Corina Ciucă – Hoțescu

Nursery Teacher

Mă numesc Corina Ciucă – Hoțescu și mă bucur să fac parte din echipa Avenor.

Dacă ar trebui să numesc un moment în care am ales să devin profesor, nu aș putea, ceea ce spun mereu este că meseria m-a ales, nu eu pe ea. 

Părți din mine s-au regăsit atât de mult în această profesie, încât atunci când am intrat pentru prima dată  într-o sală de clasă în cadrul primei ore de practică pedagogică am simțit că mă aflu într-un loc special conceput pentru mine și că scopul meu este acolo. 

Grija și dragostea față de copii vin în mod natural; fiind sora cea mai mare dintr-o familie numeroasă, am dezvoltat o pasiune pentru lucrul cu cei mici încă de la o vârstă fragedă. Primele amintiri din copilărie fiind însoțite de întrebarea clasică “Ce vrei să fii când crești mare?” urmată de răspunsul meu, mereu același, “Vreau să fiu doamna!”.

Copilul care spunea acele cuvinte a crescut, iar în momentul în care m-am văzut pusă în fața unei alegeri care avea să îmi definească viitorul, am luat cea mai bună decizie. Am ales cu sufletul, așa că am ajuns elevă în cadrul Colegiului Național Pedagogic “Mircea Scarlat” din Alexandria pe care l-am absolvit ulterior, după sute de ore de practică, zeci de proiecte si mii de emoții. În anul 2016 am obținut și calificările de educator, învățător și profesor pentru limba engleză în ciclul primar. 

Urmând o nouă pasiune descoperită în timpul liceului, am continuat studiile în cadrul Facultății de Psihologie unde sunt studentă în anul II. Îmi doresc să creștem generații diferite, sănătoase, capabile de a lua decizii importante. 

Sunt o mare iubitoare de artă și frumos, îmi place să merg la teatru și ador muzeele. De-a lungul carierei am avut o mare satisfacție să descopăr că pot insufla această dragoste si copiilor cu care lucrez, creând artă cu ei, zilnic. 

Odată cu venirea pe lume a copilului meu am realizat cât de importante sunt cu adevărat rolurile de părinte și de profesor. Îndrumăm adultul de mâine pe calea vieții, îl sprijinim, îl ajutăm să poată lua deciziile corecte. La fel cum susține și Avenor, devenim creatori de viitor. 

După o experiență didactică de aproape șase ani în cadrul căreia am învățat că odată cu copiii, și noi, în calitate de cadre didactice, învățăm zilnic de la ei, am simțit că este momentul să aleg din nou cu sufletul așa că, după o documentare și o explorare îndelungată am ales Avenor. 

Mă bucură enorm faptul că împărtășesc aceleași valori cu această instituție. Devotamentul față de copil, faptul că se dorește ca sistemul să se muleze pe nevoile sale și concentrarea pe bunăstarea sa reprezintă baza principiilor în care eu m-am regăsit aici.

Întâmpin cu emoție si entuziasm acest capitol nou al vieții mele si îmi setez drept obiectiv ca în fiecare zi, să fiu pentru copii educatoarea pe care mi-aș fi dorit să o am.