Categorie: Viața școlii

This has been a difficult few weeks. The devastating nightclub fire in Bucharest, with the loss of young lives continuing, followed by the terrorist attacks in Paris, and news of other atrocities in Beirut, and ongoing tragedies in the Middle east and Africa, have led to an outpouring of grief on an international scale.

In the early hours of the morning of Saturday 14^th November, I received an email notification of a message from Kevin Ruth, the Director of ECI Schools, which had been sent to Heads of all ECIS members. The content of the email was later shared as a blog, and on Facebook, and I have provided a link to it at the end of this article. In his message, Kevin speaks movingly about the role of International education in a time of discord and hate. I was profoundly moved by his closing words:

It is time for us, as international schools, to be bold in our pursuit of equity, justice, and peace at the frontiers. Our time is now. Our impact should be felt now.

As the Head of Avenor International High School, and with my role throughout the whole school in developing the Cambridge International Programmes, I was challenged to think what I could do, and what we can do as a school, to make this world a better place. We say that we are Creators of the Future, and I truly believe that we can be agents for positive change.

My teaching experience spans decades; I first stood in front of my own class in September 1982. I am also the mother of a son and two daughters. Since 2002, I have lived and worked overseas, and have taught in schools in Britain, Southern Europe, West Africa, Central Asia and Eastern Europe, before arriving to take up my position at Avenor College. I have spent my entire adult life, since the age of 22, caring for and educating young people. The thing I have learned is that the dual concepts of the unique child and the universal child are mutually inclusive.

Over the years, I have had the privilege of spending time with children, day in and day out. I have met children who remind me of myself, and of family members; children who remind me of pupils I shared my own schooldays with; children who are similar to my son and daughters. Increasingly, I have met children who remind me of pupils I taught at earlier times, or in different countries. Every child I have worked with has been unique. At the same time, every child has features of the universal child. Whether in a private school in Bucharest or a state school in England; a small school on the island of Mallorca or a big boarding school in Africa, I can assure you that 14 year olds are all challenging and refreshing to work with in equal measure. Children moving from primary to secondary school, wherever they are in the world, have the same worries and hopes and dreams. Parents bringing their 5 or 6 year old to school for the first time in Britain, or anywhere else in the world have the same ripples of anxiety. The human condition is universal. Our caring of and providing for the unique child is encompassed by the concept of the universal child: every child in the world.

 

When Kevin Ruth says:

Should we not also pursue with utmost conviction the social impact that our schools can create now by considering all that is at our disposal, from facilities to technology to nourishment to purchasing power? How might we look at this richness of resources and identify multiple ways in which we can contribute that will lead to reconstruction and reconciliation for „the other?”

He speaks for all of us involved in the education of the next generation. We need to challenge those behaviours and attitudes which promote the concept of ‘the other’. Whether it is racisim, xenophobia, sexism, misogyny, homophobia or other intolerance; we need to meet these things head on and say ‘NO’. We need to raise a future generation who can make the world a better place. Our children need to be educated to ask questions, to look beyond headlines and political posturing. They need to be equipped by the confidence and self-belief that each of them, and each other person, is worthy of respect. They need to have faith that there is justice in the world. We need to confront and challenge hatred and to stand up for the values of freedom and justice that the world so badly needs.

We are living in difficult times. There will, no doubt, be more pain and more bad news to come over the next weeks and months. We have to look deep inside ourselves at this time, and to focus on the children in our care with fresh eyes. We need to look again at The Universal Declaration of Human Rights, and to find ways of ensuring that future generations can see those rights respected fully throughout the world. We should begin with Article 1: All human beings are born free and equal in dignity and rights. They are endowed with reason and conscience and should act towards one another in a spirit of brotherhood.

Our students need to grow confident in the knowledge that the adults responsible for them will protect and defend their rights, and the rights of others. We can make a change. We can make a difference. We can start today.

Denise Trickett, November 2015

You can read Kevin Ruth’s blog here: https://www.ecis.org/director-blog/post/our-time-now-impact-international-schools

 

Psiholoaga Kubler-Ross vorbește în tratatul On Death and Dying (1969) despre cinci stadii, trepte ale suferinței legate de întâlnirea cu moartea. Ele sunt Negarea, Furia, Târguiala (Bargaining), Depresia și Acceptarea. Unii dintre noi cunosc genialul moment stand-up din filmul All that Jazz al lui Bob Fosse, în care confruntarea cu sentința sfârșitului este afișată într-o cheie dureros-sarcastică. Am trecut în ultimele aceste zece zile, personal și colectiv (Colective?) prin patru din cele cinci stadii.

Vineri 30 octombrie aproape toată noaptea ne-am gândit că proporțiile tragediei sunt exagerate, că poate o parte mare din victime o sa-și revină, că e imposibil ca Claudiu să nu fie pierdut prin vreun spital și a fost căutat de toți prietenii prin spitale, abia mai târziu pe la morgă. Cozile de ore întregi la donat sânge păreau că intră tot în simbolistica negării prin ofranda sângelui propriu.

După primele două zile s-a instalat o mare Furie. La nivelul fiecărei celule a propriului corp, la nivelul colectivităților. Furia a unit energiile cu o forță ce părea de nestăvilit.

Târguiala, cuvânt care sună depreciativ, dar nu e, se insinuează și ea, la toate nivelele: o zi suntem mistici, alta iconoclaști, o zi proslăvim tagma medicală, la următoarea o demonizăm. Transportăm răniții în exterior sau mai bine, din precauțiuni medicale, îi ținem în spitalele noastre. Cine ne poate reprezenta mai bine la întâlnirea de la Cotroceni? Negociem relațiile noastre, dar negociem și cu Moartea. În textul de pe Facebook Cabral negociază cu destinul automistificându-se că, dacă recuperează și păstrează camera prietenului grav rănit, va da vieții o șansă în plus.

În ultimele zile simțim cu toții Durerea vecină cu o apatie generatoare de lehamite. N-am mai trăit de mult un nivel de energie atât de scăzut, facem eforturi să funcționăm ca niște figuranți prost plătiți în cadrele normalității. Cu fiecare tânăr care se mai stinge și pierde cursa supraviețuirii, primim un pumn în plexul conștiinței noastre, care nu ne lasă pradă durerii pure, ci amestecă stadiile durerii în frânturi de negare, furie, tîrguială, din nou și din nou.

N-am ajuns la Acceptare. Și nu cred că vom ajunge curând dacă nu facem un efort introspectiv și, în complementaritate, unul social. Legile, cu toate hibele lor, sunt făcute ca să fie respectate, regulile ne îngrădesc uneori, dar îngrădesc și riscul înconjurător. Dacă funcționăm după infatigabilul precept ”merge și-așa”, dupa ”descurcăreală”, ”învârteală” și toată gama, vom avea ca eterne măsuri improvizația, incompetența, iresponsabilitatea. Acesta este mesajul pe care l-am transmis ieri elevilor noștri într-o întâlnire de zece minute: ne pasă și facem totul cu putință ca să simtă și să înțeleagă și ei asta. Și, tot împreună cu ei, am desprins o geană de lumină în întreaga această tragedie: Solidaritatea umană răsărind din locurile cele mai neașteptate, venind din partea unor oameni capabili să (se) dăruiască până la uitarea de sine. Dar n-am ajuns – încă – la Acceptare.

Lucrând la tema lunii, ,,Coduri și simțuri”, copiii din clasa a V-a Alfa și Omega au descoperit un nou alfabet, cel al elegantelor prințese din vremuri imemoriale. Dacă vreți și voi să vorbiți această limbă, vă invităm să citiți cartea Prințese date uitării sau necunoscute de Phillipe Lechermeier (Editura Vellant), care invită și la lectura textului vizual prin imaginile sale spectaculoase.

Evantaiele meșterite în timpul orei de educație plastică au depășit măiestria vechilor fabricanți, așa încât momentul trebuia păstrat în cronicile școlii. Cu ajutorul Dianei, profesorul nostru documentarist, această dorință a devenit realitate.

Copiii vă invită la un exercițiu de imaginație: transformați codul gestual în cod verbal, imaginându-vă mesajul pe care prințesele și prinții din fotografii îl transmit. Provocarea fiind lansată, rămâne doar să încercați!

Zilele trecute am participat la două conferințe organizate la sediul Unesco din Beirut, Liban. Nu despre asta vreau însă să povestesc. Conferințele au fost extrem de tehnice, atingând subiecte din lumea educației, declanșând discuții, polemici civilizate, grupe de lucru pe documente, totul în acel spațiu de incidență a două culturi și civilizații complementare, Orient și Occident, care definește Beirutul. Am avut prilejul să cunosc în aceste zile, sau să revăd, o seamă de specialiști în cultură educațională, în curriculum design, în proiectare și editare de manuale școlare. Dakmara (România), Dave (Marea Britanie), Richard (Statele Unite), Carol (Canada). Despre Jane și isprăvile ei am avut doar ocazia să-i aud vorbind pe ceilalți. Maybe next time…

Știam de mai mulți ani că specialiști de acest nivel sunt implicați în proiecte de reconstrucție a educației prin instituții internaționale World Bank, Unesco, Unicef în zonele unde au fost recent războaie, războaie civile, atrocități, depopulări, genocide: Bosnia, Kosovo, Ruanda, Liberia, Afganistan, Irak. Și, din păcate, multe altele. Dar nu am avut până acum prilejul să-i ascult atât de aproape și de în detaliu cum rememorează experiențe profesionale consumate în zone extrem de riscante, uneori cu riscul propriei vieți și sănătăți. Greu de înțeles, nu? De regulă, ne închipuim că, după încetarea unui război primii care se înființează să refacă din praf și din cenușă instituții sunt sanitarii, constructorii, investitorii. Aflați că experții în educație se află pe același plan. O țară aflată în ruină trebuie ajutată să-și refacă resursele, iar școala este cea dintâi resursă. Ea reprezintă șansa la viitor a locuitorilor ei. Școala este valorizată prin invitarea unor experți specializați și familiarizați cu acest tip de proiecte, care trebuie, pe de o parte, să țină loc de specificul istoric, etnic, al condițiilor locale și, pe de altă parte să modernizeze, să actualizeze sistemul educațional.

Ascultând relatările din spatele frontului venite de la acești prieteni, era ca și cum aș fi văzut un film, mult prea patetic ca să fie și autentic. Aventurile educaționale ale lui Dave și Dakmara în ruinele din Ruanda. Dakmara cu friguri tropicale construind curriculum frame într-un „hotel” din Liberia. Jane, agățându-se de un fir de internet în Bourkina Fassso și pregătind o sesiune de training cu profesorii, totul desfășurându-se literalmente sub un acoperiș, fără pereți. Dakmara invitată într-o republică saudită la un workshop despre reconstrucția curriculară în țările care au cunoscut războaie, și, din cauză de cutumă locală, neavând voie să participe direct la discuții cu saudiții, deja era group leader și auzindu-se doar de pe un ecran, pentru că de văzut, nu putea fi văzută. În locul feței era montată o… floare de trandafir. Ce metaforic!

În stilul nostru cârcotaș se poate replica: păi, ce le trebuie ăstora să-i învețe pe alții să-și refacă educația printre boli tropicale și mine îngropate? Sunt foarte bine plătiți. Ei bine, sunt foarte bine plătiți la nivelul tuturor celor care au expertiză internațională pe un domeniu plus zonă de risc.

Alții pot obiecta: ce le trebuie amărâților alora de-abia ieșiți din război civil programe și manual? Poate mai bine ar fi vaccinuri și provizii, apă curentă, electricitate. Nu-i întotdeauna așa și prietenii mei mi-au confimat asta. Nevoia de însănătoșire a nației prin educație este enormă la nivelul oamenilor. Dacă în Cambodgia și Ruanda, în Liberia și Bosnia au existat o puternică dorință de uitare a atrocităților și o slabă tentativă de revanșă, acest lucru se datorează în primul rând oamenilor care au înțeles că răscolind trecutul nu ne vom mai găsi prezentul și nu ne vom îndrepta spre viitor. Oricât ar părea de paradoxal, nu alte instituții aparent mult mai abilitate, ci școala a îngropat demonii istoriilor recente. Și ca instrumentiști nobili în această orchestră a națiunilor în refacere, acești câțiva experți formează și călăuzesc și dau speranțe unor mii de profesori, de directori de școli ridicate printre dărâmături. Ei sunt educatorii din spatele frontului. Lor le dedic rândurile de mai sus.

Orice act în care eşti prezent te face să ştii că viaţa ta contează. Simţi viaţa şi cauţi să o trăieşti intens, frumos, cu oameni dragi alături, cu voioşie şi admiraţie. Atunci şi doar atunci, gândeşti deciziile, întrebi, afli, acţionezi şi ştii că sensul vieţii se construieşte pas cu pas. Nimic nu vine de-a gata. Şi, oricum, ce am vrea să avem fără să construim?

Un copil implicat în propria devenire se transformă într-un adult care ştie să aleagă, ştie să muncească, are răbdare şi se bucură pe parcursul devenirii.

Observ cum, în clasă, în timpul orelor, chiar dacă programa este foarte încărcată, există modalităţi prin care profesorul şi elevul fac activitatea cu adevărat împreună. Iată doar câteva exemple în acest sens:

• Elevii sunt întrebaţi cum se simt.
• Atunci când elevii întreabă ceva profesorul poate da întrebarea mai departe, căutând să afle de la alţi elevi un răspuns.
• Elevilor le sunt prezentate la începutul fiecărei lecţii obiectivele acesteia.
• Dacă eşti învăţătoare/ învăţător, poţi întreba ce oră vor să facă (avem multe ore împreună, însă contează ce aleg ei, ce cred că pot face/ înţelege mai bine într-un anumit moment); astfel, odată ce ei au ales, implicarea creşte exponențial.
• Creaţii literare şi nu numai. Şi copiii au parte de experienţe diverse şi pot să le pună în cuvinte, chiar să creeze, să găsească cuvinte potrivite, pornind de la un context, de la o asociere, o culoare, o emoţie (am auzit în clasă cuvântul „adultitate” şi explicaţia lor a fost senină: „Doamna, ne-am gândit că avem copil – copilărie, deci: adult- adultitate” sau, un alt elev auzind că după un grătar casa se umple de fum a întrebat: „Doamna, ţi-ai mai înfumurat casa?”). Unele creaţii pot ajunge să ne schimbe lumea. Să o facă mai bună.
• A-i lăsa să-şi găsească singuri poziția în clasă: când lucrează în grup sau când stau pe scaun. Este important să înţelegem că şi copiii au nevoie de mişcare şi că fiecare are modul lui de-a gândi, de a se mişca, de a privi.
• Să le povestim cum şi noi, cei mari, mai învăţăm, mai citim pentru că ne place şi ne ajută să facem lucrurile pe care ne dorim să le vedem în jur.
• Să râdem cu ei şi să le stimulăm simţul umorului. Ne este greu adesea, însă ştim ce efecte minunate are o glumă bună, o strâmbătură nevinovată, un gâdilat uşor.
• Să ne exprimăm emoţiile, sentimentele; în felul acesta sunt şi ei încurajaţi să se exprime şi să-şi trăiască responsabil copilăria (este în regulă să te bucuri, să te întristezi, să întrebi, să ceri, să spui etc.). Emoţiile sunt personale şi, vrem nu vrem, ele se pot citi pe chip. Să privim cu atenţie, să încurajăm exprimarea lor şi să îndrumăm spre armonie. De ţinut minte că libertatea personală se termină atunci când lezăm libertatea altei persoane.
• Să îi îndrumăm către o atitudine constructivă: apare o situaţie, îi căutăm soluţia, rezolvarea.
• Copiii au de citit cărţi. Să ne luăm şi noi o carte şi să citim în acelaşi timp.
• Au de scris, de pregătit o prezentare? Să scriem şi noi, să le arătăm că şi noi avem prezentări de făcut şi că, da, repetăm chiar în oglindă.
• La ce ne ajută matematica? Facem cu ei exerciţii concrete de aranjare, sortare, calcule, bugete şi acasă, în vacanţe, în excursii etc.
• Observăm un fenomen natural sau un animal? Să le spunem ce ştim, să îi întrebăm ce văd, ce simt.
• Verificăm împreună temele în clasă. În felul acesta, fiecare elev spune ce a rezolvat, înţelege ce şi cum a rezolvat, apar lămuriri între ei, explicaţii oferite pe loc de către copii. Şi, ce modalitate extraordinară (şi prietenească) de a arăta că ai învăţat ceva explicându-i  altui coleg!

Multe pot fi făcute. Rolul unui adult în perioada lui de „adultitate” este să îndrume cu răbdare, respect şi atenţie. Un adult care sprijină un copil îi arată acestuia că viaţa este întotdeauna o construcţie în care dinamica şi rezultatele sunt date de implicare. Sau neimplicare. Părinţii şi profesorii îi ajută pe copii să devină oameni, cărţile îi ajută să rămână oameni.

Sunt încântată să observ copiii de acum, care au multe oportunităţi, mult sprijin şi îndrumare. În general, un copil dă în lume ceea ce a văzut, a trăit, a primit. Să îi ajutăm să fie implicaţi zi de zi în viaţa lor. Un om implicat este un om fericit!

De curând, copiii de la clasele I au primit prima lor temă săptămânală: „fișa de lucru care se află în mapa călătoare”, cu mențiunea că „tema trebuie lucrată cu creionul pe față și stiloul pe verso”.

Iată câteva informații utile pe care parinții le-au primit de la doamnele învățătoare pentru ca tema de fiecare săptămână să constituie o plus valoare a activităților educative de la școală.

Procedura: ☺

Fișa se scoate din „mapa călătoare” marțea și se lasă acasă pentru a fi lucrată. Fișa completată (tema) se întoarce la școală marțea următoare.

Timpul de temă dat este de 50 de minute, acest lucru însemnând câte zece minute pe zi sau cate 25 de minute în cele două zile de weekend. Părinții vor stabili împreună cu copilul cum vor împărți timpul de lucru.

Cerințe:

Tema pentru acasă reflectă efortul individual, prin urmare este nevoie să fie lucrată cu atentie, după care verificată de către părinte asistat de copil pentru început, după care de către copil asistat de părinte.

Tema pentru acasă constituie un element important din procesul de formare a ceea ce se cheamă competențe de studiu (study skills).

Sfaturi utile:

Este nevoie de o rutină pentru efectuarea temei. Aceasta se formează în timp și trebuie să urmeze câtiva pasi:

1. Înainte de a începe temele, copilul a băut apă, a mers la toaletă și și-a pregătit instrumentele de lucru (stilou cu rezervă încărcată, creion, gumă de șters, cariocă, riglă).
2. Pe masa de lucru este ordine pentru a putea ține caietul, auxiliarul și fișa de lucru în mod corespunzător (puțin înclinată permițându-i celui mic să aibă ambele coate pe masa de lucru/birou).
3. La masă se stă cu spatele drept, fără picior sub fund sau cu cotul sub barbă ori la tâmplă. În niciun caz nu permitem capul așezat pe masa de lucru/birou.
4. Atenție la feedback, este nevoie ca cei mici să simtă că le sunteți parteneri în acest efort (vă spun din experiență că pentru cei mici efortul este uriaș).
5. Nu se depășesc cele 25 de minute de lucru.

Spor la treabă școlarilor mici și mari!

Grade 9 Discover the Leader inside themselves!

“He who thinks he leads, but has no followers, is only taking a walk.” John C. Maxwell

On Wednesday 30^th September, the first generation of High School students at Avenor College commenced a ten week programme to develop their leadership skills. Our school values a broad, rich education, and for this reason, our students will have the opportunity to do far more than simply prepare for examinations during their four years with us.

Authentic Leadership is an educational programme that identifies and develops the leadership potential of young people. On successful completion of the five modules of study, students will have the opportunity of becoming an Ambassador. Before the course, our students met some existing Ambassadors of the project, and everyone was very enthusiastic about starting the programme.

The partnership between Avenor College and the Leaders Foundation came about due to our shared vision and values. The Leaders Foundation is about aspirations, unique experiences and values. Together we aim to empower the next generation of leaders, promoting a model of leadership where change starts at the bottom. The Leaders Foundation say:

“We contribute to the modernization of Romania by developing responsible leaders and a mentality oriented towards involvement and action.”

http://www.leaders.ro/

During the first session, Grade 9 students pondered what makes a person a leader. They worked interactively with the course leaders, and every voice was valued. Here is an extract from the course materials:

“A leader is a person who has a vision and who is using one sort of an influence to mobilize one or more people to follow him in order to achieve satisfaction. The leader’s vision is based on positive results for all who follow.

A leader has the ability and the responsibility to determine the level of expectations, to motivate, inspire and seek new ways/methods of action. A leader needs no formal status or official position to persuade; therefore everything results from their ability to communicate with people around.”

The Leaders session was held in the Grade 9 form room this week, with a wonderful view of the forest as a backdrop to the activities. Future weeks will see the students experiencing different environments, both within and beyond the school campus. This is the inception of the next generation of Authentic Leaders!

For those of you interested in reading more, here are some recommendations for books and websites:

Secrets of Success; Dale Carnegie

The 360 Degree Leader; John C Maxwell

Emotional Intelligence; Daniel Goleman

www.leaders.ro

www.ccl.org

www.hbr.org

Cambridge University study suggests that 14-year-olds who spend even an hour a day watching TV or online fall behind peers
‘Learn from yesterday, live for today, hope for tomorrow. The important thing is not to stop questioning.’Albert Einstein

On Saturday, I read a report in The Guardian with the title: Teenagers who watch screens in free time ‘do worse in GCSEs’. This study, undertaken in Cambridge was published last week and provides an interesting snapshot of the influence that screen time has in terms of academic success at GCSE. By screen time, I am referring to watching TV or movies and playing online games.

If you would like to read the article for yourself it is on the Guardian website: http://www.theguardian.com/education/2015/sep/04/teenagers-who-watch-screens-in-free-time-do-worse-in-gcses

Now, I am not the sort of person who simply believes what I read in the newspapers! If I see something, I ask- who wrote this; where is the evidence; what is the back ground to this story? So, I found the original research, which was published in The International Journal of Behavioural Nutrition and Physical Activity. The lead author is Kirsten Corder from Cambridge University and for those of you interested in reading the whole paper; it is available here: http://www.ijbnpa.org/content/12/1/106.

As an educator, I am very keen to keep up to date with new research, and this particularly caught my eye as we are all aware that young people spend much of their free time in front of screens in this day and age. The good news for me is that the study clearly shows the benefits of reading and self-study, whilst highlighting the detrimental effect of screen time on academic performance. However, I was surprised and a little shocked by the extreme effect increased screen time has in lower grades at GCSE.

Just to clarify, GCSEs are the UK equivalent of the IGCSEs our students prepare for during the first two years of High School. The ‘I’ is simply international; the courses are equivalent levels.

The research from Cambridge University suggests that 14-year-olds who spend an hour a day on screens during their leisure time score nine fewer points at GCSE when the sum of their grades is calculated – the equivalent of dropping two grades from a B to a D. Two extra hours results in 18 fewer points at GCSE. The length of time children spend watching screens is frequently a battleground in families, with parents increasingly powerless to control their children’s viewing – which has moved beyond TVs and computers, on to smart phones and iPads.

But on the strength of their findings, the authors suggest that parents who are concerned about their children’s GCSE results should consider limiting their time on screens. The researchers, led by the Medical Research Council epidemiology unit at Cambridge, studied 845 pupils from secondary schools in Cambridgeshire and Suffolk.

They measured levels of activity and sedentary behaviour at the age of 14, then compared this with their performance at GCSE. Additionally, they asked pupils to assess the amount of time they spent doing homework and reading for pleasure.

Unsurprisingly perhaps, the study found that pupils who did an extra hour of daily homework and reading performed significantly better at GCSE than their peers, achieving on average 23.1 more GCSE points. A child’s level of physical activity appeared to have no effect – good or ill – on academic performance, though previous studies have found a beneficial effect in some subjects.

“Spending more time in front of a screen appears to be linked to a poorer performance at GCSE,” said report author Kirsten Corder. “We only measured this behaviour with pupils aged 14 and 15, but this is likely to be a reliable snapshot of participants’ usual behaviour, so we can reasonably suggest that screen time may be damaging to a teenager’s grades. Further research is needed to confirm this effect conclusively, but parents who are concerned about their child’s GCSE grades might consider limiting his or her screen time.”

For me, as Head of High School and Head of English at Avenor College, these results are compelling; not only because of the negative effect of screen time, but also because of the very strong evidence that homework and reading for pleasure are critical factors in educational success.

Reading for pleasure, in the mother tongue and in English, is something that we need to encourage our children do to. In the coming weeks, I will share some recommended reading for older children and teenagers, and I would welcome any suggestions that any of you would like to share with me.

Finally, our policy of encouraging students to do homework is clearly shown to be good practice. Life is all about balance, and our children need leisure time, of course. However, when you see that one extra hour of reading or homework per day can have such profound effects on results, I am sure that you will agree that this is something we should be encouraging our children to do.

Denise Trickett, September 2015

1 septembrie 2015 – un nou an de studii pentru elevii de la Avenor College. Pentru unii un vis împlinit, pentru alţii o provocare, toţi însă cu emoţii şi deopotrivă fericiţi că si-au revăzut colegii şi îndrumătorii, că sunt parte a unei comunități care și-a demonstrat deja performanţa, fiind în topul celor mai de succes școli din București și din țară, elevii obţinând rezultate excelente la concursuri și note mari la evaluarea națională.

Pe lângă emoțiile elevilor și cele ale părinților, acest moment este pentru dascăli o provocare și începutul unui drum de 10 luni în care vor parcurge materia, vor transmite informația și, mai important, vor încerca să le insufle elevilor pasiunea pentru învățătură și bucuria de a descoperi lumea din jurul lor. Dascălii vor transmite elevilor lor importanța educației pe care acum o primesc pe băncile școlii și care îi va defini mai târziu ca persoane și ca profesioniști.

Educația adevărată înseamnă să învățăm câte ceva nou în fiecare zi a vieții noastre, de la cel mai mic și până la cel mai vârstnic. Fie că este vorba de lucruri mărunte, fie de mari descoperiri, toate ne ajută să facem pași înainte. Contează educația de acasă, contează mediul în care trăim și ne desfășurăm activitatea, contează educația primită la Avenor.

Provocarea de care vorbeam la început este să reușim împreună să nu privim aceste lucruri ca pe obligații nefericite și chinuitoare, ci ca pe oportunități care ne deschid noi perspective, noi orizonturi ce ne vor îndruma în viață. Creăm împreună o lume în care beneficiem de mai multe opțiuni, deci putem alege.

Clasa a IV-a vine cu o altă provocare, în afara celei de a privi educația ca pe o oportunitate de dezvoltare: evaluările la nivel național. Evaluarea competenţelor fundamentale la finalul clasei a IV-a vor însemna un test pentru evaluarea competenţelor de înţelegere a textului scris în limba română şi un test pentru evaluarea competenţelor de matematică.

Copiii care au pășit anul acesta în clasa a IV-a nu sunt în fața unei premiere, deoarece în 2014 au trecut deja prin testarea standard de final de ciclu școlar. La vremea respectivă, această evaluare a însemnat şi o mobilizare a tuturor celor implicaţi, profesori, părinţi şi elevi, transformând, oarecum, o testare firească într-un examen stresant, cu subiecte noi şi o presiune mare pe rezultate. Am mai crescut și noi și sistemul romanesc de învățământ, așa că acum ne dăm seama că acestea sunt, de fapt, niște verificări necesare pentru starea educației în general, dar și în particular.

De-abia am început anul școlar, dar nu putem să nu privim spre linia de finish: cum va fi în gimnaziu? Nu pretindem că avem toate răspunsurile, dar putem spune că la Avenor College ne pregătim din timp pentru ca evoluția copiilor către o altă treaptă de școlarizare să decurgă firesc, fără obstacole. Elevii au deja profesori pentru materiile de specialitate (arte, tehnologii, științe, geografie, istorie, engleză educație fizică etc.), iar la clasa a IV-a avem proiectul „Joaca de-a gimnaziul”. Acesta urmărește formarea unor deprinderi şi bune practici de relaţionare şi comunicare, dezvoltarea unor atitudini pozitive faţă de problemele educative ale elevilor care se află în ultima clasă a ciclului primar. Copiii pot participa ca asistenți la orele colegilor din gimnaziu, vor face și cursuri la disciplinele curriculare de tip matematică și limba română cu profesorii celor de la clasa a V-a și se vor familiariza cu programul până la ora 17.15.

Dacă la începutul acestor gânduri către anul școlar ce abia a început aveam în minte provocările ce ne așteaptă pe toți cei din clasa a IV-a (copii, profesori, părinți), acum nu-mi rămâne decât să mă întreb, imitându-mi elevii: când începem?

Am citit recent un articol ce conținea în esență observațiile unui important cercetător român din domeniul educației – Solomon Marcus – despre învățare. Acesta afirma că „adevărata învățare constă în formarea unor capacități de observare și experiment, de sensibilitate și de intuiție, de gândire, cunoaștere, înțelegere și comportament atât în situații standard, cât și în situații inedite”. Eu aș putea continua această idee afirmând că școlarii mici, aceia care își construiesc ceea ce se cheamă achiziții fundamentale, observă, descoperă, cunosc lumea folosindu-se de joc. Pledez pentru joc, pentru joacă, pentru timp prețios la școală, unde activitățile educative includ jocul cu toate avantajele lui.

J.Piaget spunea: „Când un copil se joacă, el pune în mișcare toată capacitatea sa de a stăpâni și influența realitatea”. Astfel, prin supravegherea atentă a jocului copilului, vom reuși să înțelegem mai bine ceea ce este în sufletul său, ceea ce își dorește să primească și să i se ofere.

Jocul îl face pe copil să se simtă fericit. Un copil fericit are o imagine bună despre sine și are încredere în el. Este plăcut pentru cei din jur, înțelegător, învață bine și este cooperant, răspunzând pozitiv solicitărilor profesorilor săi într-o mult mai mare măsură decât copiii triști, mânioși.

În joc, copilul dobândește putere, creându-și o lume a lui unde el poate controla ceea ce se întâmplă. Or, aceasta îl ajută să accepte mai ușor realitatea obiectivă odată ce jocul s-a încheiat, altfel va căuta puterea în relație cu ceilalți prin violență, opoziționism ori amânare.

Se mai spune despre joc că reprezintă munca depusă de copil, deoarece cea mai mare parte a activităților desfășurate de un copil presupune activitate de joc. Astfel, prin intermediul jocului, copiii își îmbunătățesc experiența cognitivă, învață să manifeste o anumită atitudine – pozitivă sau negativă – față de ceea ce întâlnesc, își educă voința și, pe această bază formativă, își conturează profilul personalității.

După cum spunea Émile Planchard în lucrarea Introducere în pedagogie, „jocul copilului nu este numai  o oglindă fidelă a personalității sale în formare, ci poate fi utilizat și ca auxiliar educativ și chiar să servească drept bază a metodelor de predare în școlile preelementare și elementare”.

Indiferent de vârstă, jocul este fundamental pentru comunicare. El eliberează stresul, stimulează creativitatea, iar pentru copii este un mediu sigur de exprimare a sentimentelor, de explorare a relațiilor și de mărturisire a dorințelor.

Jocul nu este niciodată timp pierdut, cu condiția să se respecte anumite reguli implicite.