Ca români, legătura noastră cu România este cu mult diferită fată de legătura pe care o poate avea un străin cu țara noastră, mai ales pentru că noi nu putem schimba această moștenire chiar dacă am vrea. Conexiunea pe care o avem cu România este mai profundă decât faptul că familia noastră este „de prin zonă”. Am crescut cu diferite tradiții, am trăit diverse întâmplări și avem mii de amintiri care au contribuit la dezvoltarea persoanei care suntem astăzi. În acest context, ziua noastră națională este concentrată în primul rând pe motivele pentru care noi, ca români, ar trebui să ne iubim și apreciem țara, ceea ce este corect. Totuși, cum ar fi să schimbăm perspectiva? Noi, ca români, nu putem schimba locul de unde venim sau cine suntem, dar străinii ar fi putut merge oriunde în altă parte să lucreze sau să locuiască. Așadar, de ce România? Aceasta a fost ideea din spatele acestui proiect și mă bucur că unii dintre profesorii mei au fost de acord să participe și să-i dea viață!
Ideea pentru proiect mi-a venit pentru prima dată în jurul lui ianuarie 2021, în timpul unei ore de înot. Antrenorul meu de înot nu era român, așa că am început să mă întreb ce l-a făcut să vină aici în loc să plece oriunde altundeva în lume. Nu l-am întrebat atunci direct, dar am început să mă întreb ce i-a determinat pe profesorii mei străini de la Avenor să vină în România. Am notat ideea și aproape un an mai târziu am intervievat 4 profesori și noul nostru Head of Secondary și nu mi-a venit să cred cât de interesante și uneori neașteptate au fost răspunsurile pe care le-am primit. Cu siguranță consider că este o experiență plăcută, deși s-ar putea să fiu puțin părtinitoare.
Îmi place să ascult podcasturi, așa că am sperat că voi putea obține o atmosferă similară în interviurile pe care le-am organizat. Unele dintre interviuri au ajuns să fie mai lungi, altele mai scurte, dar experiența în sine a fost extrem de plăcută. Am pregătit câteva întrebări înainte de a mă întâlni cu profesorii, dar toate interviurile s-au transformat în niște conversații pe care mi-aș fi dorit să le am cu sau fără acest proiect, așa că am ajuns să întreb profesorii lucruri la care nici nu mă gândeam înainte de începerea interviului.
Și partea organizatorică a proiectului a mers foarte bine. Am organizat toate interviurile într-o săptămână, fie în pauzele de prânz, fie când aveam o oră liberă. Doamnele de la Office m-au văzut de aproximativ două ori zilnic în acea săptămână, deoarece mă tot întorceam fie să rezerv un alt interval orar pentru sala în care am făcut interviurile, fie să fac interviurile. Am filmat totul pe tabletă și m-am asigurat că profesorii sunt de acord cu modul în care interviul a fost organizat.
Una dintre părțile mele preferate în acest proiect a fost interesul colegilor mei și curiozitatea de a afla mai multe detalii după fiecare interviu pe care îl făceam. Ei știau în ce constă proiectul și de fiecare dată când mă întorceam de la un interviu îi întrebam dacă ar vrea să le vadă. Răspunsul a fost întotdeauna un „da” entuziasmat. M-am bucurat să văd că și alții considerau proiectul la fel de interesant pe cât credeam eu că este.
Să trăiești sau să lucrezi în România ca expat este o experiență unică pentru toți cei care vin aici, așa că a fost incredibil de interesant să văd varietatea de răspunsuri pe care le-am primit la fiecare întrebare pe care am pus-o.
Gillian Carroll este profesoara de fizică și consilier de carieră aici la Avenor și chiar dacă nu a fost de-acord să fie filmată, a fost foarte dornică să-mi împărtășească experiența ei. Este prima dată când lucrează în afara Marii Britanii, dar deja se gândește că ar putea să se mute definitiv în România când se va pensiona. La 50 de ani, Gillian chiar s-a botezat în România. Familia ei este jumătate irlandeză/jumătate chineză și a crescut în Marea Britanie. Cu toate acestea se consideră acasă în România mai mult decât în Marea Britanie. Este o mare fană a călătoriilor și a vizitat mare parte din România, cu excepția Deltei Dunării. Iubește peisajului rural românesc, cu amestecul său unic de oameni, mâncăruri și experiențe care așteaptă să fie descoperite.
Joshua Norris este profesor de engleză, iar Katie Hargreaves este profesoara de Media Studies, ambii lucrând în prezent aici la Avenor. S-au mutat împreună în România, iar aceasta este prima dată când lucrează în afara Marii Britanii și împreună în aceeași școală. Ceea ce este amuzant de menționat e că inițial ei trebuiau să meargă în Rusia, nu în România. Amândoi consideră că România va fi întotdeauna ca o casă pentru ei motiv pentru care au luat decizia de a obține permisul de ședere permanentă la un moment dat. S-au și logodit aici, ceea ce le întărește legătura cu România.
Olivia Robinson este profesoară de engleză la Avenor. A lucrat atât în Mexic, cât și în Kenya înainte de a veni în România și plănuiește să mai rămână aici câțiva ani. Unul dintre motivele pentru care a luat decizia de a rămâne aici mai mult timp este că România îi permite să se simtă tot timpul ca o profesoară, ceea ce îi face plăcere. Îi place să călătorească în România, dar nu este un fan al locurilor populare, precum Sibiul. Îi place mai degrabă să descopere locuri speciale, mai puțin cunoscute de turiști.
Paul Barrie este Head of Secondary la Avenor. S-a mutat aici cu familia în această vară, dar nu a fost aceasta prima vizită la București. Pe vremea când locuia în Istanbul, a vizitat România împreună cu soția sa pentru a vedea târgurile noastre de Crăciun, deoarece Turcia este o țară musulmană unde nu se sărbătorește Crăciunul la fel ca la noi. A locuit trei ani la Rio înainte de a se muta la București și este încântat că fiul său de patru ani va putea vedea zăpadă pentru prima dată în această iarnă. El și familia lui au vizitat unele părți ale României, Sinaia fiind până acum preferata lor.
Dacă vrei să descoperi mai multe despre experiențele și impresiile profesorilor despre România, interviurile video sunt disponibile în acest Padlet.
La multi ani, România!
Teodora, elevă în clasa a 10-a la Avenor College International High School
