Autor: Avenor College

Inspirată de seria de webinarii de parenting „Școala de acasă” din luna noiembrie, Anca Ciurea, psiholog școlar la Avenor College, ne oferă câteva sfaturi despre cum putem interpreta comportamentele copiilor și cum putem gestiona mai bine relația cu ei.   

Pornind de la câteva principii adleriene prezentate în cadrul unuia dintre webinariile „Școlii de acasă”, m-am gândit să dezvolt puțin unele dintre ideile abordate și să ofer câteva din informațiile care mie mi-au fost de folos pe parcursul carierei în lucrul cu copiii.

În interacțiunea cu copiii, am în vedere faptul că mereu comportamentul lor urmărește un scop. Desigur, nu este un scop conștient. Copiii, la fel ca și noi, adulții, au nevoie să se simtă importanți, să aibă un loc între ceilalți, să aparțină, să conteze și să aibă curajul să acționeze. Fie că reușesc sau nu să atingă acest scop, copiii aleg să se comporte în maniera pe care o consideră cea mai potrivită la acel moment.

Atunci când ajungem să înțelegem mai bine scopurile comportamentelor indezirabile, reușim să gestionăm mai bine relația cu copiii.

Putem întâlni ca scop:

• Atenția: nu sunt în frunte, dar cel puțin nu voi trece neobservat – adulții se pot simți iritați, corectând comportamentul, încercând să convingă.

Ce puteți face?

Căutați reacții alternative la comportamentele de căutare a atenției, cum ar fi ignorarea comportamentului și acordarea atenției pentru un comportament pozitiv atunci când copilul se comportă adecvat. Amintiți-vă că pedepsirea, recompensarea și convingerea sunt o atenție nejustificată și că aceste metode de răspuns vor servi doar pentru a perpetua comportamentul – și chiar îl pot intensifica.

• Puterea: nu sunt tocmai învingător, dar cel puțin le pot arăta oamenilor că nu mă pot împiedica să fac ce vreau eu – adulții se pot simți furioși sau amenințați.

Ce puteți face?

Dacă rămâneți implicați în lupta pentru putere, veți alimenta bătălia – și este foarte probabil să escaladeze. Pentru a dezamorsa o luptă pentru putere, retrageți-vă.

• Răzbunarea: oamenilor nu le pasă de mine, dar cel puțin pot face lucruri pentru a riposta – adulții se pot simți răniți, furioși, vinovați.  

Ce puteți face?

Nu-i pedepsiți pe acești copii. Ei fac rău, dar „durerea lor trebuie auzită pentru a fi vindecată”.

• Neputința/Inadecvarea: nu voi fi în stare să fac față, dar cel puțin dacă nu fac nimic poate mă vor lăsa în pace – adultul nu are așteptări de la copil și poate simți resemnare.

Ce puteți face?

Oferiți-le oportunități de a reuși, de a avea succes. Observați și remarcați punctele forte ale copilului. Cu practică conștientă, timp, răbdare se poate ajunge în punctul în care să înțelegem că modul copilului de a reacționa reflectă o nevoie a sa.

Ce se mai poate face în cadrul familiei pentru a câștiga cooperarea copilului?

O idee care de multe ori poate funcționa este organizarea unei „întâlniri de familie”. De multe ori deciziile din cadrul familiei se iau în grabă, iar uneori, din lipsă de timp, se scapă din vedere participarea copilului la decizii care îl privesc.

Întâlnirea de familie reprezintă un timp alocat special pentru a discuta diverse situații din cadrul familiei, în care fiecare membru al familiei își exprimă opinia, fiecare are posibilitatea de a-și asuma responsabilități, are șansa de a se face auzit, toți membrii participă la discuții și la luarea deciziilor, atmosfera fiind una de respect, de acceptare.

Întâlnirile de familie pot completa în mod natural logica disciplinei.

Referințe bibliografice:

„Raising kids who can”- Betty Lou Bettner, Amy Lou

„Câștigarea copiilor de partea noastră” – Francis Walton

Mirela M. este elevă în clasa a 12-a la Avenor College și este pasionată de biochimie. Inspirată de pandemia globală, a lucrat mai bine de opt luni la o cercetare legată de COVID-19. Vă invităm să citiți în continuare povestea fascinantă a demersului ei.

CUM A ÎNCEPUT TOTUL

Studiez chimie, biologie, matematică și statistică în programul Cambridge International A Levels și îmi doream de multă vreme să încep un proiect de cercetare propriu, care să includă toate aceste materii și care să marcheze debutul meu în domeniul științific.

Când a izbucnit pandemia globală, m-am implicat foarte mult în studiul virusologiei și în procesul de descifrare a virusului care provoacă COVID-19. Am avut atunci în minte câteva idei: toată lumea este înconjurată de tot felul de produse de igienă în această perioadă. De la izbucnirea pandemiei, a existat o creștere semnificativă a spitalizărilor din cauza ingestiei voluntare sau accidentale de dezinfectanți. Citind mai multe studii de caz medicale, am ajuns la concluzia că ingestia unor cantități foarte mici de dezinfectant, cum ar fi înălbitorul sau alcoolul izopropilic, nu provoacă de fapt nici o deteriorare a corpului uman. La nivelul celulelor sanguine nu se produce hemoliza, cantitatea mică de acetonă produsă în ficat este nesemnificativă și nicio funcție metabolică nu este afectată.

Intrigată, am petrecut două săptămâni în camera mea făcând brainstorming, cercetând și planificând: aș putea găsi o concentrație foarte mică de dezinfectant care afectează minim celulele sanguine, dar este suficient de puternică pentru a distruge bacteriile sau virusurile?

CÂT A DURAT?

Deoarece nu am putut găsi dovezi că oricine altcineva a făcut vreodată ceea ce intenționam eu să fac, a fost ca și cum aș fi lucrat în orb. Am lucrat la această cercetare mai bine de 7 luni și sunt încă departe de final. Dorința mea este să aduc cercetarea mea în laboratoare mari, bine echipate (poate de anul viitor, într-un laborator universitar), pentru a avea rezultate mai exacte pe care le-aș putea interpreta în diferite moduri, dar și pentru a ajuta alți cercetători, furnizându-le datele mele. 

În primăvară și în vară, am petrecut multe ore pe săptămână făcând cercetări online și strategii pentru abordarea mea. De la sfârșitul lunii august până la finalul anului trecut, am făcut numeroase teste de laborator.

CARE AU FOST PROVOCĂRILE?

În primul rând, trebuia să fac rost de cea mai importantă parte a experimentului de cercetare – probe de sânge. După ce am avut numeroase conversații ciudate cu proprietari de abatoare („da, vreau doar sângele, nu carnea”, „da, vreau 2 litri și am nevoie să fie foarte proaspăt.”, „Este pentru un experiment, promit! ”), în cele din urmă am reușit să iau sânge de porc de la un abator dintr-un sat. Cea mai dificilă parte a etapei de manipulare a sângelui (în afară de mirosul dezgustător) a fost coagularea sa rapidă – am petrecut mult timp cercetând și întrebând specialiști în biomedicină despre modul în care este stocat sângele uman pentru testare. Îngrijorarea mea era că soluția anticoagulantă aleasă de mine (citrat de sodiu) ar modifica prea mult pH-ul și ar putea denatura celulele roșii din sânge, împiedicându-mă să obțin rezultate. Nu am putut afla răspunsul până nu am încercat efectiv experimentul, care, din fericire, a funcționat.

O altă mare problemă a fost aparatura disponibilă. Pentru investigațiile mele, echipamentul din laboratorul școlii nu era suficient – aveam nevoie de acces la dispozitive din laboratoarele universităților din București. Deoarece totul a fost închis din cauza restricțiilor impuse de pandemie, trebuia fie să găsesc o modalitate de a lucra cu resursele mele limitate, fie să renunț la proiectul meu. Întrucât aceasta din urmă nu era o opțiune, am petrecut mult timp căutând o soluție care să mă ajute să măsor nivelul saturației oxigenului în probele de sânge. Procesul a fost pe cât de terifiant, pe atât de interesant – a trebuit să mă bazez pe cunoștințele mele de fizică și să improvizez pentru a găsi o modalitate exactă de a obține rezultate. În cele din urmă, am găsit soluția.

Singurul dispozitiv pentru măsurarea procentajul de oxigen de care am reușit să fac rost a fost un pulsoximetru normal, folosit în spitale. Problema era că sângele trebuia să curgă printr-un deget pentru ca pulsoximetru să funcționeze, iar sângele pe care îl aveam eu era deja extras.

Am decis să încerc să fac un model de deget: am aspirat sângele (deoarece sângele este dinamic în degetul uman) prin tubul unui potometru (dispozitiv care se folosește pentru măsurarea cantității de apă absorbită de plante, deoarece nu aveam alt tub la dispoziție). Am introdus acel tub într-un crenvurșt de pui golit, pentru că era cea mai apropiată formă de cea a degetului uman. Apoi am învelit crenvurștul în degetul unei mănuși din nitril (nu din latex, pentru că mă bazam pe absorbția ușoară a sângelui).

Eram pregătit să nu funcționeze, deoarece metoda mea mi se părea cam ridicolă. Dar a funcționat! Am obținut rezultate precise chiar din primele încercări. Puteți citi un rezumat al proiectului meu aici.

CE URMEAZĂ?

Săptămâna trecută, am efectuat teste pe bacteria E. coli și încă interpretez rezultatele. Voi continua să lucrez la acest proiect, deoarece mi-a plăcut fiecare minut, chiar și momentele în care credeam că am ajuns într-un impas sau că este imposibil.

Interesat de liceul Avenor?

---

Bogdan Topîrceanu, artist, graphic designer și profesor de arte vizuale la Avenor College, este unul dintre creatorii aplicației ArtLink, prima platformă de realitate augmentată dedicată artei și artiștilor din România. Aplicația se numără printre câștigătorii competiției Future Makers, program educaţional de antreprenoriat. Vă invităm să aflați mai multe despre această aplicație în care se găsesc deja creații ale elevilor Avenor.

Platforma ArtLink a pornit de la o idee a lui Bogdan, care, la rugămintea unei prietene, a încercat să găsească într-un singur loc informații despre galeriile de artă contemporană din București și a constatat că nu există un astfel de loc. Asta se întâmpla în 2013, când aplicația a prins viață pe hârtie și era gândită ca o punte de comunicare între artiști, galerii muzee și public. 

Închiderea tuturor spațiilor culturale din cauza pandemiei de COVID-19 a schimbat însă planurile.

„Într-o lume în care mulți artiști oricum nu dispuneau de multă expunere în afara zonei fizice în care se află, ArtLink putea să umple acest gol și să adreseze și imposibilitatea de a ne deplasa în afara casei, aducând experiența de galerie sau muzeu în casa fiecăruia dintre noi”, povestește Bogdan.

Alături de Dragoș Silion, AR/VR developer, Bogdan a continuat dezvoltarea aplicației integrând și conceptul de realitate augmentată (AR). „În momentul actual, poți urmări zeci de lucrări din confortul propriului apartament, putându-le plasa propriu-zis în interiorul acestuia, și să te plimbi pe lângă ele, să poți să te apropii pentru a urmări detalii”, explică Bogdan.

În colecția de artă disponibilă în aplicația ArtLink se regăsesc deja și lucrări ale elevilor Avenor College: o colecție de picturi digitale create de elevii din clasele primare, o colecție de figurine realizate folosind tehnici de modelare 3D, și un proiect creat în timpul orelor de PBL de elevii claselor a 5-a, care i-a provocat să folosească tehnica colajului pentru a-și exprima gândurile și sentimentele provocate de toate schimbările prin care au trecut la începutul acestui an școlar atipic.

„Încercăm să folosim instrumentele digitale pe care le avem la îndemână sau chiar în acest caz, să inventăm unele noi, pentru a face învățarea la distanță mai ușoară și interesantă pentru copii. Prin intermediul ArtLink putem ajuta elevii să-și expună lucrările și în condițiile de izolare impuse de pandemie”, povestește Bogdan.

Pentru a obține finanțare pentru dezvoltarea aplicației, Bogdan și Dragoș au înscris ArtLink în competiția Future Makers și în această săptămână au aflat că proiectul lor se numără printre cele 6 câștigătoare.

„Future Makers a fost o experiență plină de entuziasm, hard work și adrenalină care a acționat ca un catalizator pentru proiectul nostru de realitate Augmentată. Ne-a ajutat să ne stabilim mai bine prioritățile, să gândim outside the box și să conturam un business plan sustenabil. Ne bucurăm foarte mult că facem parte din aceasta comunitate, și mulțumim tuturor mentorilor, trainerilor, juraților și întregii echipe de organizare pentru că au făcut acest eveniment posibil.” povestește Bogdan.

Creatorii ArtLink au în planul pe termen lung pentru dezvoltarea aplicației și posibilitatea de a-i putea susține financiar pe artiștii ale căror lucrări vor fi incluse în aplicație. 

„Suntem convinși că Realitatea Augmentată împreuna cu cea Virtuală vor face ca limitele creației să fie date doar de imaginația și talentul artistului, și că ideile și emoțiile create de acesta vor putea fi expuse spre publicul larg prin ArtLink și alte platforme inovative ce vor apărea odată cu dezvoltarea tehnologiei”, spune Bogdan. 

Vă invităm să descărcați ArtLink de aici și să aflați mai multe din acest video în care Bogdan explică, pas cu pas, funcționarea aplicației.

În vacanța de toamnă, am invitat întreaga comunitate Avenor să ni se alăture într-un tur virtual al României, adunând kilometri reali împreună la Avenor Holiday Run. Miss Adriana, profesor de sport și unul dintre promotorii evenimentului, povestește cum a fost pentru ea această experiență, cum a depășit probleme tehnice și limite fizice.

Fiecare zi este o provocare, în care trebuie să depășim orice necunoscută, inclusiv ore de educație fizică online într-un an pandemic memorabil, cu materiale didactice de acasă: 

• Șosete, foi, linguri, pungi, greutăți. 

• Filmulețe create de mine, cu mine ca actor principal, timid, dar hotărât. 

• Prezentări PDF, Google Slides și alte formulare Google pentru self evaluation sau feedback/ sugestii, adaptate pentru fiecare clasă: dans aerobic, prezentări cu jocurile preferate „Among Us” și găsirea “impostorului”, cu provocări „câte genuflexiuni poți face în 15 secunde, cu jocul copilăriei mele, „piatră, foarfecă, hârtie”, și „beat the teacher”, opțiuni de exercitii “would you rather…”. 

• Alte obiecte poziționate „strategic” în cameră, pentru dezvoltarea vitezei de deplasare și de reacție, monitorizarea progresului și luarea pulsului, filmulețe despre mușchi și scheletul uman, atât pentru cei mici cât și pentru „cunoscători”. 
• Și ar mai fi de spus… dar copiii știu la ce anume mă refer….  „Miss, azi de ce avem nevoie?”; „Miss, am rupt lingura!”; “Miss, pot să beau din „greutate?” 

Fiecare zi poate fi memorabilă când acceptăm să ne depășim limitele, să ieșim din zona de confort prin atingerea obiectivelor, cu ajutorul voinței, perseverenței, unui scop bine definit și echilibrului din viața noastră. Dar să nu exagerăm. Îmi doresc să fac o săritură în echer depărtat cu întoarcere de 360° și revenire pe ambele picioare! Eu abia sar pe ambele picioare la orice reușită a elevilor mei. Și …cum bine ar răspunde ai mei copii: „Pe bune, Miss… hai să fim serioși!”

Am acceptat provocarea Avenor Holiday Run motivată de obiectivul adaptat vremurilor pe care le trăim: 5043 de kilometri parcurși în pas alergător sau de mers rapid de cât mai mulți membri din comunitatea Avenor, în aproximativ o săptămână. Ne-am propus să străbatem cu gândul România, oraș cu oraș, iar cu pasul, fiecare pe unde poate, adunând astfel împreună cât mai mulți kilometri. Scopul nostru a fost să-i motivăm pe toți membrii comunității – elevi, părinți, profesori – să facă cât mai multă mișcare în vacanța de toamnă.

Mi-am propus să alerg cel puțin 50 de km. După ce am început alergarea însă, mă întrebam: „În ce te-ai băgat, Adriana?!”

I-am avut ca sursă de inspirație pe colegii mei din echipa Avenor, pe Diana Segărceanu alături de care am alergat, pe Andrei Roșu, Oana, Alex și Ema Fotino – familie de alergători – și, bineînțeles, pe elevii mei cărora vreau mereu să le demonstrez că atunci când îți dorești ceva cu adevărat, trebuie să încerci înainte să spui: „Nu pot!”

Am început sportul de performanță la vârsta de 9 ani, alergarea fiind deja o rutină pentru mine – înainte de antrenament, alergam câte o tură de lac în Herăstrău. Așa că, la Avenor Holiday Run mi-am propus să alerg cel puțin 50 de km. După ce am început alergarea însă, mă întrebam: „În ce te-ai băgat, Adriana?!” 

Sâmbătă, prima zi a competiției online, am fost ocupată cu diverse și mi-am propus ca duminică să fie prima zi de alergare. M-am tot gândit unde să alerg pe timp de COVID-19 purtând masca în timpul alergării? Îmi doream să alerg în natură și să nu mă opresc la semafor. 

Duminică am ales să alerg 2 km în preajma casei. Am reușit, m-am simțit bine, totul a decurs cum mi-am propus, însă când am verificat aplicația de tracking sportiv pe care o foloseam pentru a-mi înregistra sesiunile, alergarea nu se salvase … din motive tehnice. Dar nu am renunțat așa ușor și, like in the good old days, luni am ales să alerg în jurul lacului Herăstrău. M-am bucurat de vremea frumoasă, lacul m-a motivat să îmi continui alergarea, cu amintirile mele și muzică în căști. 

După această alergare de 5,7 km în jurul lacului Herăstrău, am simțit însă o ușoară durere în piciorul drept, mai exact, pe locul unei fisuri mai vechi de metatarsian 5. Marți, abia puteam merge și mi-am propus să fac o pauză, pentru că miercuri urma să mă întâlnesc cu câțiva colegi pentru o alergare în frumoasa pădure Băneasa, un loc ideal pentru mișcare în vremuri de pandemie. 

Miercuri m-am simțit mai bine și bineînțeles că am refuzat să stau pe „banca de rezerve”, așa că am alergat pe pingea. Rezultatul a fost unul excelent, surprinzător și pentru mine: 5,63 de km, cu solicitarea mușchilor gambei. Vă las să ghiciți ce am făcut joi… Da, febră musculară! Abia mergeam.

N-a fost „cursa” perfectă, dar am acceptat provocarea și n-am renunțat, am găsit o modalitate de a-mi depăși limitele și de a rămâne în competiție.

Vineri am realizat că îmi pot monitoriza pașii și astfel, la orice deplasare până la magazin, chiar și în magazin. Până și soțul a confirmat că am fost la magazin când a văzut foaia mea de parcurs, cu zig-zag, diagonale… clar doar eu puteam să am așa un traseu.  Zilnic, rezultatele pe care le aflam de la copii și colegi mă motivau. 

Când am ajuns la final, am fost dezamăgită că nu am reușit să alerg așa cum mi-am propus, dar fericită că am reușit să adun în total 39,22 km, cu tot cu accidentare. N-a fost „cursa” perfectă, dar am acceptat provocarea și n-am renunțat, am găsit o modalitate de a-mi depăși limitele și de a rămâne în competiție. Pentru că, nu doar la Avenor Holiday Run ci și în viața noastră de zi cu zi în pandemie, fiecare pas contează. Așa cum le spun și elevilor mei, cel mai important este să facem mișcare în fiecare zi, atât în orele de sport, cât și în timpul liber, să fim creativi chiar dacă stăm mai mult în casă. Moms, please share your kitchen tools!

Iar acum că provocarea Holiday Run s-a încheiat, trebuie să verific lungimea unei ture de lac în Herăstrău. Mi-a lăsat impresia că s-a mai mărit de acum câțiva ani, de când făceam sport de performanță!

Câțiva elevi de clasa a 11-a au plecat împreună cu dirigintele într-o excursie cu cortul în vacanța de toamnă. Tiberiu, unul dintre participanți, povestește că experiența din vârf de munte l-a scos din zona de confort și l-a învățat cum să se descurce în natură, oferindu-i o pauză relaxantă de la grijile zilnice.

Am organizat împreună cu colegii mei și cu domnul diriginte o excursie de 3 zile cu cortul la finalul vacanței de toamnă. Am mers în campingul Iezer, lângă cabana Voinea, la doar 15 kilometri de Câmpulung. Acesta este de tip „off-camping”, adică complet neamenajat, ceea ce a însemnat că a trebuit să ne aducem cu noi absolut tot ce am avut nevoie, de la sticle de apă și mâncare, până la corturi și saci de dormit.

Drumul de la București până acolo durează în jur de cinci ore. Locul de camping se afla la câțiva metri de un drum pietruit care urcă în continuare încă și mai sus, pe vârful muntelui. Pe lângă drum, curge râul Bătrâna, care izvorăște de mai departe, din munții Iezer-Păpușa.

De cum am ajuns, am început să despachetăm lucrurile noastre și să montăm corturile. Nu a durat mult timp până am terminat de aranjat corturile și sacii de dormit, după care am început să strângem lemne pentru foc. Deși pare ușor, este destul de greu să găsești lemnele potrivite pentru foc și să le tai, mai ales dacă majoritatea sunt ude. Eu nu mai făcusem niciodată așa ceva, dar am învățat pe parcurs și m-am descurcat. 

În cele din urmă, am reușit să facem un foc mare, chiar înainte să se întunece. Din cauza muntelui care obturează lumina soarelui și a toamnei târzii, se întunecă foarte devreme, încă de la 5, așa că a trebuit să începem să facem focul devreme. Am încălzit la foc mâncarea pe care o adusesem și chiar am gătit supe și alte lucruri. Apoi am rămas cu toții să ne încălzim în jurul focului, am spus povești și am mâncat bezele.

A doua zi, am mers într-o drumeție pe munte, înspre Cabana Voina, singurul loc cu semnal telefonic din zonă. Am rămas absolut surprins de frumusețea peisajului de toamnă de la munte – de copacii cu frunzele îngălbenite, de râul care curgea pe lângă drum și de cele câteva cabane din zonă. Am simțit o senzație de liniște și calm în acel loc pe care nu o poți avea decât în mijlocul naturii, înconjurat de pădure.

Mi-a plăcut foarte mult excursia noastră și sunt sigur că o vom repeta și în viitor. Cred că este foarte important pentru noi toți să ieșim, măcar pentru câteva zile, din rutina obositoare de zi cu zi, să ne putem relaxa și destinde, fără presiuni. De asemenea, este și o experiență foarte practică, care te ajută să înveți cum să supraviețuiești și să te descurci în natură. Așadar, o pot recomanda oricui vrea să se bucure de liniște și să scape de griji pentru câteva zile, într-o atmosferă magică.

Ilinca, elevă în clasa a 10-a la Avenor College International High School, a creat un club online de lectură deschis oricărui licean care-și dorește să descopere cărți noi, să cunoască oameni noi și să participe la discuții tematice care îl pot scoate din zona de confort prin expunerea la opinii diferite de ale sale. Mai multe despre clubul care are deja membri din mai multe școli diferite ne spune chiar Ilinca.

Novel Bunch este un club online de lectură organizat de liceeni pentru liceeni. Totul a-nceput de la o idee aruncată în glumă. În octombrie am avut deja prima întâlnire (cartea lunii fiind „Portretul lui Dorian Grey”, scrisă de Oscar Wilde), cu membri din 4 școli diferite din România. Clubul se întâlnește online la sfârșitul fiecărei luni, însă este activ și pe platforma Goodreads, unde avem des scurte discuții între întâlniri.

De ce să participi la un club de lectură?

• Citești cărți noi;
• Ai șansa să îți exprimi opiniile într-un mediu deschis și prietenos;
• Întâlnești opinii diferite de ale tale;
• Întâlnești alți oameni de vârsta ta;
• Îți îmbogățești cultura generală;
• Înveți să exprimi idei despre personaje, teme, motive literare, intrigă etc. 

Clubul de lectură Novel Bunch te expune la cărți pe care poate nu le-ai citi singur. Chiar dacă se întâmplă să nu-ți placă cartea pe care o citești și îți este greu să o termini, descoperi lucruri noi despre tine și despre ceilalți participanți. Rolul unui astfel de club este să te scoată din zona ta de confort, într-un mod plăcut și distractiv. Întâlnirea cu noi opinii îți poate deschide o nouă lume a gândirii. 

Novel Bunch nu este numai despre citirea unei cărți urmată de o discuție despre personaje și motive literare. Este despre opinia fiecăruia dintre noi despre carte, despre emoțiile și sentimentele pe care ea ni le-a creat, despre cum temele întâlnite acolo se aplică în viața de zi cu zi. Creezi conexiuni cu ceilalți membri. Uneori vei fi de acord cu opiniile lor, alteori vei încerca să îi convingi că perspectiva ta este mai bună. S-ar putea chiar să fii confuz – dar nu te vei plictisi.

Dacă ai vrea să participi, completează formularul de înscriere aici. Ne găsești și pe Instagram la novel.bunch.

Și nu uita: Novel Bunch este mai ales pentru a ne distra și exprima într-un spațiu liber și prietenos. Cartea lunii noiembrie este „The Perks of being a Wallflower” („Jurnalul unui adolescent timid”), de Stephen Chbosky. Discutăm în limba română, dar tu poți citi cartea în orice limbă dorești 🙂

Începând de astăzi, masca devine obligatorie nu doar pentru echipa și elevii școlii, ci și pentru părinții care îi aduc și în preiau pe copii la finalul zilei de la școală și grădiniță, atât timp cât se află în perimetrul instituției. Această măsură a fost luată ieri, în contextul creșterii numărului de cazuri de îmbolnăviri în București, iar noi o susținem pentru că în ultimele săptămâni ni s-a dovedit din plin eficiența purtării măștilor. Riscul ca virusul să se răspândească în comunitate este extrem de redus atâta timp cât sunt respectate măsurile de distanțare și igienă, iar masca joacă un rol extrem de important. 

Elevii cu vârsta mai mare de 5 ani și toți angajații Avenor poartă masca de la începutul anului școlar în toate spațiile închise ale școlii și chiar și în cele deschise, cu excepția momentelor în care se servește masa sau se desfășoară orele de sport. Această măsură și-a arătat efectele bune pentru că nu au existat focare, iar cazurile care au fost infectate din exterior nu au transmis mai departe în timpul programului școlar. 

Mai multe informații despre normele de sănătate și securitate aplicate în campus nostru puteți afla din procedurile publicate pe site-ului nostru.

Un scurt istoric al obligativității purtării măștii 

Purtarea măștii în spațiile publice s-a transformat din recomandare în obligație pe data de 15 mai. Atunci a fost pragul psihologic care a marcat trecerea de la starea de urgență la starea de alertă. 

Cu ocazia deschiderii școlilor, Ministerul Educației și Ministerul Sănătății au stabilit printr-un ordin comun ce se întâmplă în școli.

Masca de protecţie este obligatorie pentru întreg personalul unităţii de învăţământ şi va fi purtată în sălile de clasă, în cancelarie, în timpul deplasării prin unitatea de învăţământ şi în timpul recreaţiei (atunci când se află în interior şi exterior); 

Masca de protecţie este obligatorie pentru elevii din învăţământul primar, gimnazial şi liceal şi va fi purtată în sălile de clasă, în timpul deplasării prin unitatea de învăţământ sau în timpul recreaţiei (atunci când se află în interior şi în exterior); 

Masca de protecţie nu este obligatorie în cazul preşcolarilor; 
Schimbul măştii de protecţie între persoane este interzis. 

SURSA: Ordinul 5487/1494/2020

Organismele internaționale de reglementare în domeniul sănătății au recomandat folosirea măștilor încă de la începutul pandemiei de COVID-19, pentru că funcționează ca o barieră în calea modului în care se răspândește virusul: prin intermediul secrețiilor eliminate de către persoanele infectate prin expirație atunci când strănută, vorbesc sau tușesc. Studiile recente testează și demonstrează funcționarea măștilor, dar și atrag atenția asupra faptului că eficiența lor crește odată cu numărul celor care o poartă. 

Cum funcționează măștile

„Este nevoie ca 80-90% din populație să poarte mască pentru a avea un impact semnificativ în încetinirea răspândirii COVID-19”, spune profesorul de informatică și inginerie De Kai de la Institutul de Informatică de la Berkeley International.

Profesorul, care este expert în inteligență artificială, a creat o simulare a procesului de răspândire a visului, în funcție de procentul celor care poartă mască într-o comunitate. Rezultatele arată că gradul de răspândire continuă să fie mare și dacă jumătate din populație poartă mască și este nevoie de un procent foarte ridicat pentru ca mască să încetinească cu adevărat răspândirea. 

„Este contraintuitiv pentru că, inconștient, noi, oamenii, avem tendința să gândim liniar. Dar s-a dovedit că dacă 50% din populație poartă mască, rata de infecție nu se înjumătățește – de fapt, efectul este aproape infim”, explică profesorul. Dar atunci când purtarea măștii devine aproape universală într-o comunitate, rata de infectare începe să scadă. Iar această măsură este aproape la fel de eficientă ca izolarea, explică De Kai, dar fără efectele economice și sociale resimțite puternic de comunitățile care au fost în carantină prelungită. 

„Dacă rata de răspândire va continua să crească, vom suferi din nou măsuri dure de izolare, pe care nimeni nu le dorește. Este de preferat să ne izolăm nasul și gura, decât să ne izolăm din nou cu totul în case”, argumentează profesorul. 

Studiile în domeniu, tot mai multe și mai diverse, aduc dovezi care susțin nu doar purtarea măștii, ci și eficiența politicilor care reglementează purtarea măștii la nivel comunitar. 

Cercetătorii de la Duke University au testat 14 tipuri diferite de măști, inclusiv fulare și bandane, și au descoperit că cele mai eficiente sunt cele de uz medical N95 fără valvă (au redus transmiterea secrețiilor emise în timpul vorbirii cu peste 99,9%), urmate de măștile chirurgicale și măștile din bumbac.

Așadar, măștile de toate felurile ne protejează nu doar pe noi, ci și pe cei din jur, dacă sunt purtate corect și consecvent, cu respectarea măsurilor de igienă și distanțare. Purtarea lor nu este doar o normă, ci și o dovadă de respect și responsabilitate în comunitatea din care facem parte. Încurajăm toți membrii comunității – elevi, părinți, profesori – să poarte masca nu doar în situațiile în care sunt obligați să o facă, ci oricând se află în spații aglomerate, în interior sau în aer liber. 

Din studiile științifice, dar și din observațiile noastre directe în cele 5 săptămâni în școală, suntem conștienți că masca are avantaje importante în protecția împotriva COVID-19 mai ales în contextul nostru școlar.

Inspirată de webinarul susținut recent de profesorul Mircea Miclea pentru comunitate Avenor, Ioana Botez, PSHE Curriculum Leader, ne provoacă să ne uităm cu atenție la stările și emoțiile pe care le trăim în pandemie și ne dă câteva sugestii despre cum am putea diminua anxietatea și reechilibra balanța emoțională. 

Cum stați cu frica pe vremurile astea? Eu sunt bine, mulțumesc. Câteodată vine, în alte dăți pleacă și mai sunt ocaziile când ține musai să-mi sufle în ceafă. Să mă atenționeze carevasăzică de prezența dumisale prin preajmă. Mintea mea, în tot acest răstimp, în care frica își cam face de cap în interiorul ființei mele, croșetează motive, strategii și soluții. Dar, după cum bine zicea domnul David Hume: „Rațiunea este sluga emoțiilor”, așa că, de cele mai multe ori, în meciul nesfârșit dintre stări și gânduri, stările vor sfârși prin a conduce detașat… dacă le las.

Și uite așa e viața fiecărui adult care fie predă într-o instituție educațională, fie are copii care au început școala în „the new normal” zilele acestea. În mijlocul acestui iureș de negativitate mediatică, îngrijorare și imprevizibil, noi, adulții care am luat parte la webinarul ținut săptămâna trecută de domnul profesor Mircea Miclea, am fost puși față în față cu reacțiunea, mai ceva ca Conu’ Leonida.

Dacă pe timp de „pace” mediul înconjurător oferă copiilor confort și previzibilitate, în vreme de COVID, mediul nu mai este atât de prietenos.

Pe parcursul unei orei, invitatul nostru special, teleportat tocmai din Cluj cu ajutorul Zoom-ului, a reușit să ne facă să stăm și să cugetăm puțin. Subiectul de pe ordinea zilei: „Cum putem preveni stările de neliniște și nesiguranță? Școala în contextul COVID-19”. Cu carisma oratorică specifică, domnul profesor Miclea ne-a îndrumat precum un alpinist care își învață ucenicii să găsească prizele cele mai sigure pentru a escalada un munte. În cazul nostru, muntele erau stările. Gigantice, intense și năucitoare. Mai ceva ca „dihania” lui Edgar Allan Poe.

Unul dintre argumentele cu care și-a început discursul a fost legat de calitatea interacțiunii dintre adulți și copii. Dacă pe timp de „pace” mediul înconjurător oferă copiilor confort și previzibilitate, în vreme de COVID, mediul nu mai este atât de prietenos. Multe reguli noi, multe interdicții, iar parte dintre ele țin de lucruri care până deunăzi erau perfect naturale, cum ar fi luatul în brațe sau împrumutatul unui pix.

Din interacțiunea cu adulții semnificativi pentru ei, copiii vor învăța ceea ce domnia sa numește „gramatica existențială” care se regăsește la confluența dintre situațiile de viață și atitudinile manifestate de adulți în raport cu acestea. Necazul apare atunci când ceea ce spunem ca adulți intră în contradicție cu ceea ce facem sau cu modul în care spunem.

Acestea fiind spuse, domnul profesor ne-a recomandat să fim atenți la cum interacționăm cu copiii. Ce spunem, cum spunem, ce facem. Pentru că din interacțiunea cu adulții semnificativi pentru ei, copiii vor învăța ceea ce domnia sa numește „gramatica existențială” care se regăsește la confluența dintre situațiile de viață și atitudinile manifestate de adulți în raport cu acestea. Necazul apare atunci când ceea ce spunem ca adulți intră în contradicție cu ceea ce facem sau cu modul în care spunem. Și așa își fac apariția neliniștea, frica și neîncrederea. Așa că noi, ca adulți, trebuie să luăm o decizie importantă: Vrem să fim furnizori de siguranță sau furnizori de anxietate pentru copiii ai căror părinți/profesori suntem?

Asemenea unui meme celebru, noi ne întrebăm și tot noi răspundem:

Ce vreeeeem?

Să fim furnizori de siguranță pentru copiii noștri!

De când vrem să începem să fim furnizori de siguranță pentru copiii noștri?

De mâineeeee!

Motto-ul după care putem să ne ghidăm: Învingem stările prin acțiuni!

Hai, totuși, de astăzi, ce ziceți? Urmând instrucțiunile simple și aplicate ale domnului profesor Miclea. Un început bun ar fi să avem un focus, căci în prezența focusului, atenția se concentrează pe ceva anume, iar senzația surdă de vulnerabilitate devine din ce în ce mai puțin sesizabilă. Motto-ul după care putem să ne ghidăm: Învingem stările prin acțiuni!

Și atunci mi-a venit în minte următorul gând pentru noi, profesorii: „Teach like no one’s watching” could be the new „Dance like no one’s watching”! Cel mai bun mod în care îți poți ajuta elevii să facă față anxietății legate de pandemia COVID-19 este să predai lecții captivante prin care atât tu, cât și ei să vă cufundați în învățare, departe de lumea dezlănțuită.

Pentru părinți, generarea de soluții contextuale care puse cap la cap să se adune într-un mare creuzet de soluții posibile la orice problemă legată de școală, frică și COVID pare să fie o abordare în care rațiunea are câștig de cauză în fața emoțiilor.

Aaaaah! Și mai e ceva! Controlarea conștientă a expunerii la informație. Asta se aplica și la adulți, și la copii. Vizionatul știrilor de 5 ori pe zi dăunează grav sănătății mentale, stimați telespectatori! Așa că, mai răruț, că-i mai drăguț…

Nu-i musai să ne propunem să ne rezolvăm stările, ci putem să alegem să mergem braț la braț cu ele o vreme.

Bine, bine! Dar cu stările cum rămâne? Ce facem cu ele? După ce terminăm toate sarcinile pe care le avem de făcut? Le băgăm sub preș? Nici vorbă! O abordare propusă de domnul profesor este aceea a coabitării. Scurt pe doi: nu-i musai să ne propunem să ne rezolvăm stările, ci putem să alegem să mergem braț la braț cu ele o vreme.

Să fim conștienți de prezența lor, cât și de faptul că ele nu fac parte din identitatea noastră. Eu nu sunt frica mea. Eu am o frică. Două. Trei. Nouă. La care mă pot uita din când în când cu ceva curiozitate, ca să văd mai bine ce fac ele cu mine. Ce face frica mea de îmbolnăvire cu mine? Mă face să mă retrag din activități sociale, de exemplu.

Dacă vedem continuumul emoțional ca o balanță cu stări bune și stări ne-bune, o modalitate de a le gestiona pe cele din urmă ar fi să ne găsim „molecule de bucurie” în fiecare zi. Cu aceeași pasiune și determinare cu care găsim neregulile și problemele. Așa că putem să ne facem un obicei de igienă mentală ca la finalul fiecărei zile să consemnăm binele și prin urmare să reechilibrăm balanța emoțională. 

Și în loc de concluzie, aș veni cu un alt gând: de ce ți-e frică, de aia nu scapi. Vorbă veche, din popor. Care se poate traduce în: cu cât vom încerca să evităm mai multe situații de frica COVID-ului, cu atât creierul nostru va pune niște stegulețe cu capete de mort pe harta acțiunilor noastre din viața cotidiană. Iar noi va trebui să facem un slalom obositor printre aceste stegulețe, încercând să ne protejăm de situații pe care le vedem periculoase pentru că suntem mânați de propria hiperactivitate și hipersensibilitate

Închei apoteotic: Audentes fortuna iuvat (Soarta îi favorizează pe cei îndrăzneți). Mulțumim, domnule profesor, pentru lecția de dezvoltare personală!

Vă invităm să urmăriți sau să revedeți webinarul susținut de Mircea Miclea, psiholog, profesor la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca și fost ministru al Educației.

Andrei Mitoiu (clasa a 11-a) este scenarist, regizor și chiar și actor în aproape toate cele 30 scurtmetraje pe care le-a creat până acum. Și-a descoperit pasiunea pentru film în urmă cu 4 ani, când a aflat că poate crea lumi magice în imagini, iar recent s-a bucurat de prezența în festivaluri și de interacțiunea cu un public care-i împărtășește pasiunea. Vă invităm să-i urmăriți canalul de YouTube și să aflați chiar de la el mai multe despre personaje și sutele de ore de muncă „behind the scene” .

Mi-am descoperit pasiunea pentru film acum 4 ani, pentru că îmi plăcea foarte mult să îmi păcălesc prietenii cu trucuri de magie. Când m-am uitat însă pe internet, am realizat că pot crea trucuri mult mai impresionante prin manipularea filmărilor. Încetul cu încetul, mi-a crescut interesul pentru film making și am început să-mi creez primele filme. În unele m-am filmat singur, în altele am filmat fratele și verișorul, în roluri de supereroi – nu a fost o misiune ușoară să îi coordonez, dar adevărul este că ne-am distrat de minune.

Lucrând la cele 30 de filme făcute de mine până acum, am învățat foarte multe lucruri despre storytelling, editare, filmare și actorie. Odată cu trecerea timpului, pasiunea de a ecraniza povești m-a motivat să continui să fac filme, în ciuda resurselor limitate sau a circumstanțelor nu întotdeauna favorabile.

În vara aceasta, m-am hotărât să-mi înscriu ultimele patru filme scurte la festivaluri internaționale de film și am avut bucuria să aflu că trei din ele au fost selectate la 7 festivaluri din cele la care am aplicat.

„Super” este un festival de film pentru adolescenții din România, festival care a selectat filmul „The Red Bowtie” și m-a invitat de asemenea la proiecția filmului meu pe 1 septembrie la Mercato Kultur. La eveniment am fost extrem de emoționat, deoarece pentru prima dată unul dintre filmele mele era vizionat de adolescenți de vârsta mea cu care împărtășeam aceeași pasiune.

După proiecție am fost invitat să vorbesc despre sursa de inspirație care a stat la baza filmului, despre timpul necesar finalizării – mai mult de 150 ore de muncă – și despre motivația mea de a petrece atât de multe ore în fața calculatorului pentru a exprima idei și sentimente prin imagini.

Experiența a fost neașteptat de plăcută, deoarece comunitatea oamenilor de film este interesantă și primitoare, dornică să ofere sprijin adolescenților pasionați.

În toiul pregătirilor pentru un nou an școlar, un an plin de provocări care necesită rezolvări creative, multă grijă și atenție, ne inspiram din exemplele altor țări care au deschis deja școlile. Mult mai aproape este însă experiența practică din timpul verii, pe care au avut-o chiar copii de la școala și grădinița Avenor. 

O echipă curajoasă a creat un program de Summer School care le-a adus multă bucurie copiilor și care ne-a ajutat să verificăm implementarea multor norme de siguranță și sănătate. Cristina Farcaș a coordonat această echipă și are pentru începutul anului școlar multe sfaturi practice. 

Avenor College: Ce am învățat din programele de vară?

Cristina Farcaș: Ne-am dorit foarte tare să le oferim copiilor posibilitatea de a se întâlni cu prietenii lor și de a face activități specifice verii, în condiții de siguranță. Pentru echipa educațională a fost un proces de învățare constant, în care au contat enorm colaborarea între departamente  – administrativ, medical, educațional, legislativ –  comunicarea cu părinții  și comunitatea de școli internaționale cu care suntem în contact permanent.

Una dintre principalele concluzii este că desfășurarea activităților în aer liber trebuie sa devină parte din abordarea zilnică a activităților educative, asumată inclusiv de către părinți din partea cărora avem nevoie să încurajeze copiii și să asigure echipamentul potrivit pentru orice tip de vreme. Ne place să spunem că nu există vreme rea, există doar echipament nepotrivit. 

A.C.: Ce a funcționat și ce nu a funcționat?

C.F: Împărțirea copiilor în cohorte (bule) și limitarea numărului de adulți cu care interacționează de la o săptămână la alta a fost esențială în procesul de prevenire a îmbolnăvirii. 

Traseele separate de mișcare în campus sunt esențiale, la fel cum este un orar clar cu pauze mari între sesiuni. 

Părinții ne-au ajutat întotdeauna la implementarea rutinei copiilor, dar acum, mai mult decât oricând, am apreciat punctualitatea și dialogul constat despre ce urma să se întâmple la grădiniță sau la școală. 

A.C.: Cum au gestionat profesorii purtarea măștilor în clasă?

C.F: Doar trăind experiența purtării permanente a măștii am realizat cât este de dificil, mai ales când temperaturile sunt ridicate, iar în spațiile interioare nu s-au folosit aparatele de aer condiționat. Este nevoie să fim atenți la starea de bine a profesorilor, având în vedere intensitatea activității lor, dar și gradul mare de expunere. Au nevoie de proceduri clare, comunicare permanentă și pauze cât mai dese în orarul lor.

A.C.: Cum ne ajuta experiența Summer School în planificarea noului an școlar?

C.F: Ne ajută enorm, pentru că avem acum un model de succes pe care îl putem scala la dimensiunea întregii școli. 

Știm punctele esențiale:

• Intensificarea comunicării cu angajații care intră în contact direct cu copiii, precum și susținere pentru sănătatea fizică și mentală a acestora
• Planificarea în detaliu a traseelor de mișcare a fiecărei cohorte, incluzând sesiunile de dezinfectare a spațiilor
• Folosirea la maximum a spațiilor de învățare în aer liber, cu soluții de echipamente pentru vreme ploioasă
• Realizarea mai multor tipuri de scenarii de învățare pentru a putea răspunde în termen cât mai scurt la schimbări ce vor interveni pe parcursul anului raportat la evoluția pandemiei

A.C.: Care au fost lucrurile neașteptate care au ieșit la iveală în timpul Summer School?

C.F: Faptul că am comunicat foarte mult cu personalul medical avizat a avut ca efect liniștirea tuturor, de la copii la profesori și restul staff-ului, dar și a părinților. Am fost pregătiți să gestionăm o atmosferă tensionată, însă efectul informării corecte și consistente, pe limba fiecăruia, ne-a surprins plăcut. Din păcate, protecția perfectă nu există. Dar atâta vreme cât ne informăm și ne sprijinim unii pe alții, putem să ne bazăm pe responsabilitatea celor din jur și să rămânem departe de pericol, chiar și lucrând în prima linie, în educație.