Oana Ștefan
Profesor Învățământ Primar Pregătitoare Alfa

Încă din copilărie, visam să devin educatoare. Jocurile mele preferate o aveau pe sora mea în rolul elevei, iar dulapul devenea tabla de scris. Aceste momente au fost primele semne ale pasiunii mele pentru educație – o pasiune care m-a condus, pas cu pas, spre profesia pe care o iubesc.
În 2005 am absolvit Colegiul Național de Institutori din cadrul Facultății de Psihologie și Științele Educației, Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași. Călătoria mea profesională a continuat cu obținerea certificatului FCE în limba engleză (2018), gradul didactic Definitiv, și apoi Gradul II, în 2022. Dorința de dezvoltare personală și profesională m-a condus către formări în NLP și coaching, devenind coach certificat al Romanian Coaching Institute – competențe care îmi permit să creez contexte de învățare autentice, adaptate nevoilor fiecărui copil.
Am început să predau în 2005, acumulând experiență în diverse contexte educaționale, atât în învățământul de stat, cât și în cel privat. Am avut ocazia să coordonez echipe, să îmi asum roluri de leadership și să contribui la dezvoltarea profesională a colegelor mele.
Din 2017, la Avenor, am lucrat cu toate grupele de vârstă din grădiniță, ghidând copiii în atingerea obiectivelor educaționale și sprijinindu-i să devină încrezători în propriile abilități. De asemenea, am fost mentor pentru colegele noi, susținându-le în aplicarea principiilor Curriculumului Early Years Foundation Stage.
Alăturându-mă echipei de la școala primară, sunt entuziasmată să pornesc alături de copii într-o nouă etapă a călătoriei lor educaționale – începutul vieții de școlar – o lume plină de descoperiri, curiozitate și creștere. Această schimbare vine ca o continuare firească a experienței din ultimii ani în care am lucrat intens alături de copiii de la Year 1 în procesul de pregătire pentru trecerea la școală.
Cred cu tărie că fiecare copil are un potențial extraordinar, care înflorește într-un mediu în care se simte în siguranță, valorizat și încurajat. Misiunea mea este să construiesc relații autentice, bazate pe încredere și empatie, unde greșelile devin oportunități de învățare, iar fiecare provocare – o șansă de a crește.
În fiecare zi, trăiesc bucuria de a fi parte din universul magic al copilăriei – o lume plină de uimire, zâmbete și descoperiri. Avenor este locul în care formăm liderii viitorului, un drum pe parcursul căruia copiii au nevoie de profesori dedicați. Sunt recunoscătoare să contribui, cu pasiune și dăruire, la această misiune minunată.
