Reluăm seria interviurilor prin care vă invităm să descoperim împreună pasiunile și talentele membrilor comunității Avenor College. Inițiativa îi aparține Ioanei, elevă în clasa a 11-a la Liceul Internațional Avenor.

Leon este elev în clasa a 12-a la Avenor College și înotător de performanță. Are în palmares nenumărate trofee la campionate naționale și internaționale și țintește calificarea la Jocurile Olimpice din 2020. Vă invităm să aflați mai multe despre el în rândurile următoare.

Ioana: Spune-ne câteva cuvinte despre Leon Stan. Cum te-ai prezenta pe tine?

Leon: Sunt un sportiv de performanță care încearcă să pună accent cât de mult posibil și pe școală. Obiectivele mele sunt să ajung la Olimpiada din 2020 și să fiu admis cu bursă la universitatea pe care am ales-o, în America. Sunt o fire deschisă și încerc să fac oamenii de lângă mine să se simtă mai bine.

Ioana: Ai reprezentat România în foarte multe concursuri. Care a fost concursul care a avut cel mai mare impact asupra ta?

Leon: În fiecare an, concursurile cu cel mai mare impact asupra mea sunt Internaționalele, care se întâmplă exact în perioada de examene (mai-iunie), și unde am cele mai bune rezultate.

Ioana: Există vreo persoană/personalitate, nu neapărat din sport, care ți-a influențat alegerea acestui sport?

Leon: Nu. Faptul că m-am apucat de înot a fost o coincidență. Pe fratele meu, părinții l-au dat la sport de când era foarte mic și când m-am născut și eu, părinții mei au decis să mă dea și pe mine. Și uite că s-a potrivit foarte bine.

Ioana: Unde te antrenezi? De câte ori pe săptămână?

Leon: Mă antrenez la bazinul Dinamo, pentru că nu sunt multe bazine în București – majoritatea s-au închis sau privatizat. Am 7 antrenamente pe săptămâna și 2 de sală.

Ioana: Cum te antrenezi pentru un concurs important?

Leon: În principal, cu o săptămâna sau două înainte de concurs este o perioadă care se cheamă “îngustare”, în care antrenamentele sunt din ce în ce mai ușoare și se exersează doar lucrurile practice dintr-un concurs: starturile, întoarcerile și sprinturile. Două săptămâni avem un program mai lejer, să nu ne încărcăm prea tare și să fim în formă maximă la concurs.

Ioana: În călătoriile tale la concursuri și nu numai, ai avut parte cu siguranță de multe experiențe. Poți să ne povestești despre una dintre ele?

Leon: La un concurs în Serbia, am avut un adversar grec foarte talentat, care prinde finală la Olimpiadă, un „spatist” fenomenal. Mi-a întrecut colegii, care sunt și ei sportivi la nivel european, și am învățat multe lucruri observându-l.

Ioana: Ce rol joacă școala în parcursul tău către performanța sportivă?

Leon: Eu am venit aici, la Avenor, pentru că profesorii și managementul sunt toleranți cu mine și cu programul meu și pot să fac în așa fel încât să balansez lucrurile și să mă descurc și la școală, și la bazin.

Ioana: Ce alte hobby-uri ai?

Leon: Îmi place mult să ascult muzică, să merg la concerte și să dansez.

Ioana: Care sunt obiectivele tale pentru următorii 5 ani?

Leon: Nu am un plan pentru următorii 5 ani, dar un plan pentru anul viitor, evident, calificarea la Olimpiadă. Dar dacă nu se întâmplă, există 2024, iar eu sunt tânăr, deci am tot timpul.