Categorie: Viața școlii

La o zi după Valentine’s Day, soră cu înțeleptul Dragobete, am avut parte de o frumoasă surpriză: artiștii trupei de teatru Victoria Art au descins la Avenor College. I-am primit cu drag și emoție, unii dintre noi îi întâlniserăm deja pe scena de la Godot Café și știam cât de talentați și autentici sunt acești tineri pasionați de arta teatrului. Trupa de teatru Victoria Art Adolescenți s-a înființat în anul 2014 sub coordonarea profesorilor Maria Julieta Georoiu și George Lepădatu, fiind formată din elevi de la licee și școli gimnaziale din București, cursanți ai școlii de actorie Victoria Art. Are la activ peste 30 de spectacole jucate pe scena de la Godot Café Teatru, participând la o serie de festivaluri de teatru pentru copii și tineret unde a obținut numeroase premii importante.

Spectacolul Aproape – după John Cariani, a țesut sub ochii noștri uimiți un caleidoscop al dragostei. Prologul i-a adus mai întâi în scenă pe Pete și pe prietena lui din copilărie, urmărind firul iubirii ce se înfiripă și de care se lasă cuprinși, adolescenți fiind. Grația, inocența copilărească și primii fiori ai dragostei sunt minunat transpuse. Pe muzica ce îndeamnă la visare, paradoxul depărtărilor- aproape se împletește cu stele căzătoare şi fulgi de nea. Urmează o poveste cu Tronc – Randy și amica lui își dau seama că, de fapt, sunt mai mult decât prieteni; cu umor, descoperă că au multe lucruri în comun și, în final, trec granițele iubirii. În Unde s-a dus, asistăm la o ceartă între îndrăgostiţi – Ea este dezamăgită pentru că iubitul ei pare să fi uitat de aniversarea dragostei lor, reproșându-i cu năduf că nu mai este atent și tandru, ca la început. El se scuză, pretextând că munca îi răpește tot timpul. În cele din urmă, Phil își surprinde aleasa cu un gest delicat, oferindu-i un trandafir roșu, ascuns în ghetuța pe care ea o căutase zadarnic până atunci, nedumerită unde ar fi putut să o piardă. Un frumos joc al așteptărilor împlinite, alungând dezamăgirea ce se strecurase amar în sufletul copilei, interpretată de draga noastră Maya de la clasa a VIII-a. Am așteptat cu nesaț următoarea poveste, căci, cu mic, cu mare, tânjim după povești… nemuritoare. A urmat istoria Tabloului fermecat, a cărui imagine nu poate fi văzută decât dacă privești cu… inima, pentru că, nu-i așa, ’’l’essentiel est invisible pour les yeux’’. Povestea Inelului în care se ascunde toată dragostea dintre un băiat și o fată a fost ultima mărgică din şiragul Primăverii sosite deja la Avenor College.

Piese precum Fly to the moon and back (Savage Garden) sau You raise me up (Josh Groban) au desăvârșit accest spectacol, astfel că, între firele acestor povești, elevii noștri au rămas literalmente ţintuiţi pe covorașele zburătoare din tărâmul cărților – Biblioteca Avenor. Cei mai micuți intuiau că se află în fața unei taine, dragostea, în timp ce liceenii au trăit acest spectacol ca o pură emoție, apreciind jocul, naturaleţea şi spontaneitatea actorilor, cărora le suntem recunoscători pentru acest dar de suflet.

Sub bagheta profesorilor coordonatori Maria Julieta Georoiu și George Lepădatu, Aproape este un spectacol emoționant despre miracolul iubirii, pe care va recomandăm să îl vedeți integral, într-o atmosferă plăcută, la Godot Café Teatru.

Așa se spune de regulă în mediul online, nu? Cu un simplu click primești, obții, câștigi asta și asta și asta. Așa am făcut și noi săptămâna trecută și, cu un simplu click, am primit doza necesară de fericire și satisfacție capabilă să ne dea încredere că tot ceea ce întreprindem la Avenor College și tot ceea ce creăm pentru viitorii ani reprezintă profesionalism și pasiune. Vă invit și pe voi să dați un simplu click pe link-ul ăsta: http://www.thecgcproject.org/page.cfm?p=551&newsid=109&ncat=6 și cred că o să mă înțelegeți.

Ca să deslușesc puțin contextul, CGC este o abreviere a sintagmei Common Ground Collaborative. CGC reunește o largă rețea de școli de elită de pe tot mapamondul, reprezentând o abordare inovativă a filozofiei educaționale, dar și o arhitectură curriculară capabilă să se muleze pe diverse sisteme de învățământ fără să le modifice conținuturile dar să pondereze gama de competențe pe care le dorim pentru elevi.

Nu vreau să încarc pe nimeni cu informații sofisticate despre CGC. Curioșii pot accesa oricând site-ul organizației (www.thecgcproject.org ). Ce mi se pare însă demn să vă împărtășesc este câte ceva despre una dintre persoanele care a construit conceptul de Common Ground Collaborative și, nu întâmplător, a scris mai sus-pomenitul articol despre Avenor College. Pentru că v-ați prins, nu-i așa? Noi suntem școala despre care Kevin Bartlett găsește cuvinte atât de apreciative și noi suntem echipa inspiratoare.

L-am întâlnit prima dată pe Kevin astă toamnă la o conferință, de fapt workshop organizat de CGC, la care intervenția sa, prin logica impecabilă, dar și prin ineditul abordării ne-au lăsat, fără exagerare, într-o mută admirație. La câteva săptămâni după întâlnirea de la conferință, Kevin Bartlett a acceptat cu naturalețea profesionalistului să ne facă o vizită de două zile la București, la școala noastră. Vizitarea școlii ca și experiența celor două zile de discuții și lămuriri reciproce au întărit legăturile dintre noi.

În luna martie a acestui an, îl așteptăm din nou pe Kevin Bartlett în vizită – de lucru – la Avenor College. Și așa cum între profesor și elev transferul de cunoștințe și abilități este reciproc (și noi învățăm de la elevii noștri cam tot atâta cât le „predăm”), sperăm ca și noi, învățăceii de la Avenor, să-i transferăm profesorului și mentorului nostru o parte din credințele și valorile noastre. Tare mi-e că o să ne întâlnim frecvent pe teritoriul credințelor și valorilor.

Când vedem un grup de copii, ce vedem? Ce simţim? Ce respirăm? La ce ne gândim?

Ştim că ceea ce le oferim, felul în care îi privim…trasează direcţia în care ei vor creşte. Deci, îi vedem frumoşi? Gălăgioşi? Curajoşi? Harnici? Talentaţi? Neobosiţi? Obositori? Inteligenţi?

Puterea unui grup de copii este o vorbire care răzbate din dinamica jocului, a zburdălniciei, a dorinţei de libertate şi afirmare, a setei de cunoaştere şi a amuzamentului!

Recent, clasele a IV-a au sărbătorit primele 600 de zile de şcoală din viaţa lor. Numărăm şi sărbătorim zilele de şcoală întrucât ştim că viaţa este formată din momente şi amintiri. Momentul a fost o ancoră în timp şi am pus la cale o şezătoare. Nu orice şezătoare! Ne-am aşezat la „umbra lui 600”. Ne-am gândit la noi, la cele 600 de zile de şcoală şi la tot ce au adus ele.

Pentru că am petrecut fiecare sută de zile împreună, în acest moment am decis să avem şi o carte în care să ne lăsăm descoperiţi! Puterea, dinamica şi frumuseţea unui grup sunt date de activităţile individuale şi comune realizate zi de zi. Am crescut împreună din prima zi de şcoală, din 2 septembrie 2012. Ne-am cunoscut la ore, în pauze, în excursii, în sala de mese, în clasele noastre, la întâlnirile de luni dimineaţă. Multe activităţi am realizat împreună: am citit în biblioteca şcolii, am făcut ore de sport, am vizitat muzee şi clădiri importante din Bucureşti, am mers la târguri de carte, am făcut excursii în ţară, am serbat zilele de şcoală, am jucat în piese de teatru, am râs, am întrebat, am rezolvat situaţiile apărute, am împrumutat cărţi, am făcut matematică, am curăţat pădurea, am fost la film, am colindat de Crăciun, am serbat Ziua Naţională a României, am făcut lecţii practice, am învăţat unii de la alţii.

Fiecare elev a scris o poezie şi o povestioară prin care a arătat ce vrea şi ce poate acum. Toate creaţiile lor se găsesc în carte, prima carte de grup, autorii fiind elevii claselor a IV-a Alfa, Delta şi Omega. Cu emoţie au citit o parte a creaţiei personale şi au ascultat ceea ce colegii au scris. Să fii în mijlocul lor, să vezi toată bucuria în momentul în care cărţile au ajuns în mâinile lor, asta este puterea pe care ei o dau înapoi lumii. Cartea cu 127 de pagini conţine şi câteva poze făcute în timpul activităţilor din clasă, din excursii, din vizite. Găsim în carte lumea lor: prieteni, mama, tata, căţelul, excursia, matematica, limba română, limba engleză, profesori, teme etc.

Cu fiecare proiect comun al grupului de elevi, ne dorim că ei să îşi dezvolte abilitatea de a vorbi în public şi de a ajunge să exprime clar şi coerent orice ar avea de transmis lumii. Creştem și pentru copii comunicarea în limba română este o prioritate.

Avem deja un ritual al sărbătoririi zilelor de şcoală: momentul de reflecţie, tortul aniversar și evenimentele specifice fiecărei sute de zile împlinite.

Un grup de copii ne ajută să întrevedem viitorul. Copiii de 10 ani pot atât de multe, sunt atât de curioşi, au atâtea jocuri de jucat, atâtea zâmbete de dat încât este important să le fim alături, să îi îndrumăm, să ne aşezăm cu ei în lumea lor. Lumea lor este în creaţie, are potenţial să transforme viaţa.

Emoţiile lor sunt legate de tot ce fac zilnic, iar momentele capătă valenţe de eternitate: o carte citită, un exerciţiu terminat, o problemă rezolvată, un caiet nou, o lecţie cu multe întrebări, ieşitul la tablă, curiozitatea, scrisul de mână, o alergare în curte, o glumă bună, un rol într-o piesă de teatru, o poezie scrisă, mirosul de cerneală, dorinţa de afirmare, o explicaţie dată unui coleg, jocul de rol, excursiile etc.

Aşadar cartea „Şezătoare la umbra lui 600” reprezintă încă un pas, o dovadă că, încă de la vârste fragede, copiii pot face lucruri care rezistă în timp! Să le acordăm încredere, sprijin şi timp să lucreze la împlinirea aspiraţiilor şi viselor deja conturate.

S-au stins surlele și trâmbițele de la celebrarea lui Eminescu de 15 ianuarie. Mediul virtual, cu precădere blogosfera și Facebook, a fost invadat de fotografii duioase, versuri, sentințe, ozanale sau simple clișee de gândire.

M-am gândit în acest context postaniversar să fac, cu toată răspunderea, o recomandare de lectură incitantă, lămuritoare. Este vorba despre cea mai recentă lucrare publicată de istoricul Lucian Boia, apărută în toamna lui 2015 la editura Humanitas: Mihai Eminescu, românul absolut. Facerea și desfacerea unui mit. Pentru început mărturisesc că m-am apropiat cu reticență de „filolog” de acest titlu. Nu-i așa? Noi, filologii, avem monopol absolut pe informația și judecățile de valoare din ograda noastră. În plus, deși sunt o cititoare pasionată a cărților lui Boia, nu socotesc că toate cele pe care    le-am citit (nu puține!) sunt de aceeași valoare. Firește, în portofoliul unui autor atât de prolific se pot refugia și cărți mai puțin profunde, discutabile ca modalitate de dezbatere sau abordare. De bună seamă, și editura care îl găzduiește de ani buni pe Boia a speculat comercial imaginea propriului autor, fabricând cărți pe subiecte care puteau fi epuizate printr-un eseu sau articol de lungime medie.

Pe scurt aceasta a fost abordarea cu care m-am apucat, pe 31 decembrie 2015 de cartea despre Eminescu a lui Lucian Boia. Cu tot cu seara feerică de Revelion la Viena, cu tot cu plimbarea prin natură de a doua zi, pe 1 ianuarie seara am terminat volumul cu un sentiment de mare bucurie intelectuală. Demersul autorului este unul de mare curaj, pe un teren în continuare inflamat de porniri totalitar-mitologizante sau contestatar infantile: viziunea echidistantă a istoricului asupra felului în care s-a construit mitologia lui Eminescu odată cu ultimele decenii ale secolului IX, ca și asupra deconstrucției acestui mit. Atenție, deconstrucția nu înseamnă dărâmare, demolare, ci, precum gestul cu care rupem petalele unei flori, desprinderea, palier cu palier a tuturor etapelor, ideilor vehiculate, mentalităților care au condus la identificarea lui Mihai Eminescu în imaginea generică de poet național (și universal, spun mulți). Eminescu, „românul absolut” citează Boia care îl menționează și pe Constantin Noica prin formularea „Eminescu – omul deplin al culturii românești”.

Autorul procedează mergând pe filierea istoriei receptării operei lui Eminescu, inițial printre contemporani, ulterior în posteritate. Accentele și accesele de adorare și contestare coexistă încă din timpul vieții. Aflăm astfel că destui comentatori îi reproșează lui Eminescu debutant stângăcia versurilor, stâlcirea voită a limbii și rimei din considerente prozodice, ruperile și licențele pe care și le permite cu naturalețe. Până la descoperirea Postumelor și a vuietului creat în urma lor, volumul „Poezii” a fost frământat, interpretat și răstălmăcit. Cu excepția poziției echilibrate a lui Titu Maiorescu și a câtorva junimiști, auditoriul epocii vede în Eminescu, fie un versificator de geniu, fie un oportunist al rimelor, fie un mare român, fie un literat fără zel patriotard, fie un contestatar ateu, fie o personalitate îmbibată de religiozitate. Și totuși, plecând de la singurul volum antum, Eminescu nu îi este nimănui indiferent. După sfârșitul dramatic, încet-încet, dar nu foarte încet, aura poetului capătă cadențe mitologice. Descoperirea postumelor și receptarea de către marii critici (Ibrăileanu, Călinescu, Vianu) deschid nenumărate făgașe ca figura poetului, acum național, să fie confiscată și folosită vremelnic de către toate ideologiile secolului XX: sămănătoriștii în frunte cu Nicolae Iorga îl păstoresc vreme de decenii. Ceea ce se consideră a fi românism-creștinismul lui Eminescu este închiriat de extrema dreaptă mergând până la legionari. Sinistra perioadă comunistă timpurie conservă un fragment din „Împărat și proletar” făcând din Eminescu un militant stângist și luptător pentru drepturie celor obidiți. Așa l-am învățat și eu pe Eminescu în anii de generală, cu o profesoară dogmatică și tristă! Naționalismul protocronist cu accente daco/tracomane, încurajat de Ceaușescu și continuat cu vehemență după 89 îl folosește simultan ca punct de origine și destinație finală. Apar în trombă și conspiraționiștii: Eminescu victima intereselor marilor puteri avându-l pe Maiorescu mână criminală, Eminescu – premergătorul relativismului einsteinian și al fizicii cuantice.

Așa se construiește un mit. Apar, cu precădere în anii din urmă, contestatarii hipsteri care își clamează plictisul și dezabuzarea în fața marelui mit. Generații de copii continuă presate și îndoctrinate cu pre-judecăți de valoare, clișee de gândire reiterante. Doamnele de română ridică ochii de pe volumul de poezii ca la o icoană și dictează introduceri în care nu lipsesc formule ca „Luceafărul poeziei românești”, „cel mai mare poet” și alte câteva. Ce înțeleg elevii noștri contemporani din orele de română dedicate poetului nostru național? Ce putem face, noi, cei care nu ne dorim decât deconstrucția acestui mit, iară nu dizolvarea lui? Cartea lui Lucian Boia postpune o parte din întrebările acestea fundamentale. Răspunsul nu se găsește decât în echilibru: al ideilor, al aprecierilor, al adjectivelor. În cele din urmă, sunt de acord cu autorul, la rândul său influențat de discursul clasic-judicios al lui Tudor Vianu. Eminescu este în primul rând un poet de geniu cu o mare forță a ideilor și o muzicalitate încântătoare a versurilor. Eminescu tălmăcit, și, au fost sute de demersuri, nu spune mare lucru. Eminescu este un mit național.

Avenor College is proud to be a Gold member of the British Council Addvantage Partnership Programme for registering Cambridge English candidates for the ESOL (English for Speakers of Other Languages) examinations. Each year, we enter our students for YLE examinations, and as they get older, they work their way up the scale.

The results at Avenor College have always been good, and this year was no exception. We are proud and pleased that 100% of candidates from our school who entered for KET, PET and FCE examinations before the Christmas break passed with flying colours. In fact, two Avenor College students achieved 100% in their individual examination scores; which is both exceptional and unusual.

Here is the breakdown for each level:

Particular congratulations go to the English teachers, Andrei and Diana, who prepared the students for these exams. As a department, I think we can all be proud when we see results like these, which reflect not only the hard work and achievement of our students, but also validate the teaching and departmental collaboration which goes on day to day.

We are very proud of our students, and congratulate them on their success. To achieve such high marks in these challenging examinations, at such relatively young ages, is phenomenal. We should bear in mind that PET is actually baccalaureate level for Romanian schools, and that FCE is broadly equivalent to IGCSE English as a Second Language in international schools.

The English department is committed to offering interesting, varied lessons, where skills of each and every student are developed, but, as we say in English, the proof of the pudding is in the eating! We have our proof and we are very happy to see these results.

Class Dojo is a simple, safe classroom management tool that helps teachers encourage students in class, and easily communicate with parents. It is without any doubts one of the teachers’ favourite classroom tool!

We use Class Dojo because managing our classrooms is easier than ever before. We can encourage students with positivity without taking away from class time, and parents are kept in the loop automatically. What I would like to point out is the fact that when using Class Dojo we encourage not only positive behaviour but also academic performance. Every day we give feedback to students for skills such as participating, working hard, original ideas, speaking English, good answers, being creative and persistent. Students love getting this sort of positive feedback. Our relationships with parents are much stronger now and they also love Class Dojo. They can sign in and see how their child is doing anytime as progress updates are automatic! We can instantly message with parents, including sharing photos from class. Having parents on board is extremely helpful for me and my students!

Here are a few messages that I personally received from them:

“Thank you for this initiative!!! It is great to see parents invited to join this platform … I know my son and his colleagues love everything related to Dojo – how they win / what they win etc. I believe you are motivating kids in a fascinating way!”

“Having a dialogue between the teacher and the parent is very helpful in understanding various situations and reacting properly, and Class Dojo certainly helps here!”

For different reasons, some people are not in favour of using reward systems in children’s education. Some parents may say that with or without Class Dojo children will still be on task, participate and work hard because they are curious and have an innate desire to learn. I couldn’t agree more! At the same time, we are all different, we have different learning styles, we enjoy different activities, we have different hobbies, we are unique! When different beautiful characters meet five days per week in the same place, having the same learning goals, classroom management skills are essential to the smooth and efficient running of any classroom. Teachers do their best to inspire their students to love learning, to help them realize their full potential so they can grow up and be the greatest people they can be. I cannot imagine a single parent who would want anything different for his child. Therefore, as we all have the same aim when it comes to our children’s education, I invite both parents and teachers to trust each other when it comes to deciding what is best for their children at home and at school.

Class Dojo is not about giving children something for nothing it is about praising and encouraging them to perform. With Class Dojo children feel recognized, stay engaged and have a lot of fun together!

A doua zi după Moș Nicolae, școala noastră a avut parte de câteva ore magice, de parcă s-ar fi dat – deja – semnalul Sărbătorilor de iarnă aducătoare de surprize și de vise împlinite. Prin gentilețea lui Florin Segărceanu, ne-a pășit pragul un mare campion al tenisului mondial, Horia Tecău, invitat pentru câteva ceasuri la Avenor College.

O să fac o confesiune: sunt foarte greu de intimidat de obicei; ei bine, când am dat cu ochii de Horia, m-am fâstăcit ca o junioară cerând un autograf de la vedeta de rock preferată. Știam despre el câteva generalități de prin media dublate de câteva informații pe care le-am obținut când a trebuit să mă gândesc la cuvântul de prezentare a lui Horia în fața Școlii. Mi-au dispărut pe loc spontaneitatea, abilitățile speculative și doza de șarm care îmi ies în momente publice. Un tânăr înalt, frumos dăltuit, cu un chip luminos și un zâmbet frumos. Comunicare degajată, fără nicio umbră de infatuare, fără accente de vedetă, de prea-personalele ”eu”, ”mie” și ”pe mine”. Horia se întorsese cu puțină vreme înainte din orașul natal, Constanța, unde poposise drept în mijlocul copiilor din școala unde a făcut primele opt clase. Vorbind despre timpul petrecut între atâția copii, am simțit nu doar emoția, ci și respectul pe care tenismenul le nutrește pentru instituția școlii, și am apreciat asta.

Pe terenul acoperit, grupați pe clase, îl așteptau două sute de copii frenetici. Emoția se simțea, din toate părțile. În grupul de profesori inevitabilele considerații despre aspectul mai mult decât agreabil al campionului nostru, normal.

Am dat start evenimentului și, după ce, îndemnat de Florin, Horia a povestit despre copilărie, ucenicie în sport de performanță, efort, sacrificii, dar nerecurgând la evocări patetice, a urmat una dintre cele mai drăguțe secvențe ale zilei: întrebările copiilor. A spart gheața Laura de la V omega, urmată de alții, la început timizi, pentru că trebuiau să vină până la microfon și să se prezinte în fața tuturor, apoi tot mai curajoși și mai nerăbdători. Se pune o întrebare, apoi alta, urmată de o a treia, întrebări pertinente, nuanțate, dificile uneori. La un moment dat Horia exclamă cu năduf jucăuș: “Parcă ați pregătit întrebările astea cu ajutorul profesorilor!“ Evident, nici vorbă de așa ceva, dar întrebările copiilor erau realmente de o profunzime și un simț al situațiilor de viață năucitoare!

A urmat o secvență ruptă ca dintr-un film despre visele și visurile sportivilor de performanță. Șapte din elevii noștri care fac tenis la nivel profesionist au făcut câteva schimburi de mingi cu Horia. Vorbesc de micii campioni Alexandra, Sara, Eva, Andrei, Vlad, Iris și Maria. Elevii noștri, foarte emoționați, și-au dat drumul cu o forță și o determinare care ne-au impresionat pe toți. Au jucat pe rând cu Horia, ”furând” când și când câte un punct de la campion spre delectarea publicului. Iar tie-break-ul jucat la dublu mixt a reprezentat deliciul suprem! Să nu uităm, Horia Tecău este numărul unu mondial la tenis, la dublu. O categorie super specializată, cerând abilități speciale: empatie față de partenerul de joc, simțul situației, comunicare. Mult mai multe decât în alte forme de sport. Iar Horia a dovedit că este, și în această frumoasă ocazie de cunoaștere, un dublu impecabil. A jucat la dublu cu noi toți, de aceea ne-am simțit implicați, valorizați și respectați. Așa că Horia Tecău este un campion și la meciul dublu pe care viața îl joacă în permanență între exteriorul și interiorul fiecăruia dintre noi.

Nu pot să închei fără să evoc un episod final al vizitei sale: după ce acordă două sute de autografe pe mingi, pe mâini, pe carnețele, pe mini-postere și mulțumește nu numai lumea prezentă, ci și prietenii sau frații absenți la întâlnire, Horia dă să plece. Îl aștepta un program făcut pe minute și, a doua zi, un zbor în Statele Unite. Extras cu greu din “ghearele” simpatiilor populare, Horia se trezește fix în fața porții Școlii cu un autocar plin de copii, elevii noștri de la clasele mici, descinsi din Teatrul Țăndărică. Moment în care este literalmente țintuit la gard de o învățătoare entuziastă și mai semnează încă un teanc de afișe. Nu a putut și nu a vrut să refuze. Chapeau!

An account of the first Avenor exchange visit to King Edward VI School, Bury St Edmunds 

No sooner had we arrived at the hotel than a bunch of smiling teens accompanied by Ms. Shelley greeted us, later followed by Mr. Burton – a small gesture that made all the difference and broke the ice for us to have not only an enriching and rewarding week but also a fun one. We all attended a wide range of classes, from computing and maths to politics and personal development, from psychology and debate to PE leadership, French, textiles and cooking; thus being lucky to catch a glimpse of the school’s values, focus and strategies and of the local flavour and rhythm of life.

If I were to sum up this week in a few words they would be- warm and helpful people everywhere who made things unforgettable for us.

Here are a few thoughts from our students:

“Thank you for helping us have such a good time there, I hope you will enjoy it here the same” – Damian

“I really liked that the kids were very friendly and I can’t wait for them to come”- Luca

“The trip to England was amazing. We had so much fun, we met people and visited Bury St. Edmunds. The other students were very nice, and the school was so cool! I can’t wait to see them again” – Maya

“This might sound absurd, but the weather was perfect”- Selin

“I really liked the trip to England. It was a great new experience and the students from King Edward were really friendly and kind. I can’t wait for them to come here, at Avenor!” – Ana-Ilinca

“The trip to England was really nice, I had lots of fun and I look forward to their visit in March”- Anna

“I enjoyed most the extra activities such as bowling and sightseeing”- Alex

“I really liked the people, the hotel and the campus”- Mihai

“I loved the classes we attended and the activities in town”- Maria

“I liked it how everyone was polite and friendly and I wish everyone the best of luck”- Florin

We all got a great deal from this visit to England and we are looking forward to welcoming the King Edward students and teachers when they come to Bucharest in March.