Într-o lume atât de polarizată despre cum să creștem, să educăm și să formăm copiii de azi în adulții viitorului, profesorul Mircea Miclea a reușit să aducă o sală întreagă de 150 de persoane la aceeași concluzie – copiii fac ce vor, părinții fac ce trebuie. 

Dincolo de răbdarea și infinita înțelepciune cu care ne-a explicat ce metacompetențe trebuie să dezvoltăm pe parcursul procesului de învățare, profesorul Mircea Miclea ne-a punctat cât de importanți sunt părinții în formarea copiilor, prin propriul lor comportament, prin fiecare cuvânt și mai ales prin constanță. 

Invitația pe care i-am deschis-o domnului profesor de a ni se alătura la Avenor College de Ziua Internațională a Profesorului nu a fost întâmplătoare. “Ce merită învățat?” este o preocupare comună careia îi răspundem și prin practică și prin cercetare, din dorința de a fi adaptați procesului prin care-i transformăm pe copiii de azi în adulții de mâine. Iată cum a răspuns domnul profesor întrebărilor părinților Avenor:

Cum îi învățăm pe copiii din ziua de astăzi răbdarea?

”E tot mai greu să-i înveți răbdarea în condițiile în care ei stau tot mai mult pe tehnologiile digitale. Tehnologiile digitale se caracterizează, printre altele, prin următorul fapt: contra unui efort mic – adică dau click pe mouse – obțin o recompensa mare în raport cu efortul … și imediat.

Primul pas de a învăța răbdarea este să îi scoți din utilizarea excesivă a acestor tehnologii digitale care nu fac altceva decât să le cultive … inversul răbdării.

AMÂNAREA RECOMPENSEI

Al doilea lucru este … să îi amâni recompensa. Adică el a făcut ceea ce avea de făcut dar, tu nu îi dai imediat recompensa pe care i-ai promis-o. I-ai promis că o să ieși cu el să îi cumperi o înghețată, dar nu imediat, după un timp, apoi mărim intervalul de timp. Și dacă facem lucrul ăsta treptat, creierul lui învață că recompensa va veni, dar trebuie să mai aștepte și asta înseamnă răbdarea.

După aceea, în următorul stadiu, uneori dai recompensa, alteori nu dai recompensa. Adică nu de fiecare dată când face comportamentul dorit îi dai recompensa. În felul acesta îl înveți să persevereze în a avea răbdare. 

Perseverența se dobândește prin faptul că recompensele nu mai sunt atât de predictibile, nu știi exact când va veni. Știi că va veni, dar nu știi când va veni. Și atunci tu continui să faci până când va veni.”

 

Ambiția? Se poate învăța?

“Ambiția se leagă în primul rând de autodisciplină. Regula esențială în ambiție este următoarea – scopul meu este mai important decât starea mea. 

De cele mai multe ori noi facem lucrurile în funcție de stările noastre. Dacă sunt somnoros, nu mă ridic din pat, că sunt somnoros. Dacă avem o stare pozitivă, facem o grămadă de lucruri, dacă avem o stare negativă, nu mai facem lucrurile respective, că suntem prea obosiți. 

SCOPUL E MAI IMPORTANT DECÂT STAREA

Aceasta este o achiziție majoră și ați văzut oamenii care sunt performanți, care fac lucrurile ca lumea, nu iau atât de mult în calcul stările lor. Iau mai mult în calcul scopurile, obiectivele lor. Scopul meu e să fac acest lucru. Acum, că sunt obosit azi, că sunt trist azi, ca sunt bine dispus, că sunt entuziasmat, că sunt în pragul disperării – contează mai puțin. 

Scopul e mai important decât starea. Asta e regula care trebuie învățată. Întâi din exterior, apoi, îl ajuți să treacă prin toate stadiile dobândirii unei reguli – prin proiecție, identificare și apoi prin sincronizare. Asta trebuie să o ilustrezi și tu ca părinte, dacă vrei să fii imitat.”

 

Ce pot face părinții?

”Întâi, părinții trebuie sa se uite la modul în care ei se comportă în viața lor cotidiană. 

Creierul nostru are o capacitate extraordinară de a extrage reguli. Un copil de 5-6 ani vorbește corect gramatical fără ca cineva să îl fi învățat regulile gramaticale, pentru că creierul nostru are abilitatea de a  extrage regularități inconștient, fără efort – e o predispoziție pe care filogeneza ne-a pus-o în creierul nostru și extragem regularități. 

Or închipuiți-vă acum… copilul extrage regularități din emisiile verbale – adică din ce vorbim noi între noi – … și nu numai că le extrage, le folosește.  Combină cuvintele în propoziții și în fraze în funcție de regularitățile pe care el le-a extras și pe care nu le-a învățat niciodată.

Acum închipuiți-vă că aceeași abilitate e valabilă și când se uită la regularitățile vieții noastre cotidiene, la cum, de exemplu, rezolv eu un conflict. Păi dacă eu rezolv un conflict prin violență, adică am o dispută cu partenera mea de viață și îi trag una și am rezolvat conflictul, copilul extrage această regularitate. 

Sau, te vede pe tine că mai degrabă spui ”Hai mă, nu mă simt bine acum, nu ieșim la plimbare. Aștept să mă simt bine și după aia ieșim la plimbare.” Asta înseamnă că-i  spui ”starea mea e mai importantă decât scopul meu”

Doi – părinții trebuie să fie atenți la modul în care administrează aceste contingențe, adică întăririle și penalizările, pentru a-i ajuta pe copii să dobândească regulile. 

CE LE PLACE COPIILOR ȘI CE LE FOLOSEȘTE 

Diferența dintre noi și copii este că noi, spre deosebire de ei, trebuie să ne gândim la ce le folosește lor. Ei se gândesc la ce le place lor și e firesc să se gândească la ce le place. Când eu sunt la 3 ani, 4 ani, 5 ani – mie-mi place să mă joc. Și după aia mie-mi place să mănânc înghețată și după aia mie-mi place să stau la televizor. Cât? 14 ore. Sau pe internet..asta-mi place! 

Dacă eu, ca părinte, spun ”Dacă lui îi place așa ceva, eu nu vreau să-l deranjez, că eu îl iubesc foarte tare, e iubirea vieții mele, deci trebuie să fac ce-i place!” – atunci facem o mare greșeală, pentru că înseamnă că noi, ca adulți, ajungem să gândim ca un copil. Or noi trebuie să ne gândim invers – ”Ce-i folosește lui?” 

Îi folosește, de exemplu, să respecte niște reguli, ca să se adapteze la lumea din jur, deci hai să facem reguli.

Întâi îți faci temele și după aia te duci la calculator și numai 2 ore.”

Întâi îți faci curat în cameră și apoi ai dreptul să mergi în cutare loc.” 

Eu știu că lucrul ăsta îți va folosi pentru că după aia regulile îți folosesc peste tot, indiferent unde te angajezi. Poți să te angajezi la benzinărie, dar trebuie să respecți reguli – te îmbraci într-o anumită uniformă, de la o anumită oră, până la o anumită oră, faci anumite proceduri, într-un anumit fel.

Cred că trebuie să ne gândim că e mult mai bine să avem niște copii care sunt adaptați la lumea haină de adulți în care ei vor trăi, chiar dacă poate nu ne iubesc așa de tare, decât să ne iubească foarte tare și să fie dezadaptați la lumea respectivă. Nu cred că vrem asta. ”