, părinții de asemenea, dar până în punctul în care proiectele mele au interferat cu școala. Mi-au spus că trebuie să pun școala pe primul loc. Acum, odată ce au văzut amploarea proiectelor mele, m-au susținut 100%, dar tot cu condiția că trebuie să rămân concentrat și pe școală. Per total, nu pot să zic că nu am fost susținut pentru că toți oamenii din jurul meu au spus “Go for it!”.

Ioana: Cum a fost trecerea de la sistemul românesc la sistemul Cambridge? A fost mai de ajutor pentru tine?

Tudor: Mi se pare mai potrivit sistemul Cambridge pentru mine, pentru că trebuie să fii mult mai independent. M-a ajutat foarte mult acest lucru, pentru că eu oricum eram foarte independent înainte, iar acum pot să-mi organizez programul cum vreau eu. La o școală de stat ar fi fost imposibil să mă descurc.

Ioana: Ce alte pasiuni mai ai? Ai timp sa te ocupi și de alte hobby-uri?

Tudor: Îmi place să mă interesez de partea științifică, și puțin medicina, și să-mi fac proiectele mele separate de cele de business când am timp. Mă mai joc pe calculator, dar foarte puțin, maximum 3-4 ore pe săptămână. În schimb, ies afară în fiecare seară cu prietenii, vreo oră, două, pentru că nu pot să lucrez în fiecare zi de dimineață până seară.

Ioana: Ți-ai început cariera deja și lucrezi la pasiunea ta zi de zi, ceea ce este foarte rar pentru cineva de vârsta noastră. Care sunt obiectivele tale pe plan personal?

Tudor: Pe partea personală, simt că toate proiectele pe care le fac mă ajută să fiu cu picioarele pe pământ și să fiu modest – acesta este punctul meu forte, îmi doresc mereu să rămân modest. Vreau să fiu un om înțelegător și simt că am ajuns cât de cât acolo. Mai am de lucrat la anumite aspecte cum ar fi la faptul că în unele situații mă enervez cam repede.

Ioana: De regulă, îmi întreb invitații “unde te vezi peste 5 ani?”. În cazul tău, aș vrea să te întreb: “peste 5 ani te vezi făcând același lucru ca acum sau vrei sa explorezi și alte oportunități?”

Tudor: Sincer, nu vreau să fie un cliché, dar dacă mă întrebai acum un an cum mă văd eu acum, nu mi-aș fi putut imagina că o să fiu în punctul ăsta niciodată! În 5 ani, nici atât! Dacă lucrurile o să meargă așa cum au mers anul acesta, un an care nu a fost foarte bun în general, dar business wise mie mi-a mers foarte bine, nici nu vreau să știu ce-o să se întâmple! 😊

Interesat de liceul Avenor?


Avenor – Locul 1 pe țară la concursul internațional Mangahigh

Avenor College a participat în luna februarie la concursul Mangahigh, alături de alte 125 de școli din toată lumea. Anul acesta, școala noastră a obținut locul 1 în topul școlilor participante din România și din Europa de Est, și locul 8 în lume. Vă invităm să aflați mai multe despre experiența participării la această competiție de la profesorii și elevii noștri.

Mihaela Ancuța, Profesor de Matematică și Mathematics Curriculum Leader:

Mangahigh este despre provocări, competiție, perseverență, ambiție și suspans. Este una dintre primele platforme de gamificare pentru matematică și coding și conține jocuri inovatoare, adaptate nevoilor elevilor. Nu numai că elevii concurează cu colegii de clasă și cu ceilalți elevi de la alte școli din toată lumea, dar lucrează la nivelul individual de cunoștințe și abilități și învață concepte noi în timp ce rezolvă probleme matematice prin joc. Mai mult decât atât, Mangahigh îmbunătățește abilitățile de lucru în echipă ale elevilor, iar pe măsură ce finalizează activități de matematică, obțin puncte pentru școlile lor în clasamentul competiției. 

Ioana, clasa a 10-a: A fost primul meu concurs de matematică din perioada liceului, dar în trecut am participat la olimpiade, Comper și altele. Experiența online pe care am trăit-o participând la concursul Mangahigh m-a făcut să mă îndrăgostesc de genul acesta de concurs, care îți solicită atât cunoștințele matematice dar și logica și atenția, greșelile presupunând repetarea exercițiului. Atât nivelul de dificultate, cât și tipul problemelor variază – majoritatea sunt de tip grilă, multe ilustrând situații de zi cu zi, sau jocuri care te pot ajuta la creșterea scorului. Contează foarte mult corectitudinea și munca. Clasamentul primilor 10 din școală și al clasei a fost vizibil, iar pe mine m-a motivat să lucrez mult să ajung și eu între primii. Am apreciat diversitatea exercițiilor și posibilitatea de a lucrat în intervalele în care mă pot concentra cel mai bine. Pe lângă faptul că a fost o schimbare în rutina de a lucra past papers (pregătirea pentru examene, n.r.), simt că mi-am îmbogățit abilitatea de a îmbina logica și cunoștințele matematice în rezolvarea unor probleme practice. La școală am lucrat o săptămână în timpul orelor de matematică (aproximativ 5 ore), iar în timpul liber am alocat puțin mai mult timp, în fiecare seară pe durata evenimentului cam 2-3 ore, uneori și mai mult. 

Ana, clasa a 2-a: Îmi place foarte mult matematica și m-am bucurat foarte tare când am auzit că vom putea participa și anul acesta. A fost primul meu concurs de mate. 

În timpul săptămânii, la școală, am lucrat 3 ore, iar în weekend chiar și 6 ore. Odată ce începeam să rezolv problemele, nu mă mai puteam opri. Mi-au plăcut cel mai mult problemele fără limită de timp, pentru că mă puteam concentra mai bine pe logica problemei. 

Mara, clasa a 5-a: Mangahigh are tot felul de probleme de matematică, unele sunt bazate pe joculețe de logică, altele sunt probleme pe care trebuie să le rezolvi pe hârtie. La școală petreceam 2 ore, iar acasă aproape 4.

Cel mai mult la acest concurs mi-a plăcut că am putut să învăț jucându-mă și am putut înțelege mai bine anumite concepte pe care le-am învățat la orele de mate. 

Câți ani are copilul tău?