Continuăm seria de articole săptămânale prin care vă invităm să descoperim împreună pasiunile și talentele membrilor comunității Avenor College. Inițiativa îi aparține Ioanei, elevă în clasa a 9-a la Liceul Avenor.

Alex a reușit la vârsta de 7 ani să devină cea mai tânară persoană din Europa care a terminat un semimaraton. Părinții l-au învățat să alerge și-i susțin și încurajează participarea la competiții. Acum este elev în clasa a 3-a la Avenor College și este un model pentru colegii săi mai mici, dar și pentru cei mai mari. Vă invit să aflăm mai multe despre el.

Ioana: Spune-ne câteva cuvinte despre tine. Cum te-ai prezenta?

Alex: Îmi place să alerg cu familia mea. Fac asta de la 5 ani. Ce-i drept, în ultima vreme alerg mai mult cu mama – Oana Fotino –  pentru că tata – Andrei Roșu –  are multe proiecte la care participă. El organizează Transmaraton, unde o să alerg și anul acesta. Am apărut de câteva ori la televiziuni, unde m-au văzut colegii mei și alți oameni pe care nu-i cunosc, dar care m-au recunoscut. Este un sentiment impresionant.

I: Ai participat de trei ori la Transmaraton, o competiție de alergare și fundraising pe Transfăgărășan. Care a fost momentul cel mai frumos al cursei de semimaraton (21 de kilometri)? Dar cel mai greu?

A: Momentul cel mai frumos al cursei a fost atunci când am urcat sus de tot și puteam să văd tot Transfăgărășanul. Am văzut străzile, copacii și munții. Momentul cel mai greu a fost urcarea și alergarea în tunel. Se auzeau foarte tare sunete de claxon și era întuneric.

I: Cum te pregătești pentru o cursă importantă?

A: Fac atletism o dată pe săptămână și fac cu mama ture în parcul Herăstrău în weekend. Cursele la care alerg sunt la o distanță destul de mare, la câteva luni, nu am o dietă anume. Înainte de cursă, nu mănânc foarte mult: pâine cu gem și câteva legume.

I: Ce-ți place și ce nu-ți place la alergare?

A: Nu-mi plac deloc urcările, cum am zis și mai devreme, dar și antrenamentul uneori, pentru că trebuie să alerg mult și des. Îmi place că alerg cu părinții. Și o altă parte bună este că îmi doresc foarte mult să alerg. Este o plăcere pentru mine. Îmi place că ies afară și că mă bucur de  soare.

I: Cum ți se pare experiența alergării în familie?

A: Sunt bucuros că alerg cu părinții, ei m-au învățat. Ne ajutăm unul pe altul, iar când am eu o cursă și ei nu aleargă, mă încurajează foarte mult și îmi dau sfaturi foarte bune.

I: Ce înseamnă alergatul pentru tine?

A: Alerg oriunde aș fi, chiar și la școala și în casă. Îmi place mult și mă distrez când alerg. Este ca o joacă, dar pe care o iau în serios.

I: Ce-ți place să faci în timpul liber?

A: Îmi place să ies afară cu câinele meu care are 4 luni. Tata își dorește ca și el să fie vegetarian, dar mai scapă din când în când și carne. Îmi place să jucăm jocuri în familie, de exemplu Rummikub, Monopoly, șah, Macao și să mergem în parc.

I: Pentru ce cursă te antrenezi acum?

A: Mă pregătesc pentru o cursă care va fi în septembrie. O să alerg 33 de kilometri. Am început deja pregătirile pentru ea.