Oana-Silvana Sofian

Systems and Communication Lead
Clubs Coordinator
Piano Teacher

Mă numesc Oana-Silvana Sofian și sunt încântată să fac parte din această echipă minunată încă din august 2018.

Prima mea experiență didactică a avut loc acum mai bine de 20 de ani, în cel de-al doilea an de studii la Facultatea de Compoziție, Muzicologie și Pedagogie Muzicală. A fost momentul în care am început specializarea în Dirijat Coral și am descoperit pasiunea mea pentru predare. Încă de la început, am simțit atât imensa responsabilitate, cât și privilegiul de a fi profesor. Pentru mine, posibilitatea de a trezi curiozitatea copiilor și de a cultiva în ei dragostea pentru muzică,  și pentru viață, în general, este cea mai frumoasă și satisfăcătoare meserie din lume.

După ce am absolvit, în 2008, Universitatea Națională de Muzică din București, am simțit nevoia să-mi lărgesc orizonturile și să descopăr alte culturi. Astfel, între 2008 și 2018 am locuit, am predat și am continuat să mă dezvolt profesional în Țara Bascilor, Panama și Costa Rica.

M-am alăturat echipei Avenor în 2018, ca profesor de pian cu normă întreagă, iar în 2021 am preluat și rolul de Coordonator al Cluburilor. În 2023, am făcut un nou pas important, devenind Systems Lead pentru grădinițele Avenor de la Cașin și Greenfield, un rol care mi-a oferit ocazia să colaborez îndeaproape cu Coordonatorul Educațional și cu echipa de management, beneficiind zilnic de oportunități de creștere personală și profesională.

Când credeam că lucrurile nu pot deveni și mai frumoase, în 2024 m-am alăturat unui proiect foarte drag mie, Corul Părinților Avenor. Această experiență a adăugat o nouă dimensiune parcursului meu în comunitatea Avenor, făcându-l și mai complet și mai plin de sens.

Mă consider extrem de norocoasă să fac parte din familia Avenor , o comunitate în care învățăm unii de la alții și unde îmi pot pune în valoare cunoștințele, cultivând în același timp pasiunile mele de-o viață: copiii și muzica.

Încep fiecare nou an școlar la Avenor College cu entuziasm, dedicare și dorința puternică de a evolua și de a inspira, prin pasiunea și energia mea, atât copiii, cât și colegii.