Categorie: Viața școlii

Târgul de proiecte științifice organizat de Avenor College în luna februarie i-a provocat pe elevi să investigheze, să experimenteze și să ajungă la concluzii bazate pe informații obiective.

Eva, Matei, Alex, Alexandra și Radu, membrii „Crazy Science Team” de la clasa a VI-a alfa, au avut idei diferite despre proiectul cu care să se înscrie în competiția  de proiecte interdisciplinare. S-au contrazis intens, fiecare și-a spus și argumentat părerea și au căzut de acord să investigheze gradul de elasticitate al tălpilor de la diferite tipuri de pantofi de sport. Acest proiect le-a adus Premiul I în finala competiției Science Fair.

Peste 100 de elevi de la clasele gimnaziale ale Avenor College, organizați în echipe, au participat la această competiție cu 34 de proiecte. Elevii s-au pregătit timp de patru săptămâni în timpul orelor de Biologie, Chimie, Fizică și Science îndrumați de profesorii Manuela Nae, Cornelia David și Gareth Avenell.

„Cel mai important obiectiv de învățare pe care l-am urmărit toți profesorii implicați a fost ca elevii să depășească etapa science is just for fun și să deprindă competențe de self-learning prin investigație, organizându-și singuri munca”, explică profesorul de Biologie și Chimie Cornelia David.

Proiectele finaliste, 14 în total, au fost prezentate în Science Fair, în fața colegilor și a membrilor juriului prezidat de Daniel Rosner, coordonator al laboratorulului și comunității de robotică și echipamente InGeAr (Universitatea Politehnică) și program manager al Innovation Labs 2017.

Deprinderea unor competențe prin investigație

Toți participanții la competiția de proiecte pentru gimnaziu și-au ales singuri tema de proiect și au avut de completat un „plan de investigație” cu următoarele sarcini: să formuleze o ipoteză, să facă o predicție, să modifice un factor din experiment, să facă măsurători și calcule, să interpreteze rezultatele și să formuleze o concluzie prin care să infirme sau să confirme ipoteza inițială. Apoi, pe baza experimentului, să explice de ce cred ei că au obținut rezultatul respectiv și ce ar putea face pentru a-l îmbunătăți. Echipele care au realizat experimente fără a respecta toți pașii din planul de investigație nu au fost selectate în etapa finală a Science Fair.

După îndelungi dezbateri, membrii echipei „Crazy Science” au decis să testeze elasticitatea tălpilor de la diferite tipuri de pantofi sport. Fiecare membru al echipei a adus de acasă cel puțin o pereche de pantofi sport, de la branduri diferite și pentru sporturi diferite, iar în urmă cu aproximativ 3 săptămâni, echipa a realizat un experiment pentru a testa elasticitatea tălpilor. Au folosit 5 pantofi diferiți, un suport metalic cu riglă din laboratorul de Science și o bilă de metal. Au fixat fiecare pantof pe o cutie de vopsea, cu talpa în sus, asigurându-se cu ajutorul unei aplicații de pe telefonul mobil că stau în poziție perfect orizontală. Au testat elasticitatea cu ajutorul bilei pe care au lăsat-o să cadă pe tălpile pantofilor de la o înălțime de 30 de centimetri, apoi de la 40 de centimetri.

La finalul experimentului, au constatat că bila a fost respinsă în mod diferit – cel mai tare de talpa pantofului de baschet (concepută pentru a înlesni săriturile jucătărilor) și cel mai puțin de talpa pantofului pentru alergat (gândită pentru a amortiza impactul cu solul în timpul alergării). Ceea ce a confirmat ipoteza inițială, demonstrând că fiecare talpă are un grad de elasticitate diferit și care corespunde tipului de sport căruia îi este destinat pantoful.  

Premianții competiției

Premiul al doilea la Science Fair a fost acordat proiectului „Cafeina”, prin care echipa formată din Maria, Salia, Ioana și Alexandra (clasa a VIII-a) a testat efectul cafeinei din băuturile energizante pe subiecți cu vârste între 14 și 32 de ani, demonstrând că îmbunătățește timpului de reacție.

Premiul al treilea a mers la echipa „Rainbow”, formată din Sandra, Antonia, Francesa, Vlad și Tudor (V delta). Cei cinci colegi au folosit lipici lichid, glicerină boraxată, colorant alimentar și sclipici, obținând o substanță foarte maleabilă pe care au numit-o Slime. Au testat Slime-ul pe diferite persoane constatând că are un efect antistres.

Alte trei proiecte au primit Mențiuni din partea juriului:

• „Mâncare și biogas”, proiect la care au lucrat Sara, Natalia și Ana-Caterina (VII omega), testând cantitatea de biogaz eliminată de diferite tipuri de alimente lăsate la fermentat.
• „Plantele și culorile”, proiect prin care Petra, Alexia și Tania (VII omega) au aflat cum influențează creșterea plantelor diferite filtre de culoare.
• „Plantele și muzica”, prin care Alexandra, Mara și Sabina (VI omega) și-au propus să afle cum influențează muzica creșterea plantelor.

Membrii juriului – Daniel Rosner și doi studenți la Facultatea de Automatică și Calculatoare din Universitatea Politehnica, Corina Radu și Cristian Someșan – au luat în calcul definirea ipotezei, abordarea științifică, modul în care au fost elaborate concluziile, calitatea prezentării, dar și complexitatea proiectului. „Au fost proiecte la care chiar s-a văzut că membrii echipei au muncit mult împreună. N-au mers pe calea de minimă rezistență, ci și-au dat silința și au încercat să facă ceva cât mai complex”, a explicat Daniel Rosner. „Ne-am uitat puțin și la lucrul în echipă: au fost echipe în care exista o sinergie în modul în care prezentau”, a adăugat președintele juriului.

Sfaturile câștigătorilor

„Am jonglat cu noțiunile  pe care le aveam deja, iar asta ne-a ajutat foarte mult”, spune Matei din echipa câștigătoare. „Fiecare știa ceva în plus față de celălalt”, completează Alex, colegul de echipă. Le-a fost foarte util și timpul pe care l-au avut la dispoziție  pentru a-și pregăti riguros prezentarea – fiecare membru al echipei și-a învățat „rolul” pe de rost și chiar dacă nu au putut realiza live experimentul, au simulat etapele principale.

Câștigătorii îi sfătuiesc pe participanții la viitoarele ediții ale competiției Science Fair să-și asculte colegii de echipă și să le ia în considerare părerile, chiar dacă sunt în contradicție cu ale lor. Dar și să acorde importanță etapei de prezentarea a proiectului și să o pregătească foarte bine.

The Bucharest Model NATO Conference is a simulation of the proceedings of the North Atlantic Treaty Organization offering the participants from high school and universities the opportunity to study the role and activities of NATO as well as the political, military and economic issues it faces.

It all started one morning last year in October when I came to school and I was told to go down to the library for a surprise. Two very sweet girls came to give a presentation about the conference. Being a person who is incredibly interested in competitions and educational events, their presentation immediately caught my attention. I want to grow up to be a well-rounded person who would be able to discuss any topic and I know that I can’t just be focusing on science in order to be able to do this. The Model NATO Conference was a perfect occasion for me to explore the events in the world and motivate my brain to think creatively. My biggest expectation was to develop myself, learn about different issues discussed in NATO, practice my public speaking skills and get to meet new people who are just as keen to learn as I am.

A four days event at the Palace of the Parliament

On the first day of the conference held between 15th and 18th December 2016 at the Palace of the Parliament, there were presentations about NATO and several experienced guest speakers gave informative speeches. We also got the chance to meet the chairpersons who would be guiding each group.

On the second day, the room was divided into the different committees and each delegate was assigned a seat according to the country they represented. Immediately we started the discussions on the different prescribed topics. We had breaks where there were guest speakers. By the end of the day, we tried to write the resolutions we came up with.

I was the delegate of Turkey in the North Atlantic Committee. This was the most important committee of the conference as the delegates belonging to this committee were the ones taking the final decisions and presenting them. I had to find solutions on the different topics prescribed with the help of NATO from the perspective of Turkey. Therefore, I had to have a very good understanding of Turkey’s position in NATO. As a delegate, I also had the right to cast my vote when there were disputes regarding the solutions.

The most intense moment of the conference

It was my first time participating and I was not aware of the amount of knowledge I had to have. My committee had started to discuss Turkey’s eastern border where I had to be very active as I was the delegate of Turkey. During the discussions, the delegate of Germany asked me a question about NATO’s military base in Turkey which I had absolutely no idea about. At that moment, I was left speechless because of my lack of research. After some seconds of intense eye contact, I blurted out “I will respond after 5 minutes”. Luckily, everyone laughed and then continued the discussions while I was desperately searching for an answer on my phone. This was for me the most meaningful moment of the conference because it made me realise suddenly that I knew a lot less about my country than I thought I did and ever since then I pay closer attention to the news. It also helped me think about methods of tackling questions that I do not know how to answer on the spot which was a major lesson for me.

Crisis simulation: Russia plans to take over Europe

On the third day of the conference, we continued with our discussions but we also had a crisis simulation. All the committees were informed that Russia wanted to take over Europe and everyone had to collaborate in order to solve the problem. My committee was the one responsible of discussing with other committees and making the final decision. During the crisis simulation, I was the one responsible of gathering the solutions provided by the Security Committee.

On the last day, each committee presented their resolutions. I presented the resolution upon “Turkey’s eastern border” which was one of the prescribed topics for the North Atlantic Committee.

A fun moment of the day was reading the gossip box notes, anonymous messages written to the conference participants. Also, those who did not respect the rules had to suffer the consequences and the penalties included singing and dancing in front of everyone.

Lastly, our diplomas were given, we took pictures, said our last goodbyes and the event was closed.

The Conference’s legacy

The biggest impact that the NATO conference had on me was that it made me aware of what was going on in the world. It also made me realise once again that there is an infinite amount of knowledge to be acquired and there is a lot of learning I should be doing besides school. Moreover, I was able to get to know many people ranging from my age to university students and it was a great pleasure to talk to intellectual teenagers and exchange different points of view. I still keep in touch with many of them! Overall, it was an event which I highly enjoyed and I cannot wait to repeat the experience in the upcoming years.

I would definitely recommend other students to attend this event because it is a great way of diversifying your knowledge and improving yourself through an incredibly fun event. It is also an opportunity to socialise with people about the same age as you. Lastly, it is similar to an internship as you get to experience what it is to work as a delegate. The Bucharest model NATO conference is an unforgettable experience which I strongly encourage everyone to take part in.

Trebuie să recunosc că a fost o mare responsabilitate să mă ocup de organizarea acestui proiect. Primul pas a fost să conving elevii de gimnaziu să se înscrie la acest concurs. În această etapă, am tras concluzia că trebuie cumva să-i faci pe oameni să dorească să meargă alături de tine. Pe unii elevii am reuşit să-i motivez să mi se alăture în acest proces, pe când pe alţii rămâne să îi conving anul viitor.

Începuse să-mi placă foarte mult să merg la clase şi să vorbesc cu participanţii la concurs despre ce au mai lucrat, cum merge treaba, îi întrebăm dacă au nevoie de ceva. Am observat cât contează să fii disponibil pentru ei, să fii interesat de ce fac în spatele „scenei”. Pe parcursul concursului, am devenit din ce în ce mai preocupată de muncă lor şi de efortul pe care l-a depus fiecare în parte. De aceea, la finalul talent show-lui, am ţinut să ofer câte o diplomă de participare fiecărui concurent în parte.

Am învăţat cum să gestionez greşelile, plângerile şi criticile. Pentru că oricât de organizat ar fi planul tău, mereu te surprinde ceva. Ce este foarte important e că trebuie să ştii să continui, să te adaptezi la noua situație. A fost prima oară când am avut emoţii atunci când am vorbit în public, şi nu pentru că am avut parte de un public numeros, ci pentru că în ultima clipă se schimbau anumite lucruri mici, dar care ne ofereau stabilitate în organizare.

Vreau să mulţumesc juriului care s-a implicat extrem de mult în acest proiect şi a făcut o treaba FOARTE bună. Mulţumesc doamnei Georgiana Socoliu şi persoanelor din managementul şcolii pentru susţinere şi pentru tot ajutorul acordat. Şi, nu în ultimul rând, mulţumesc elevilor care s-au înscris la acest concurs şi nu numai: am avut parte de cel mai tare public.

Am experimentat o mulţime de emoţii atât pe scenă, cât şi în fiecare zi din septembrie – când mi s-a spus că trebuie să mă gândesc la un proiect pentru bursă în care să implic tot gimnaziul – până pe 6 decembrie – când s-a încheiat prima ediţie „Avenor’s got talent”. Dar cel mai satisfăcător a fost să primesc feedback-ul persoanelor din jurul meu, faptul că am fost aleasă „Star of the month” în luna decembrie şi faptul că sunt întrebată fecvent: „Când este a doua ediţie Avenor’s got talent*?”

* Ioana, bursieră Avenor College, a inițiat, organizat și prezentat în perioada septembrie – decembrie 2016 prima ediție a concursului de talente adresat elevilor de gimnaziu „Avenor’s got talent”.

Pe Tudor Chirilă îl cunosc cu exactitate din anul 1999. Conduceam, pe vremea aia, editura profilată pe carte școlară Humanitas Educațional și urma să lansăm o colecție de teste destinate pregătirii pentru examenul de bacalaureat. Gândul la lansarea colecției îmi dădea fiori. După ani de zile într-o editură, nimic nu pare mai tern, mai plicticos, mai previzibil ca o lansare de carte, credeti-mă! Darămite o lansare de carte școlară. Și-atunci, mi-a venit în minte ceva inedit: să facem o lansare cu…cântec. Și pe cine să invităm să cânte unui public de liceeni? Nimeni altcineva decât trupa numită Vama Veche, cu hituri pe buzele tuturor la acea vrema, ca și acum, de altfel. Am făcut rost, cum-necum, de telefonul lui Tudor Chirilă, liderul trupei, și l-am invitat la o cafea fără să-i mărturisesc motivul ascuns al invitației.

Începutul unei prietenii fără vârstă

Am povestit vreo oră pe terasa de la Greenhours, în sensul că l-am rugat să ne ajute, pro bono, că buget pentru astfel de fițe nu aveam. Culmea, lui Tudor proiectul i s-a părut interesant și a avut doar două rugăminți: să-i punem la dispoziție o instalație de sunet decentă și să facem lansarea în sala de sport a Liceului „Ion Neculce” pe care patru dintre cei cinci membri ai formației îl absolviseră cu ceva vreme înainte. Lansarea a fost furtunoasă, cu sute de elevi, profesori, ba chiar și inspectori cântând la unison refrenele pieselor Vama Veche. În 2003, când am inaugurat mișcarea civică „Salvați Vama Veche” și prima ediție a festivalului rock Stufstock, la cine credeți că am alergat să cânte, tot pro bono, pentru o cauză în care credeam cu toții pe vremea aia? La Tudor Chirilă@comp, care ne-au ajuta dezinteresat.

Numele de Vama Veche între alte trupe de care nu prea se mai auzise a reușit să adune mii de tineri și să propage o cauză frumoasă. În timp, ne-am intersectat pe ici, pe colo: la evenimente, la demonstrații de protest civic, pe stradă, la câte o cafea. N-am ținut legătura cu regularitate, dar am știut dintotdeauna că seva prieteniei a continuat să circule prin venele și capilarele noastre și că, fie și după munți de ani distanță, o să ne regăsim cu aceeași bucurie. În timp, numele lui Tudor s-a legat de preocupări și proiecte diverse, întotdeauna marcate de amprenta implicării de calitate: este un actor reputat  la Teatrul de Comedie, de o capacitate a schimbării registrelor uluitorare; a știut să resusciteze trupa cu care a crescut în lume și, după ceva ani de trudă, să facă din Vama o prezență de notorietate pe scena și în festivalurile românești; scrie cu o ușurință surprinzătoare, aplecat spre temele sociale, civice ale momentului – câteva articole au devenit virale; i-am zărit prezența discretă pe la câteva manifestări de stradă acompaniate de intervenții civice în blogosferă; are doi copii, ambii băieți, descoperindu-și cu uimire vocația de tată mega-responsabil.

Invitația la Avenor

Toate acestea le știam despre Tudor în momentul în care m-am decis să-l invit la noi la școală, să se întâlnească cu elevii noștri din clasele mari, pentru că știam, din cele scrise și din vizitele sale în câteva licee de prestigiu, că este preocupat de vârsta asta zbuciumată a vieții, când se sedimentează cunoștințe, dar și atitudini, când se cimentează caractere, când se formează generații ce pot influența în bine  rostul viitorului. Ca întotdeauna, Tudor a acceptat invitația noastră și a trecut pe la Avenor să stăm puțin de vorbă și să se „împrietenească” cu atmosfera școlii. Un lucru am ignorat în totala mea ignoranță mondenă. Că, pe lângă atâtea preocupări nobile și prezențe relevante în spațiul public, Tudor mai deține și calitatea de a fi jurat în concursul Vocea României.

Dar asta știau, fără deosebire de sex și vârstă, toți elevii de la Avenor. Astfel încât, în loc de o discuție prealabilă intimă pe marginea unei cești de cafea, am avut parte literalmente de un asediu generalizat, orchestrat de elevii noștri. Vina îmi aparține în exclusivitate! De unde să știu că, plimbându-ne pașnic pe culoare, în timpul desfășurării orelor, elevii care ne zăreau prin geamul ușilor o să rămână împietriți? În pauze, mase nerăbdătoare de școlari ne pândeau în toate colțurile cu bucățele de hârtie, cerând autografe. La masă, șiruri de puștoaice de pregătitoare și clasa I veneau spre noi într-o continuă procesiune adulatoare. Grupuri compacte se formau pe la geamuri și uși. Fără să poată onora cererea de autografe, Tudor a fugit pe ușa din dos și…dus a fost! Povara celebrității poate căpăta și aspecte de luptă pentru supraviețuire! Mai încolo, mai pe calm, am convenit la telefon că lui Tudor îi displace genul de expunere „ca la urs”, sau „ca la televizor”, și că o întâlnire cu toată școala ar fi avut acel unic caracter decorativ în care lumea își face poze și dă sau primește autografe. Și ne-am întors la planul dintâi. Am preferat organizarea unei întâlniri cu mai mult conținut și cu mai multă zăbava pentru comunicarea autentică, la care ținem atâta.

Întâlnirea cu elevii noștri

În biblioteca Avenor au fost invitați elevii claselor a VII-a – a X-a, aflați exact la vârsta și exuberanța marilor interogații, temeri, neliniști și descoperiri. Vârsta pe care și invitatul nostru o apreciază și înțelege. Întâlnire limitată la 50 de minute care să însemne pentru copiii noștri un spațiu al poveștii, memoriei, întrebărilor, destăinuirilor.

Tudor a știut cu o dibăcie incredibilă și un fler al situației senzațional să-și câștige audiență, fără emfază, fără sfătoșenie, fără fițe. Iar copiii au de asemenea capacități extraordinare de a detecta autenticul, valoarea, vibrația personalității. Tudor le-a vorbit pe limba lor, le-a răspuns atent și preocupat la întrebări pline de relevanță, i-a făcut să râdă, ca după aia să se emoționeze. A plecat de la preocupările lor, de la universul lor de cuvinte și stări, ca să ajungă în vecinătatea marilor idei: să-ți urmezi pasiunile, să te autocunoști, să pleci în primul rând de la tine încercând să schimbi lumea și pe ceilalți.

Seara am vorbit cu Tudor la telefon ca să-i mulțumesc pentru toate cele, în primul rând pentru calitatea acestor momente, cu siguranță memorabile. Știți ce a zis Tudor? Mi-a mulțumit pentru ocazia de a întâlni copii, elevi, atât de preocupați, atât de articulați în gândire, atât de bine crescuți. Și nu a fost de politețe.

Trupa de balet RainbowGirls by Avenor s-a întors cu un palmares impresionant de la cel mai recent concurs la care a participat, RomanianDanceCup (26-27 octombrie). Cele 8 fete din trupă au obținut 7 premii, dintre care 4 locuri I, 2 locuri II și 1 loc III. Miss Simona Haiducu, profesoara care a creat trupa de balet a școlii în 2013, povestește despre începuturi, muncă, succes și despre sentimentul care le ține împreună.

Cum a început povestea ta la Avenor?

Am început în 2009, la Grădinița Little London, m-a adus fosta profesoară de balet. Eu pe-atunci eram colaboratoare la Operetă și dansam în televiziune, în diferite emisiuni. Fosta profesoară de balet m-a luat sub aripa ei și mi-a arătat cum se face. Eu mai aveam un pic de experiență din școală, am făcut pedagogie în facultate – am făcut coregrafie, am terminat Artele spectacolului -, dar e altceva când ajungi să lucrezi cu copii foarte mici. A fost foarte interesant.

Am început să lucrăm prin joacă, pe vremea aceea nu-mi era gândul la performanță, eram și eu copil, aveam 20 și ceva de ani. Majoritatea fetelor din trupa Rainbow de acum aveau 2 ani, de-abia intraseră în grădiniță. Au fost prima mea dragoste. De aceea suntem și atât de unite. Eu le-am format de mici, mi-a fost ușor să le modelez, nu au venit cu alt stil de lucru, pentru că am fost prima lor profesoară.

Când s-a format trupa RainbowGirls by Avenor?

S-a format în 2013, când am mers la primul nostru concurs, aici în București. Erau 8 fete din care au mai rămas 4, restul s-au schimbat. Cea mai mică era Teodora (acum clasa a III-a delta), avea 6 ani abia împliniți. Cea mai mare era Diana (acum clasa a VI-a alfa), cu trei ani mai mare decât Teodora. Așa am început, din joacă. Apoi am văzut că fetele pot, părinții mi-au dat voie să lucrez mai mult și, automat, a venit programul de după ore, baletul suplimentar. Acum lucrăm trei zile pe săptămână, câte 2 ore și jumătate pe zi. Iar înainte de concursuri, ne mai întâlnim în weekenduri și lucrăm.

Care au fost primele concursuri la care ați participat?

Dance World Cup (2013) a fost primul. N-am luat niciun premiu atunci și, evident, a fost foarte greu, pentru că nu mă așteptam să nu luăm nimic. Iar la următorul, la o diferență de două săptămâni, am obținut locul I și calificare în etapa următoare din Croația. De atunci o ținem tot așa. Am fost la toate concursurile importante din București, ne-am calificat în etapele superioare la majoritatea.

Pe unde ați călătorit?

În Croația doi ani la rând și în Canada. Ne-am mai calificat și în Anglia, dar nu am avut cum să ajungem, se suprapuneau plecările și am ales Canada.

Cum reușești să ții trupa unită?

Cred că prin dragoste. Suntem prietene, de multe ori avem mici discuții pe tema asta, ele mă văd ca pe o prietenă. Eu mă ocup și de machiaj, și de crearea costumelor – eu le gândesc, altcineva le face -, și de coafură. Acum sunt și câteva mămici care se implică și mă ajută. Era nevoie, nu mă descurcam singură cu toate.

Sunt fete din trupă care au continuat cu baletul?

Daria a făcut parte din trupa Rainbow iar acum este la o școală de balet din București, a dorit să facă mai multe ore decât puteam eu să-i ofer. Și Maia s-a dus la una dintre cele mai bune școli de balet din București. Ele au venit în trupa Rainbow în 2014, dar și-au dorit să facă mai mult. Poate, pe viitor vom mai auzi de ele, cine știe.

Ce te motivează să lucrezi cu elevii tăi?

Cred că mă încarc cu energie de la ei și cu dragostea lor. Mie-mi sunt foarte dragi copiii, de mică-mi povestea mama că acolo unde vedeam mulți copii mai mici decât mine mergeam și eu, să am grijă de ei.

Sunt fericită că am format trupa de balet pentru că am putut să-mi pun în aplicare creațiile coregrafice. Cu cei mici, la grădiniță sau începătorii de la școală, nu poți experimenta dansul contemporan sau dansul liric, pentru care trebuie să ai un background în spate, să fii capabil fizic și să ai expresivitate, să înțelegi despre ce e vorba în poveste. Toate dansurile pe care le fac au câte o poveste. Așa începem: mai întâi le spun povestea, apoi încercăm în povestea respectivă să integrăm mișcări, să-i dăm viață prin mișcare.

Ce urmează pentru trupa Rainbow?

Nu știu cum va fi peste câțiva ani. Poate că și o parte dintre fetele de acum își vor dori să facă mai mult, poate că nu. Îmi place să mă bucur de momentul actual, niciodată nu mi-am făcut planuri de concursuri. Totul a curs de la sine. Dacă sunt pregătită și simt că avem coregrafii demne de niște premii, le fac. Dacă nu, le spun stop, anul acesta spunem pas acestui concurs, pentru că nu suntem pregătite.

Mai dansezi?

Nu mai dansez de vreo trei ani, m-au acaparat orele. Dar noua profesie mi-a oferit mai multă siguranță, mai multă stabilitate decât cea pe care o aveam în momentul în care dansam. Mi-e dor să dansez, recunosc. Dar mai dansez cu fetele. Coregrafiile le fac întâi eu, le arăt, și apoi lucrăm în grup.

Elevi, părinți și profesori din comunitatea Avenor au participat în weekend la o acțiune care le-a reamintit despre importanța protejării naturii și le-a dat ocazia să contribuie direct la îmbunătățirea calității mediului în care trăim.

Aproximativ 45 de persoane, elevi de la clasele I, liceeni de la a IX-a și a X-a, părinți și profesori de la Avenor College au plantat sâmbăta trecută puieți de stejar într-o zonă defrișată din apropierea localității Moara Vlăsiei din județul Ilfov. Inițiativa a fost a profesoarei de la clasa I alfa, Valentina Nistor, în parteneriat cu liceenii mobilizați de Mihai (clasa a X-a).

Voluntarii noștri au mers aproximativ un kilometru prin pădure până la locul în care îi așteptau puieții, instrumentele de lucru (lopeți și cazmale) și gropile pentru plantare pregătite de reprezentanții Ocolului Silvic Snagov. S-au grupat pe echipe copil-părinte, dar și în echipe mai mari, de copii, părinți și profesori, iar în jurul orei 10.00 s-au apucat de treabă. Copiii aduceau puieții, îi așezau în gropi, iar părinții erau cei care acoperau rădăcinile cu pământ, invitându-i pe copii să-l taseze cu picioarele. Verificau împreună dacă rădăcina este prinsă bine în pământ sau este nevoie să replanteze, apoi treceau la următorul copac.

„Nimeni nu poate trăi fără oxigen”

Copiii au fost foarte entuziasmați să planteze copaci și conștienți de importanța gestului lor.

„Trebuia să găsim un loc și să îngropăm în pământ stejarii”, a povestit Daniel (I alfa). „Prima dată, trebuia să vedem până la cel nivel putem să-i acoperim cu pământ. De la rădăcină, cam cu 10 centimetri. Ne orientam în funcție de jumătatea copacului”, a completat colega sa Mara. „Întâi am pus pământul cu săpăliga, apoi am presat cu piciorul”, a adăugat Nicholas (I alfa).

De ce e important să plantăm copaci? „Altfel nu mai avem oxigen”, a răspuns Eric (I alfa), iar Mara a explicat: „Fără copaci, păsările nu pot trăi, nici oamenii. Nimeni nu poate să trăiască fără oxigen.”

Echipele de voluntari de la Avenor College au plantat, în total, circa 300 de puieți de stejar în cele două ore pe care le-au petrecut împreună în natură.

„Au fost foarte implicați, atât părinții cât și cei mici, era o adevărată competiție, cine reușea să planteze mai mult”, a povestit Valentina Nistor, cea care a mobilizat echipele de copii de clasa I. „În același timp, copiii erau și foarte atenți,  aveau grijă de copaci, îi ridicau cu atenție, să nu cumva să le rupă vreo frunză.”

Respect pentru natură

Potrivit lui Mihai, cel care a coordonat participarea elevilor de la liceu, astfel de acțiuni sunt importante pentru că ne construiesc viitorul. „Este vorba de educația pe care o primesc copiii de acum. Trebuie să învețe să respecte natura, nu atât pentru ei, cât pentru generația viitoare, pentru că schimbările sunt pe termen lung atunci când vine vorba de pădure”.

Copacii plantați de voluntarii de la Avenor College vor ajunge la maturitatea în aproximativ 80 de ani.

Acțiunea de împădurire a membrilor comunității Avenor College a fost integrată în campania de toamnă de regenerare a pădurilor organizată de Ocolul Silvic Snagov. „În fiecare an, Ocolul Silvic își propune împădurirea suprafețelor de teren pe care s-au făcut tăieri de copaci, respectiv 4 hectare în această toamnă”, a explicat inginerul Liliana Badea de la Ocolul Silvic Snagov. Lucrările sunt realizate de specialiști de la Ocolul Silvic, dar participarea voluntarilor este bine-venită. „Încurajăm astfel de acțiuni, care au rolul de a dezvolta conștiința silvică în rândul copiilor”, a completat Liliana Badea.

Zona în care au lucrat echipele de voluntari de la Avenor se află în Unitatea de producție 5 Surlari și are o suprafață de 1 hectar. Stejarii plantați vor ajunge la maturitatea în aproximativ 80 de ani.

Elevii și profesorii care au organizat acțiunea din weekend intenționează să continue plantările la primăvară și să invite toți membrii comunității Avenor să li se alăture.