The 11th edition of Work in Progress

Last week we celebrated the 11th edition of Work in Progress, the biggest and most beloved art exhibition in our school. Ever since November, our students from primary and middle school made use of their creativity in various multidisciplinary activities. This year, our main focus has been Design in its various forms.  

Students from middle school learned how to create clothes from scratch – they learned how to use a sewing machine, experimented with decorating techniques and prepared a fashion show in which they presented their final products.

Students from primary school created a pastry shop – they imagined, designed and built a product from idea to its physical form, using both analog and digital techniques and software. They experienced both digital 3D modeling, clay modeling, and 3D printing bringing together both analog and digital means of production.

It was also a great opportunity for our high school students that study Art and Design to share their projects.


Here are some words from our teachers:

Andreea Geamănu: This year’s challenge was to get all students excited about fashion design and the process behind creating a piece of clothing. All the pieces in this fashion collection were entirely created by our middle school students, from choosing the fabric, understanding how to use a sewing pattern, assembling all pieces using the sewing machine, experimenting with decorating techniques and creating the overall look. Each class created at least one item of clothing or accessory and every student had a contribution to this process. If you look at the displays next to the mannequins, you will see that there was a complex creative process behind this final product, a series of drawings, collages, magazine inspiration and you can also see some of our middle school students in the middle of the action. 

 

The students from the Printmaking Club came up with a big challenge for themselves: to find as many ways as possible to use stencil art, a very versatile technique that they learned during our lessons. They are proposing an interior design and fashion design approach and they created a thematic wallpaper, tapestry, curtains and an outfit, all with the “Tropical” theme in mind. They decided on the theme, chose the elements, cut out the stencils and proceeded to print different types of materials. When you visit the minipark art station, expect to see a wide range of materials and get transported right away to an exotic resort. While you’re there, don’t forget to take a look at the artworks created by the Book Illustration Club.

 

The students from the Book Illustration Club found themselves in a fantasy world, where Santa lives in Greece and plant pots play the guitar. They created 3D paper illustrations based on the surrealist short stories imagined by students at the beginning of the school year during the art lessons. They chose to use this medium because they considered it a little different than the usual illustration style they see everywhere. Together with the illustrations, you can also see some typographic experiments. The students wrote the surrealist short stories letter by letter on paper using wooden letters traditionally used in letterpress machines. 

 

Bogdan Topîrceanu: Before we get into the theme of this year’s exhibition, we think we must clarify the reasons behind this year’s endeavor. Usually, Work in Progress displayed an array of expressive and colorful fine art drawings and paintings. This year though, we thought we might switch gears in order to show that art can be more than just a relaxing activity. 

 

We often fail to conceive just how important drawing and art are in everyday life, because we are used to seeing art as only something hanging on the walls of a gallery. That is what we are taught, through the prism of the institutional theory of art: that art is dependent on an art audience and an art space. But “art” is only a word which we started using 500 years ago, during the Renaissance. And drawing and craftsmanship have been present in the human experience way before that. 

 

The oldest intentional drawings made by Homo Sapiens go back to roughly 73.000 years ago, but the oldest drawing traces go back to roughly 500.000 years ago, to Homo Erectus. Drawing has shaped the human brain in ways that might not be evident at first, but which unravel at a more serious scrutiny, by being one of the first technologies developed by our minds. And yes, we said technology, for it is the basis on which mathematics was first developed, and further on, written language, two of the main elements of human science, knowledge and ultimately civilisation. Drawing is the means through which our brains manage to turn physical elements into abstract concepts, around which we can more easily wrap our minds around. And thus, we do not think it is a coincidence, that all, and we mean ALL human made objects rely on a drawing, or a mental image of the future object we are going to build. You see, drawing is not only a sketch on a white paper, but a mental blueprint for objects not yet in existence. 

 

Society regards the activity of art making as a child’s play, and easily dismisses artistic endeavors as unserious and maybe even pretentious, in the face of more “serious” fields, such as science and technology, regardless of the fact that both heavily rely on drawing and imagery in order to further their development. Art, theory and technology all are interwoven, and cannot exist one without the other. And this is something that we strongly believe we as teachers should highlight in our classes, in order for students to understand how the elements of our world connect to each other, and understand that what they learn in an art class, is not only a therapeutic activity, but can become a useful tool for testing and developing their own ideas.

And this brings us to the second part of this explanation.

 

This idea of art, theory and technology as a single organism permeated into this year’s activities. While imagining the curriculum for 2022, we had this idea of teaching entrepreneurship using art. And what better way of doing that if not by challenging the students to imagine their own brand and business. Thus students were able to gain real world skills, which they can also use outside class, and even further on, when they grow up. As we experimented in the past 2 years, children can learn in parallel how to develop both analog and digital skills in resolving the same tasks, thus gaining better control over both the immediate reality and also the digital tools at their disposal.

 

While brainstorming ideas for what type of business might be fun and interesting for them to do, some images of Claes Oldenburg’s The Shop (1961) popped into our minds. A collection of handmade fake pastry products, built out of common materials and painted with industrial enamels. Thus, the theme was set: a pastry shop for the students to imagine from scratch, with the main objective: to imagine, design and build a product from idea to its physical form, using both analog and digital techniques and software.

 

For lower primary, we mostly focused on drawing and coloring, introducing a couple of notions of typography and lettering which they used in imagining their shops’ names. For the upper primary we upped the game and expanded the project, from a few weeks, which was the regular Work in Progress timeline, to a few months. This extra time let the student experience a much more diverse learning process. Thus, they started out with a blank business canvas, which they learned how to use and on top of which they built their brand, both in name and image. They researched other pastry brands and branding ideas using Behance, they vectorized their hand drawn logos using Vectornator, they designed their 3D printed products in Tinkercad, and designed their packaging using Sketchbook, Procreate and even Notes. They learned about the difference between a logotype and a logogram, the anatomy of letters and how to build new, interesting and intricate typefaces. They experienced both 3D modeling and clay modeling, bringing together both analog and digital means of production, and also made their first attempts at building a functional and aesthetic container for their products. All of these individual activities have been reunited in one design, representing the facade of their pastry shop.

The pinnacle of their efforts: an intricate display containing all the elements they managed to assemble in the last 5 months of sustained work. This whole endeavor represents a STEAM pilot for primary, from which we have learned on a pedagogical level, at least as much as the students did following our lead. We identified both opportunities and challenges for both ourselves and the students, which we will use only to further develop and adjust the idea onto their own needs. 

Sprijin pentru Ucraina

Victimele războiului din Ucraina au nevoie de ajutorul nostru imediat pentru a avea acces la bunuri de bază care să le ajute să trăiască de la o zi la alta.

 

Avenor College se alătură inițiativei Black Sea School Group, grupul școlilor COBIS din zona Mării Negre, de a susține și de a ajuta victimele războiului din Ucraina prin încurajarea donațiilor către Crucea Roșie Română

Misiunea Apelului pentru Ucraina inițiat de Crucea Roșie Română este de a colecta fonduri pentru refugiații ucraineni care ajung în România și care au nevoie de adăpost, de hrană, de produse de igienă personale și de cazarmament.

Vă rugăm să donați pentru a da o șansă în plus acestor victime, în special femei și copii vulnerabili, care fug de război și au nevoie de ajutorul nostru.

Donațiile se pot face AICI.

 

***

Council of British International Schools (COBIS) este o asociație globală a școlilor internaționale britanice cu standarde înalte. Școli COBIS există în peste 75 de țări din întreaga lume și toți membrii acestei organizații se angajează să respecte asigurarea calității și furnizarea unei educații în stil britanic.

 

Black Sea Schools Group este un grup de școli COBIS (Council of British International Schools) din țările din jurul Regiunii Mării Negre (Azerbaijan, Bulgaria, Georgia, România, Turcia și Ucraina). Misiunea grupului este de a crește gradul de implicare al elevilor din regiune, de a sprijini dezvoltarea profesională a profesorilor și de a încuraja colaborarea dintre școli.

 

Față în față cu adolescența – ghid practic pentru părinți

Cum abordăm adolescentul și adolescența? Care sunt principale frici pe care le avem? Cum depășim conflictele? 

Oana Cuesdeanu, psiholog și supervizor în psihologie clinică, psihoterapeut și trainer în psihoterapie pozitivă dar și mama a doi copii, unul aflat în pragul adolescenței, oferă mai jos o serie de răspunsuri care ne pot schimba perspectiva asupra acestei perioade provocatoare.

Vă rugăm să ne spuneți câteva cuvinte despre dumneavoastră – psihologul și mama Oana Cuesdeanu și despre decizia de a sprijini comunitatea Avenor prin organizarea atelierelor pe tema adolescenței dedicate părinților.

Oana Cueșdeanu: Sunt o mamă la pas cu adolescența pentru că deja cochetez cu ritmul ei prin comportamentul adoptat de fiica mea cea mare. ”Acasă” s-a transformat într-un dinamic punct de întâlnire al prietenilor pe care îi are, așa că pot gusta această etapă din perspective diferite, prin mai multe voci. ”Mama, a zis o prietenă despre tine că…” a devenit un bun exercițiu de a mă privi mai des în oglindă și de a avea o atenție mai mare asupra atitudinii pe care o am în confortul rutinei zilnice de acasă. E un deliciu să le văd lipite de bucătărie, acolo unde în timp ce mai gătesc povestim diverse. În același cadru întâlnim și gelozia simpatică a surorii mai mici, care mai intervine temperând dinamica.  

Ca terapeut am avut și am ocazia să întâlnesc adolescenți curajoși să se exprime. Momentan, alături de mai mulți antrenori din țară desfășurăm un proiect la nivel național adresat tinerelor sportive. Așa avem oportunitatea să înțelegem mult mai bine dinamica vârstei, așa cum se manifestă ea în mai multe colțuri ale țării. 

Este o provocare să găsești un limbaj comun, cuvinte cheie și concepte la care să adere și pe care să le integreze în gândirea lor atât tinerii cât și părinții. 

Avenor are o abordare unică. Ne-a ajutat să ne simțim ”acasă” și spun asta pentru că acum un an și jumătate ne-am desprins de Ardeal din dorința de a ne vedea copiii zâmbind când ies de la școală. Așa ne-am stabilit în București. Am visat mereu să găsesc suport în echipa educațională, să pot avea un dialog cu profesorii pe care îi respect pentru creativitatea și bogăția minții lor, pentru că au înțeles abordarea minții prin suflet și pentru că efectiv se întrec în a găsi proiecte zilnice în care să implice tinerii. Atelierele le văd ca pe un schimb de experiență prin care mă îmbogățesc mental și în plus îmi acordă oportunitatea de a relaționa cu oameni pasionați și dornici să spargă limite.  

Care sunt principalele frici ale părinților aflați față în față cu adolescența? Dar ale adolescenților?

O.C: În fața adolescenței părinții devin anxioși. O privesc neputincioși uneori. Și asta pentru că uită să se detașeze de controlul și de limitările inconștiente pe care le au inserate de generația care le-a oferit educație.

”Punem accent pe educație” îmi spun părinții des. 

”Adică pe performanță?” îi întreb.

Adolescența este o perioadă de tranziție spre etapa de adult. Nu ne ajunge doar să fim performanți. E important să dobândim autonomie, să fim flexibili din punct de vedere emoțional, chiar empatici, să avem în bagajul nostru informații despre: cine sunt, cum gândesc, cum mă exprim și cum mă cert, dar mai ales cum gestionez relațiile cu cei din jurul meu.

Competența cognitivă îmbinată cu cea emoțională, cu o încredere și o stimă de sine stabile vor fi pașaport spre autenticitate. Mă gândesc că asta ne dorim de fapt – tineri autentici care să creadă în vocea lor. 

Adolescenții cred că nu își pot mulțumi părinții. Asta este teama lor cea mai mare – că îi dezamăgesc prin performanța lor inconstantă și că nimic din ceea ce fac nu este bine sau suficient. Știința ne spune că în situații de stres hormonul THP are un efect invers la adolescenți, adică anxietatea va crește în loc să fie moderată. Odată ce îi ținem sub presiunea performanței, ei vor dezvolta elemente anxioase, uneori cu apariția de atacuri de panică și chiar cu elemente de depresie. 

Cum putem depăși – ca părinți – conflictele pe care le aduce cu sine această perioadă controversată? 

O.C: Adolescența este o etapă atât de vie! Dacă înțelegem câteva reguli simple ale creierului adolescentin, această etapă va fi mai ușor de abordat. E ca atunci când plecăm la drum și rămânem atenți la regulile de circulație, fără să ne lăsăm distrași de altceva.

O tornadă nu va distruge în mod intenționat o casă”. Este un citat adunat din pagini de carte care ne atenționează că poate deveni distructiv să luăm personal fiecare conflict în care suntem invitați. 

Cum vă certați acasă?” întreb părinții. ”Trebuie să ne certăm?!” mi se răspunde? Văd conflictul ca pe cea mai frumoasă dovadă de încredere. Nu îl putem ignora. Este important să le arătăm cum se procedează, cum intri și cum te detașezi de un conflict, ce limbaj poți utiliza, care sunt consecințele emiterii de judecați și ce înseamnă să gestionezi emoții puternice. 

Prin conflict tânărul se descarcă verbalizând tot ce acumulează în timp. Este un fenomen de reglaj intern fără de care nu văd cum putem rămâne în echilibru. Când plouă, uneori ne udăm până la piele. Așa ”depășim” conflictele, scufundându-ne profund în ele. 

Părintele de adolescent – model sau detectiv? Care este scenariul optim pe care un părinte ar trebui să îl adopte?

O.C: Detectivul scanează fiecare indiciu și greșeală ca să poată aduce în lumină ”vinovatul”. Dacă ne așezăm în postura detectivului devenim rapid ”persecutori”. Varianta optimă este de a fi și de a rămâne model. Mai ales că inserția comportamentelor se realizează prin fenomenul de imitație. Comportamentele noastre devin busola lor interioară până în momentul în care vor avea, ca adulți, curajul să o schimbe. 

Ca model poți rămâne preocupat de echilibru – e ca atunci când navighezi cu o barcă. Ai nevoie de un scop pentru care navighezi și trebuie să fii pregătit să reacționezi oportun și în caz de furtună dar și când este senin. Provocarea pe care o lansez părinților este să îi întreb care cred că este scopul călătoriei lor alături de adolescentul de lângă ei? 

Cum ne putem pregăti pentru această perioadă dificilă? Dar pe copii, îi putem pregăti astfel încât traversarea perioadei 14 – 18 ani să fie mai ușoară?

O.C: Autocunoașterea este instrumentul autentic în fața necunoscutului. Atâta timp cât înțelegi și accepți, ca adult, fiecare parte din puzzel-ul personalității tale, îți va fi util să poți face față adolescenței, pe care nu aș numi-o acuzativ ”dificilă”. Ne scoate din rutină, ne inundă cu dopamină, ne forțează să stăm în aceeași barcă cu partenerul și să luăm împreună decizii. Este o etapă care ne ridică întrebări când simpatice, când grele, în care temele existențiale de care am tot fugit se cristalizează tot mai clar.

Adolescentul este extrem de preocupat de moarte. Și are nevoie de răspunsuri. Nu le primește de la părinte, le caută în altă parte, de regulă în mediul virtual. O altă tema care îi atrage atenția este sexualitatea. O poți aborda relaxat la un ceai. Feminitatea și masculinitatea ca roluri sunt exersate zilnic. Le poți sprijini să se contureze echilibrat. Iar iubirea și felul în care se transmite sunt temele preferate. Atingerea, gustul primului sărut, senzualitatea, toate se trăiesc, sper că va mai amintiți, la vârsta adolescenței. Iar pentru asta avem de furnizat informații, de explicat și educat constant, într-un limbaj simplu, telegrafic, dezbrăcat de catastrofizari și anxietăți anticipatorii negative de tipul ”ai să pățești ca…”.

Nu scapă nici mamele, nici tații de această etapă a întrebărilor. Este nevoie de fiecare dintre ei. Sper că suntem deja conștienți că educăm fie prin prezența, fie prin absența noastră. 

Care sunt cele mai importante sfaturi pe care le aveți pentru părinții de adolescenți? Care este firul roșu pe care aceștia trebuie să îl urmeze pentru a parcurge alături de copiii lor etapa adolescenței?

O.C. Copilul aude și vede mai mult decât înțelege prin cuvinte și asta pentru că porțiunea prefrontală a creierului își încheie procesul de formare între 20-24 ani. Astfel, adolescentul va fi cuprins de impulsivitate și va lua decizii greșite fără să vrea. Adultul îi poate fi sprijin atunci când are de luat decizii importante, atunci când simte că are nevoie să se descarce sau atunci când vrea să afle dacă este iubit. 

Acceptarea, încrederea și flexibilitatea sunt ingrediente de bază în relația cu adolescentul. Nu există două creiere la fel, așa cum nu există doi adolescenți identici. Dacă ne păstrăm în minte scopul, ca de exemplu ”îmi doresc ca etapa asta să o gust cu bucurie”,  vom avea o direcție clară. 

 

Interviurile Ioanei: Educație cu respect

Cum devii un profesor care are rezultate excelente cu toții elevii din clasă? Cu dragoste, respect și încredere, spune Mihaela Ancuța, Mathematics Curriculum Leader la Liceul Avenor. Dar, înainte de toate, e nevoie de o doză imensă de pasiune și dedicare pentru această meserie. 

Vă invităm să aflați mai multe dintr-un nou interviu din seria despre pasiunile și talentele membrilor comunității noastre, inițiată de Ioana, elevă în clasa a 12-a la Liceul Avenor.

Ioana: Spuneți-ne câteva cuvinte despre Mihaela Ancuța. Cum v-ați prezenta?

Mihaela Ancuța: Sunt o persoană care încearcă mereu să fie cu zâmbetul pe buze. Reușesc acest lucru mai ales la școală, deoarece aici uit de toate celelalte lucruri și mă încarc cu foarte multă energie pozitivă de la elevi și de la colegii mei. Mai pot să spun despre mine că sunt foarte pasionată și devotată meseriei pe care mi-am ales-o și simt că nu obosesc niciodată. Tot timpul aș vrea să fac mai mult, singurul inconvenient pe care îl am fiind timpul. Mă consider o persoană sinceră, dar diplomată, care își recunoaște greșelile atunci când le face și care încearcă tot timpul să învețe din ele pentru a fi mai bună data viitoare. La fel îi încurajez și pe elevi: să își recunoască greșelile și să facă tot posibilul ca să umple acele goluri, să le corecteze pentru viitor. Sunt o persoană empatică, care se emoționează ușor atunci când situația este sensibilă, dar nu consider acest lucru un defect, ci dimpotrivă – o calitate. După părerea mea, când oamenii sunt așa înseamnă că le pasă de ce este în jurul lor, iar atunci când îți pasă, nu faci nimic care să strice ce te înconjoară.

Ioana: De unde vine pasiunea pentru matematică?

Mihaela Ancuța: Pasiunea pentru matematică vine de la profesoara mea din clasa a 8-a, care îmi părea o persoană misterioasă. Țin minte că avea ochelari și că voiam să arăt și eu ca ea, așa că i-am spus mamei mele că nu văd prea bine și că trebuie să merg la control. Nu o să uit când am fost la medic că mă gândeam ce fac, pentru că o să mă controleze și o să vadă că eu, de fapt, văd, dar am decis, într-un final, să stau cu ochii fixați pe un bec pentru mai mult timp, poate mi se întâmplă ceva. După, a trebuit să stau cu capul la aparat și mi s-a spus că parcă la un ochi am 0.25 și eu spuneam că “da, da, așa este!”. Îmi amintesc că mi-am luat ochelari să arate la fel ca cei ai doamnei profesoare, dar nu vedeam bine cu ei să merg pe stradă. Ca să pășesc pe trepte, îmi ridicam ochelarii, așa, puțin de pe nas, ca să văd unde să calc. Mă deranjau, dar nu am spus nimănui adevărul. 

Pasiunea pentru matematică, prin urmare, vine de la această profesoară din clasa a 8-a. După aceea, am avut norocul să am o altă profesoară la liceu, care m-a inspirat foarte mult, iar acest lucru a făcut ca pasiunea mea pentru matematică să continue. Iar pasiunea pentru școală, pentru a fi profesor, a apărut înainte de pasiunea pentru matematică. Am identificat-o foarte devreme, când simțeam că îmi place foarte mult să scriu la tablă. Țin minte, chiar în clasa întâi, nu aveam burete cu apă că să ștergem tabla, așa că mi-am scos batista din buzunar și am udat-o că să fac tabla frumoasă. Eram pasionată să scriu cu cretă și în afara școlii. Aveam acasă o cutie de carton pe care scriam, ștergeam cu apă, așteptam să se usuce, și scriam din nou. Mai scriam și pe ușa de la camera mea și apoi ștergeam repede, ca să nu vină mama să vadă, deși câteodată chiar dacă spălam, rămâneau urme albe. Și normal că scriam și pe pereți. Îmi plăcea să le explic altora diferite lucruri. Aveam personaje imaginare cărora le “predam”. 

Ioana: Cum vă simțiți în comunitatea Avenor, atât ca profesor, dar și ca mamă?

Mihaela Ancuța: Mă simt excelent – fericită și împlinită! Simt că este un loc în care pot să cresc și să evoluez, pot spune că Avenor mi-a dat aripi. Iar pentru copilul meu, consider că este cea mai bună școală pe care o puteam alege. El este foarte mândru că face parte din comunitatea Avenor. 

Ioana: Aveți rezultate excelente cu absolut toți elevii dumneavoastră. Care este secretul reușitei?

Mihaela Ancuța: I simply love them! Ce se ascunde în spatele acestei expresii ține în primul rând de relaționarea cu elevii, de respectul pe care îl arăți lor –pentru că de-abia atunci poate să fie reciproc – și de o bună organizare, ținând cont că timpul este limitat (de obicei, când te pregătești pentru un examen, nu ai la dispoziție decât un an, poate doi, sau chiar doar câteva luni). Desigur că de la această planificare te poți abate în cazuri excepționale. Încă un factor sunt așteptările ridicate, dar și faptul că atunci când identific în clasă elevi care nu au încredere în ei sau elevi despre care poate alții cred că sunt mai slabi, îi tratez la fel ca și pe cei mai avansați elevi din clasă. Tratându-i la fel, le crește stima de sine și vor face tot posibilul să nu te dezamăgească. Asta înseamnă că vor învăța și vor obține rezultate foarte bune. 

Există și o poveste în biografia lui Thomas Edison care spune că, într-o zi, acesta vine acasă și îi dă mamei sale un bilet de la școală. Mama lui l-a citit cu voce tare deoarece acesta voia să știe ce scrie pe hârtie: ”Fiul dumneavoastră este un geniu. Școala noastră este prea slabă pentru el și nu are suficienți profesori care să-l învețe. Vă rog, ocupați-vă dumneavoastră de el”. După mulți, mulți ani, Edison găsește bilețelul pe care, de fapt, scria: ”Fiul dumneavoastră este bolnav mintal. Nu mai are voie să intre în școala noastră”. Acesta este secretul: să-i încurajezi pe elevi!

Ioana: Ați avut și aveți contact cu ambele sisteme educaționale (Cambridge și românesc). Care sunt avantajele și dezavantajele fiecăruia?

Mihaela Ancuța: Aș grupa această comparație în două părți: școala gimnazială și liceu. Pentru gimnaziu, elevii din sistemul românesc învață lucruri mai aprofundate decât în sistemul Cambridge. Acesta poate fi și un avantaj, deoarece cunoștințele sunt mai multe, dar și un dezavantaj pentru că poate acestea sunt învățate mecanic, forțat, și noțiunile nu sunt înțelese foarte bine. Însă, în sistemul Cambridge, copiii învață lucruri aplicate, pe care le pot utiliza în viața de zi cu zi. De obicei nu intră foarte mult în detalii, însă noțiunile sunt foarte variate. 

La liceu, în sistemul românesc, elevii sunt obligați să studieze matematică, dacă sunt pe profil real. Pe de altă parte, în sistemul Cambridge, ei își aleg materiile, iar asta presupune că elevii au pasiune și aptitudini pentru disciplina respectivă. Acest lucru este mai ușor și pentru profesori, deoarece aceștia vor lucra cu copii care își doresc să fie acolo, dar și pentru elev, pentru că este înconjurat de persoane cu aceleași pasiuni. Conținutul Cambridge A Level este superior bacalaureatului românesc și consider că are mult mai multe avantaje din punctul acesta de vedere. 

Ioana: Cum vă petreceți timpul liber? 

Mihaela Ancuța: Încerc să petrec cât mai mult timp cu copiii mei, bineînțeles. Ei fiind încă mici, doresc să se joace foarte mult și facem multe activități împreună – jocuri, dansăm, cântăm, ne prostim, ne distrăm. Când nu sunt copiii, îmi place să caut informații, explorând YouTube, internet, pentru că doar atunci am timp să fac aceste lucruri. Îmi place să mă interesez despre ce se întâmplă în alte școli (bineînțeles că focusul meu este tot pe lucruri legate de sistemul educațional). De asemenea, o altă prioritate este dezvoltarea personală. Am fost și merg în continuare la multe conferințe despre care aflu pe internet. Recent am fost la o conferința despre “How to raise amazing kids” și mi-am luat notițe ca apoi să dau share la informații prietenelor mele și tuturor celor care consideră că au nevoie. Desigur că aceste workshop-uri la care merg sunt și despre educația părinților, dar și pentru profesori. În timpul liber, deși nu o fac foarte des, îmi place să merg și la cumpărături. Nu îmi place să gătesc, dar să fac curățenie, da – mă relaxează. 

Ioana: Sunt curioasă acum, după ce mi-ați povestit despre cea mai recentă conferință la care ați mers, “how do you raise amazing kids”?

Mihaela Ancuța: The same way in which you raise amazing students! Iubindu-i, având încredere în ei, respectându-i, evitând să te superi pe ei și învățându-i să înțeleagă din greșelile lor. Nu trebuie niciodată să te comporți superior lor, să pretinzi că ești mai deștept ca ei, ci trebuie să le fii mereu alături în procesul de învățare, gândind în același timp și ținându-i de mână ca aceștia să crească, atât emoțional cât și fizic.

Ioana: Comunitatea Avenor s-a extins și în comunitatea cartierului Greenfield. Știu că ați luat decizia recent să vă mutați aici, cum simțiți legătura dintre aceste două comunități?

Mihaela Ancuța: Este cea mai bună decizie pe care am luat-o. Sunt foarte încântată că locuiesc atât de aproape de școală. Timpul acum nu mai este o problemă, ajung în câteva minute la școală și astfel am timp și de alte lucruri – nu mai pierd cele 4 ore pe zi pe care le petreceam pe drum înainte. Mă bucură și faptul că atunci când ies la cumpărături, pe stradă sau în parc cu copiii, mă întâlnesc cu cineva cunoscut. Mă mai văd elevii și când sunt pe balcon, le fac cu mâna când trec prin fața blocului. Îmi place că mă uit pe geam și văd școala, când mă întorc seara din oraș îmi întorc capul să verific dacă e totul în regulă – dacă sunt luminile stinse, etc. Per total, este excelent, îmi place foarte mult!  

La inițiativa Mihaelei Ancuța, a apărut 𝗠𝗔𝗧𝗛-𝗟𝗬-𝗡𝗘𝗪𝗦, prima revistă de matematică Avenor, coordonată de o echipă de elevi de la clasele de gimnaziu și liceu. 

Puteți citi toate numerele revistei aici.

Creator de bine

În anii petrecuți la liceul Avenor, Andrei și-a descoperit pasiunea pentru cinematografie și editare video studiind materii precum Art & Design, Drama și Media Studies. Acum este elev în clasa a 11-a și își dorește nu doar să-și perfecționeze abilitățile, ci și să le folosească pentru a ajuta acolo unde este nevoie. Astfel a ajuns să colaboreze cu fundația Inimă de Copil în noua lor campanie „Aducem copiilor viitorul”, dedicată unui program de burse pentru elevi care provin din cele mai sărace zone ale țării.  

Andrei a creat o animație care spune o poveste emoționantă despre realitatea sărăciei extreme în care trăiesc 1 din 4 copii din România, dar și despre modul în care putem sprijini fundația să le ofere posibilitatea de a-și continua educația și de a-și schimba viitorul.  

 

 

Avenor College: Cum ai ajuns să colaborezi cu fundația Inimă de Copil la acest proiect? 

Andrei Mitoiu: Voiam să creez filme care au un impact pozitiv asupra comunității. Știam de proiectele Inimă de Copil de la celelalte evenimente la care Avenor a colaborat cu fundația, așa că i-am contactat. Momentul a fost potrivit întrucât plănuiau să facă o animație, dar nu aveau resursele necesare. 

Avenor College: Povestește-mi cum ai învățat să creezi animații și cum ai lucrat pentru acest proiect?

Andrei Mitoiu: M-am uitat la nenumărate tutoriale pe YouTube și am încercat să învăț de la fiecare cât am putut de mult. Eu am avut deja o bază de cunoștințe de la filmele pe care le-am mai făcut, însă au fost foarte multe lucruri pe care a trebuit să le învăț și pentru proiectul acesta. De exemplu, pentru că nu sunt un sketch artist excepțional, știam că nu puteam să desenez fiecare cadru al animației, așa că a trebuit să găsesc moduri în care să-mi mișc personajele deja „desenate” ca și cum ar fi niște marionete.

 

Colaborarea cu Andrei a fost o experiență extrem de interesantă pentru noi, ca organizație. La început ne-a surprins dar, în același timp, am fost foarte entuziasmați de ideea lui de a crea un filmuleț de animație care să poată fi folosit în campanii de awareness sau de strângere de fonduri. – Anna Burtea, fondatoarea fundației Inimă de Copil.

 

Avenor College: Cum a fost diferit acest proiect pentru fundație de cele personale, filmele de animație pe care le-ai prezentat și în festivaluri tematice?

Andrei: Aș zice că acesta a fost un proiect „for real”. Față de filmele pe care le-am făcut până acum, în acesta nu puteam să mă dau bătut, deoarece foarte mulți oameni depindeau de mine. De asemenea, am fost nevoit să fac mii de ajustări, deoarece doream să ne asigurăm că filmul era cât de bun posibil și că respecta regulile „brandbookului”. Aceste restricții și lipsa unui buget nu mi-au dat foarte multă libertate creativă, însă, în final, am ajuns la un rezultat de care sunt mulțumit. Au fost foarte multe momente în care am vrut să renunț, însă, încetul cu încetul, am continuat și am reușit să trec prin momentele grele ale acestui proiect.

Avenor College: Cum te-au ajutat materiile studiate în liceu să-ți urmezi pasiunea pentru cinematografie?

Andrei: Computer Science m-a învățat cum să scriu cod, iar asta m-a ajutat foarte mult, deoarece am reușit să imi eficientizez niște procese ale animației. La Media Studies am învățat multe aspecte ale marketingului, iar după ce am învățat modul în care animația mea o să fie afișată în fața lumii, am știut ce fel de idei ar merita incluse în povestea animației și în ce structură. Media Studies și Art & Design m-au învățat și cum să fac research care să mă ajute în creația animației. Matematica m-a ajutat în confruntarea cu probleme noi, m-a învățat să-mi folosesc abilitățile de „problem solving” ca să reușesc să găsesc soluții.

Avenor College: Ce îți dorești să faci mai departe?

Andrei: Aș dori să mă implic în cât mai multe proiecte caritabile ca să ajut cu abilitățile mele, aș vrea să îmi creez și propriile filme care să aibă un impact asupra lumii, într-un mod unic. Deocamdată, eu știu că nu știu totul, și aș vrea să merg la o universitate bună pe zona de film, să devin cât mai bun în ceea ce fac.

 

Din grijă pentru Pădurea Băneasa

Dorința de a contribui la protejarea pădurii de care ne bucurăm în fiecare zi a mobilizat mai bine de 100 de oameni din comunitatea Avenor să ia parte la acțiunea de curățare a Pădurii Băneasa din luna martie. Mobilizarea și entuziasmul participanților, copii, părinți și bunici, care au strâns în jur de 400 de saci de gunoi și moloz, l-a surprins pe organizatorul evenimentului. Aceasta povestește în interviul de mai jos de unde a pornit „Marea Curățenie” și care este impactul unor astfel de acțiuni asupra mediului în care trăim. 

Vă invităm să citiți un interviu pregătit de Maria, elevă în clasa a 8-a la Avenor College și pasionată de ecologie, despre experiența lui Titus Ahciarliu, locuitor al cartierului Greenfield și inițiatorul acestui proiect.

 

Maria: Cum v-ați gândit la acest proiect? Ce v-a făcut să îl organizați?

Titus Ahciarliu: Proiectul este unul mai vechi pe care l-am început în 2017. Am ieșit într-o zi la plimbare prin pădure și, când am văzut cât de multe gunoaie erau pe potecile pe care mă plimbăm, mi-am propus la următoarea plimbare să iau și un sac în care să strâng ce găsesc. Zis și făcut, data următoare am luat un sac și după aprox 10 minute sacul era plin… Și atunci mi-am dat seama ca un om nu e sufficient. Așadar, am organizat pe Facebook primul eveniment marca “Marea Curățenie”.

Planul era să adun 20-30 de vecini din Greenfield și să facem muncă de voluntariat, dar, în final, am ajuns să ne strângem aproape 100 de persoane, chiar și din alte cartiere ale Bucureștiului. Pe lângă asta, sponsorii care ne-au fost alături s-au oferit de bună voie să ne ajute cu toate cele necesare, inclusive 2 excavatoare cu care am eliminat 2 basculante întregi de moloz din pădure. Molozul era acolo de mai bine de 10 ani.

Succesul primei ediții m-a convins apoi să duc evenimentul la alt nivel și, cu ajutorul sponsorilor și al partenerilor media, am ajuns la un număr de 150-250 de participanți la fiecare ediție de atunci. Lucru care îmi confirmă că românilor le pasă de natură, doar că trebuie împinși de la spate ca să facă ceva concret.

 Maria: De ce acum? În aceste timpuri dificile, puțini s-ar gândi la mediul înconjurător. Și totuși dumneavoastră v-ați gândit, cum?

Titus Ahciarliu: De mediul înconjurător mi-a pasat tot timpul, iar în 2020 am fost foarte dezamăgit de faptul că a trebuit să anulez ambele evenimente programate în primăvara și în toamna din cauza pandemiei. Chiar și anul acesta am fost la 2 pași să anulez evenimentul din cauza restricțiilor, dar după ce m-am consultat cu un avocat, am decis să mergem mai departe, cu condiția respectării tuturor normelor în vigoare. Lipsa unui eveniment major de ecologizare a pădurii în 2020 a făcut ca aceasta sa fie extrem de murdară și nu puteam să nu fac nimic. Din fericire, participanții au fost receptivi la aceste condiții și totul s-a desfășurat exact cum ne-am dorit.

Maria: Cum ați reușit să găsiți atâția voluntari interesați să vă ajute ?

Titus Ahciarliu: Pe scurt – social media. Am anunțat voluntarii de la evenimentele precedente, am anunțat pe grupurile cartierului Greenfield și mi-am invitat prietenii care, la rândul lor și-au invitat prietenii. Și cu toate că de data asta nu am avut parte de mediatizare, participarea a fost la nivelul edițiilor de dinainte de pandemie.

 

Maria: Ce rezultate ați avut ca urmare a Marii Curățenii? V-au surprins în vreun fel?

Titus Ahciarliu: Din păcate, în fiecare an mă surprind rezultatele. Nu reușesc sa mă obișnuiesc cu faptul că de la un an la altul oamenii reușesc să arunce tone de gunoi , nu exagerez, prin pădure.

Anul acesta, cu ajutorul a peste 200 de voluntari, aproape două treimi din partea Avenor, s-au strâns în jur de 400 de saci de gunoi și moloz. În total, cam 2 tone de mizerie de pe o suprafață de aproximativ 80 de hectare de pădure. Desigur, este vorba de zone care după evenimentul din 2019 nu mai aveau nicio hârtiuță pe jos.

Maria: Cum ați apreciat entuziasmul voluntarilor/ elevilor?

Titus Ahciarliu: Considerând pandemia și restricțiile, când am luat legătură cu Avenor pentru participarea la eveniment mă așteptam să strângem vreo 20 de persoane. La o săptămână după ce am făcut propunerea, am aflat că aproape 150 de participanți erau deja înscriși. 

Așadar, nota 10 pentru entuziasm, pentru implicare și mai ales pentru efortul pe care l-au depus toți copiii, părinții și bunicii în ziua evenimentului, strângând atât de mulți saci de gunoi! Natura cu siguranță vă este recunoscătoare! 

Ne vedem la următoarea ediție!

Interviurile Ioanei: Cum se împarte bunătatea

Continuăm seria interviurilor prin care vă invităm să descoperim împreună pasiunile și talentele membrilor comunității Avenor College. Inițiativa îi aparține Ioanei, elevă în clasa a 10-a la Liceul Internațional Avenor.

Eva, elevă în clasa a 8-a și bursier Avenor College, a dovedit în multe rânduri că este o elevă model și un membru implicat al comunității Avenor. Are în palmares premii la diferite competiții sportive și multe activități caritabile prin care își dorește să transmită colegilor cultura bunătății. Vă invităm să aflați mai multe despre ea.

Ioana: Spune-ne câteva cuvinte despre Eva Preoteasa. Cum te-ai prezenta pe tine?

Eva: Bună! Mă cheamă Eva Preoteasa, am 14 ani și sunt elevă la Avenor College în clasa a opta.  Îmi place să cânt ocazional la pian, fac tenis de performanța și îmi place să pictez.  

I: Cum reușești să îmbini performanța ta în școală cu activitățile extracuriculare?

E: Recunosc că este cam greu. Eu ajung foarte târziu acasă, totuși îmi fac timp și de teme, proiecte și învățat. Câteodată mă ajută și faptul că pot să-mi fac temele la școală.

I: Ce a însemnat pentru tine Woman’s Tennis Charity Tour Ready Play – eveniment caritabil la care ai participat și care își propune să genereze donații către proiectul „Sprijin pentru adolescenții și tinerii cu autism” al Asociației Învingem Autismul?

E: Eu am luat parte la acest eveniment pentru că mama mea nu a mai putut să participe. A fost o experiență foarte plăcută, iar faptul că am putut să ne și amuzăm și să donăm banii strânși a fost foarte frumos.

I: Cum a prins viață proiectul tău caritabil „Charity Spirit”? Spune-ne mai multe despre el.

E: Acum 3, 4 ani, am fost într-o excursie la Vâlcea, la o școală care se afla într-un sat mai mic. Am văzut multe lucruri de care copiii de acolo duceau lipsă și am vrut să-i ajut cumva. Așa că m-am decis să o fac prin intermediul proiectului „Borcanul recunoștinței”. Proiectul consta în a duce Borcanul câte o săptămână în fiecare clasă, iar elevii donau cât voiau ei și puneau bilețele cu gânduri bune. Iar pentru evenimentul Cultural Celebration Day – eveniment caritabil organizat de Avenor College – pictez tricouri pentru standul „Charity Spirit”. 

I: Te implici în foarte multe activitați atât școlare, cât și extrașcolare. Ce drum vrei să urmezi pe viitor?

E: Nu sunt foarte sigură. Aș vrea ori să continui să fac tenis de performanță, ori să mă fac arhitect. Din păcate, trebuie să aleg un singur drum pentru că nu o să pot să fac performanță în ambele domenii, în paralel. 

I: Ce îți propui să reușești anul acesta?

E: Anul acesta îmi propun să-mi mențin notele la un nivel cât mai înalt și să continui cu proiectele caritabile. În același timp, îmi propun să împart bunătate prin școala.

Cum poți ajunge bursier la Avenor

Dăm startul programului de burse Avenor pentru anul școlar 2019-2020 luni, 4 februarie. Din 2010 până în prezent, Fundația Avenor a acordat burse pentru 69 de elevi, în valoare totală de 361.925 euro, iar anul acesta vom acorda încă 4 burse noi pentru elevii de gimnaziu și liceu.

Coordonatorul programului de burse, directorul educațional al Avenor College Dana Papadima, explică într-un interviu cum poți ajunge bursier Avenor, vorbește despre câteva dintre proiectele elevilor, dar și despre „dulcea povară” de a fi parte din elita școlii noastre.

Avenor College: Se împlinesc aproape 10 ani de când Avenor College acordă burse de merit elevilor excepționali. Cum a evoluat acest program din 2010 până în prezent?

Dana Papadima: Precum istoria Școlii noastre, și programul de burse a evoluat, s-a dezvoltat, s-a perfecționat. Criteriile de acordare s-au rafinat, am început o dată cu înființarea liceului să acordăm burse și aplicanților veniți de la alte școli, avem un calendar care se desfășoară în etape coerente, procedura de acordare a burselor este mult mai transparentă.

A.C.: Fundația Avenor a acordat până acum burse anuale de merit pentru 69 de elevi. Ce au în comun toți acești copii?

D.P.: Țin să încep cu precizarea că, pentru noi, fiecare elev este un mic bursier, fiecare are ceva unic și prețios de oferit. Evident însă că acei elevi care se califică pentru calitatea și statutul de bursier acoperă o gamă completă de atribuții și calități, care îi plasează în rândul elitelor din această școală.

A.C.: Care sunt criteriile pe care le ia în considerare Comisia care acordă anual bursele Avenor?

D.P.: Valorizăm în egală măsură criteriile care țin seama de performanțele academice, de nivelul de comportament, de punctualitate și prezență, de atitudine față de învățare, față de ceilalți, ca și pe cele însumate de inițierea unor proiecte personale, participarea la toate evenimentele noastre, înscrierea în programele de caritate specifice Școlii.

A.C.: Cât de importante sunt activitățile extra-curriculare pentru candidații la bursele Avenor?

D.P.: Evaluarea aplicațiilor pentru bursă ține în egală măsură cont de activitățile curriculare și de cele extra-curriculare. Ar fi și greu să nu se întâmple astfel, câtă vreme școala noastră și-a propus dintotdeauna o educație 360 de grade, în care fiecare oră, fiecare activitate, fiecare eveniment să aibă sens și consistență.

A.C.: Câteva exemple de proiecte realizate de bursierii Avenor de-a lungul timpului?

D.P.: Fiecare dintre bursierii noștri a inițiat și urmărit cel puțin un proiect, cu tot ceea ce presupune managementul de proiect: propunere, resurse, monitorizare, evaluare. Încerc să spicuiesc unele dintre cele mai izbutite: un blog personal cu interviuri cu personalități interesante ale școlii, fie elevi, părinți, profesori sau invitați; organizarea în totalitate a Talent show-ului Avenor; program de ajutor colegial pentru elevii mai mici; proiect anti-bullying; program de nutriție și viață sănătoasă pentru colegi; organizarea Târgului caritabil de Crăciun; proiecte caritabile diverse în colaborare cu parteneri de la alte școli sau fundații caritabile. Și mai sunt.

A.C.: Proba finală pentru candidații la programul de burse constă în susținerea unui discurs în fața comisiei de Bursă și a altor elevi ai școlii noastre. Câteva sfaturi pentru pregătirea acestui discurs?

D.P.: Elevii noștri cunosc din clasele mici regulile susținerii unui discurs în public. Important este să definitivăm din timp conceptul respectivului discurs și să ne pregătim să facem față celor mai neașteptate întrebări. Comisia poate fi necruțătoare uneori, dacă se constată inconsistențe.

A.C.: Ce înseamnă pentru bursierii Avenor să fie modele pentru colegii lor mai mici și mai mari?

D.P.: La prima vedere, există numai beneficii; se simt admirați, respectați, de ce nu, invidiați. Dar uneori statutul de bursieri poate reprezenta și un fel de povară. Dulce, dar tot povară. Știi că toți ochii se îndreaptă spre tine. Trebuie, chiar trebuie, ca, în calitate de model permanent și de modelator al celorlalți, să te străduiești să fii foarte bun în toate cele. Și apoi, să nu uităm: o dată la câteva luni, bursierii noștri sunt monitorizați și „întrebați de sănătate” cu foarte multă acuratețe. Și-au menținut standardele pentru care au fost selectați? S-au ținut de proiectele la care s-au angajat? Vă asigur, această expunere permanentă este aducătoare și de stres uneori. Dar stresul e depășit de satisfacția de a te ști făcând parte din elita Școlii.

Mai multe informații despre Programul de burse Avenor College găsiți aici.

Primul târg de Crăciun pentru copiii de la Clubul KEN Academy

Copiii de la Clubul KEN Academy de la Avenor College au participat la începutul acestei luni la primul lor târg de vânzare. Banana bread, fursecuri cu stafide, biscuiți delicioși pregătiți chiar de copii, decorațiuni de Crăciun și broșe pictate manual, toate s-au aflat pe mese la evenimentul găzduit în clădirea de birouri Charles de Gaulle Plaza. Târgul a fost un adevărat succes: copiii au vândut toate produsele și au învățat lecții importante. 

Cum s-au descurcat și cum a fost pentru ei această experiență? Vă invităm să aflați chiar de la copii. 

Ada, clasa a 3-a: 

Am pregătit toate produsele singuri, pentru a învăța să fim mai buni în vânzări și să câștigăm bani. Când am planificat afacerea, ne-am gândit la profit. Am făcut și afișe pentru ca oamenii să știe despre ce este vorba când trec pe lângă noi. Avem un brand. 

Noi ne-am gândit cum să aranjăm standul și l-am aranjat de mai multe ori pe parcursul vânzării, pentru că începeam să avem din ce în ce mai puțină marfă și nu voiam să pară gol.

Am vândut tot. Urmează să calculăm și câștigul nostru. Profitul. Trebuie să știi cât ai consumat pe materiale și după aceea să știi și câți bani ai câștigat. Din venituri trebuie să scazi cât ai cheltuit. 

Cel mai greu lucru a fost când am vorbit cu oamenii la stand, dar apoi m-am obișnuit și a mers mai ușor. A crescut și încrederea în noi.

Cel mai ușor mi-a fost să aranjez masa.

Iar cel mai distractiv mi s-a părut…tot.

Astăzi am învățat să fiu mai interactivă cu ceilalți și să vând. 

Toată experiența a fost super!

Vlad, clasa a 3-a: 

Pentru acest târg, m-am pregătit împreună cu colegii mei și cu doamna profesoară. Am construit un stand frumos. Ne-am gândit că vin sărbătorile, Moș Nicolae, Moș Crăciun, așa că am spus să facem un târg de vânzare. Ne-am gândit că oamenilor le-ar plăcea ca după muncă să mănânce niște biscuiți de casă și să-și cumpere niște obiecte meșterite de noi cu care să-și decoreze casa de Crăciun. 

Ne-am ales unde va avea loc târgul de vânzare, am pregătit și afișele cu logo-ul nostru, „Winter Elfs”. Afișul îi ajută pe oameni să ne recunoască, să vadă cine suntem. Am găsit și un logo. 

Cel mai greu a fost momentul în care oamenii m-au ignorat, așa că am făcut tot posibilul să le atrag atenția. 

La primele trei încercări, am dat rateuri, nu m-a băgat nimeni în seamă. Dar, a patra oară, mi-am dat seama ce trebuie să fac, am învățat din greșelile mele și am atras clienții. 

După eveniment, am învățat că este bine să te distrezi, însă, în primul rând, trebuie să fii serios.

David, clasa a 2-a

Am pregătit un mic stand de vânzare. Am gătit fursecuri acasă. Iar pregătirea am început-o la cursuri: cum să ne prezentăm, cum să vorbim cu clienții și am stabilit ce produse să facem. 

Ambalajul este foarte important când vinzi. Mesajul de pe ambalaj este important. Trebuie să fie decorat cu o floare sau cu un smiley face, cu lucruri care te atrag foarte mult. 

Cel mai greu mi s-a părut să atrag oamenii la stand, când ei mergeau prea repede. Mi s-a părut că trebuie să stăm mult de vorbă. Unii mai scăpau, încercam să-i prind. I-am convins cu ajutorul cuvintelor, le-am explicat despre stand, le-am răspuns la întrebări.

La final, am învățat că nu trebuie să-ți fie teamă să vorbești cu oamenii. 

Interviurile Ioanei: Istoria trăită și predată

Continuăm seria interviurilor prin care vă invităm să descoperim împreună pasiunile și talentele membrilor comunității Avenor College. Inițiativa îi aparține Ioanei, elevă în clasa a 10-a la Liceul Internațional Avenor.

Felix Dumitrache, profesor de istorie, a intrat în comunitatea Avenor de puțin timp și totuși a demonstrat prin experiența sa vastă și cunoștințele impresionante că se potrivește perfect în „familia” Avenor. Vă invit să aflăți mai multe despre Felix Dumitrache.

Ioana: Spuneți-ne câteva cuvinte despre Felix Dumitrache. Cum v-ați prezenta?

Felix Dumitrache: Sunt român, am plecat de copil (la vârsta de 16 ani) în Grecia și după am emigrat în America. Am avut mai multe cariere. După cei 39 de ani în care am locuit în SUA, m-am decis să mă întorc în România. La bază sunt profesor . Decizia de a ieși la pensie în America și de a mă reloca în România au dus la această decizie de a intra înapoi în învățământ. Mi-am trimis CV-ul și am fost chemat aici, la Avenor College, unde am rămas plăcut impresionat de curiculum, de elevi și direcția școlii, de viziunea comunității Avenor asupra școlii. Am decis că această nouă experiență în cadrul Avenor College mi se potrivește. 

I: În 1978 ați ajuns în SUA ca refugiat politic. Cum ați simțit impactul Statelor Unite fața de situația României din acea perioadă?

F.D.: Foarte multă libertate, foarte mari diferențe care au dus la un mare șoc cultural. Am fost repartizat în Arizona și am ajuns acolo pe 25 Decembrie, la 30 de grade. Nu semăna deloc cu atmosfera de Crăciun, era Vestul Sălbatic – șosele enorme, nu aveau trotuare, bulevarde, parcuri – era total o altă viață. Nu a fost ușor să ne integrăm, dar faptul că aveai libertatea să faci absolut orice, atât timp cât nu încălcai drepturile altora, ne-a ușurat puțin adaptarea. Nu aveam nevoie de autorizație să ne cumpărăm o mașină, să ne luăm carnetul de conducere sau să călătorim în alte state. În 1978, puteai să conduci în Mexic, să mergi la mare și să te întorci, fără să te întrebe nimeni de la graniță nimic. La întoarcere, doar te întrebau: „Sunteți din America? Bine ați revenit!” Nu controlau pașapoarte, nimic. A fost uimitor!

I: Ați servit în armata americană și ați participat în misiuni în 4 războaie. Despre ce conflicte este vorba?

F.D.: Am fost în Grenada în 1983, în Honduras în 1985, în Panama în 1989 și în războiul din Golf în 1990.

I: V-au schimbat aceste războaie mentalitatea, felul în care vedeți și traiți lucrurile?

F.D.: Da. Am învățat să prețuiesc viața și să trăiesc fiecare moment cât de intens se poate. Am învățat să-mi apreciez prietenii, libertatea și prețul libertății.

I: Cum aplicați aceste experiențe și noțiuni dobândite de-a lungul anilor în materia pe care o predați, istoria?

F.D.: Mi-am îndeplinit visul de a călătorii prin toată lumea, deși încă nu l-am dus până la capăt. Vizitând multe țări și învățând despre cultura lor în mod direct, întâlnind oameni și întrebându-i diverse pentru a afla perspective locale, înțelegi mai bine culturile și interacțiunile dintre oameni. Am aflat ce vor oamenii de rând versus ce vor oamenii de afaceri versus ce vor politicienii și asta m-a făcut să înțeleg mai bine istoria și conceptul istoric. În fiecare națiune sunt oameni care au bagajele lor de cunoștințe, toți sunt imigranți pe undeva, cumva, iar fiecare aduce din țara sa lucrurile care l-au făcut să stea, lucrurile care l-au făcut să plece.

I: Care este perioada preferată din istoria pe care o predați?

F.D.: Îmi place istoria secolului XX, fiind cea mai tumultoasă și fiind secolul în care oamenii au făcut cele mai multe greșeli, evident luând în considerare cele două războaie mondiale, dar și din cauză că politicienii nu au înțeles situația politică. Faptul că s-a industrializat lumea așa de rapid i-a lăsat puțin în urmă pe aceștia în conceptul de război. Pe vremuri, din cauza faptului că dura 3, 4 chiar 6 luni să aduni o armată și să o duci la un război, politicienii aveau timp să discute între ei. În momentul în care s-a produs industrializarea – au apărut trenuri, mașini rapide, vapoare – se putea forma și deplasa o armată în câteva săptămâni, războaiele devenind o primă desfășurare în loc de o ultimă desfășurare. Treburile astea nu au fost înțelese de conducătorii țărilor.

I: Ce alte pasiuni mai aveți în afară de istorie?

F.D.: Îmi place foarte mult să citesc, să călătoresc, să merg în camping, la mare, la munte. Îmi place să merg pe jos, să mă plimb, să văd artă, picturi, teatru. Simt că nu o să termin niciodată să văd tot ce pot să văd, să aud tot ce pot să aud și să simt tot ce pot să simt. Vreau să-mi trăiesc viața din plin!

I: Cum ați regăsit România când v-ați întors?

F.D.: Schimbată! Am revenit cam la 2 ani dupa anii 90’ și pentru mine se puteau vedea schimbările graduale. Dacă ai un copil, nu prea îi observi schimbările pentru că îl vezi în fiecare zi. Dacă îl vezi la doi ani, observi o schimbare, chiar dacă cei care stau aici nu văd acest lucru și cred că nu o să se schimbe nimic niciodată. Se schimbă! Dar treptat și poate frustrant pentru mulți români, pentru că ei au călătorit în sfârșit în străinătate și vor să aibă aici ce au văzut acolo. Posibilități sunt, Romania este bogată: plină de resurse, turismul ar putea să fie foarte bun, vremea este foarte frumoasă, dar trăim niște timpuri, consider eu ca profesor de istorie, foarte similare cu epoca fanariotă – în care oamenii plătesc mulți bani să ajungă în funcții politice, după care fură pe rupte 2-3 ani, cât pot, ori până fie sunt trimiși în pușcărie, fie sunt schimbați în alt guvern. Asta definește România de azi.

I: De ce Avenor College?

F.D.: Îmi place sistemul Cambridge. Eu am fost profesor pentru International Baccalaureate și mi-a plăcut faptul că acesta te forțează să te împingi pe tine însuți spre obiective mai ambițioase și în materiile în care nu-ți dorești neapărat să performezi în viitor. Acest sistem îți oferă mai multă flexibilitate în ceea ce privește alegerea elevului ca punct de studiu în viitor. Îmi place Avenor College pentru că este o instituție care are o viziune – vor să ajungă una dintre cele mai bune școli din lume. Este un drum greu de parcurs și lung, dar și-au stabilit această țintă și nu vor să devieze de la această cale. Am o experiență de vreo 20 de ani și îmi doresc și eu să ajut la îndeplinirea acestei viziuni.

I: Ce sfat aveți pentru elevi?

F.D.: Viitorul vă aparține. Take the bull by the horns and drive your own future. Sunteți la volanul mașinii viitorului vostru, unde mergeți depinde de voi! Nu învățați numai pentru note, nu fiți așa stresați în legătură cu examene, învățați de dragul de a ști!