Inspirată de seria de webinarii de parenting „Școala de acasă” din luna noiembrie, Anca Ciurea, psiholog școlar la Avenor College, ne oferă câteva sfaturi despre cum putem interpreta comportamentele copiilor și cum putem gestiona mai bine relația cu ei.   

Pornind de la câteva principii adleriene prezentate în cadrul unuia dintre webinariile „Școlii de acasă”, m-am gândit să dezvolt puțin unele dintre ideile abordate și să ofer câteva din informațiile care mie mi-au fost de folos pe parcursul carierei în lucrul cu copiii.

În interacțiunea cu copiii, am în vedere faptul că mereu comportamentul lor urmărește un scop. Desigur, nu este un scop conștient. Copiii, la fel ca și noi, adulții, au nevoie să se simtă importanți, să aibă un loc între ceilalți, să aparțină, să conteze și să aibă curajul să acționeze. Fie că reușesc sau nu să atingă acest scop, copiii aleg să se comporte în maniera pe care o consideră cea mai potrivită la acel moment.

Atunci când ajungem să înțelegem mai bine scopurile comportamentelor indezirabile, reușim să gestionăm mai bine relația cu copiii.

Putem întâlni ca scop:

  • Atenția: nu sunt în frunte, dar cel puțin nu voi trece neobservat – adulții se pot simți iritați, corectând comportamentul, încercând să convingă.

Ce puteți face?

Căutați reacții alternative la comportamentele de căutare a atenției, cum ar fi ignorarea comportamentului și acordarea atenției pentru un comportament pozitiv atunci când copilul se comportă adecvat. Amintiți-vă că pedepsirea, recompensarea și convingerea sunt o atenție nejustificată și că aceste metode de răspuns vor servi doar pentru a perpetua comportamentul – și chiar îl pot intensifica.

  • Puterea: nu sunt tocmai învingător, dar cel puțin le pot arăta oamenilor că nu mă pot împiedica să fac ce vreau eu – adulții se pot simți furioși sau amenințați.

Ce puteți face?

Dacă rămâneți implicați în lupta pentru putere, veți alimenta bătălia – și este foarte probabil să escaladeze. Pentru a dezamorsa o luptă pentru putere, retrageți-vă.

  • Răzbunarea: oamenilor nu le pasă de mine, dar cel puțin pot face lucruri pentru a riposta – adulții se pot simți răniți, furioși, vinovați.  

Ce puteți face?

Nu-i pedepsiți pe acești copii. Ei fac rău, dar „durerea lor trebuie auzită pentru a fi vindecată”.

  • Neputința/Inadecvarea: nu voi fi în stare să fac față, dar cel puțin dacă nu fac nimic poate mă vor lăsa în pace – adultul nu are așteptări de la copil și poate simți resemnare.

Ce puteți face?

Oferiți-le oportunități de a reuși, de a avea succes. Observați și remarcați punctele forte ale copilului. Cu practică conștientă, timp, răbdare se poate ajunge în punctul în care să înțelegem că modul copilului de a reacționa reflectă o nevoie a sa.

Ce se mai poate face în cadrul familiei pentru a câștiga cooperarea copilului?

O idee care de multe ori poate funcționa este organizarea unei „întâlniri de familie”. De multe ori deciziile din cadrul familiei se iau în grabă, iar uneori, din lipsă de timp, se scapă din vedere participarea copilului la decizii care îl privesc.

Întâlnirea de familie reprezintă un timp alocat special pentru a discuta diverse situații din cadrul familiei, în care fiecare membru al familiei își exprimă opinia, fiecare are posibilitatea de a-și asuma responsabilități, are șansa de a se face auzit, toți membrii participă la discuții și la luarea deciziilor, atmosfera fiind una de respect, de acceptare.

Întâlnirile de familie pot completa în mod natural logica disciplinei.

Referințe bibliografice:

„Raising kids who can”- Betty Lou Bettner, Amy Lou

„Câștigarea copiilor de partea noastră” – Francis Walton