Se spune că ziua de marți aduce cu ea trei ceasuri rele. Așa o fi. Când ni se întâmplă să avem un ghinion, un necaz și să mai și pice într-o zi de marți, ne agățăm brusc de această superstiție. Iată însă că marți 1 septembrie 2015, superstiția nu a (mai) funcționat. Mai mult decât atât, am constatat cu bucurie că ghinionul celor trei ceasuri rele s-a convertit în surpriza a două ceasuri bune, vesele, reconfortante.

Primul ceas a fost la ora 9.30 de dimineață când de pe aleile din jurul școlii au început să erupă glasuri, uniforme, buchete de flori. Eșalonul nostru de școlari de la clasele mici, între care debutanții de la cele trei pregătitoare ce își adunau cu greu emoțiile. Mai mari poate decât emoțiile puștilor păreau cele ale părinților. Adunați pe terenul de sport de la Avenor, copiii și-au găsit sau regăsit, în cazul celor ”mari” de la la clasele I și a II-a, profesorii și colegii. Cel mai drăguț mi s-a părut momentul strigării catalogului de la o pregătitoare. Fiecare copil care se auzea strigat trebuia să facă un pas înainte pentru a fi remarcat, fotografiat, aplaudat. Cum primul dintre ei a apucat să facă mai mult decît un pas și mai degrabă un fel de cursă – fără obstacole – înspre învățătoare, în ciuda recomandărilor noastre, toți au făcut la fel. Pasul s-a transformat într-o alergare înapoi în spațiul reconfortant din preajma învățătoarei. Simbolic, nu?

Alt moment l-a reprezentat lansarea deja rituală a baloanelor colorate în semn de bun început în noul an. Aici emoțiile noastre, profesorii, au ajuns la cote maxime. În așteptarea semnalului care să marcheze eliberarea balonului propriu, evident că unii dintre micii lansatori au scăpat balonul. Încă vreo două trei baloane care să evadeze de la startul colectiv ar fi dus la un mic dezastru, pentru că e clar că micuții s-ar fi luat unii după alții. Noroc că nu s-a întâmplat așa, baloanele au zburat la unison, dacă pot spune așa și, pentru câteva minute, ochii întregii adunări s-au îndreptat spre cer urmărind până în zările depărtate grația plutirii. Simbolic, nu?

Cel de-al doilea ceas a însemnat festivitatea numărul doi, de la orele prânzului. În nici o oră de la adunarea celor mici, s-a petrecut un transfer tulburător de generații. Școlari de la primarul mare (a III-a și a IV-a), elevi de gimnaziu, prima noastră garnitură de liceeni de la a IX-a, absolvenți veniți să petreacă alături de noi și să retrăiască bucuria momentului de început de an când erau, încă, elevii noștri. Am trăit momente de gâtuitoare emoție alături de proaspeții elevi de a V-a, încă stingheri în pielea de la gimnaziu. Elevi nou veniți anul ăsta prinși la mijloc între stânjeneala ipostazei de debutanți și surpriza participării la un moment atât de înălțător, dar și de colorat. Clasa a IX-a cu un aer matur și solemn deopotrivă. Profesori vechi și noi, unii dintre ei pierduți între siluetele înalte ale elevilor de la a VIII-a sau a IX-a.

Din cauza căldurii înăbușitoare, cea de a doua ceremonie s-a petrecut pe terenul acoperit sau, cum îi spunem toți, în balon. În schimb baloanele de la sfârșit n-au fost lansate din Balon, evident. Am ieșit cu toții în spațiu deschis gata să le lansăm, fiecare încleștat de propriul vehicol către albastrul cerului. Surpriză, afară nu avem instalație sonoră și sutele de participanți nu puteau auzi numărătoarea inversă care să declanșeze semnalul de lansare. Cum să aduci la unison sute de participanți fără niciun mijloc de a te face auzit? Am pornit numărătoarea dintr-un grup redus de profesori și elevi. Numărătoarea inversă a reverberat către alte grupuri. Următoarele cete de participanți au prins și ele numărătoarea din zbor. 3, 2… 1! În acel moment TOATE baloanele au fost lansate, fără pierderi colaterale. Ca și la ceremonia de dimineață, întreaga suflare Avenor a trăit câteva momente de grație împletită cu un soi de magie. Am urmărit baloanele până când s-au cufundat în spațiul albastru, urmând să se reunească cu cele de anul trecut, de anii trecuți, de anii viitori. Simbolic, nu?

Cele trei ceasuri rele de marți au însemnat marți 1 septembrie norocul că participăm la asemenea întâmplări cu care deschidem Școala.