Uneori, cele mai valoroase experiențe educaționale nu au loc într-o sală de clasă, ci pe drum — în conversațiile dintre oameni, în locurile descoperite împreună și în întrebările care apar atunci când privim lumea prin ochii celorlalți.
Suntem bucuroși că România a devenit gazda celei de-a XXV-a ediții a seminarului Global Connections, o comunitate internațională de lideri educaționali care explorează, an de an, cum educația poate deveni mai relevantă. Timp de o săptămână, directori de școli, profesori și lideri educaționali din întreaga lume au parcurs un traseu de descoperire ce a conectat Bucureștiul cu inima Transilvaniei — Cluj-Napoca, Blaj, Sibiu, Viscri și Brașov.
Miza acestui parcurs nu a fost turistică, ci profund educațională: explorarea modului în care educația prinde rădăcini în comunitate, cum identitatea culturală modelează școala și cum conexiunile umane rămân esențiale într-o lume tot mai influențată de tehnologie și inteligență artificială. A fost, în esență, o invitație la a redescoperi educația ca experiență umană.

Educația începe cu oamenii
Camilo Camargo, președintele Global Connections, este cel care, la finalul vizitei în România a surprins poate cel mai bine esența experienței:
„România nu s-a dezvăluit ca o singură poveste, ci ca una stratificată, în care culturi, limbi și tradiții coexistă. Iar în centrul acestei povești am descoperit un adevăr simplu: oamenii sunt cei care dau valoare unui loc.”
Participanții au întâlnit profesori dedicați, fondatori de școli, primari implicați și membri ai comunităților locale care luptă pentru viitorul educației — uneori în contexte prospere, alteori în locuri unde accesul la școală rămâne încă un vis.
Această întâlnire dintre leadership educațional și leadership comunitar a fost una dintre marile revelații ale călătoriei. După cum observa Dr. Hana Kanan, Director al International Academy din Amman: „Am înțeles cât de important este ca leadershipul politic și cel educațional să lucreze împreună pentru a susține educația. În unele comunități am văzut școli înfloritoare, iar în altele copii care încă visează să aibă una.”
Învățarea care se întâmplă între oameni
Spre deosebire de conferințele clasice, seminarul a fost construit ca o experiență trăită împreună: drumuri lungi, mese împărtășite, vizite în școli și sate, conversații spontane. Pentru mulți participanți, tocmai aceste momente au devenit cele mai valoroase.
„A călători alături de prieteni este una dintre cele mai puternice forme de învățare. Iar atunci când alegem destinații mai puțin cunoscute, descoperim surprizele care deschid perspective noi pentru elevii noștri. România este o țară cu o istorie în straturi, unde culturi, limbi și comunități diferite au învățat să trăiască împreună de-a lungul timpului. Tocmai această diversitate îi face pe oameni rezilienți, calzi și profund ospitalieri. Am plecat cu o convingere simplă: este nevoie de un sat pentru a crește un copil, iar la baza educației stă bunătatea — condiția esențială pentru ca elevii să poată înflori. Pentru că, așa cum spune un proverb românesc, omul sfințește locul, iar profesorii sunt cei care dau sens unei școli.” spune Diana Segărceanu, Director Executiv Avenor College și una dintre gazdele evenimentului.

De asemenea, Padme Raina, Director of Strategic Partnerships la Ashbury College (Canada), a remarcat forța comunității întâlnite: „Am fost inspirată de oamenii care își asumă responsabilitatea de a educa comunitățile lor — fondatori, lideri locali, conservatori ai patrimoniului. Când oamenii construiesc împreună, apare sentimentul de apartenență.”
Iar această apartenență nu se construiește prin tehnologie, ci prin experiențe comune: „Relațiile se dezvoltă atunci când călătorim, lucrăm sau mâncăm împreună — nu prin AI.”
Wellbeing și conexiunea umană – dincolo de concepte
Tema centrală a seminarului a fost wellbeing-ul în educație, dar participanții au descoperit rapid că acesta nu poate fi redus la teorii sau strategii instituționale.
Simona Baciu, fondatoarea Transylvania College și a InIm Institute, a descris experiența ca pe o redescoperire a învățării prin conexiune: „Am învățat că starea de bine se construiește în momente simple, umane — în conversații, în povești împărtășite, în curiozitatea de a asculta și de a înțelege perspective diferite. Educația este peste tot, nu doar în școli.”

Aceeași idee a fost împărtășită și de Cristina Willows, Deputy Executive Director Avenor College: „Pe drum, am întâlnit oameni extraordinari, fiecare în felul său, care mi-au amintit că viața funcționează cel mai bine atunci când servește mai întâi binele comun — abia apoi devine cu adevărat bună pentru fiecare dintre noi.
În fiecare școală și comunitate vizitată, un lucru a fost clar: progresul nu este niciodată întâmplător. El este întotdeauna rezultatul oamenilor care cred cu adevărat că pot face o diferență și acționează zilnic în acord cu această credință.”
România, o lecție despre identitate și apartenență
Pentru mulți dintre invitați, descoperirea României a devenit o experiență transformatoare.

Dana Hamzouq, Deputy Director la International Academy Amman, descrie impactul întâlnirilor trăite: „Educația nu este modelată doar de sisteme și structuri, ci de valori, cultură și conexiuni umane. România ne-a oferit nu doar cunoaștere, ci inspirație — un exemplu de reziliență, mândrie și unitate.”
Participanții au remarcat în mod repetat ospitalitatea și autenticitatea întâlnite pe parcurs — elemente care au transformat seminarul într-o experiență personală, nu doar profesională.
O concluzie simplă, dar esențială
La finalul celor 9 zile, concluzia care s-a desprins singură în urma acestei experiențe a fost surprinzător de clară: viitorul educației nu depinde exclusiv de tehnologie, curriculum sau modele globale, ci de capacitatea noastră de a o păstra profund umană.









