12 Sep
2017
Un an școlar ca o vacanță

Ieri, 11 septembrie, a început anul școlar oficial în toate școlile și liceele publice din țară. Media a reluat veșnicele teme organic legate de începerea cursurilor: lipsa manualelor, cornul înlocuit cu…măr, clădiri fără aviz de siguranță, inexistența fondurilor din cutare județ destinate bursierilor de merit. Altfel, festivismul de conjunctură, cu discursuri și notabilități despre cât de măreață e educația, panglici și cocarde, soboare de preoți, tone de flori și, evident, trafic blocat din toate și în toate direcțiile. În mașina care mă ducea spre Avenor și cu radioul taximetristului dat pe „Știri”, nu mi-am putut curma, totuși, aceeași emoție, același frison pe care îl încerc în fiecare an la începutul școlii. În fond, despre copii e vorba, despre așteptările și temerile lor, despre devotamentul celor mai mulți dintre profesori, despre speranțele și visurile părinților.

La Avenor, ziua de deschidere festivă a școlii a devansat, după cutumă, data oficială. Iar festivitatea a avut loc fix cu 11 zile mai devreme. Așa credem noi că ar trebui să stea lucrurile: așezat, structurat, cu spațiu necesar între festivitate cu emoții solemne și începerea cursurilor propriu-zise. Mă întreabă câteodată părinții nou-veniți în școală, neobișnuiți încă cu rosturile de pe la noi, sau cunoștințe și prieteni nefamiliarizați cu alte sisteme școlare în afară de cel în care s-au format  ei-înșiși: „De ce începeți voi școala pe 1 septembrie, în timp ce alții își mai văd încă de vacanță?” „De ce sfârșiți voi cursurile pe 30 iunie, când alți copii s-au instalat de ceva zile în huzurul odihnei văratice?” Alții, mai direcți: „De ce le răpiți voi copiilor dreptul la mai multe zile de vacanță?”. În fine, alții, ultimativi: „De ce chinuiți voi copiii?” Și, sincer, cuvinte ca „a răpi”, respectiv „a chinui” din registrul agresiv, violent, al limbii mă îndeamnă la reflecție. Oare e posibil ca persoane onorabile (și aici am în minte mulți prieteni apropiați) să fie atât de marcați de experiența lor școlară, încât să asocieze perpetuu o instituție producătoare de educație cu imagini ale chinului și agresiunii morale? Oare mai toți suntem croiți plecând de la o sumă de traume formatoare? Oare toți gândim că vacanța și numai vacanța e sursă de bucurie, de plăcere, de…am început să detest cuvântul… distracție? Așa cum unii profesori și-au ales această meserie din unicul motiv că oferă vacanțe mai lungi decât la alte categorii?

Și revin la copiii noștri de la Avenor: cu câtă durere în suflet își îmbrățișau învățătoarele și chiuiau la revederea colegilor de clasă! Cu câtă resemnare asistau la lansarea tradiționalelor baloane colorate! Cu câtă lipsă de interes își priveau materialele școlare, sălile de studiu, terenul de sport! Cu cât plictis participă la fiecare oră de curs acum, când toată suflarea școlii e angrenată în tema introductivă comună „Coduri și simțuri”!

Vă propun, dragi prieteni, să cumpănim puțin asupra unor termeni mai degrabă potriviți unui cod războinic decât unuia educațional. Dacă ne facem cu toții treaba bine, dacă credem cu toții, elevi, profesori, părinți că o comunitate poate fi angajată în învățare autentică, atunci tot ea poate transforma anul școlar într-o vacanță binefăcătoare și, în urma sutelor de zile în care am învățat împreună, aici, la școală, poate schimba și vacanța într-o ocazie diferită de învățare.

Voie bună tuturor! Ne așteaptă un an școlar de vacanță!


Comentarii ()

Adaugă un comentariu

Grădinița Școala