Cum ar fi să poți vedea dintr-o privire întregul parcurs educațional al unui copil, de la grădiniță până la liceu? 

Aceasta a fost provocarea cu care profesorii Avenor au început pregătirea pentru noul an școlar. Împreună, au creat o reprezentare vizuală a parcursului de învățare al unui copil de la 2 la 18 ani, plecând de la 3 întrebări: 

Cu câți profesori interacționează un copil în 16 ani?

Prin câte materii trece de-a lungul timpului și în ce momente acestea se diversifică?

Câte lecții unice sunt planificate, pregătite și predate pe tot acest parcurs de învățare?

Provocarea părea simplă, dar s-a dovedit că dincolo de exercițiu matematic, a contat conectarea acestor informații pentru a le transforma într-un singur drum continuu. Urmăriți video-ul de mai jos pentru a vedea cum s-a desfășurat întregul exercițiu. 

De la materii separate la un singur parcurs de învățare

Împărțiți în 16 echipe, profesorii au construit din piese divers colorate, fiecare dintre cei 16 ani ai parcursului educațional, de la grădiniță până la liceu. Fiecare echipă a primit piesele de construcție corespunzătoare disciplinelor și volumului de învățare din anul pe care îl reprezenta și a trebuit să construiască, pe masa de lucru, anul respectiv. La final, cele 16 construcții au fost unite într-un singur parcurs – parcursul educațional al unui copil de la 2 la 18 ani. 

Dincolo de construcție, de bucuria jocului și a colaborării, profesorii au identificat pentru fiecare an de studiu acele elemente esențiale care duc învățarea mai departe centrate pe trei dimensiuni: Concepte, Competențe și Caracter. 3C ne ajută să privim dezvoltarea copilului în ansamblu: nu doar ce știe, ci și ce poate face cu ceea ce învață și, mai ales, cine devine pe parcurs.

Conceptele îi ajută pe elevi să dezvolte o înțelegere profundă, pe care să o poată transfera în contexte diferite. Competențele le oferă instrumentele pentru a aplica ceea ce învață, pentru a rezolva probleme și a colabora. Caracterul se construiește prin felul în care învață să ia decizii, să relaționeze cu ceilalți și să contribuie la lumea din jurul lor.

Activitatea i-a provocat pe profesori să privească fiecare an nu ca pe o etapă izolată, ci ca pe o parte dintr-o construcție mai amplă:

Ce are nevoie un copil să înțeleagă în această etapă? Ce competențe dezvoltă? Ce fel de persoană devine? Și cum se conectează ceea ce se întâmplă în acest an cu ceea ce a fost construit înainte și cu ceea ce urmează?

Când drumurile individuale au fost unite, profesorii au putut vedea imaginea de ansamblu: un singur parcurs educațional, de la grădiniță până în liceu.

Când piesele încep să se conecteze

Privit de la distanță, parcursul unui copil poate părea o succesiune de materii, ani școlari și etape. Privit mai atent, este o rețea de conexiuni care se construiesc în timp.

 „Când mă gândesc la toate materiile pe care un copil le învață de la grădiniță până când pleacă din școală, mă gândesc la toate conexiunile care se construiesc în timp, la fel cum noi construim acum cu aceste piese. Și mi s-a părut foarte interesant că, în echipa noastră, unii dintre noi am ales să construim elemente ale naturii, lucruri și tot felul de alte detalii. Cred că astfel de elemente de caracter sunt foarte importante pentru dezvoltarea copiilor, dincolo de partea academică” – menționează Cristina Farcaș, Deputy Head of Nursery.

Pentru că un parcurs educațional coerent nu înseamnă doar să adaugi, an după an, noi cunoștințe. Înseamnă să construiești conexiuni între ceea ce copiii învață, competențele pe care le dezvoltă și oamenii care devin.

Dar cum facem ca toate aceste piese să se conecteze? Una dintre cele mai importante concluzii ale activității a fost nevoia de colaborare și comunicare între discipline, profesori și etape de învățare.

Mari Nicolae, Academic Learning Lead Primary, vorbește despre această provocare din perspectiva conexiunilor dintre discipline: „Cea mai mare provocare în construirea unui curriculum coerent, de la 2 la 18 ani, ar fi comunicarea dintre discipline. Cum să faci ca toate disciplinele să comunice între ele, profesorii să vorbească între ei, iar copiii să poată să vadă transferul de la o materie la cealaltă.”

Comunicarea dintre discipline este însă doar primul pas. Pentru ca aceste conexiuni să devină vizibile și relevante pentru copii, conceptele trebuie să se așeze într-o structură coerentă de învățare. „Pentru ca cei 16 ani de învățare să devină un singur parcurs, avem nevoie să integrăm conceptele disciplinare într-un mod coerent.” – explică Cristina Bumboiu, Curriculum Development and Teacher Training.

Atunci când un concept apare în mai multe discipline, când o competență este exersată în contexte diferite sau când o abilitate construită într-o etapă devine baza pentru următoarea, învățarea capătă continuitate și sens.

Pentru Georgiana Socoliu, Deputy Head – Pastoral of Secondary, coerența înseamnă și să devenim mai conștienți de întregul parcurs, nu doar de segmentul în care lucrează fiecare profesor: „Avem nevoie să fim conștienți de munca din celelalte niveluri, să știm unii de ceilalți și să fim conștienți de munca din spate și din față, să fim conectați prezent, trecut și viitor.”

Daniel O’Connell, Teacher of English, pune accentul pe comunicarea dintre profesori ca element care leagă toate aceste etape: „Cred că avem nevoie de comunicare. În felul acesta, nu vor fi călătorii separate, ci un singur parcurs continuu, cu multe opriri și cu profesori care comunică între ei pe tot parcursul acestuia.”

Este o schimbare importantă de perspectivă. Un profesor de grădiniță pune bazele pe care un profesor din școala primară le dezvoltă. Un profesor din școala primară construiește competențe pe care profesorii din gimnaziu le vor extinde mai târziu. Iar profesorii din liceu lucrează cu elevi ale căror cunoștințe, competențe și caracter au fost modelate de-a lungul multor ani.

Fiecare profesor vede o parte a parcursului. Copilul trăiește întregul parcurs.

De la viziune la un parcurs coerent de învățare 

Activitatea nu a fost doar un exercițiu de colaborare sau o modalitate creativă de a începe pregătirea pentru noul an școlar. Ea a făcut vizibilă o direcție importantă în dezvoltarea curriculumului Avenor: construirea unui parcurs educațional din ce în ce mai coerent și mai intenționat, de la grădiniță până la liceu.

În acest context, echipa de Curriculum Avenor dezvoltă Learning Progressions – continuități clare în ceea ce privește Conceptele, Competențele și Caracterul, de la grădiniță până la absolvire.

Acestea îi ajută pe profesori să înțeleagă ce au construit deja elevii înainte de a ajunge într-un anumit an de studiu și ce urmează să dezvolte mai departe. În același timp, creează o direcție comună pentru proiectarea unor experiențe de învățare profunde, active și relevante.

Este, într-un fel, aceeași construcție pe care profesorii au realizat-o în cadrul activității, dusă mai departe în practica de zi cu zi: să vedem piesele, dar mai ales să vedem imaginea pe care o formează împreună.

Profesorii învață pentru a-i putea ajuta pe copii să învețe

Este ceva simbolic în faptul că începutul noului an școlar îi găsește pe profesori în postura de învățăcei. Au colaborat, au comunicat, au luat decizii împreună cu colegi din etape diferite ale școlii și au transformat o colecție de piese într-un întreg.

Au experimentat, la rândul lor, un mod de învățare interactiv, în care experiența, colaborarea și reflecția au fost la fel de importante ca rezultatul final.

Pentru că pregătirea profesorilor pentru un nou an școlar nu înseamnă doar să le oferim informații. Înseamnă să le oferim și experiențe de învățare relevante, care îi provoacă să fie curioși, să colaboreze, să reflecteze și să creeze conexiuni.

Educația unui copil este formată din mii de momente – o întrebare pusă, un concept înțeles, o competență exersată, o provocare depășită, încurajarea unui profesor, o prietenie, o greșeală, o perspectivă nouă.

Fiecare este o piesă. Dar piesele capătă sens atunci când se conectează. La Avenor, acesta este parcursul pe care continuăm să îl construim împreună: un parcurs coerent, de la grădiniță până în liceu, în care conceptele, competențele și caracterul se dezvoltă de-a lungul timpului, iar fiecare profesor contribuie la imaginea de ansamblu.