16 Dec
2019
Absolvirea cursului de limba română: emoțiile primului discurs

Ne mândrim cu elevii noștri de clasa a 12-a care au avut o primă ocazie de a simți emoțiile ultimului an de liceu la sesiunea de public speaking ce marchează absolvirea cursului de limba și Literatura română de la Avenor College susținută în fața unui public extrem de special: părinți, colegi și profesori.

Cu ajutorul lui Liviu Papadima, prorector al Universității București, trainer de public speaking și membru al juriului Avenor College, elevii noștri au pregătit acest moment de mai bine de un an. Alături de Liviu Papadima, din juriul evenimentului de public speaking au făcut parte și Dana Papadima, director educational la Avenor College și Raluca Tarcea, manager de admitere și comunicare.

Mihaela Stancu, profesor de limba română, și-a provocat elevii de clasa a 12-a să-și imagineze viața lor peste 10 ani, iar rezultatul a fost uimitor. Elevii noștri au reușit să capteze atenția publicului încă din primele minute. A fost un moment emoționant atât pentru ei, cât și pentru publicul lor, iar răspunsurile lor au fost creative, autentice și originale.

Leon își dorește ca în 10 ani de acum să găsească echilibrul între o cariera de succes în sport și viața academică. Ana a invitat publicul să devină confortabil cu ideea de a „nu ști” ce va fi peste 10 ani și de a nu fi „nevoie să știi ”. Dacă unii dintre elevii noștri își stabilesc deja obiective pentru viitoarea lor carieră, Tudor, un alt viitor absolvent al Avenor College, și-a încheiat discursul cu o frază care a stârnit aplauzele publicului: „În 10 ani de acum încolo, vreau să fiu un om împăcat cu mine însumi.”

În calitate de președinte al juriului, Dana Papadima a concluzionat că „elevii noștri au demonstrat o bună prietenie cu limba română” și extraordinare abilități de public speaking, calități esențiale pentru viitorii lideri ai României.


Comentarii ()

Adaugă un comentariu

Grădinița Școala