1 septembrie 2015 – un nou an de studii pentru elevii de la Avenor College. Pentru unii un vis împlinit, pentru alţii o provocare, toţi însă cu emoţii şi deopotrivă fericiţi că si-au revăzut colegii şi îndrumătorii, că sunt parte a unei comunități care și-a demonstrat deja performanţa, fiind în topul celor mai de succes școli din București și din țară, elevii obţinând rezultate excelente la concursuri și note mari la evaluarea națională.

Pe lângă emoțiile elevilor și cele ale părinților, acest moment este pentru dascăli o provocare și începutul unui drum de 10 luni în care vor parcurge materia, vor transmite informația și, mai important, vor încerca să le insufle elevilor pasiunea pentru învățătură și bucuria de a descoperi lumea din jurul lor. Dascălii vor transmite elevilor lor importanța educației pe care acum o primesc pe băncile școlii și care îi va defini mai târziu ca persoane și ca profesioniști.

Educația adevărată înseamnă să învățăm câte ceva nou în fiecare zi a vieții noastre, de la cel mai mic și până la cel mai vârstnic. Fie că este vorba de lucruri mărunte, fie de mari descoperiri, toate ne ajută să facem pași înainte. Contează educația de acasă, contează mediul în care trăim și ne desfășurăm activitatea, contează educația primită la Avenor.

Provocarea de care vorbeam la început este să reușim împreună să nu privim aceste lucruri ca pe obligații nefericite și chinuitoare, ci ca pe oportunități care ne deschid noi perspective, noi orizonturi ce ne vor îndruma în viață. Creăm împreună o lume în care beneficiem de mai multe opțiuni, deci putem alege.

Clasa a IV-a vine cu o altă provocare, în afara celei de a privi educația ca pe o oportunitate de dezvoltare: evaluările la nivel național. Evaluarea competenţelor fundamentale la finalul clasei a IV-a vor însemna un test pentru evaluarea competenţelor de înţelegere a textului scris în limba română şi un test pentru evaluarea competenţelor de matematică.

Copiii care au pășit anul acesta în clasa a IV-a nu sunt în fața unei premiere, deoarece în 2014 au trecut deja prin testarea standard de final de ciclu școlar. La vremea respectivă, această evaluare a însemnat şi o mobilizare a tuturor celor implicaţi, profesori, părinţi şi elevi, transformând, oarecum, o testare firească într-un examen stresant, cu subiecte noi şi o presiune mare pe rezultate. Am mai crescut și noi și sistemul romanesc de învățământ, așa că acum ne dăm seama că acestea sunt, de fapt, niște verificări necesare pentru starea educației în general, dar și în particular.

De-abia am început anul școlar, dar nu putem să nu privim spre linia de finish: cum va fi în gimnaziu? Nu pretindem că avem toate răspunsurile, dar putem spune că la Avenor College ne pregătim din timp pentru ca evoluția copiilor către o altă treaptă de școlarizare să decurgă firesc, fără obstacole. Elevii au deja profesori pentru materiile de specialitate (arte, tehnologii, științe, geografie, istorie, engleză educație fizică etc.), iar la clasa a IV-a avem proiectul „Joaca de-a gimnaziul”. Acesta urmărește formarea unor deprinderi şi bune practici de relaţionare şi comunicare, dezvoltarea unor atitudini pozitive faţă de problemele educative ale elevilor care se află în ultima clasă a ciclului primar. Copiii pot participa ca asistenți la orele colegilor din gimnaziu, vor face și cursuri la disciplinele curriculare de tip matematică și limba română cu profesorii celor de la clasa a V-a și se vor familiariza cu programul până la ora 17.15.

Dacă la începutul acestor gânduri către anul școlar ce abia a început aveam în minte provocările ce ne așteaptă pe toți cei din clasa a IV-a (copii, profesori, părinți), acum nu-mi rămâne decât să mă întreb, imitându-mi elevii: când începem?

Am citit recent un articol ce conținea în esență observațiile unui important cercetător român din domeniul educației – Solomon Marcus – despre învățare. Acesta afirma că „adevărata învățare constă în formarea unor capacități de observare și experiment, de sensibilitate și de intuiție, de gândire, cunoaștere, înțelegere și comportament atât în situații standard, cât și în situații inedite”. Eu aș putea continua această idee afirmând că școlarii mici, aceia care își construiesc ceea ce se cheamă achiziții fundamentale, observă, descoperă, cunosc lumea folosindu-se de joc. Pledez pentru joc, pentru joacă, pentru timp prețios la școală, unde activitățile educative includ jocul cu toate avantajele lui.

J.Piaget spunea: „Când un copil se joacă, el pune în mișcare toată capacitatea sa de a stăpâni și influența realitatea”. Astfel, prin supravegherea atentă a jocului copilului, vom reuși să înțelegem mai bine ceea ce este în sufletul său, ceea ce își dorește să primească și să i se ofere.

Jocul îl face pe copil să se simtă fericit. Un copil fericit are o imagine bună despre sine și are încredere în el. Este plăcut pentru cei din jur, înțelegător, învață bine și este cooperant, răspunzând pozitiv solicitărilor profesorilor săi într-o mult mai mare măsură decât copiii triști, mânioși.

În joc, copilul dobândește putere, creându-și o lume a lui unde el poate controla ceea ce se întâmplă. Or, aceasta îl ajută să accepte mai ușor realitatea obiectivă odată ce jocul s-a încheiat, altfel va căuta puterea în relație cu ceilalți prin violență, opoziționism ori amânare.

Se mai spune despre joc că reprezintă munca depusă de copil, deoarece cea mai mare parte a activităților desfășurate de un copil presupune activitate de joc. Astfel, prin intermediul jocului, copiii își îmbunătățesc experiența cognitivă, învață să manifeste o anumită atitudine – pozitivă sau negativă – față de ceea ce întâlnesc, își educă voința și, pe această bază formativă, își conturează profilul personalității.

După cum spunea Émile Planchard în lucrarea Introducere în pedagogie, „jocul copilului nu este numai  o oglindă fidelă a personalității sale în formare, ci poate fi utilizat și ca auxiliar educativ și chiar să servească drept bază a metodelor de predare în școlile preelementare și elementare”.

Indiferent de vârstă, jocul este fundamental pentru comunicare. El eliberează stresul, stimulează creativitatea, iar pentru copii este un mediu sigur de exprimare a sentimentelor, de explorare a relațiilor și de mărturisire a dorințelor.

Jocul nu este niciodată timp pierdut, cu condiția să se respecte anumite reguli implicite.

The first day of a new school year is always an exciting time. Here at Avenor College this academic year is particularly special, as we have opened our new High School with a full Grade 9 class. Of course I am continuing with my responsibility for English throughout the school, but my role as Head of High School is a challenge and a privilege and I wanted to share a few of my thoughts about new beginnings and challenges.

Here we are at the start of another school year – all those opportunities and challenges stretching out ahead of us. The start doesn’t last very long – it’s almost over already – but it is a significant part of the school year and it cannot be regained once it has gone.

The plans we make, the principles that form the foundations of our plans and the actions we take first, before we act, are vitally important. Good foundations enable us to build our lives. These concepts apply to whatever we might attempt in life.

I believe it is all about foundational attitudes, about taking seriously the plans that we put in place now. If we get those plans right at the start, then, when the pressure is on because of a deadline or exams, we will all be well in control.

But, teaching is not all about what we can plan for. One of the great joys of working in a school is the fact that each new day offers new challenges, and our students often surprise us in many ways. We need our good foundations, but we also need to be flexible, open-minded, and proactive.

School life can be likened to a building with good foundations, but it can also be compared to a race. We can picture the life ahead for our students as a marathon; the race of life. When training for a marathon, athletes will begin with short practice runs, working their way up to longer distances. The school year is like one of those practice runs- training for the future years at school, and for the longer distances of working life. Running a race involves taking one step at a time. Every day is one step forward.

Sometimes, when running a race, athletes reach a point where they are tempted to give up because they ‘hit a wall’ physically- their energy levels are low and they lost the focus on reaching the finishing line. Like athletes in a marathon, when we ‘hit a wall’ and everything seems to go wrong, we can be determined to do the best we can, stay focused and keep going. We need to enable our students to keep their focus, to maintain their confidence and to have the drive and determination to succeed.

Ann Leiberman, a renowned American educator, has this to say: “Great teachers empathise with children, respect them, and believe that each one of them has something special that can be built upon.”

As teachers, we must never quit believing in our students and we should nurture in them the qualities of perseverance and determination. Whilst we all hope for happiness for ourselves and the children in our care, we also know that life throws up unexpected challenges. I wish it were true that we could make life easy, but the fact is, life is difficult at times. Each of us will face sadness, failure and trial as well as times of great happiness and success. We need to equip our children with the skills and emotional resilience to cope with the difficult parts of life as well as enjoying all of the good things.

One of the most profound moments for me was after our opening ceremony, when parents, grandparents and students had toured the school, met some of the teachers and collected their new school bags. A parent who was about to leave said to me:

“Take care of them. They are the most precious thing we have.”

This is something that we should never forget, as educators. Childhood is short, and the moments are precious. Our children themselves are precious and we need to care for them and nurture them, ensuring that we focus on the needs of every unique individual in our care.

Denise Trickett September 2015

Se spune că ziua de marți aduce cu ea trei ceasuri rele. Așa o fi. Când ni se întâmplă să avem un ghinion, un necaz și să mai și pice într-o zi de marți, ne agățăm brusc de această superstiție. Iată însă că marți 1 septembrie 2015, superstiția nu a (mai) funcționat. Mai mult decât atât, am constatat cu bucurie că ghinionul celor trei ceasuri rele s-a convertit în surpriza a două ceasuri bune, vesele, reconfortante.

Primul ceas a fost la ora 9.30 de dimineață când de pe aleile din jurul școlii au început să erupă glasuri, uniforme, buchete de flori. Eșalonul nostru de școlari de la clasele mici, între care debutanții de la cele trei pregătitoare ce își adunau cu greu emoțiile. Mai mari poate decât emoțiile puștilor păreau cele ale părinților. Adunați pe terenul de sport de la Avenor, copiii și-au găsit sau regăsit, în cazul celor ”mari” de la la clasele I și a II-a, profesorii și colegii. Cel mai drăguț mi s-a părut momentul strigării catalogului de la o pregătitoare. Fiecare copil care se auzea strigat trebuia să facă un pas înainte pentru a fi remarcat, fotografiat, aplaudat. Cum primul dintre ei a apucat să facă mai mult decît un pas și mai degrabă un fel de cursă – fără obstacole – înspre învățătoare, în ciuda recomandărilor noastre, toți au făcut la fel. Pasul s-a transformat într-o alergare înapoi în spațiul reconfortant din preajma învățătoarei. Simbolic, nu?

Alt moment l-a reprezentat lansarea deja rituală a baloanelor colorate în semn de bun început în noul an. Aici emoțiile noastre, profesorii, au ajuns la cote maxime. În așteptarea semnalului care să marcheze eliberarea balonului propriu, evident că unii dintre micii lansatori au scăpat balonul. Încă vreo două trei baloane care să evadeze de la startul colectiv ar fi dus la un mic dezastru, pentru că e clar că micuții s-ar fi luat unii după alții. Noroc că nu s-a întâmplat așa, baloanele au zburat la unison, dacă pot spune așa și, pentru câteva minute, ochii întregii adunări s-au îndreptat spre cer urmărind până în zările depărtate grația plutirii. Simbolic, nu?

Cel de-al doilea ceas a însemnat festivitatea numărul doi, de la orele prânzului. În nici o oră de la adunarea celor mici, s-a petrecut un transfer tulburător de generații. Școlari de la primarul mare (a III-a și a IV-a), elevi de gimnaziu, prima noastră garnitură de liceeni de la a IX-a, absolvenți veniți să petreacă alături de noi și să retrăiască bucuria momentului de început de an când erau, încă, elevii noștri. Am trăit momente de gâtuitoare emoție alături de proaspeții elevi de a V-a, încă stingheri în pielea de la gimnaziu. Elevi nou veniți anul ăsta prinși la mijloc între stânjeneala ipostazei de debutanți și surpriza participării la un moment atât de înălțător, dar și de colorat. Clasa a IX-a cu un aer matur și solemn deopotrivă. Profesori vechi și noi, unii dintre ei pierduți între siluetele înalte ale elevilor de la a VIII-a sau a IX-a.

Din cauza căldurii înăbușitoare, cea de a doua ceremonie s-a petrecut pe terenul acoperit sau, cum îi spunem toți, în balon. În schimb baloanele de la sfârșit n-au fost lansate din Balon, evident. Am ieșit cu toții în spațiu deschis gata să le lansăm, fiecare încleștat de propriul vehicol către albastrul cerului. Surpriză, afară nu avem instalație sonoră și sutele de participanți nu puteau auzi numărătoarea inversă care să declanșeze semnalul de lansare. Cum să aduci la unison sute de participanți fără niciun mijloc de a te face auzit? Am pornit numărătoarea dintr-un grup redus de profesori și elevi. Numărătoarea inversă a reverberat către alte grupuri. Următoarele cete de participanți au prins și ele numărătoarea din zbor. 3, 2… 1! În acel moment TOATE baloanele au fost lansate, fără pierderi colaterale. Ca și la ceremonia de dimineață, întreaga suflare Avenor a trăit câteva momente de grație împletită cu un soi de magie. Am urmărit baloanele până când s-au cufundat în spațiul albastru, urmând să se reunească cu cele de anul trecut, de anii trecuți, de anii viitori. Simbolic, nu?

Cele trei ceasuri rele de marți au însemnat marți 1 septembrie norocul că participăm la asemenea întâmplări cu care deschidem Școala.

Am putea deja să scriem un scenariu în care, actorii sunt elevii clasei a III-a. Adăugăm apoi dorinţa de a-i educa frumos, de a le arăta lumea, de a-i învăţa să fie prieteni, să rezolve tot ce este de rezolvat, s[ emane multă bunăvoinţă, atenţie la detalii şi răbdare.

Am văzut creşteri şi progrese, de la o săptămână la alta. Aş vrea să vorbesc de schimbările care apar de la o sută de zile petrecute împreună, la altă sută de zile împlinite.

La început, era un efort şi să numeri zilele, să le rosteşti, să vezi pe panou cum se mai adună o zece… apoi, a devenit un exerciţiu matematic, să ştii să scrii numerele mai mari decât 200, 300, 400, 500…Am continuat să numărăm zilele iar din clasa a III-a, am scris şi în agenda elevului, zi de zi, numărul zilei pe care o trăiam. Deja, înţelegem cum se adună zilele. Înţelegem şi dimensiunea timpului… ne mişcăm diferit dacă ştim că avem o secundă, un minut, o oră, o săptămână, o lună, un an… şi ne facem planuri în funcţie de cât timp avem la dispoziţie.

Elevii au continuat să vină la şcoală cu zâmbetul pe buze şi au început să se admire pentru ceea ce sunt, pentru ceea ce fac şi mai ales să își umărească scopurile, să îşi recunoscă emoţiile şi să inventeze jocuri. În cele 500 de zile de şcoală, ei au ajuns să se cunoască suficient de mult încât să poată recunoaşte, accepta, admira ceea ce îl face unic pe fiecare. Dinamica grupului este intensă, pasiunile se dezvoltă, munca este înţeleasă ca o necesitate şi adulţii sunt priviţi acum cu mai multă înţelegere. Adulţii (părinţii, profesorii, bunicii) din viaţa lor sunt cei care îndrumă, cu răbdare, iubire şi atenţie, activităţile şcolare şi extraşcolare.

Jocurile de rol au ajuns să iasă din sfera lecţiilor de limba română şi reuşim să ne asumăm roluri şi în pauze, în excursii, la serbări, precum și în activităţile comune cu alţi elevi din şcoală. Elevii au experimentat, cu responsabilitate, cum este să fii profesor! În urma lecţiilor pe care le-au ales, le-au pregătit, le-au susţinut, îndrumat… fiecare a aflat că nu este uşor să fii în faţa unui grup de copii şi să îţi atingi obiectivele. În acelaşi timp, au spus că este frumos şi interesant, dinamic şi provocator să fii numit profesor şi să coordonezi o astfel de activitate.

La împlinirea a 500 de zile de şcoală ei au experimentat cum este să fii un observator al unor lecţii, alegând la ce ore şi la ce clase ar vrea să participe. Tot atunci, excursia la Iaşi, Ipoteşti, Gura Humorului ne-a învăţat multe despre ţara în care trăim, despre prietenie, bucurie și decizii. Momentul de reflecţie a arătat, de fiecare dată, că implicarea elevilor în luarea deciziilor, în alegerea sarcinilor, în procesul de învăţare este drumul cel mai bun pentru creşterea şi educarea armonioasă a lor.

Cartea „11 la puterea 500″ aduce şi finalul de an şcolar, arătând că, fiecare din cei 11 elevi, a reuşit să exprime ce simte, să arate ce ştie, să aprecieze lumea şi oamenii apropiaţi. Eu, când eram la şcoală, primeam la final de an cărţi pe care să le citesc. Copiii Omega, au primit cartea pe care ei au scris-o. În mâinile lor s-a aşezat cartea cu peste 100 de pagini, poeziile şi povestioarele scrise de ei, cu cinci capitole şi poze din activităţile desfăşurate între 400 şi 500 de zile de şcoală.

De aceea, „11 la puterea 500″ înseamnă puteri precum: înţelegere, învăţare, emoţie, joacă, implicare, iubire, simţire, prietenie, talent, încredere și bucurie.

În prima zi de iulie 2015, în cabinetul Direcțiunii Colegiului Național Gheorghe Lazăr, a fost semnat un Acord de partenariat între Avenor College și Colegiul Lazăr. Am fost prezentă împreună cu Denise Trickett în calitatea ei de directoare a Liceului Avenor . De ”partea cealaltă”, doamna directoare adjunctă de la Lazăr, Ionela Neagoe și doamna profesoara de engleză Roxana Banu.

Atmosfera din cabinet a devenit copleșitoare când doamna directoare ne-a arătat Cartea de onoare a Liceului, înființată în anul deschiderii (1860), ținută literalmente îngropată în pământ pe vremea comunismului și eliberată după 1990. Nu credeam că o să-mi mai pot reține emoțiile răsfoind filele începute cu scrierea caligrafiată a secolului 19 și continuate cu nume sonore ale unor personalități remarcabile din cultura românească și internațională. În cele din urmă, atât eu, cât și Denise, ne-am înfrânt emoțiile și am dăruit gânduri Cărții de onoare.

Ce presupune acest Partenariat și de ce este el autentic? Pentru că reunește energii , nevoi și obiective comune, pentru că este făurit strict în beneficiul elevilor noștri, pentru că nu riscă să rămână îndosariat într-un clasor de documente în care s-a mai bifat o ”acțiune cu caracter educațional”.

Pentru noi, cei de la Avenor, Colegiul Gh. Lazăr reprezintă una dintre cele mai prestigioase instituții de învățământ din țară: tradiție, notorietate, standarde academice ridicate dar și o viață culturală și socială plină de inițiative care vin de la numeroși elevi, entuziaști și creativi.

Pe de altă parte noi, Avenoriștii, venim cu binefacerile sistemului Cambridge International, verificate și încercate pe tot globul: discipline de învățământ în acord cu transformările societății în care trăim, excelența limbii și culturii engleze și două tipologii de examen recunoscute internațional, inclusiv de statul român: IGCSE și A Level.

Avem interese comune pentru elevii noștri de liceu: dorim să intre în comunitatea elitelor liceene, să participe la evenimente semnificative pentru viața lor școlară, să socializeze, să se întreacă în concursuri de Debate și de Public Speaking, să se înfrățească cu o clasă mai mare de la Lazăr, să aibă experiențe, cursuri și serbări comune. Dorim și ca Lăzăriștii să vină în vizită la noi, să facă schimb de experiență cu noi, să înțeleagă beneficiile unui ethos deosebit, cel de la Avenor College.

Dorim să punem în paranteze sistemele care ne diferențiază și să punem laolaltă ceea ce ne reunește: dezideratul unui profil armonios de adolescent cu preocupări și pasiuni benefice dezvoltării și împlinirii sale. De aceea, ieri, în prima zi de iulie 2015, a fost semnat un Partenariat autentic.

As Head of Avenor College International High School I am delighted to say that we have some outstanding students enrolled for the next academic year. We have a wonderful school environment and a team of teachers who are ready to inspire and encourage our young people on their educational journey. As creators of the future, we have hand-picked students who have demonstrated academic ability, leadership aptitude, abilities in music and drama, sporting achievement, or entrepreneurial skills. The most important thing a school can do is enable its students to achieve their potential, which is why we have our students at the centre of our plans for the future. For the academic year 2015-2016, all places at Avenor International High School are now taken.

If you would like to join them, provide us with your email address and phone number and we will contact you to arrange a meeting to talk about how to enroll at Avenor.

Full name

Phone number

Email address

Ultimately, the success of Avenor College International High School will be down to the achievements of our students so it gives me great pleasure to introduce some of them to you.

Click on each picture to find out more about each one of them:

 KINDNESS

Mark Twain said: ‘Kindness is the language that the deaf can hear and blind can see’ and I think that the world could do with a bit more kindness just now.

In April, I attended the ECIS Leadership Conference in Brussels, along with our Managing Partner, Andreia Mitrea, and our Deputy Head, Marilena Nicolae, where hundreds of Principals, Directors and Board Members were gathered to share experiences, learn from one another and celebrate 50 years of ECIS-http://www.ecis.org/. All member schools have to adhere to ECIS ethical practice, and Avenor College is proud to be a Full Member of ECIS.

During the conference, we had the pleasure of meeting John Hendry, Director of Student Welfare at Geelong Grammar School, Victoria, Australia. https://www.ggs.vic.edu.au/

As the biggest boarding school in the southern hemisphere, Geelong has an outstanding reputation, and is a place where the care and nurture of the individual is embedded in the educational process. John spoke about forgiveness, kindness and restorative justice. He believes that international schools can create world peace. He has very kindly provided us with several of his own blog entries, and I am sharing ‘The Way Forward’ with you here in its entirety.

Denise Trickett, May 2015

 

The Way Forward

Kindness, Forgiveness & Reparation 

The Golden Rule…. “Do unto others as you would have them do unto you..” and the Hippocratic Oath …”First do no harm..” underpin how we live in relationships at Geelong Grammar School

People live in relationships. When people live and work together disputes are inevitable and errors are made. Relationships are tested. The intimacy of a school community is such that effective dispute resolution is essential if people are to live in relationships where individuals and the community flourish. Disputes can be resolved if the disputing parties accept the need for and believe the reparation process will be transparent, fair and provide an opportunity to develop a shared understanding of the issues. The process can succeed if the parties feel they have been well treated, there is no residual resentment and there is a mechanism for restoring trust, honesty, integrity, compassion and hope. To do this, forgiveness must be exercised by all parties. The aim is to restore dignity to relationships.

Geelong Grammar School wishes to foster a community based on trust. When harmful behaviour or conflict occurs, we emphasise repairing the damage caused to relationships and finding mutually acceptable ways forward. This practical philosophy can transform the way community members think, feel and act towards each other.

Forgiveness underpins the School approach to dealing with mistakes. Many mistakes are made by young people through lack of careful attention to others or to rules. Often there is no intention to harm, and when harm is intended, the young involved may have little real understanding of the effects of their harmful actions. Actions impact on others and these must be understood for the safety of all.

Geelong Grammar School’s approach to relationships is based on moral precepts which value both the individual and the community. Our pastoral principles and behaviour management practice promote wholesome transformative relationships and eschew intimidation, fear or overt exercise of authority. The relationship reparation practices we use to resolve disputes encourage people to rethink, to learn, to appreciate, to understand, value and respect others. Our approach recognises and attends to difference, and is fundamentally educative. Parties grow through this approach to recognise mistakes, to understand that mistakes have to be addressed, and so better understand life. Parties recognise that relationships have been disturbed and need repair requiring a co-created positive approach.

The quality of a relationship has many determinants but fundamentally five present as being significant.  They determinants are 1. Trust, 2. Forgiveness, 3. Integrity, 4. Optimism (hope), and 5. Compassion.  The notion of a relational living world underpins how we live together.  Error is of course how we learn and error must be managed positively in a relational sense.  Resilience is about recognising an error and being able to repair in every sense the impact of the relationships resulting from the error.  This is complex for the error has to be recognised, accepted, fully understood in its impact and then the error maker must accept the pivotal role to begin to repair the relationships disturbed.  This of course begins with acceptance, then forgiveness of self for making the error and dislocating relationships and perhaps causing hurt and a sense of loss.  Those relational “partners’ who have felt that the relationship has been harmed also must accept and acknowledge the error, understand the error circumstance, forgive the error maker and then work “with” the error maker to co-jointly work to repair the relationship damaged. The co-creation of the repair process is essential for although the “heavy lifting” is substantially done by the error maker the damaged party share a responsibility to repair the relationship to the best that is possible.  The obligations exist and the process requires all the 5 determinants of a relationship to be addressed individually and in concert.  This process is determined by the relational “partners’ involved.  The object is to repair and to restore peace. The “heavy lifting” aspect of the relationship repairing process is the consequence associated with the mistake.

“The quality of a community (individual relationships, family, community, nation) is not to be judged on its successes but rather on the humane and constructive approach it employs to the management of mistake.” 

John Hendry

“Forgiveness gives us the capacity to make a new start… And forgiveness is the grace by which you enable the other person to get up, and get up with dignity, to begin anew… In the act of forgiveness we are declaring our faith in the future of a relationship and in the capacity of the wrongdoer to change.”

Archbishop Desmond Tutu

John Hendry September 2014