Orice act în care eşti prezent te face să ştii că viaţa ta contează. Simţi viaţa şi cauţi să o trăieşti intens, frumos, cu oameni dragi alături, cu voioşie şi admiraţie. Atunci şi doar atunci, gândeşti deciziile, întrebi, afli, acţionezi şi ştii că sensul vieţii se construieşte pas cu pas. Nimic nu vine de-a gata. Şi, oricum, ce am vrea să avem fără să construim?

Un copil implicat în propria devenire se transformă într-un adult care ştie să aleagă, ştie să muncească, are răbdare şi se bucură pe parcursul devenirii.

Observ cum, în clasă, în timpul orelor, chiar dacă programa este foarte încărcată, există modalităţi prin care profesorul şi elevul fac activitatea cu adevărat împreună. Iată doar câteva exemple în acest sens:

  • Elevii sunt întrebaţi cum se simt.
  • Atunci când elevii întreabă ceva profesorul poate da întrebarea mai departe, căutând să afle de la alţi elevi un răspuns.
  • Elevilor le sunt prezentate la începutul fiecărei lecţii obiectivele acesteia.
  • Dacă eşti învăţătoare/ învăţător, poţi întreba ce oră vor să facă (avem multe ore împreună, însă contează ce aleg ei, ce cred că pot face/ înţelege mai bine într-un anumit moment); astfel, odată ce ei au ales, implicarea creşte exponențial.
  • Creaţii literare şi nu numai. Şi copiii au parte de experienţe diverse şi pot să le pună în cuvinte, chiar să creeze, să găsească cuvinte potrivite, pornind de la un context, de la o asociere, o culoare, o emoţie (am auzit în clasă cuvântul „adultitate” şi explicaţia lor a fost senină: „Doamna, ne-am gândit că avem copil – copilărie, deci: adult- adultitate” sau, un alt elev auzind că după un grătar casa se umple de fum a întrebat: „Doamna, ţi-ai mai înfumurat casa?”). Unele creaţii pot ajunge să ne schimbe lumea. Să o facă mai bună.
  • A-i lăsa să-şi găsească singuri poziția în clasă: când lucrează în grup sau când stau pe scaun. Este important să înţelegem că şi copiii au nevoie de mişcare şi că fiecare are modul lui de-a gândi, de a se mişca, de a privi.
  • Să le povestim cum şi noi, cei mari, mai învăţăm, mai citim pentru că ne place şi ne ajută să facem lucrurile pe care ne dorim să le vedem în jur.
  • Să râdem cu ei şi să le stimulăm simţul umorului. Ne este greu adesea, însă ştim ce efecte minunate are o glumă bună, o strâmbătură nevinovată, un gâdilat uşor.
  • Să ne exprimăm emoţiile, sentimentele; în felul acesta sunt şi ei încurajaţi să se exprime şi să-şi trăiască responsabil copilăria (este în regulă să te bucuri, să te întristezi, să întrebi, să ceri, să spui etc.). Emoţiile sunt personale şi, vrem nu vrem, ele se pot citi pe chip. Să privim cu atenţie, să încurajăm exprimarea lor şi să îndrumăm spre armonie. De ţinut minte că libertatea personală se termină atunci când lezăm libertatea altei persoane.
  • Să îi îndrumăm către o atitudine constructivă: apare o situaţie, îi căutăm soluţia, rezolvarea.
  • Copiii au de citit cărţi. Să ne luăm şi noi o carte şi să citim în acelaşi timp.
  • Au de scris, de pregătit o prezentare? Să scriem şi noi, să le arătăm că şi noi avem prezentări de făcut şi că, da, repetăm chiar în oglindă.
  • La ce ne ajută matematica? Facem cu ei exerciţii concrete de aranjare, sortare, calcule, bugete şi acasă, în vacanţe, în excursii etc.
  • Observăm un fenomen natural sau un animal? Să le spunem ce ştim, să îi întrebăm ce văd, ce simt.
  • Verificăm împreună temele în clasă. În felul acesta, fiecare elev spune ce a rezolvat, înţelege ce şi cum a rezolvat, apar lămuriri între ei, explicaţii oferite pe loc de către copii. Şi, ce modalitate extraordinară (şi prietenească) de a arăta că ai învăţat ceva explicându-i  altui coleg!

Multe pot fi făcute. Rolul unui adult în perioada lui de „adultitate” este să îndrume cu răbdare, respect şi atenţie. Un adult care sprijină un copil îi arată acestuia că viaţa este întotdeauna o construcţie în care dinamica şi rezultatele sunt date de implicare. Sau neimplicare. Părinţii şi profesorii îi ajută pe copii să devină oameni, cărţile îi ajută să rămână oameni.

Sunt încântată să observ copiii de acum, care au multe oportunităţi, mult sprijin şi îndrumare. În general, un copil dă în lume ceea ce a văzut, a trăit, a primit. Să îi ajutăm să fie implicaţi zi de zi în viaţa lor. Un om implicat este un om fericit!