Paul Barrie, Head of Secondary School la Avenor, s-a mutat din Brazilia în România în vara acestui an și își propune să le ofere elevilor din Avenor cele mai bune oportunități și instrumente de învățare, cele mai bune lecții și un curriculum bine structurat.  Toate acestea îi ajută pe Avenorieni să-și atingă obiectivele și să ajungă să urmeze universități de top.

Dar cine este Paul Barrie ca om și ca profesionist? Aflați din primul articol din seria Interviurile Alexandrei, dedicate pasiunilor și talentelor membrilor comunității Avenor.

Alexandra: Spuneți-ne puțin despre dumneavoastră. Ce/cine v-a inspirat să urmați o carieră în educație?

Paul Barrie: Privind în urmă, cred că am avut în liceu 2 sau 3 profesori pe care i-am respectat foarte mult, de la care am avut multe de învățat și care mi-au influențat alegerea carierei. Aceștia mi-au fost aproape de-a lungul anilor de liceu atât din punct de vedere profesional cât și din punct de vedere emoțional. Pentru mine ei au devenit modele, m-au inspirat și astfel m-au motivat să urmez o carieră în educație.

De-a lungul carierei am realizat că motivul pentru care am devenit profesor este acela de a oferi ceva înapoi societății. Așadar, am ales să lucrez alături de tineri și să sprijin următoarea generație.

Alexandra: Care este partea preferată în lucrul cu elevii?

Paul Barrie: Deși pare un clișeu, îmi place foarte mult dinamica pe care o presupune o școală, lipsa repetiției și a monotoniei de care ai parte atunci când îți petreci timpul cu peste 100 de elevi de liceu extraordinari. Discuțiile și dezbaterile profunde, bine structurate și inovatoare pe care le avem împreună, sunt pentru mine un motiv uriaș de satisfacție.

Alexandra: Care sunt unele dintre hobby-urile/interesele dumneavoastră?

Paul Barrie: Am un fiu de 4 ani, așa că majoritatea hobby-urilor mele au ajuns să se învârtă în jurul lui. Hobby-ul meu principal este fotbalul și în special să-l privesc pe el jucând fotbal.

Unele dintre hobby-urile mele, care îl exclud și pentru care de obicei încerc să-mi fac timp când adoarme, sunt să mă uit la filme și să citesc, lucruri care mi-au plăcut de când eram mic. Cred că alocarea a cel puțin 20 până la 30 de minute pe zi pentru lectură este esențială, impactul lecturii fiind vizibil.

În prezent citesc totul despre istoria și cultura românească, subiecte pe care le găsesc fascinante. Cu toate acestea, hobby-urile mele preferate rămân cu siguranță sportul și călătoriile.

Alexandra: Care considerați că este datoria dumneavoastră ca Head of Secondary?

Paul Barrie: Nu mă gândesc niciodată la slujba mea ca la o datorie, ci mai degrabă ca la un privilegiu, deoarece meseria îmi permite să am grijă de tinerii minunați din Avenor – să-i sprijin și să am grijă de ei, să mă asigur că sunt în siguranță și că se dezvoltă armonios – asta este munca mea de zi cu zi.

Datoria mea este să mă asigur că toată lumea vine la școală cu zâmbetul pe buze. Mă străduiesc să le ofer elevilor cele mai bune oportunități și instrumente de învățare, cele mai bune lecții și un curriculum bine structurat. Toate acestea îi ajută pe Avenorieni să-și atingă obiectivele și să urmeze universități de top.

Meseria mea nu se concentrează doar pe elevi, ci și pe profesori. Este de datoria mea să le ofer profesorilor noștri sprijinul și îndrumarea cuvenite astfel încât să devină mai performanți și, în consecință, să crească la fel ca elevii noștri, deoarece viața este un proces continuu de învățare. Meseria mea este să fiu alături și să-i sprijin pe toți, atât pe elevi, cât și pe profesori.

Alexandra: Care sunt obiectivele dumneavoastră pe termen lung pentru comunitatea Avenor?

Paul Barrie: În primul rând îmi doresc să continuăm să obținem rezultate cât mai bune. Cu toții ne străduim pentru acele rezultate de top la A Levels, pentru a continua istoria succesului academic al elevilor Avenor. Dar îmi doresc și să dezvoltăm programele dedicate ghidării elevilor spre universități și viitoare cariere. În plus, căutăm constant modalități creative de a dezvolta în elevi ambiția, determinarea și motivația de a munci și de a se strădui pentru a obține rezultatele la care aspiră.

Avem un plan strategic foarte bun, care se concentrează pe modul în care îi putem trimite pe Avenorienii noștri în lume drept tineri adulți distinși, creativi și echilibrați, care vor realiza lucruri extraordinare în viața lor.

În plus, cel mai important pentru mine este ca, în timp, să devin o persoană în care elevii pot avea încredere și cu care se pot consulta în orice situație. Îmi doresc ca atât elevii, cât și profesorii, să știe că ușa mea este mereu deschisă.

Alexandra: V-ați mutat recent din Brazilia. Care sunt diferențele culturale pe care le-ați experimentat în timpul acestei tranziții?

Paul Barrie:  Principala este și cea mai evidentă: vremea rece! În Brazilia nu este niciodată frig.

Apoi, ceea ce am mai descoperit  aici este că documentele și birocrația sunt mult mai organizate, lucru pentru care sunt foarte recunoscător.

Din punct de vedere cultural încă învăț, mă obișnuiesc cu oamenii, cultura, chiar și cu mâncarea. Mâncarea de aici este delicioasă, deși foarte diferită. În fiecare zi învăț ceva nou!

Brazilia este o țară magnifică iar faptul că am trait acolo a fost o experiență remarcabilă pentru familia mea, o experiență care ne-a oferit amintiri frumoase pe care le vom prețui pentru totdeauna.

Cu toate acestea, acum sunt nerabdator să explorez România cu toate priveliștile minunate pe care le are de oferit!

Alexandra: Dar în ceea ce privește educația?

Paul Barrie: Îmi place să cred că există multe asemănări între cele două țări. La urma urmei, elevii tot elevi sunt indiferent de locul geografic, toți sunt muncitori, ambițioși, cu speranța să exceleze și să fie admiși la  universități  de top, pentru a urma apoi carierele pe care și  le doresc.

Ce pot afirma cu certitudine despre elevii mei de aici este că sunt  niște tineri extraordinari, motivați și politicoși. Abia aștept să-i cunosc și mai bine!

Alexandra: Care credeți că este rolul tehnologiei în sala de clasă, mai ales ținând cont de pandemia COVID-19?

Paul Barrie: Deși această pandemie a afectat aspectele vieții noastre de zi cu zi, ne-a familiarizat și cu diverse mijloace tehnologice de învățare, ceea ce este un lucru important.

Îmi doresc ca fiecare școală să ajungă în punctul în care să aibă puterea de a adapta cu ușurință tehnologia în învățare, atât în cazul profesorilor, cât și în cel al elevilor și al părinților.

Este esențial să înțelegem beneficiile tehnologiei în sala de clasă. Vreau ca elevii să fie confortabili cu utilizarea ei, curioși de noile platforme, aplicații, site-uri etc. Aș vrea ca toată lumea să aprecieze modul în care tehnologia poate îmbunătăți învățarea. Cu toate acestea, este crucial să ne întoarcem din când în când la instrumentele  tradiționalele – pix și hârtie.

Trebuie să învățăm cum să folosim împreună  instrumentele de învățare tradiționale și pe cele moderne pentru a crea cele mai eficiente lecții.

În plus, ar trebui să ne asigurăm că, deși tehnologia este un instrument uimitor, nu o vom lăsa să ne preia viața și să ne distragă atenția de la ceea ce este cu adevărat important.

Alexandra: Cum ați descrie pe scurt filosofia dumneavoastră de predare? Cum s-a schimbat  de-a lungul anilor? 

Paul Barrie: Calificările mele sunt în Germană și Educație Fizică și Sport. De asemenea, sunt examinator International Baccalaureate pentru istorie și germană. 

Experiența mea este data de predarea a numeroase materii, multor elevi din diferite țări.

În consecință, am ajuns să realizez că predarea înseamnă planificare detaliată, activități captivante și, cel mai important, feedback constant, precum și întrebări și dezbateri. Acest lucru ne permite atât mie, cât și elevilor mei să creștem și să ne îmbunătățim performanțele în fiecare zi!