19 Mar
2015
Program de leadership pentru elevii de la Avenor College

Zilele de 13 și 14 martie 2015 au reprezentat o adevărată sursă de energie și inspirație, atât pentru echipa LEADERS, cât și pentru cei 23 de elevi prezenți la primul curs Leadership Autentic realizat alături de Avenor College.

Timp de aproximativ 16 ore, 23 de elevi bursieri susținuti de Avenor College au făcut primii pași în formarea lor ca viitori lideri, cu multă responsabilitate și curaj. Leadership Autentic este un program național de leadership, recunoscut de către Ministerul Educației Naționale, care a format până în prezent peste 4.000 de tineri, iar cu prilejul edției din cadrul Avenor College am realizat o premieră: prima grupă formată exclusiv din elevi de la clasele a VII-a și a VIII-a.

Nucleul programului a fost reprezentat de orientarea pentru viitor, prin care ne-am propus să îi ajutăm pe elevi să ia decizii informate cu privire la următorii pași în dezvoltarea lor: alegerea unui profil pentru liceu, implicarea în activități extrașcolare, identificarea intereselor vocaționale.

Alături de cei 23 de participanți, am călătorit în viitor, în anul 2035, în care am aflat cum arată coperțile revistelor pe care ei vor apărea, am dezvoltat idei despre cum arată un lider autentic, am lucrat în echipe și am dus la bun sfârșit o serie de provocări prin care am dezvoltat abilități de comunicare, feedback și public speaking.

“Tot ce am învățat la acest curs pot aplica în viața de zi cu zi: lucrul în echipă, cum să fiu un lider bun, cum să vorbesc în fața unui public. Vă mulțumim pentru tot ce ne-ați oferit. – declară Anca, unul dintre cursanți, la finalul unui weekend de Leadership Autentic.

Următorii pași pentru cei mai mici membri ai comunității LEADERS presupun: întâlniri individuale cu trainerii pentru consiliere în carieră, pe baza instrumentului psihometric Jackson Vocational Interest Survey, evenimente în comunitate pentru relaționarea cu colegii lor mai mari, acum elevi de liceu, aplicații pentru a deveni Ambasadori LEADERS.

După cele două zile petrecute alături de ei avem încredere că viitorul lor va fi unul la înălțime, iar viitorul nostru este pe mâini bune.

leadership


Comentarii ()

Adaugă un comentariu

Grădinița Școala