La Avenor învățăm cu toții – elevi și profesori

Dr. Daniela Vasile, Director of Learning și Profesor de matematică la Avenor College, povestește în acest interviu despre învățare, dar dintr-o altă perspectivă – învățarea continuă a profesorului și efectul acestui proces de învățare pe tot parcursul vieții asupra elevilor și a școlii în ansamblu.

 

Ai o experiență de peste 20 de ani în învățământul internațional, ai titlul de Doctor în matematică, ai experiență vastă în teaching&learning, în mai multe sisteme din lume. Chiar și așa, te-ai înscris la cursul QTS (Qualified Teacher Status), prima calificare a unui profesor in Marea Britanie. Ce te-a îndemnat să faci asta?

În niciuna dintre școlile în care am lucrat nu am avut nevoie de această calificare și nu am nevoie de ea nici aici. Dar, la Avenor, avem un număr mare de colegi britanici și am decis că, din respect pentru ei, vreau o calificare specifică acestui tip de învățământ. 

Au fost vremuri în învățământul internațional când calificările nu erau foarte importante – prioritar era să se țină cont de dezvoltarea cognitivă, emoțională și socială a elevului. Acum, calificarile si abilitățile profesionale sunt la fel de importante. În plus, îmi doresc ca toți colegii mei mai tineri să-mi urmeze exemplul – QTS va oferi tuturor timp de reflecție asupra propriei practici, contribuind astfel la dezvoltarea lor personală dar și la dezvoltarea școlii în ansamblu.

 

Ești Chair of Evaluation Teams pentru CIS (Council of International Schools) – ai inspectat până acum multe școli din toată lumea. Cum ajută această experiență în muncă de Director of Learning?

O dată sau de două ori pe an, în funcție de cât de încărcat este programul meu, coordonez o echipă formată din 6 – 10 specialiști cu scopul de a evalua o școală din următoarele puncte de vedere: Purpose and Direction, Governance, Leadership and Ownership, Curriculum, Teaching and Assessing for Learning, The students’ Learning and Wellbeing, Staffing, Premises and Physical Accomodation, Community and Home Partnerships, Internat (acolo unde există); practic toate domeniile pe care o școală trebuie să le acopere. 

Primele 3 zile ale unei astfel de vizite de evaluare îmi amintesc de un puzzle uriaș, cu toate piesele de mai sus, piese pe care echipa mea trebuie să le pună cap la cap pentru a avea o înțelegere comună a punctelor forte dar și a nevoilor de dezvoltare ale respectivei școli, în ceea ce privește direcția pe care și-o definește singură. Zilele următoare sunt despre cercetarea mai în amănunt a zonelor care sunt fie remarcabile, fie care necesită îmbunătățiri. 

Rolul meu, de leader, este de a ajuta echipa de evaluatori, care nu au lucrat niciodată împreună, să fie coerentă și să redacteze un raport de evaluare care să ajute școala să avanseze în dezvoltarea sa. Aceste experiențe facilitează întâlnirea unor colegi noi, atât din echipă cât și din școala evaluată, și mă ajută să îmi dezvolt experiența pe care o iau cu mine acasă. 

De fiecare dată mă întorc cu idei noi și cred că aceasta este rețeta –  să privești în exterior pentru ca apoi să te îmbunătățești în interior.

 

La Avenor te-ai decis să te înscrii la examenul de Titularizare pentru sistemul național de educație. Care a fost motivul și cum va ajuta școala pe termen mediu și lung această titularizare a ta?

Atunci când vine vorba despre acreditarea ARACIP, unul dintre indicatorii în funcție de care sunt evaluate școlile este numărul de cadre didactice cu statut de „titular”. Sunt recunoscătoare că sunt membru al comunității Avenor, așa că este de datoria mea să ofer ceva înapoi organizației. Având în vedere acest lucru, am decis să mă înscriu la „titularizare”. 

Să particip la acest proces mă ajută să înțeleg provocările colegilor mei care trec prin aceeași experiență și, în plus, ajută școala, aspect foarte important pentru mine. 

Demersul este foarte cronofag, trebuie să completezi o mulțime de documente iar examenul scris durează patru ore. În mod clar, nu este o bucurie!

În încercarea de a identifica în această poveste câteva aspecte pozitive, o văd ca pe o oportunitate de a-mi aminti cum se simt elevii noștri în timpul examenelor cu miză mare. 

În cele din urmă, dacă chiar trebuie să facem ceva, să o facem cu grație, chiar dacă nu ne place.

 

Din numeroasele cursuri la care ai participat anul acesta, care ți s-a părut cel mai interesant? 

Fiecare dintre cursurile pe care le-am urmat a fost interesant și util – și cred că așa ar trebui să se întâmple când programul de Professional Learning este la alegere.  A fost alegerea mea la ce să mă înscriu. 

În acest moment sunt la jumătatea cursului UK National Qualification for Headship, un curs de 18 luni bazat pe studiu independent, care oferă acces la cele mai recente cercetări în educație, discuții de grup și reflecție asupra provocărilor conducerii unei școli. Cursul se va încheia cu o evaluare de 8 zile în care ni se va oferi un scenariu al unei școli pe care va trebui să o evaluăm, oferind sugestii și recomandări. Într-un fel, evaluarea finală este similară cu munca mea pentru CIS.

O altă oportunitate de dezvoltare personală și profesională pentru mine a fost curs intensiv de o săptămână pe Curriculum Leadership pe care l-am finalizat vara trecută. 

Chiar dacă în prezent cursurile sunt online, ele sunt structurate astfel încât să permită colaborarea între participanții din diverse școli. Iar a învăța împreună este întotdeauna mai bine!

 

Care sunt cursurile la care au participat profesorii de la Avenor anul acesta?

Fiecare profesor Avenor s-a înscris la unul dintre cele patru cursuri enumerate mai jos, oferite ca o experiență de învățare de un an:

  • Teaching Enhanced by Technology
  • The Art and Craft of Teaching
  • Teaching with Love and Logic
  • A personalised pathway

Dincolo de aceste cursuri de lungă durată, profesorii s-au înscris la diverse conferințe, cursuri sau examene precum: definitivat, QTS, cursuri CRED, clasa didactică, formatori, profesor certificat Google. 

Anul acesta, aproximativ o treime din personal a urmat un curs care s-a finalizat cu o calificare. Sunt foarte mândră de profesorii noștri, care învață pe tot parcursul vieții. Dacă dorim ca elevii să fie entuziasmați și implicați în învățarea lor, trebuie ca și profesorii lor să fie la fel.

În plus, am avut o echipă de lideri care a mers la Londra pentru conferința COBIS, un coleg care a mers la BETT, un eveniment dedicat folosirii tehnologiei în educație, unii lideri ai școlii s-au alăturat The Inquiry Education Summit (Toddle) și mulți alții care au participat la diferite ateliere. 

În plus, ne-am abonat la trei platforme:  The National College, The National Safety Online și The PSHE Association, care le oferă profesorilor noștri acces la ateliere pe care și le aleg în funcție de materiile pe care le predau sau în funcție de proiectele pe care le derulează.

 

Care este impactul perfecționării profesorilor asupra dezvoltării Avenor ca școală?

În primul rând, fiecare experiență de învățare ne face profesioniști mai buni. Este ceea ce le spun mereu elevilor mei – oportunitățile vin și pleacă, trebuie să țineți ochii larg deschiși și să profitați de ele. 

Nu este ușor pentru un profesor să se implice în multe cursuri, având în vedere programul foarte încărcat, și am fost foarte fericită să văd cum colegii mei au profitat din plin anul acesta de oportunitățile de învățare pe care le-au avut. Gândiți-vă doar la utilizarea tehnologiei acum doi ani și acum – ce curbă abruptă de învățare a fost!

Știm că suntem remarcabili atunci când expertiza noastră depășește porțile școlii noastre – un astfel de exemplu este colaborarea noastră cu profesorii Aspire, o organizație neguvernamentală care ajută școlile de stat din România. 

Desfășurăm o serie de ateliere de lucru și vreau să mulțumesc aici tuturor colegilor mei implicați în proiect. Avem un număr destul de mare de profesori Avenor care sunt calificați să ofere formare pentru adulți și sperăm că oportunitățile de a face acest lucru vor crește și se vor transforma în ceea ce în planul nostru strategic este definit ca „Centrul profesional Avenor”.

Învățăm unii de la alții, învățăm din cercetări, din cărțile pe care le citim și le discutăm, din cursuri, ateliere, webinarii, iar această învățare este transferată în clasă, în beneficiul elevilor. 

În plus, învățarea profesională aduce bucurie și energie care generează entuziasmul cu care intrăm în clasă. Cercetările spun că unul dintre cei mai mari factori de motivare pentru elevi este energia și entuziasmul pe care profesorul le aduce în clasă.

Secretele tranziției de la învățământul primar la cel gimnazial

”Anul viitor se vor împlini 10 ani de când fac parte din comunitatea Avenor College, o școală bilingvă internațională situată în apropierea Pădurii Băneasa, unde interacționăm cu elevi din trei cicluri școlare: Primar, Gimnaziu și Liceu. Ceea ce la început a fost o mare provocare pentru mine, s-a transformat în timp într-un program educațional de tranziție Primar – Gimnaziu care se perfecționează și care își demonstrează eficiența în fiecare an”. Georgiana Socoliu – Middle School Coordinator la Avenor College

CUM A ÎNCEPUT

Sunt profesor de istorie și coordonator de Gimnaziu, iar în primul an la Avenor College am acceptat provocarea să predau la clasa a 4-a. Experiența mea de predare de până atunci era exclusiv la Gimnaziu și la Liceu și de aceea am crezut că o să fie dificil să predau pentru elevii din clasele mici. 

Cu ajutorul colegelor învățătoare  am reușit sa cunosc elevii, să interactionez cu ei și să avem un parcurs excelent. Astfel, am început, practic, să lucrăm la un program de tranziție de la Primar la Gimnaziu pe care în continuare încercăm să-l îmbunătățim de la an la an.

PREMISELE

Primul pas a fost conturarea unei echipe în care sa avem reprezentanți din ambele cicluri iar ca teme de analiză ne-am concentrat pe: similarități, rutină, schimbări, orar, diferențe, teme, îngrijorări părinți-elevi, starea de bine a copiilor.

De un real ajutor ne-au fost colegii care au putut să împărtășească și experiența lor de părinți, având copiii înscriși la Avenor, și atunci am putut să abordăm tranziția având în minte feedback-ul lor dar și al altor părinți din comunitate care au fost consultați.

Un alt element care se află anual la baza  programului de tranziție este reprezentat de chestionarele de feedback pe care le completează elevii în clasa a 5-a,  precum și feedback-ul pe care-l dau diriginților după primul semestru. Acestea sunt instrumente excelente care ne ajută să evaluăm și să îmbunătățim întregul proces.

ELEMENTELE PROCESULUI DE TRANZIȚIE

Echipa de tranziție stabilește un calendar încă din luna august, cand ne pregătim pentru noul an școlar, calendar în care sunt specificate  activitățile și evenimentele care se desfășoară pe parcursul întregului an, astfel încât tranziția între cele două cicluri să se realizeze cât mai organic și cât mai ușor pentru elevi. Dintre acestea mentionez: 

  • întâlnirile cu părinții elevilor claselor a IV-a pentru prezentarea ofertei educaționale de la gimnaziu, întâlnire la care participă toți liderii departamentelor și echipa de management; 
  • întâlniri între învățătorii claselor a IV-a, consilierul clasei, care cunoaste foarte bine elevii și poate să ofere informații despre fiecare elev (progres academic, provocări pe care le-a întâmpinat, reacții emoționale, interacțiunea cu colegii, colaborarea părinți – școală) și viitorii diriginți.

Un alt element care asigură tranziția elevilor este echivalarea calificativelor pe parcursul clasei a 4 a cu note din sistemul național, colegii de la primar asigurându-se astfel că în clasa a 5-a elevii vor fi deja familiarizați cu sistemul de notare din gimnaziu.

Mai mult, din semestrul al II-lea elevii din clasa a 4-a au posibilitatea să participe la orele colegilor de la gimnaziu, prin rotație sau dacă orele sunt online, pot participa toți în același timp, scopul principal fiind să-și cunoască colegii din clasele mai mari, dar și să observe atmosfera și modul de lucru al profesorilor din echipa de gimnaziu. 

Tot în această perioadă, colegii profesori de matematică, română, istorie, geografie, organizează ore demonstrative cu elevii claselor a 4-a, prilej excelent de a se cunoaște și de a interacționa.

În cadrul acestui proces de cunoaștere reciprocă se înscrie și activitatea de anul trecut a elevilor din clasa a 4-a care au realizat scrisori individuale intitulate Ce ar trebui să știe viitorii profesori despre mine? în care fiecare s-a prezentat – ce pasiuni are, ce aptitudini, la ce competitii a participat, dar care au inclus și așteptări de la viitorii profesori de gimnaziu. Aceste scrisori au fost prezentate de fiecare elev la ceremonia de absolvire a clasei a IV-a la care au fost invitați părinții, precum și profesorii de la primar și gimnaziu.

Ceea ce am observat noi în timp că a avut foarte mare impact, au fost reuniunile organizate de elevii mai mari pentru colegii lor de la primar. În aceste întâlniri, numite Assembly, elevii din clasele 5-8 își povestesc propria experiență, provocările prin care au trecut, cum s-au adaptat la nouă rutină și cum se pregatesc pentru examene, competiții și în ce activitati co-curriculare se implică pe parcursul anilor. 

 

CONCLUZII

La Avenor, procesul de tranziție între ciclurile educaționale are în centru elevul și starea de bine a acestuia, obiectivul fiind acela de a elimina tensiunile și teama de necunoscut. Ne dorim ca performanța școlară a elevilor noștri să nu fie influențată de presiunea schimbării iar eforturile continue ale echipei educaționale au ca scop o tranziție realizată în mod holistic și eficient. 

 

De la Avenor la leadership de top

Ana Caterina a crescut la Avenor și noi am urmărit-o cu bucurie evoluând an de an spre ceea ce este astăzi – o tânără extraordinară, încrezătoare în forțele ei, educată și dornică să ajute, care îi inspiră pe ceilalți  prin toate acțiunile ei. Cate este un lider înnăscut care își asumă oricând coordonarea de proiecte complexe, ghidând cu naturalețe echipe. 

Ne bucurăm foarte mult să vedem că primul pas spre a-și îndeplini visul ei de a salva lumea continuă prin  admiterea la University of Amsterdam, secția PPLE – o specializare unică prin combinația excepțională de materii, care le asigură viitorilor absolvenți accesul la o carieră la cel mai înalt nivel de influență și conducere a lumii. 

Care sunt motivele pentru care ai aplicat la University of Amsterdam și ai ales Politics, Psychology, Law and Economics (PPLE)?

PPLE este o facultate unică și cred că această abordare interdisciplinară îmi poate oferi baza de care am nevoie pentru a-mi urma visul.

Am rezonat cu faptul că puteam alege Dreptul ca specializare având în același timp posibilitatea să studiez și alte domenii care mă interesează și mă inspiră. Cred că problemele lumii actuale nu pot fi abordate doar dintr-un singur punct de vedere ci dintr-o perspectivă mai largă, oferită de cunoașterea Politicii, a Psihologiei, a Dreptului și a Economiei.

Recunosc că firea mea competitivă m-a condus către facultăți recunoscute ca “selective”, la care ”se intră greu” și unde am ocazia să întâlnesc profesori – mentori și studenți ambițioși, care să mă provoace continuu. 

Pe durata pregătirilor pentru admiterea la facultate, când am găsit această secție la UvA și am început să citesc despre ea, am știut că este varianta perfectă pentru mine. 

”Ce vrei să fii când o să crești mare?” Și ce speri să găsești la UvA ca să ajungi acolo unde îți dorești?

Foarte mulți ani,  răspunsul meu la această întrebare a fost: “vreau să devin avocat”. Crescând însă și discutând cu oamenii din jurul meu care mă inspiră, mi-am dat seama că vreau să descopăr mai multe în timpul facultății. 

Sper ca UvA să mă ajute să aflu care este cariera ideală pentru mine și să fie prima poartă către locul meu în lume. Sunt sigură că alegând această facultate care îmbină DREPTUL cu domenii de interes pentru mine, mă va ajuta să înțeleg lumea mai bine, mă va ajuta să privesc problemele din jurul meu cu o viziune de ansamblu, informată și deschisă.

În ce constă procesul de admitere la UvA, PPLE?

Procesul de admitere a fost unul complex pentru că PPLE este o facultate ultra selectivă. În Olanda există facultăți ‘numerus fixus’ – acest lucru înseamnă că numărul de locuri este limitat de guvern. Însă PPLE este o facultate ‘selective’ care acceptă doar 200 de studenți în fiecare an, pentru că este unicul program care oferă o educație interdisciplinară și pentru că le oferă studenților șansa de a participa la seminarii restrânse și interactive.

Procesul de admitere a început cu crearea unui portofoliu care trebuia să conțină documente legate de performanța școlară, cât și un CV și o scrisoare de motivație. În scrisoarea de motivație a trebuit să ‘îmi spun povestea’, să dovedesc că sunt potrivită pentru acest program de studii, că îi pot face față, și să explic ce mă determină să urmez această cale.

După ce mi-a fost analizat portofoliul am ajuns în a doua etapă, care a constat în realizarea unui  ‘Study Plan’ și a unui ‘Financial Plan’, urmate de examenul de admitere. Acest ‘Study Plan’ a fost un exercițiu bun pentru mine pentru că m-a făcut să-mi dau seama cum va arăta viața mea de zi cu zi în Amsterdam, fiind un indicator despre cât de intens va fi totul. 

Iar examenul de admitere a fost o provocare. Am avut la dispoziție o săptămână să analizez două articole academice și un curs susținut de un profesor de la UvA. Examenul a constat în întrebări legate de articolele și de cursul pe care le-am analizat, urmate de un eseu pe care l-am făcut pe loc. A doua etapă este cea mai selectivă, drept pentru care am avut foarte multe emoții la examen.

Cea de a treia etapă a procesului de admitere a constat într-un interviu cu cineva din partea biroului de admiteri de la PPLE.

Care crezi că au fost punctele tale forte în admiterea la UvA?

Mi-am dorit foarte mult să intru la această facultate pentru că mi-am dat seama că este perfectă pentru mine. Așadar, cred că punctul meu forte în admiterea la UvA a fost că am fost sigură pe mine și hotărâtă pe aceasta cale. Știam de la început că e un proces complex și că PPLE este o facultate selectivă, dar mi-am propus să fac tot ce îmi stă în putință să reușesc.

Cred că este important și faptul că m-am apucat din timp să mă pregătesc pentru fiecare etapă și am tratat cu seriozitate procesul. Spre exemplu, știind că scrisoarea de motivație este foarte importantă și că aceasta va vorbi despre mine, în vara de dinaintea începerii clasei a 12-a mi-am luat timp să mă gândesc la ce mă face pe mine cine sunt și de unde vine motivația mea. Mi-a luat în jur de 3 luni să finalizez scrisoarea mea de motivatie pentru că am cântărit fiecare cuvânt și m-am străduit să îmi spun povestea într-o manieră autentică. 

Cum crezi că te-a ajutat Avenor în acest demers de aplicare și admitere la o universitate prestigioasă din Europa? Crezi că un elev care urmează curriculumul britanic are mai multe avantaje? Dacă da, de ce, în ce sens?

Avenor m-a ajutat foarte mult prin oamenii care constituie această comunitate frumoasă. Am avut întotdeauna la cine să apelez. Când nu am fost sigură cum să îmi structurez eseul, când am avut o problemă cu documentele pe care trebuia să le trimit, când nu reușeam să înțeleg unele aspecte din articolele pe care le aveam de citit, când aveam emoții înainte de interviu și când așteptam să aflu dacă am fost acceptată, întotdeauna oamenii de la Avenor – profesori, consilieri, colegi –  au fost alături de mine și m-au ajutat.

Faptul că Avenor a crezut în mine și m-a susținut pe tot parcursul procesului, m-a ajutat enorm, mi-a dat încredere în mine să îmi duc la bun sfârșit aplicația.

Sunt sigură că un elev care urmează curriculumul britanic la Avenor are mai multe avantaje datorită structurii programei britanice. Pregatirea pentru A-levels ne invită să descoperim la ce suntem buni, cu ce rezonăm și să ne descoperim pasiunile. Mai mult decât atât, universitățile știu cât de dificile sunt aceste examene, precum și faptul că promovarea lor presupune un set de abilități de gândire critică, de organizare și o înțelegere profundă a unor concepte dificile. De aceea, un elev care urmează curriculumul britanic are un avantaj pentru că, încă din liceu, este familiar cu modul de predare de la universitate și mai ales cu procesul de gândire critică care este încurajat în acest sistem.

Pe lângă ghidarea profesorilor mei, în toată partea academică, pe mine m-a ajutat enorm experiența câștigată pe parcursul anilor de liceu când am coordonat un proiect organizat în exclusivitate de elevi –  Avenor Christmas Charity Fair. Am învățat cum să-mi fac o echipă, cum să deleg atribuții, cum să gestionez provocările complexe generate de organizarea unui eveniment care implică sute de copii. Îmi amintesc de anul în care ne-am ambiționat să facem cel mai mare cor creat într-o școală din București și am adus împreună 500 de copii care au cântat colinde. Sau anul în care am organizat târgul de Crăciun în afara școlii și am avut invitați părinți și elevi nu doar din Avenor ci din mai multe școli internaționale. Aceste oportunități unice create la Avenor ne ajută să ne dezvoltăm, să aflăm în mod real și concret cum putem să contribuim la ceea ce se întâmplă în jurul nostru și de ce nu, ne învață constant câte ceva nou despre noi înșine.

Ce sfaturi ai pentru un elev de clasa a 9-a care se gândește să aplice la UvA în clasa a 12-a pentru a trece cu succes prin procesul de admitere?

Sfatul meu este să te descoperi. Participă la internishipuri, implică-te în proiecte, participă și organizează evenimente!

Să te implici în activități extracurriculare te ajută să descoperi ceea ce îți place, să cunoști oameni care pot avea un impact pozitiv asupra întregii tale vieți și îți va permite să îți dai seama despre ce cale ar trebui să urmezi după ce termini liceul.

De asemenea, nu te îngrijora acum despre unde vei ajunge. Cred că viața are un fel al ei de a te conduce către locul în care trebuie să ajungi.

 

Uniforma Avenor, un liant al comunității

Toți copiii pe care îi cunoaștem merg la o școală. Nu la una oarecare, ci la una anume, o școală pe care de obicei părinții au ales-o cu grijă. Întrebarea pe care o primește de multe ori un copil este “la ce școală mergi?”. Spunând numele școlii, copilul oferă de fapt un răspuns mult mai amplu despre cine este, ce aspirații academice are, care este importanța pe care familia lui o acordă educației. 

Uniforma școlii transmite în mod tacit celor din jur toate aceste informații. Toate școlile de elită au o uniformă care este reprezentativă pentru valorile instituției și care este, de asemenea, un simbol al apartenenței la o comunitate.

Dintotdeauna, uniforma a reprezentat apartenența, valorile, tradițiile, profesionalismul și comportamentul dezirabil al celui care o poartă, ea fiind, mai presus de orice, un simbol, ceva dincolo de material. 

Un pilot îmbrăcat în uniformă îți dă încredere că este pregătit să piloteze avionul în siguranță, un doctor îmbrăcat în uniformă ne transmite că este profesionist și pregătit să ne facă bine, un polițist îmbrăcat în uniformă creează așteptarea de a oferi protecție și siguranță celor din jur, un pompier îmbrăcat în uniformă ne spune că e un salvator de vieți, un copil în uniformă devine elev și transmite profesorului și colegilor că este pregatit de învățare.  

Simbolic, uniforma Avenor ne aduce împreună în jurul valorilor comune, contribuind astfel în mod semnificativ la crearea identității noastre de comunitate, este un indiciu de “Avenorian”, un simbol ce spune, indirect, multe despre fiecare dintre noi.

Dincolo de simbolistica uniformei, purtarea ei are numeroase avantaje.

Uniforma este simbolul comunității noastre și generează un sentiment de apartenență. Îmbrăcați în uniformă, elevii generează un sentiment de coeziune și de comunitate. În afara școlii, îmbrăcați în uniformă ne reperăm mai ușor între noi,  suntem recunoscuți și identificați cu standardele înalte ale școlii.

Uniforma transmite disciplină și profesionalism. Uniforma ne pune în postura de “elev” nu doar de “copil” sau “adolescent” iar școala este locul  în care venim să învățăm, să facem treabă, să ne implicăm, să ne dezvoltăm pentru a atinge aspirațiile noastre. 

Se consideră că purtarea uniformei contribuie semnificativ la îmbunătățirea comportamentului copilului la școală. Îmbrăcând uniforma, copilul intră în rolul de elev pe care va încerca să și-l îndeplinească cât mai bine. De asemenea, scad șansele de distragere a atenției la școală, elevii fiind mai serioși în clasă, ceea ce crește șansele unei performanțe academice mai bune.

Purtarea uniformei ajută la creșterea încrederii în sine a elevilor. Purtarea uniformei elimină o parte din motivele de neliniște – în special ale adolescenților – legate de aparență și  alegeri vestimentare, oferindu-i copilului o șansă în plus să devină mai încrezător.

Purtarea uniformei îi pregătește pe elevi pentru viață. Purtarea uniformei îi pregătește pe copii pentru scenariile formale cu care toți avem de-a face în viață. În funcție de unde mergem și cu cine ne întâlnim, este important  să avem vestimentația adecvată ocaziei – astfel arătăm respect pentru persoana sau grupul cu care interacționăm dar și pentru sine.  În mediul profesional, să te îmbraci în mod adecvat este un comportament așteptat din partea oricărui adult, comportament pe care îl înveți în familie și îl exersezi în timpul școlii cu ajutorul uniformei.

Uniforma –  o măsură de siguranță pentru elevi. Este mult mai ușor să recunoști un elev care a ieșit din campus dacă are uniformă sau să recunoști un intrus în campus. De asemenea, în cadrul activităților din afara campusului, ca de exemplu excursii sau evenimente, purtarea uniformei ne ajută să ne recunoaștem și să nu ne pierdem.

Purtarea uniformei reduce riscul tachinărilor pe tema hainelor. La fel ca în cazul adulților, hainele, dincolo de rolul lor utilitar, sunt folosite de copii pentru a se exprima. Mai ales la adolescenți, de foarte multe ori, a te exprima diferit din punct de vedere vestimentar față de cei din jur poate fi un motiv de animozitate și de diviziune, comportamente pe care dorim să le minimizăm în cadrul școlii prin purtarea uniformei.

Uniforma reduce problemele de genul ”cu ce mă îmbrac azi?”. În felul acesta toată lumea are dimineți mai liniștite – părinți și copii. Cu ajutorul uniformei ai un lucru mai puțin de făcut dimineața, scăpând de presiunea unei alegeri. În plus, articolele de uniformă sunt din materiale de calitate și  sunt foarte confortabile. Mai mult, purtând zilnic uniforma la școală, copiii se bucură mai mult de weekend-uri și de vacanțe, când pot purta orice doresc. 

Uniforma reduce semnificativ bugetul anual al familiei alocat vestimentației copiilor, mai ales în cazul adolescenților. Cu o investiție inițială mai mare la începutul anului școlar, costul anual total al familiei pentru hainele copilului scade semnificativ. 

La Avenor College purtarea uniformei este obligatorie.

 

Uniforma festivă (sacou, fustă/pantalon formal, camașă, cravată) face parte din identitatea Avenor. Este modul nostru de a ne prezenta la evenimente oficiale și de a arăta respect, încredere și admirație pentru echipa Avenor. 

Echipamentul sportiv (tricou sport, pantalon/colant, jachetă) se poartă la evenimentele sportive și la orele de sport. 

Tricoul, puloverul, hanoracul, pantalonii, colanții, fusta Avenor fac parte din uniforma casual. Uniforma casual este despre viața de zi cu zi, când avem nevoie să fim mai relaxați în mișcări, când muncim și învățăm.

 

Uniforma ne ajută să le dăm indicii celor din jurul nostru despre cine suntem. Uneori, ne amintește nouă înșine cine suntem. Uniforma este un liant care îi ajută pe elevi să se simtă membri ai aceleiași comunități, să se apropie, să se recunoască, să aibă un țel comun și un mesaj puternic de transmis mai departe: noi suntem Avenor!

 

Primul pas către o carieră de succes

Avenor College oferă în fiecare an elevilor de liceu programe de internship care le oferă posibilitatea de a face stagii de practică în companii din domeniile lor de interes, pentru a înțelege cum funcționează o afacere, ce înseamnă să fii antreprenor, cum se îmbină pasiunea cu provocările, entuziasmul și munca în echipă. Internship-urile îi provoacă pe elevii noștri să-și exploreze potențialul și să devină cu adevărat Pregătiți pentru Viitor (Future Ready).

La Avenor ne propunem să le oferim elevilor noștri experiențe de învățare unice, care completează programele academice și care îi ajută să își descopere potențialul și pasiunile.

Programul de internship este accesibil începând cu clasa a 9-a și diferențiază în mod semnificativ experiența de învățare pe care elevii noștri o au pe parcursul liceului. Obiectivul programului este să îi pregătească pe elevi pentru viața de după Avenor și să le ofere oportunități interesante și provocatoare experimentând medii de lucru reale.

De-a lungul celor 7 ani de la înființarea Avenor International High School, cu sprijinul comunității și al mediului de afaceri, am reușit să le oferim liceenilor noștri oportunitatea de a petrece anual câte două săptămâni în bănci, în birouri de arhitectură sau de inginerie, în cabinete medicale, în fabrici, în spitale, în muzee, în redacții, în hoteluri, în restaurante și oriunde a existat interes din partea elevilor noștri dornici să își valideze opțiunile de carieră, să își conștientizeze resursele proprii, calitățile, abilitățile și deprinderile.

Anul trecut 75 elevi au realizat stagii de pregătire practică la 30 de companii. Anul acesta ne propunem să ajutăm 90 de elevi să își completeze pregătirea teoretică cu experiența pe care o presupune activitatea la un loc de muncă real.

Mărturiile elevilor Avenor care au avut oportunitatea să participe la internships pe durata anilor de studiu reprezintă un indicator clar al beneficiilor și succesului pe care un astfel de program îl aduce. 

 

Înveți despre tine

Integrarea în medii diferite de lucru, rutina sau neprevăzutul pe care îl aduce o zi petrecută într-un birou îi  ajută pe elevi să descopere lucruri noi despre ei înșiși, îi provoacă să iasă din zona lor de confort și să își asume riscuri. De asemenea, internshipul  este un bun prilej de a dobândi cunoștințe și aptitudini care valorează foarte mult în contextul admiterii la facultate. Într-o piață foarte competitivă, avantajul internship-urilor este uriaș.

Descoperi oportunități de carieră

Aflați la vârsta alegerilor, elevii au nevoie să valideze că pasiunea dintr-un anumit moment poate fi convertită într-o alegere de carieră pe care să o urmeze toată viața. Etapa adolescenței este una a tatonărilor. Este important ca elevii să încerce domenii diferite în care pot lucra pentru ca alegerea viitoarei cariere să fie făcută în mod asumat.

Cunoști profesioniști din diverse domenii

Internship-urile oferă elevilor șansa de a explora piața muncii și de a cunoaște profesioniști din diferite domenii. Aceste întâlniri, cu specialiști din ariile de interes ale elevilor pot fi decisive în momentul în care se pune problema alegerii unei cariere. Mai mult decât atât, elevii au șansa să fie observați de către profesioniști, aceste întâlniri devenind astfel puncte de plecare ale unor viitoare cariere.

În plus, faptul că de-a lungul liceului ai avut ocazia să cunoști profesioniști din diverse domenii reprezintă un avantaj pe termen lung. Oricând te poți întoarce către acești oameni pentru a cere o părere, o recomandare sau un sfat.

Programul de internship Avenor nu ar fi posibil fără ajutorul părinților din comunitatea Avenor. Ne-au fost alături din momentul în care am lansat acest program și au continuat an de an să-i primească pe elevii noștri de liceu în companiile și organizațiile pe care le reprezintă și să le ofere oportunitatea de a experimenta activități în ariile de interes dorite.” spune  Paul Barrie  – Head of Secondary și coordonatorul programului de internship din Avenor. 

Experiența de internship cu elevii Avenor a fost una pozitivă atât prin implicarea în activitățile pe care le-am trasat cât și prin energia pe care o emană prin atitudinea lor veselă.

Valentin a fost repartizat în prima săptămână în Recepție, unde a cunoscut ce implică procesul de check-in/check-out, a arătat deschidere în cunoașterea sistemului de gestiune hotelieră și a contribuit la micile task-uri primite de la colegii cu care a fost pe tură. A doua săptămână a dorit sa continue practica pe zona de Restaurant și Banqueting împreună cu Tudor, unde au fost responsabilizați cu: pregatire mezamplast sala, debarasat în zona de restaurant, curățenie în back-office.

Sara și Diana s-au potrivit foarte bine în departamentul Rezervari / Vânzări unde au învățat și totodată au contribuit la procesul de efectuare de rezervari în sistemul de gestiune hotelieră, au pus în aplicare principiile de bază ale unei ofertări ținând cont de tipul de client, au cunoscut sistemele online și cum ne ajută în promovare și atragerea de noi venituri, au identificat canalele prin care turiștii efectuează rezervări. 

Contribuția lor s-a extins și pe partea de marketing prin compunerea de mesaje în română și engleză, prin care am adus la cunoștința oaspeților situațiile speciale. Diana a fost ghid în locațiile interne pentru echipa care s-a ocupat de realizarea unui film “Caro” dedicat cazării echipei Ucrainei. 

Ambele fete, alături de colega de la vânzări, au participat la un eveniment organizat în grădină unde au aflat ce implică desfășurarea unui eveniment, au fost prezentate organizatorului și au interactionat cu el.” spune Florentina NițuKey Account Manager la Hotel Caro.

Programele de internships reprezintă tranziția ideală între băncile școlii și piața muncii, fiind oportunități reale de învățare. Participând la astfel de programe, elevii Avenor au ocazia să conștientizeze ce înseamnă un loc de muncă, ca angajat sau angajator, ce înseamnă presiunea și responsabilitatea, cum e să lucrezi în echipă, cât și cum contează mediul de lucru dintr-un birou, dincolo de domeniu în care lucrezi.

Participând la astfel de programe elevii au practic ocazia să tragă cu ochiul la viitor, să își imagineze propria zi de muncă de peste câțiva ani și să conștientizeze importanța alegerii unui domeniu de activitate care să îi atragă, să îi provoace și să li se potrivească.

În cazul în care organizația dumneavoastră este interesată să susțină programul de internship prin oferirea de stagii de practică de 2 saptămâni pentru elevii Avenor, vă rugăm să ne contactați la adresa internships@avenor.ro.

Miza Evaluărilor Naționale la învățământul primar

Deoarece ne aflăm în săptămâna Evaluării Naționale, Liana Ilincescu, Primary Learning Coordinator și învățătoare la Avenor College, povestește, din experiență, despre ce înseamnă cu adevărat aceste evaluări pentru elevi, părinți și sistem și despre cum am putea profita de acest moment pentru o învățare cu rost. 

 

În anul școlar 2021-2022, Evaluările Naționale pentru clasele a II-a și a IV-a se vor susține în perioada 10-26 mai 2022 și vor avea aceeași structură ca și până acum: evaluarea de competențe la limba română și matematică. Rezultatul acestor teste nu se va trece în catalog, nu se anunță public, nu stă la baza ierarhizării copiilor, ci se comunică fiecărui părinte în parte și, pe baza lui, învățătoarele trebuie să realizeze planuri individualizate de învățare, acolo unde identifică probleme. 

În jurul acestei evaluări au existat încă de la început diverse controverse, dar și aprecieri. Pe o parte s-au aliniat părinții, profesorii, dar și copiii care consideră că aceste teste nu sunt elaborate de specialiști, că au un nivel destul de scăzut sau că nu au îmbunătățit în niciun fel rata alfabetizării funcționale în rândul elevilor. De cealaltă parte sunt cei care văd în această evaluare o încercare reușită de a elimina stresul inevitabil al examenelor, prin expunerea timpurie și repetată a copiilor la astfel de activități, dar și o posibilitate a copiilor, părinților și profesorilor de a lua pulsul cunoștințelor acumulate de-a lungul unui ciclu de învățare. 

Ca în orice polemică, ambele părți au  partea lor de dreptate. Aceste teste nu au fost elaborate cu scopul de a verifica nivelul superior al cunoștințelor și nici de a ierarhiza elevii sau școlile din care fac parte. Dar, o parte a caracterului colectiv specific nației noastre este de a face clasamente la orice oră, cu orice motiv. Astfel, la locul de joacă, se formează echipe de competitori, se fac clasamente ale câștigătorilor, iar cei care pierd, stau ”pe bară”, căci ”învingătorul ia totul”. În sala de clasă, ne așezăm pe niveluri, păstrând băncile celor care ”știu mai multe” în față, iar  ale celor care ”abia se descurcă”, mai în spate, iar aceștia s-au obișnuit să stea acolo, cuminți, așteptând liniștit să ”se sune”, pentru a face o pauză de la activitatea în care i-au urmărit pe cei care au ridicat mâna și au răspuns ”în propoziție”. La nivel de instituții școlare, avem școli ”bune”, sau ”de top”, pentru care părinții își schimbă reședința și devin ”flotanți”, iar copiii fac meditații, să poată lua ”admiterea” și să se numere printre beneficiarii unui loc în bancă și avem școli de care ”se fuge” și școli în care ”nu se face nimic”. Și astfel se ajunge la clasamente și calificative acolo unde ar trebui să fie doar diagnoză și prognoză. 

La o analiză obiectivă și lucidă, aceste evaluări sunt folositoare, căci au subiecte aplicate, în strânsă legătură cu realitatea copiilor, chiar și în condițiile în care autorii insistă de câțiva ani pe subiecte precum ”biletul” sau ”scrisoarea”, care au devenit străine actualelor generații de copii familiarizați cu telefonul mobil și internetul. Lectura conștientă a unui text este mai complicată decât pare la prima vedere. A ști să scrii și să citești  nu înseamnă neapărat că înțelegi mesajul transmis sau că poți folosi în mod adecvat mesajul scris. Astfel de subiecte sunt în prim-planul testelor de la Evaluarea Națională, ceea ce ar putea deveni un punct de plecare al viitoarelor planuri individuale de învățare, care ar trebui să pună accent pe dezvoltarea unei bune competenţe de lectură. Copilăria, adolescenţa şi postadolescenţa sunt perioade optime ale învăţării, iar copilul care a fost obișnuit să lucreze cu textul, va deveni adultul cititor conștient de mâine.

În aceeași notă se construiesc și testele la matematică sau MEM (matematică și explorarea mediului), bazându-se pe competenţele de a dobândi, a stăpâni și a aplica cunoştinţe fundamentale din programa acestor discipline. A stăpâni astfel de competențe nu înseamnă a ști să calculezi sau să descrii pașii de rezolvare a unei probleme, ci să aplici în viața de zi cu zi ce ai învățat în sala de clasă. 

Evaluările naționale pot deveni termeni cheie în viitoarele programe de dezvoltare a capacității de a aplica cunoștințele însușite, dar trebuie utilizate într-un mod eficient și creativ. Părinții și profesorii ar trebui să colaboreze și să transmită încredere copiilor în privința acestor teste. De foarte multe ori le dau o aură de examen definitoriu, de pas extrem de important în traseul educațional viitor al elevilor, pas care nu poate și nu trebuie ratat. Se pune o presiune suplimentară inutilă pe umerii unor copii care dau pentru prima sau a doua oară un examen. 

Deși nu sunt obligatorii, nu sunt trecute în cataloage și nu realizează ierarhii, aceste testări pot aduce un plus în valoarea adăugată a formării educaționale a unui elev prin: 

  • Stabilirea unei rutine a feedbackului, la finalul unui ciclu de învățare; 
  • Identificarea tipurilor de probleme de timpuriu;
  • Organizarea unor planuri de remediere a acestor probleme, prin realizarea unor planuri individuale de învățare;
  • Obișnuirea cu rutina unui examen, cu emoțiile inerente unei astfel de activități.

De ce să mergi la ”Școala de vară”?

În ultimii 10 ani, în fiecare vară, la Avenor s-a organizat Școala de vară, un program de educație non-formală deschis copiilor din comunitate dar și din afara ei, în cadrul căreia s-au regăsit atât învățarea prin descoperire, prin joc și prin proiecte, dar și excursiile, activitățile sportive sau cele în pădure sau în afara campusului. 

Cu o echipă de specialiști în educație non-formală, Avenor propune elevilor și anul acesta programe de vară special gândite pentru fiecare segment de vârstă.

Ce face specială Școala de vară Avenor și care sunt motivele pentru care se recomandă participarea copiilor la astfel de programe, puteți afla de la echipa noastră în interviul de mai jos.

Ce trebuie să urmărim atunci când alegem un program co-curricular pentru copilul nostru?

 

„Pentru un program de vară cu precădere, cel mai important rol îl joacă expunerea la natură și viața reală. Adulții de astăzi își amintesc cu admirație de vacanța mare pe ulițele satelor. Pentru copiii noștri, joaca sub razele soarelui, în mijlocul naturii și alături de alții de-ai lor este un context în primul rând valoric ce garantează aduceri aminte și ancore sănătoase pentru când vor fi oameni mari.

Din punct de vedere academic, programele co-curriculare reprezintă o oportunitate pentru completarea dezvoltării copiilor. De aceea recomandarea noastră este să urmărim un echilibru între următoare 3 elemente: 

  • Motivație: activități ce corespund intereselor și pasiunilor deja conturate pentru a-i motiva pe cei mici să participe cu plăcere, 
  • Provocare: sesiuni ce ajută la consolidarea sau aprofundarea cunoștințelor curriculare din timpul anului școlar, 
  • Varietate: inițiative variate care să le deschidă apetitul pentru noi domenii de învățare.

Bineînțeles, vârsta copiilor este relevantă pentru a alege cea mai bună metodă educativă folosită și orarul cel mai potrivit.”  Cristina Farcaș, fondator Avenor Summer Expeditions 

Prin ce se diferențiază programul de școală de vară Avenor?

„Metoda educativă cunoscută ca Project-Based Learning, care este în centrul programului, îi conectează pe copii cu lumea reală prin proiecte cu mult sens, le stimulează abilitățile de rezolvare a problemelor, de colaborare și comunicare în echipă. De asemenea, unul dintre cei mai puternici diferențiatori ai programului este limba dominantă de comunicare, limba engleză. Fără a fi un curs de limbă străină în sine, prin joacă, explorare și dezvoltare de proiecte, comunicarea în limba engleză precum și încrederea în sine se îmbunătățesc considerabil. 

Într-o altă notă, ne bucurăm de feedback-ul pozitiv al copiilor legat de mâncare, așa că suntem mândri că putem oferi un meniu sănătos și proaspăt preparat în propria noastră bucătărie. 

De asemenea copiii de la 6 la 11 ani vor putea beneficia de un loc unic prin proximitatea pădurii, având totodată și facilități oferite de campusul Greenfield: sală și teren de sport, studio de muzică, atelier de arte și teatru, echipamente sportive și muzicale de bună calitate. Cei mici, înscriși la grădiniță, se vor bucura de activități în afara sălilor de clasă, inclusiv excursii săptămânale în natură sau destinații cu caracter educațional legat de tematicile de învățare.” Boyana Dragomir, Project Manager, Greenfield summer programs 

Care este miza educațională a unei școli de vară? 

„Suntem deja în al treilea an în care putem oferi programul în ambele locații: campusul Greenfield (copii între 6 și 11 ani) și la grădinița din zona Cașin (copii între 2-6 ani). Având în vedere vârstele copiilor, chiar dacă programele urmează același concept educațional, programul și orarul sunt adaptate pentru a răspunde cât mai bine intereselor specifice. 

Astfel, la grădiniță, programul educativ pune pe primul plan copilul și nevoile lui. Echipa de profesori a structurat săptămânile în așa fel încât fiecare copil să-și găsească cu ușurință rolul său în noul grup. Metoda Project Based Learning are menirea de a-i învăța pe copii că fiecare dintre ei are ceva diferit și important de oferit și că doar împreună pot finaliza un proiect de amploare. Atât activitățile din clasă, cât și excursiile și inclusiv ‚zilele de bălăceală’ (‚Water Fun Day’) se desfășoară într-un decor special, diferit de la o săptămână la alta, pentru a le oferi celor mici un mediu stimulant, interesant și distractiv.” Silvana Sofian, coordonator Avenor Summer Expeditions 2022, Avenor Nursery

 

„Viziunea lui John Dewey care spune: ‚Educația nu înseamnă pregătire pentru viață; educația este viața însăși.’ descrie foarte bine ceea ce copiii de la grădiniță experimentează alături de noi la școala de vară. Trăim vremuri pentru care trebuie să fim pregătiți, vremuri pentru care trebuie să ne adaptăm. De aceea școala de vară Avenor Summer Expeditions propune o abordare educațională unitară și coerentă în care copiii sunt puși în situații reale de viață, la care trebuie să găsească soluții, rezolvări, să vină cu idei și să se adapteze.” Dora Crețu, coordonator Avenor Summer Expeditions 2022, Avenor Nursery

 

„În campusul Greenfield copiii între 6 și 11 ani vor beneficia de experiențe unice de învățare în timp ce se distrează, explorează și cercetează noi domenii pentru a crea proiecte personalizate. Indiferent de pasiunile lor, se vor conecta cu lumea din afara sălilor de clasă și vor fi încurajați să comunice, să lucreze în echipă și să gândească critic în timp ce vor lucra la un proiect comun. Ne propunem să-i stimulăm pe copii să preia controlul și să-și îmbogățească experiențele folosindu-se de propriile pasiuni, identificând soluții pentru sarcini precise și bineînțeles celebrând munca și învățarea lor alături de familie la finalul școlii de vară.” Andreea Dumitrescu, coordonator Avenor Summer Expeditions 2022, Avenor College

Cum este gândit parcursul unui participant la școala de vară astfel încât să obțineți rezultatele pe care vi le-ați propus?

„În fiecare dintre locațiile în care se desfășoară programul există câte o grupă desemnată copiilor de 2 ani (Avenor Nursery), respectiv 6 ani (Avenor College) care experimentează pentru prima dată interacțiunea cu acest mediu, gândite astfel pentru a asigura suport mai consistent pentru integrare precum și pentru a adapta programul zilnic la nevoile acestora.

Planificarea învățării prin metoda PBL are în vedere un parcurs firesc al dezvoltării copiilor. Se începe cu adaptarea, rutinele de siguranță, continuând cu identificarea nevoilor, intereselor și cunoștințelor participanților, pentru ca apoi programul să deschidă noi ferestre către alte obiective de învățare. În mod sistematic copiii se autoevaluează, regândesc procesul, pentru ca în final să argumenteze rezultatele în fața celorlalți colegi și a propriei familii (în cazul copiilor din campusul Avenor College Greenfield). Acest fir roșu este presărat în fiecare săptămână cu ruperi de ritm precum excursii și sesiuni de dans (la grădiniță), ieșiri în pădure, ateliere artistice și sport (în campus Greenfield), și mult așteptata zi de distracție cu apă (Water Fun Day).” Cristina Farcaș, fondator Avenor Summer Expeditions

Indicați 5 motive pentru care un copil ar trebui să participe la o școală de vară.

  • Timpul petrecut în natură
  • Relațiile 
  • Oportunitățile de descoperire 
  • Calitatea timpului alocat 
  • Continuitate în dezvoltarea personală 

 

Uniforma: uniformizare sau identitate asumată?

N-aș fi crezut, în vremurile când eram obligată să port odioasa uniformă de gimnaziu sau de liceu, în culori triste și din materiale deja ponosite, cu număr de înmatriculare obligatoriu atașat la sarafan, că o să fac vreodată elogiul uniformei. Diferențele de percepție sunt însă notabile. În timpurile comuniste, uniforma însemna exact ceea ce spune cuvântul: uniformizare pentru toți elevii, din toată țara, reduși la niște numere, fără identitate, băieții tunși scurt, fetele cu cordeluță și părul strâns. O întreagă societate uniformizată și înregimentată la rang de batalioane de soldați credincioși regimului.

Ăsta e și motivul pentru care, imediat după 1990, elevii și-au azvârlit uniformele, și-au aruncat bentițele și matricolele și au reînvățat, până și în vestimentație, bucuria și fiorul libertății. Școlile și liceele deveniseră un haos colorat, cu unele consecințe neplăcute: elevii cu stare își etalau hainele de firmă, cei cu o condiție materială precară preferând să fie din nou „uniformizați” ca pe vremuri, de teama expunerii cu haine sărăcăcioase.

Iată însă că, după câțiva ani de exuberanță vestimentară, școli și licee, majoritatea de elită, de pe tot cuprinsul țării, au simțit nevoia să regândească noțiunea de uniformă și au început să poarte cu mândrie însemnele vestimentare ale propriei instituții educaționale. Uniforma nu mai „uniformiza”, ci clădea o identitate instituțională, devenise un prilej de identificare cu școala, liceul, comunitatea educațională.

Când a fost fondat Avenor College, cu alt nume pe vremea aceea, uniforma școlii a însemnat o componentă identitară esențială. Când am participat la procesul de rebranding, alături de experți, colegi, părinți și, nu în ultimul rând, elevi, piesele alcătuitoare ale uniformei, culorile, costumul de ceremonie au însoțit, pas cu pas, procesul devenirii Avenor. Vorbesc de un veritabil proces, pentru că, în afară de câteva elemente esențiale, perene, suntem deschiși la propuneri, la îmbunătățiri, la modificări, alături de toți membrii comunității noastre: calitatea materialelor, „piesele de schimb” etc. Propunerea venită din partea Consiliului elevilor de a adopta în rândul componentelor uniformei și mult apreciatul hoodie a fost o muncă în colectiv, cu propuneri și soluții din partea elevilor noștri.

Elevii mai mici așteaptă cu înfiorare zilele și ocaziile când poartă uniforma de ceremonie. Elevii noștri participă la competițiile sportive cu satisfacția rezultatelor, dar și bucuria arborării însemnelor școlii pe costumul de sport.

Elevii intrați în adolescență au, cum e și firesc, momente contestatare. Când să te răfuiești cu toate regulile dacă nu la vârsta adolescenței?

Dar iată cum, foștii contestatari, odată ce au terminat liceul și au pășit mai departe în viață, rememorează cu nostalgie, dar și cu bucurie, impresiile despre uniforma Avenor. Ar mai purta-o și acum. E suficient că o poartă în gând. 

Dana Papadima

Director Educațional

Se apropie examenele. Cum poți ajuta copilul să învețe eficient?

Iată că febra examenelor se apropie. Ca în fiecare an, în familiile cu copii care susțin examene, atenția vizează prioritar maximizarea șanselor către o notă cât mai bună. Întrebarea despre modalitatea în care  ajutăm copiii să se pregătească pentru examene este importantă, dar o altă întrebare mult mai importantă este care sunt strategiile de învățare și recapitulare care contribuie la un parcurs de succes, dincolo de momentul actual? Ce ia cu el copilul în viață, după ce febra examenelor a trecut și ce lasă în urmă, ce uită?

Practica și teoriile educaționale sunt din ce în ce mai mult bazate pe cercetare științifică, urmând un proces similar celui prin care a trecut practica medicală. În ultimii ani, studiile despre cum învață creierul nostru sunt tot mai des invocate în deciziile curriculare. Cu toate că această abordare este încă controversată, există câteva principii universal acceptate. Ținând cont de ele, profesorii și părinții pot ajuta copiii să învețe mai eficient.

Emoțiile afectează memoria și procesul de învățare

Care este mesajul pe care îl transmitem copilului nostru? 

Fiecare din examenele pe care el le susține în această vară nu reprezintă un punct final – examenele sunt parte dintr-o traiectorie, un drum pe care copiii îl parcurg, drum care îi va face să știe mai mult, să devină mai competenți într-un domeniu de cunoaștere dar și, pe ansamblu, competenți în a învăța. 

Examenele, cu toate că sunt de natură sumativă, pot fi privite ca experiențe din care învățăm. Această schimbare de paradigmă va ușura, parțial, stresul generat de examene și, în același timp, îl va ajuta pe copil să găsească motivație și să dea sens procesului de recapitulare pentru examene.

Să nu uităm că elevii au trecut printr-o pandemie care le-a afectat chimia grupurilor de prieteni și, implicit, stabilitatea emoțională. În anii adolescenței, ei sunt prinși în tumultul descoperirii propriei identități, al dezvoltării personalității, copiii sunt foarte preocupați de anturaj, de poziția lor în grupul de prieteni, de cum sunt văzuți de alții. Unii adolescenți sunt mai puțin sau mai mult afectați decât alții, dar toți trec prin aceste procese care nu pot fi ignorate. Ele influențează reacția copilului la stresul examenului și la modul în care el se pregătește pentru acesta.

Implicații:

–   Vorbiți copiilor dumneavoastră despre examene ca experiențe și oportunități de învățare și nu doar ca puncte finale ale unui stagiu școlar.

–   Creați un mediu în care copiii se simt protejați și înțeleși.

Unele metode de învățare și recapitulare sunt mai eficiente decât altele

Psihologul Daniel Willingham definea învățarea ca fiind “ceea ce rămâne în urma procesului de gândire”. Este foarte greu de definit ce înseamnă “a gândi”, dar ne este tuturor clar că, pentru a învăța, este necesar să procesăm ceea ce citim.

 Prezint în continuare câteva dintre strategiile de procesare eficientă, specifice stadiului de recapitulare. Lista nu este exhaustivă, strategiile fiind selectate în funcție de tipurile de greșeli pe care am observat că elevii le fac atunci când recapitulează.

a) repetarea spațiată

Este știut, dar greu de aplicat, principiul conform căruia repetarea spațiată este mai eficientă decât aglomerarea înaintea examenului. Multe ore de studiu înaintea unui test nu ajută la fixarea informației atât de bine ca același număr de ore alocat, dar distribuit pe o perioada de timp mai lungă. În 1885, psihologul german Herman Ebbinghaus a creat o formulă matematică ilustrată grafic mai jos care reprezintă procesul de uitare a informației nou asimilate. Cu toate că acest grafic este diferit de la o persoană la alta, lumea științifică este de acord că panta declinului este abruptă, în special după prima oră. Recapitularea/repetarea spațiată poate încetini această rată a declinului conform graficului în care liniile verticale reprezintă momentele de recapitulare.

                                                                                   Source: (Brown)

b) practica de recuperare din memorie

Recitirea notițelor sau a lecției din carte este mai puțin eficientă decât recuperarea din memorie a informației stocate. Creierul este plastic și de fiecare dată când informația este recuperată și stocată din nou, se formează noi rețele neurale. Regăsirea informației din memorie necesită procese cognitive superioare, mai dificile, dar cu rezultate mai eficiente.

Cum știe un elev că a înțeles? Doar atunci când el poate să demonstreze această înțelegere. Cum demonstrează înțelegerea?

  • Explicând un concept unui coleg.
  • Aplicând acest concept într-o situație nefamiliară.
  • Sintetizând și creând o hartă mentală a conexiunilor conceptelor dintr-o unitate de învățare. 

Pentru aceasta, elevul recuperează informația din memorie și o folosește, creând noi conexiuni.

Recuperarea din memorie este o strategie care nu este pe placul majorității elevilor pentru că cererea cognitivă este semnificativă. O variantă poate fi crearea unei hărți mentale a unității (mindmaps), pe care elevul o are în față atunci când recapitulează și treptat o folosește tot mai puțin, până renunță la ea. Există aplicații web pentru crearea de hărți mentale, care pot face procesul mai plăcut pentru copiii noștri, născuți în era digitală. Unele din aceste aplicații permit lucrul colaborativ, aducând dimensiuni noi acestui proces.

c) metoda intercalării conceptelor

Rezolvând multe probleme de același tip este mai puțin eficient decât alternând problemele din mai multe capitole sau alternând recapitularea la limba română cu cea la matematică. În cadrul aceleiași materii, profesorul poate ghida recapitularea astfel încât concepte care sunt conectate sunt studiate împreună, iar elevul este ajutat să creeze conexiuni.

d) reprezentarea vizuală a informației studiate inițial ca text

Această strategie face parte din aceeași categorie cu cele anterioare, invitând elevul să proceseze informația pentru a o transforma și a o reprezenta prin filtrul propriu. În acest fel, sincopele de înțelegere ies mai ușor la iveală și elevul își creează resurse de învățare.

Implicații:

–   Întrebați copilul dumneavoastră dacă la școală a folosit strategii variate de recapitulare și dacă da,  care i se par cele mai eficiente? Care i se par cele mai solicitante din punct de vedere cognitiv?

–   Creați cu copilul dumneavoastră un orar de recapitulare. Țineți cont de strategia repetării spațiate.

Singura competență transferabilă este aceea de a învăța

La prima vedere, programa britanică pare a nu fi complicată în gimnaziu. În schimb, este complexă – competențele cerute sunt alese cu grijă, pentru a ajuta elevul să formeze o înțelegere a complexității fiecărei arii de cunoaștere și a-i da timp profesorului pentru a crea conexiuni intra și transdisciplinare. În acest fel, învățarea se face în profunzime. Copilul este pregătit pentru a accesa niveluri ridicate de complexitate în liceu, unde se studiază concepte care sunt predate uneori la facultate.

Din păcate, programa românească este foarte încărcată și inutil de complicată. Profesorii nu au timp pentru a crea experiențe de învățare în care elevul să poată aplica și transfera ceea ce a învățat, tranziția de la gimnaziu la liceu sau de la liceu la facultate fiind foarte grea pentru copiii care urmează programa națională. Focusul este pe a achiziționa cunoștințe noi, pentru că nu există timp pentru a oferi oportunități de învățare conectată. Lipsa alinierii orizontale și, câteodată, verticale a programei produce confuzie în mintea copiilor.

Pe lângă cunoștințele și competențele pe care vrem ca elevii noștri să le asimileze și să le aplice în examene, există un scop superior – acela de a-i învăța cum să învețe. Cercetători de renume în științele educației sugerează că “a învăța cum să înveți” este singura competență transferabilă. Pot fi creativ în matematică, dar nu sunt creativ la limba română, pot gândi critic la istorie, dar nu pot gândi critic la științe. Unele competențe sunt aplicabile într-o arie a cunoașterii pentru că depind foarte mult de înțelegerea profundă a acelei arii. 

Abilitatea de a învăța este transferabilă.

Implicații:

–   Știe copilul meu care este diferența între a memora și a înțelege?

–   Care este modelul lui de învățare? Este conștient despre eficiența modelului său de învățare?

Eficiența testelor de antrenament

Poate că la acest moment vă întrebați: “trebuie să rezolve copilul meu teste de antrenament?”. Cu siguranță da, testele de antrenament sunt folositoare, dar doar după un proces de învățare profundă și numai cu câteva săptămâni înainte de examen. Procesul de învățare este diferit de cel de recapitulare, care sunt diferite, la rândul lor,  de testele de antrenament pentru examen. Rezolvarea de teste care au o structură similară examenului ajută elevul să se familiarizeze cu formatul examenului, cu terminologia, cu tipurile de întrebări, ajutându-l să se orienteze mai repede în timpul examenului. 

Din păcate, foarte des vedem elevi care se bazează pe observarea de șabloane, similarități între variante ale testelor de antrenament sau ale examenelor din anii anteriori și consideră că repetarea acestor șabloane este același lucru cu a învăța. Foarte des în examenele noastre naționale sunt evaluate competențe specifice materiei, în contexte care sunt familiare. Din păcate, acest tip precar de evaluare induce idei greșite despre ce înseamnă a învăța și cum demonstrăm că am înțeles.

Nu tot ce contează se poate măsura și nu tot ce se poate măsura contează” (Einstein) – vă invit să priviți pregătirea pentru examene ca pe o perioadă în care copiii vor fi mai bine pregătiți nu doar pentru a lua o notă mai mare acum, ci vor dezvolta competențe și aptitudini pe care le vor folosi tot restul vieții. Doar atunci perioada de pregătire pentru examene va fi eficient folosită.

Vă invit să nu priviți doar la ce învață copilul acum sau la ce va învăța în anul școlar viitor atunci când alegeți, împreună cu el, sistemul care i se potrivește cel mai bine. Priviți finalitatea acelui sistem. Care este profilul elevului la sfârșitul anilor de școală și cu ce ce  pleacă  în viață?

Un astfel de exemplu al profilului elevului Avenor se regăsește AICI

Bibliografie

Brown, Guest Author Daniel. “Ebbinghaus Forgetting Curve.” EdApp Microlearning Blog, 14 Dec. 2018, www.edapp.com/blog/ebbinghaus-forgetting-curve/#:~:text=This%20is%20the%20basis%20of.

Hermann Ebbinghaus. Memory a Contribution to Experimental Psychology. Bristol Thoemmes Press Tokyo Maruzen, 1998.

Willingham, Daniel T. Why Don’t Students Like School? : A Cognitive Scientist Answers Questions about How the Mind Works and What It Means for the Classroom. San Francisco, Ca, Jossey-Bass, 2009.

_________

Dr. Daniela Vasile, Director of Learning la Avenor College și în același timp profesor de matematică, a realizat pentru Spotmedia acest material informativ în care povestește despre cum pot fi ajutați copiii să învețe eficient pentru examene. Materialul integral poate fi citit AICI.

De la Avenor la Medicină

După un proces de selecție foarte dur, Tiberiu, elev Avenor College în clasa a 12-a, este admis la Facultatea de Medicină de la University of Groningen, o universitate cu tradiție și renume din Europa, cu patru premii Nobel la activ și cu o listă impresionantă de absolvenți. Pasiunea pentru științe, rezultatele academice foarte bune și un mix de abilități specifice dezvoltate în timp i-au adus lui Tibi unul dintre primele locuri pe lista de admitere.

 

Povestește-ne puțin despre procesul de admitere la Facultatea de Medicină în cadrul Universității din Groningen.

Spre deosebire de procesul de admitere la alte specializări, în aplicația pentru Medicină la Groningen nu a fost nevoie să trimit eseuri personale, scrisori de recomandare, CV-uri sau portofolii. Având în fiecare an mii de aplicații, singura cale de departajare între candidați este o examinare internă, organizată de ei. În fiecare an, acest examen este structurat pe o temă medicală diferită, care îți este comunicată cu câteva săptămâni înainte. Anul acesta, tema a fost îngrijirea paliativă în rândul pacienților cu insuficiență cardiacă. Pentru a te pregăti pentru acest examen, trebuie să înveți în detaliu bibliografia oferită de ei, alcătuită din articole științifice și extrase din manuale de anatomie, la care se adaugă cunoștințe avansate de chimie, biologie și fizică. 

Pe lângă examenul teoretic, mai există și un test non-cognitiv, de etică profesională, în care trebuie să evaluezi pe o scară de la 1 la 5 din punct de vedere moral, mai multe situații. Pentru acest examen, din păcate, nu te poți pregăti, deoarece testează felul în care ai răspunde la o varietate de situații, cu care te vei confrunta des în timpul studiilor.

Chiar dacă în fiecare an aplică între 1000 și 1500 de candidați, numărul de locuri a rămas constant de ceva timp: 410, dintre care doar 110 sunt în limba engleză, restul fiind în olandeză. Deși competiția a fost intensă anul acesta – au aplicat peste 1350 de persoane – eu am reușit să mă clasez pe locul 3 dintre studenții internaționali și pe locul 21 dintre toți studenții care au aplicat (olandezi și internaționali).

Care crezi că au fost punctele tale forte ca să obții un loc la ei?

Pe lângă rezultatele academice, la care mai mult ca sigur că se uită toate universitățile, cred că au contat în special activitățile extrașcolare la care am luat parte: olimpiada STEM de științe și matematică, clubul CREST, care îmbină teoria cu practica în domeniul științelor, internshipurile, voluntariatul. Cu cât te implici în mai multe activități, cu atât ai mai multe oportunități să te dezvolți și să capeți noi abilități. E important totuși să pui în balanță aceste activități cu bunăstarea ta personală, astfel încât să nu fi stresat tot timpul.

Pentru examenul teoretic sunt sigur că m-au ajutat în special abilitatea mea de a memora rapid informații și pregătirea mea de dinainte în domeniul științelor. Deși bibliografia de circa o sută de pagini părea înfricoșătoare în momentul în care am primit-o, am primit ajutor cu înțelegerea și memorarea acesteia din partea profesorilor și a părinților mei. A contat, desigur, și faptul că îmi place acest domeniu și că informațiile primite au fost interesante pentru mine: felul în care trebuie să acorzi îngrijire pacienților cu insuficiență cardiacă, problemele care sunt întâmpinate în prezent în acest domeniu, medicamentele și dispozitivele folosite în tratament etc. Sunt sigur că nu aș fi putut să învăț la fel de eficient într-un alt domeniu care nu m-ar fi atras.

Pentru examenul non-cognitiv recunosc că, deși am fost clasat în primii 10%, nu m-am pregătit în niciun fel, dar este important să ai abilități care i-ar trebui oricărui doctor și care pe mine m-au ajutat aici: empatie, logică, compasiune, dorința de a lua inițiativa și de a-i apăra pe cei vulnerabili, de exemplu. Deși situațiile din examen pot părea superficiale la prima vedere, este important să fii atent și să ai grijă la răspunsurile pe care le dai.

Care este mixul optim între rezultatele academice și implicarea în proiecte extracurriculare pentru un candidat la Groningen?

Pentru a avea o aplicație de succes la medicină, nu este suficient doar să ai rezultate academice bune la matematică, biologie și – poate cel mai important – chimie. Internshipurile și activitățile extracurriculare sunt și ele o parte importantă din pregătirea unui viitor student. 

Anul trecut am avut ocazia să particip la o serie de internshipuri organizate de școală în mai multe specializări medicale, unde am putut vedea pe viu ce înseamnă să fii medic. Observarea și participarea la mai multe consultații și intervenții chirurgicale mi-au oferit șansa de a aprofunda experiențele din viața profesională a unui doctor și de a confirma că acesta este parcursul pe care îmi doresc să-l urmez.

Nu am neglijat nici să particip la alte activități extracurriculare, care mi-au oferit posibilitatea de a privi medicina din mai multe puncte de vedere. Proiectul „Avenor Christmas Charity Fair”, organizat împreună cu colega mea Ana-Caterina, m-a pus în situația de a mă confrunta cu diverse cauze sociale prezente în România – organizația de caritate pe care am sprijinit-o în 2020, de exemplu, a ajutat peste 700 de persoane vârstnice vulnerabile din zonele rurale. Alte activități, precum programul „Duke of Edinburgh” și dezbaterile MUN în care am participat m-au ajutat de asemenea.

De ce ai ales Groningen în contextul în care oferă un număr limitat de locuri la Medicină în limba engleză și pe termen lung implică și studierea în olandeză?

Fondată acum peste 400 de ani, cu patru premii Nobel la activ și cu o listă de absolvenți care conține nume cunoscute, precum matematicianul Johann Bernoulli, Aletta Jacobs – una dintre primele femei doctor din lume – și numeroși membri ai familiei regale olandeze, Groningen are un renume aparte, fiind una dintre universitățile de top din Europa.

Cursul de medicină de la Groningen este unic în Europa – și probabil în lume – deoarece oferă o abordare centrată pe pacient: studenții au contact cu pacienții încă din primul an și urmează o programă bazată pe rezolvarea de probleme. Aceast curriculum este probabil și unul dintre motivele pentru care Facultatea de Medicină de la Universitatea din Groningen este pe locul 51 în lume și în top 3 facultăți de medicină în limba engleză din UE.

Cu toate că, într-adevăr, doar primii 3 ani sunt în limba engleză, următorii 3 fiind în olandeză, universitatea asigură gratuit tuturor studenților cursuri de olandeză, făcând astfel procesul de învățare mai ușor pentru studenții internaționali. Limba în sine pare destul de ușor de învățat, fiind asemănătoare cu engleza și germana, așa că nu mă îngrijorez prea mult cu privire la acest aspect.

Cum crezi că te-a ajutat Avenor în acest demers de aplicare și admitere la o universitate prestigioasă din Europa? Crezi că un elev care urmează curriculumul britanic are mai multe avantaje? Dacă da, de ce, în ce sens?

Deși am venit la Avenor de-abia acum 2 ani, am simțit din prima zi că am avut susținerea necondiționată a tuturor de aici. Nu mă refer aici strict la statutul meu de elev bursier, ci și la relațiile generale cu colegii mei, cu profesorii de la clasă, dar și cu administrația școlii. Deși nu am avut un consilier particular care să mă ajute cu admiterea la facultate, consilierii din cadrul școlii m-au ajutat și m-au sfătuit în permanență cu privire la traseul meu profesional și la cerințele și specificitățile universităților la care am aplicat. Profesorii m-au sprijinit mereu în alegerea celei mai potrivite căi pentru mine și îi mulțumesc în special doamnei profesoare de chimie, Laura Băjenaru, care mi-a împărtășit detalii semnificative din experiența ei personală în acest domeniu, m-a susținut în toate demersurile mele practice și m-a determinat să continuu pe această cale a științelor.

Avantajul principal al programei britanice față de cea românească este că îți permite, încă din clasa a 9-a, să te concentrezi pe materiile care îți plac și pe care vrei să le urmezi în viitor. Acest lucru este de mare ajutor în special în clasele a 11-a și a 12-a: în timp ce pe sistemul românesc un elev care vrea să aplice la medicină trebuie să participe și la multe ore care nu îl ajută în acest sens, în sistem britanic un elev studiază doar materiile care îl vor ajuta în domeniul pe care vrea să-l urmeze.

Un alt avantaj important este că programa britanică este actualizată constant. Să luăm biologia, de exemplu, în timp ce manualele din sistemul românesc au fost scrise acum câteva decenii, pe programa britanică avem în materia de examen ultimele inovații din domeniul biotehnologiilor, precum microarrayuri, modificare genetică prin mecanismul CRISPR și terapii genetice.

Care ar trebui să fie parcursul și interesele unui elev de liceu de clasa a 9-a, care își dorește o carieră în medicină, ca să își crească șansele de admitere în clasa a 12-a la o universitate precum Groningen?

Eu cred că pentru orice viitor om de știință sunt importante mai ales abilitățile care să te ajute să înveți și să înțelegi lucruri noi – spre exemplu, gândirea critică, rezolvarea de probleme, adaptabilitatea și încrederea în sine. Ținând cont că în domeniul științei mereu se descoperă lucruri noi și mereu ai câte ceva de învățat, aceste abilități servesc drept o fundație pe care se pot așeza ulterior alte cunoștințe. 

Pentru un medic, pe lângă abilitățile de mai sus, mai este nevoie și de abilități sociale bune. Un medic bun este empatic, altruist, responsabil și integru. Acestea sunt, de altfel, calitățile pe care universitățile și le doresc la viitorii lor elevi și care ar trebui să fie evidențiate în eseuri și în scrisorile de intenție.

Pentru orice procedură de selecție ai nevoie, în mod evident, și de cunoștințe avansate de matematică și din domeniul științelor: chimie, biologie și fizică. Eu am studiat chimie, matematică și biologie la A2-level (doi ani de studiu) și fizică și informatică la AS-level (un singur an).

Ce speri să găsești la Groningen? Care sunt planurile tale de viitor?

Deși pentru moment nu sunt sigur de planurile mele pentru viitorul mai îndepărtat, sunt sigur că voi avea multe opțiuni după finalizarea studiilor la Groningen. Școala de medicină din cadrul universității din Groningen îți lasă posibilitatea să te orientezi către mai multe potențiale cariere: medic specialist (preferatele mele ar fi genetica, neurologia și psihiatria), cercetător în domeniul medicinei sau consilier pentru politici în domeniul sănătății. Rămâne de văzut care dintre aceste domenii mă va atrage cel mai mult și pe care îl voi alege.