Sfaturi pentru părinți (parte a programului „Școala de acasă”, coordonat de Departamentul PSHES

M-am gândit mult la subiectul adecvat despre care să scriu în secțiunea „Sfaturi pentru părinți” pentru ‘Weekly Bulletin’. După ce mi-am analizat experiența mea din autoizolare și am vorbit cu părinții din comunitatea Avenor, mi-a devenit clar că, în avalanșa de lucruri legate de pandemie asupra cărora nu avem control, există un aspect important pe care îl putem controla: modul în care ne raportăm la toate și le atribuim sens.

Nu pledez pentru un discurs excesiv de motivațional, deoarece sunt conștientă că acest tip de abordare, într-adevăr, pune presiune pe noi pentru a „fi bine”, a „gândi pozitiv”, și a „zâmbi și continua”. Militez însă pentru autenticitate și tenacitate, pentru că aceștia vor fi aliații noștri pentru traversarea acestei perioade de schimbare.

După ce se va termina pandemia, nu vom reveni la modul în care au fost lucrurile înainte, pentru că nu vom mai fi aceiași oameni. Fiecare zi de autoizolare și constrângere îi învață pe părinți lucruri pe care nu știau că le știu înainte de toate acestea. Mi-a rămas în minte remarca unei mămici. Ea a spus că este destul de amuzant faptul că, înainte de a începe pandemia, s-a considerat extrem de ocupată și acum în plină autoizolare și jonglând cu rolurile (personale, profesionale și de familie), nu poate să nu se amuze de ce credea anterior.

Așadar, un lucru pe care părinții îl învață în fiecare zi (într-un stil milităresc, aș spune eu) este să jongleze  cu sarcini diferite: parenting, școlarizare, treburile casei, relația de cuplu și aranjamentele personale. Dar acest lucru vine cu un efort uriaș, momente de frustrare și sentimente de neputință.

„Unde este partea pozitivă aici?”, ați putea întreba. Concentrarea asupra părții pozitive în acest caz poate însemna pur și simplu să conștientizați pentru voi și pentru cei dragi că aceasta nu este o situație tipică și, prin urmare, soluțiile nu seamănă cu cele obișnuite. Așadar, a depune mai mult efort este firesc. Exprimarea directă a frustrării este inerentă și vă ajută să eliberați o anumită presiune din tot efortul depus. Neputința, deși poate fi incomodă, vă ajută să conștientizați că sunteți oameni, iar acești oameni care sunt obișnuiți să-și atingă obiectivele au dreptul să se simtă neputincioși atunci când brusc realizările încetează să mai fie normă și sunt reduse la nivelul unor „aspirații frumoase”.

M-am gândit la câteva sugestii specifice care ar v-a putea ajuta să vă concentrați asupra aspectelor pozitive:

– Alocați un moment în fiecare zi (poate fi când sunteți la duș sau chiar înainte de a vă culca) și sărbătoriți cel puțin o mică victorie a zilei. Poate să varieze de la „fiica mea a avut doar 3 tantrumuri  în loc de 5” până la „Am reușit să-mi dedic câteva momente pentru îngrijire personală fără să am copiii lipiți de ușa băii”;

– Priviți afară și lăsați-vă vindecați un pic. Indiferent dacă locuiți într-un apartament sau într-o casă, faceți-vă un obicei legat ”de natura de afara”. Acest lucru poate însemna să deschideți fereastra și să vă bucurați de briza de primăvară, participarea la conferințe video în grădină sau o scurtă sesiune de stretching în exterior;

– Păstrați-vă rutinele sănătoase – mișcare, mâncare și somn. S-ar putea să fie zile în care pur și simplu să nu doriți să faceți sport și tot la ceea ce vă puteți gândi este o farfurie plină de clătite, dar încercați să faceți aceste zile excepții, nu reguli. Menținerea rutinelor vă va ajuta să explicați noile rutine și copiilor dumneavoastră și vă va crește nivelul de energie. Și nu uitați: dacă dormiți puțin constant, tot ceea ce faceți va părea mai greu decât de obicei.

În calitate de susținător al motto-ului „mai puțin este mai mult”, mă voi rezuma doar la aceste trei sugestii pe care le puteți pune ușor în practică, dacă nu faceți deja acest lucru. Până data viitoare, aveți grijă de voi și de sănătatea voastră. 🙂

Ioana Botez

PSHE Curriculum Leader