Richard Thomason este Head of Secondary la Avenor începând cu acest an școlar. Ne bucurăm că este alături de noi în dublu rol, el fiind și profesor de istorie la Secondary School. După două luni de activitate intensă în școală, l-am invitat să participe la un interviu în care să povestească despre experiența la Avenor, ce l-a surprins în mod plăcut și ce mai avem de îmbunătățit, despre viitoarea Class of 2024 și despre valorile britanice pe care le-a regăsit în școală.

 

În cele două luni de activitate la Avenor, ca Head of Secondary și profesor de Istorie, ai avut parte de experiențe care te-au surprins în mod plăcut? În caz afirmativ, poți să împărtășești cu noi câteva dintre aceste experiențe?

Au fost două luni intense, pe parcursul cărora am reușit să cunosc mai bine școala, elevii, profesorii și, încet-încet și părinții. Sunt convins că, în continuare, sunt multe lucruri de descoperit, dar ceea ce m-a impresionat cel mai mult până în acest moment sunt oportunitățile oferite elevilor, în special oportunitățile de învățare în afara școlii, cum sunt excursiile, de exemplu.

În plus, ghidarea și sprijinul de care elevii noștri au parte în procesul de aplicare la universități din diverse colțuri ale lumii reprezintă o prioritate, la Avenor, și sunt foarte plăcut impresionat de calitatea programului de orientare și consiliere în carieră pe care școala îl oferă.

Dincolo de aceste aspecte, în fiecare zi sunt plăcut surprins de gândirea critică și de creativitatea elevilor din Avenor, abilități pe care au oportunitatea să și le dezvolte în cadrul orelor dinamice oferite de către profesori.

Nu în ultimul rând, vreau să menționez, ca pe un avantaj considerabil, modul în care este monitorizat progresul elevilor. Această monitorizare se face la un nivel de detaliu pe care nu l-am mai întâlnit, drept pentru care orice schimbare la nivelul performanței elevilor este imediat observată și se poate interveni în consecință.

 

Suntem în permanență preocupați să ne însușim și să respectăm tradițiile și valorile britanice. Ai avut ocazia să vezi cum se regăsesc aceste valori în viața de zi cu zi, sau în diverse proiecte pe care le derulăm în cadrul școlii?

M-am bucurat să regăsesc valorile britanice în cadrul școlii, iar cel mai bun exemplu este oferit de alegerile organizate pentru Consiliul Elevilor, dar și activitatea propriu-zisă a Consiliului. Îmi doresc să consolidăm și mai mult rolul acestui Consiliu în cadrul școlii, obiectivul fiind să avem tot mai mulți elevi care să fie implicați și să genereze schimbări la nivelul comunității.

De asemenea, am remarcat angajamentul față de valorile britanice în numeroasele competiții de debate la care elevii iau parte și, nu în ultimul rând, în activitățile organizate cu ocazia sărbătorilor precum Armistice Day și Remembrance Day.

 

Având ca obiectiv principal să pregătim elevii pentru admiterea la universități de top din întreaga lume, cum evaluezi potențialul viitoarei generații de absolvenți Avenor, Class of 2024?

Din păcate pentru mine, nu sunt profesor la clasa a 12-a și în felul acesta nu am ocazia de a-i cunoaște pe elevi așa de bine cum mi-aș dori. Pot să spun însă că sunt maturi, reflexivi și politicoși. Sunt încântat de oportunitățile care le stau în față, căci am văzut planurile lor și le cunosc aspirațiile pentru universitate, și sunt convins că vor avea succes.

Am convingerea că vor avea rezultate mai bune decât colegii lor, care au terminat în 2023, deși standardul este unul foarte ridicat. Suntem cu toții alături de ei și le dorim succes în 2024.

 

Cum percepi Avenor din cele două poziții pe care le ocupi în cadrul școlii – Head of Secondary și profesor de Istorie?

În calitate de Head of Secondary, sunt foarte mândru de toți elevii de la gimnaziu și liceu, de comportamentul lor în timpul orelor, și de prezența la școală, care este excelentă. 

Cu siguranță, sunt aspecte care trebuie îmbunătățite și întotdeauna trebuie să ne străduim să fim și mai buni. Punctualitatea și purtarea uniformei sunt două aspecte care s-ar încadra la acest capitol. În plus, elevii de la gimnaziu trebuie să aibă grijă și să nu mai alerge în spațiile interioare pe durata pauzelor. 

Cred cu tărie că întotdeauna e loc de mai bine.

Ca profesor de Istorie, mă bucur foarte mult de experiența pe care o am și sunt foarte mândru de elevii mei de la clasa a 9-a care au ales să studieze History la IGCSE, la un nivel academic foarte înalt, care vizează excelența.

Orele de la gimnaziu sunt întotdeauna pline de viață și distractive, elevii sunt pasionați de Istorie și își doresc să aibă rezultate foarte bune. Unii dintre ei sunt așa de pasionați încât cer teme suplimentare, ceea ce mă bucură.

Sunt încântat că fac parte din catedra de Humanities, aflată sub conducerea excelentă a Prof. Dr. Viorel Căpățînă. Deoarece în cadrul orelor de Istorie de la Secondary School ne concentrăm pe dezvoltarea abilităților elevilor, echipa de profesori este foarte importantă și sunt norocos să le am colege pe două profesoare remarcabile – Miss Socoliu și Miss Dăscălescu, cu care pot împărtăși idei și inspirație.