Inspirată de webinarul susținut recent de profesorul Mircea Miclea pentru comunitate Avenor, Ioana Botez, PSHE Curriculum Leader, ne provoacă să ne uităm cu atenție la stările și emoțiile pe care le trăim în pandemie și ne dă câteva sugestii despre cum am putea diminua anxietatea și reechilibra balanța emoțională.
Cum stați cu frica pe vremurile astea? Eu sunt bine, mulțumesc. Câteodată vine, în alte dăți pleacă și mai sunt ocaziile când ține musai să-mi sufle în ceafă. Să mă atenționeze carevasăzică de prezența dumisale prin preajmă. Mintea mea, în tot acest răstimp, în care frica își cam face de cap în interiorul ființei mele, croșetează motive, strategii și soluții. Dar, după cum bine zicea domnul David Hume: „Rațiunea este sluga emoțiilor”, așa că, de cele mai multe ori, în meciul nesfârșit dintre stări și gânduri, stările vor sfârși prin a conduce detașat… dacă le las.
Și uite așa e viața fiecărui adult care fie predă într-o instituție educațională, fie are copii care au început școala în „the new normal” zilele acestea. În mijlocul acestui iureș de negativitate mediatică, îngrijorare și imprevizibil, noi, adulții care am luat parte la webinarul ținut săptămâna trecută de domnul profesor Mircea Miclea, am fost puși față în față cu reacțiunea, mai ceva ca Conu’ Leonida.
Dacă pe timp de „pace” mediul înconjurător oferă copiilor confort și previzibilitate, în vreme de COVID, mediul nu mai este atât de prietenos.
Pe parcursul unei orei, invitatul nostru special, teleportat tocmai din Cluj cu ajutorul Zoom-ului, a reușit să ne facă să stăm și să cugetăm puțin. Subiectul de pe ordinea zilei: „Cum putem preveni stările de neliniște și nesiguranță? Școala în contextul COVID-19”. Cu carisma oratorică specifică, domnul profesor Miclea ne-a îndrumat precum un alpinist care își învață ucenicii să găsească prizele cele mai sigure pentru a escalada un munte. În cazul nostru, muntele erau stările. Gigantice, intense și năucitoare. Mai ceva ca „dihania” lui Edgar Allan Poe.
Unul dintre argumentele cu care și-a început discursul a fost legat de calitatea interacțiunii dintre adulți și copii. Dacă pe timp de „pace” mediul înconjurător oferă copiilor confort și previzibilitate, în vreme de COVID, mediul nu mai este atât de prietenos. Multe reguli noi, multe interdicții, iar parte dintre ele țin de lucruri care până deunăzi erau perfect naturale, cum ar fi luatul în brațe sau împrumutatul unui pix.
Din interacțiunea cu adulții semnificativi pentru ei, copiii vor învăța ceea ce domnia sa numește „gramatica existențială” care se regăsește la confluența dintre situațiile de viață și atitudinile manifestate de adulți în raport cu acestea. Necazul apare atunci când ceea ce spunem ca adulți intră în contradicție cu ceea ce facem sau cu modul în care spunem.
Acestea fiind spuse, domnul profesor ne-a recomandat să fim atenți la cum interacționăm cu copiii. Ce spunem, cum spunem, ce facem. Pentru că din interacțiunea cu adulții semnificativi pentru ei, copiii vor învăța ceea ce domnia sa numește „gramatica existențială” care se regăsește la confluența dintre situațiile de viață și atitudinile manifestate de adulți în raport cu acestea. Necazul apare atunci când ceea ce spunem ca adulți intră în contradicție cu ceea ce facem sau cu modul în care spunem. Și așa își fac apariția neliniștea, frica și neîncrederea. Așa că noi, ca adulți, trebuie să luăm o decizie importantă: Vrem să fim furnizori de siguranță sau furnizori de anxietate pentru copiii ai căror părinți/profesori suntem?
Asemenea unui meme celebru, noi ne întrebăm și tot noi răspundem:
Ce vreeeeem?
Să fim furnizori de siguranță pentru copiii noștri!
De când vrem să începem să fim furnizori de siguranță pentru copiii noștri?
De mâineeeee!
Motto-ul după care putem să ne ghidăm: Învingem stările prin acțiuni!
Hai, totuși, de astăzi, ce ziceți? Urmând instrucțiunile simple și aplicate ale domnului profesor Miclea. Un început bun ar fi să avem un focus, căci în prezența focusului, atenția se concentrează pe ceva anume, iar senzația surdă de vulnerabilitate devine din ce în ce mai puțin sesizabilă. Motto-ul după care putem să ne ghidăm: Învingem stările prin acțiuni!
Și atunci mi-a venit în minte următorul gând pentru noi, profesorii: „Teach like no one’s watching” could be the new „Dance like no one’s watching”! Cel mai bun mod în care îți poți ajuta elevii să facă față anxietății legate de pandemia COVID-19 este să predai lecții captivante prin care atât tu, cât și ei să vă cufundați în învățare, departe de lumea dezlănțuită.
Pentru părinți, generarea de soluții contextuale care puse cap la cap să se adune într-un mare creuzet de soluții posibile la orice problemă legată de școală, frică și COVID pare să fie o abordare în care rațiunea are câștig de cauză în fața emoțiilor.
Aaaaah! Și mai e ceva! Controlarea conștientă a expunerii la informație. Asta se aplica și la adulți, și la copii. Vizionatul știrilor de 5 ori pe zi dăunează grav sănătății mentale, stimați telespectatori! Așa că, mai răruț, că-i mai drăguț…
Nu-i musai să ne propunem să ne rezolvăm stările, ci putem să alegem să mergem braț la braț cu ele o vreme.
Bine, bine! Dar cu stările cum rămâne? Ce facem cu ele? După ce terminăm toate sarcinile pe care le avem de făcut? Le băgăm sub preș? Nici vorbă! O abordare propusă de domnul profesor este aceea a coabitării. Scurt pe doi: nu-i musai să ne propunem să ne rezolvăm stările, ci putem să alegem să mergem braț la braț cu ele o vreme.
Să fim conștienți de prezența lor, cât și de faptul că ele nu fac parte din identitatea noastră. Eu nu sunt frica mea. Eu am o frică. Două. Trei. Nouă. La care mă pot uita din când în când cu ceva curiozitate, ca să văd mai bine ce fac ele cu mine. Ce face frica mea de îmbolnăvire cu mine? Mă face să mă retrag din activități sociale, de exemplu.
Dacă vedem continuumul emoțional ca o balanță cu stări bune și stări ne-bune, o modalitate de a le gestiona pe cele din urmă ar fi să ne găsim „molecule de bucurie” în fiecare zi. Cu aceeași pasiune și determinare cu care găsim neregulile și problemele. Așa că putem să ne facem un obicei de igienă mentală ca la finalul fiecărei zile să consemnăm binele și prin urmare să reechilibrăm balanța emoțională.
Și în loc de concluzie, aș veni cu un alt gând: de ce ți-e frică, de aia nu scapi. Vorbă veche, din popor. Care se poate traduce în: cu cât vom încerca să evităm mai multe situații de frica COVID-ului, cu atât creierul nostru va pune niște stegulețe cu capete de mort pe harta acțiunilor noastre din viața cotidiană. Iar noi va trebui să facem un slalom obositor printre aceste stegulețe, încercând să ne protejăm de situații pe care le vedem periculoase pentru că suntem mânați de propria hiperactivitate și hipersensibilitate
Închei apoteotic: Audentes fortuna iuvat (Soarta îi favorizează pe cei îndrăzneți). Mulțumim, domnule profesor, pentru lecția de dezvoltare personală!
