Am deschis înscrierile pentru grupa mică (2-3 ani) și grupa mare (5 ani)

Interviurile Ioanei : Alergare în familie

Continuăm seria de articole săptămânale prin care vă invităm să descoperim împreună pasiunile și talentele membrilor comunității Avenor College. Inițiativa îi aparține Ioanei, elevă în clasa a 9-a la Liceul Avenor.

Alex a reușit la vârsta de 7 ani să devină cea mai tânară persoană din Europa care a terminat un semimaraton. Părinții l-au învățat să alerge și-i susțin și încurajează participarea la competiții. Acum este elev în clasa a 3-a la Avenor College și este un model pentru colegii săi mai mici, dar și pentru cei mai mari. Vă invit să aflăm mai multe despre el.

Ioana: Spune-ne câteva cuvinte despre tine. Cum te-ai prezenta?

Alex: Îmi place să alerg cu familia mea. Fac asta de la 5 ani. Ce-i drept, în ultima vreme alerg mai mult cu mama – Oana Fotino –  pentru că tata – Andrei Roșu –  are multe proiecte la care participă. El organizează Transmaraton, unde o să alerg și anul acesta. Am apărut de câteva ori la televiziuni, unde m-au văzut colegii mei și alți oameni pe care nu-i cunosc, dar care m-au recunoscut. Este un sentiment impresionant.

I: Ai participat de trei ori la Transmaraton, o competiție de alergare și fundraising pe Transfăgărășan. Care a fost momentul cel mai frumos al cursei de semimaraton (21 de kilometri)? Dar cel mai greu?

A: Momentul cel mai frumos al cursei a fost atunci când am urcat sus de tot și puteam să văd tot Transfăgărășanul. Am văzut străzile, copacii și munții. Momentul cel mai greu a fost urcarea și alergarea în tunel. Se auzeau foarte tare sunete de claxon și era întuneric.

I: Cum te pregătești pentru o cursă importantă?

A: Fac atletism o dată pe săptămână și fac cu mama ture în parcul Herăstrău în weekend. Cursele la care alerg sunt la o distanță destul de mare, la câteva luni, nu am o dietă anume. Înainte de cursă, nu mănânc foarte mult: pâine cu gem și câteva legume.

I: Ce-ți place și ce nu-ți place la alergare?

A: Nu-mi plac deloc urcările, cum am zis și mai devreme, dar și antrenamentul uneori, pentru că trebuie să alerg mult și des. Îmi place că alerg cu părinții. Și o altă parte bună este că îmi doresc foarte mult să alerg. Este o plăcere pentru mine. Îmi place că ies afară și că mă bucur de  soare.

I: Cum ți se pare experiența alergării în familie?

A: Sunt bucuros că alerg cu părinții, ei m-au învățat. Ne ajutăm unul pe altul, iar când am eu o cursă și ei nu aleargă, mă încurajează foarte mult și îmi dau sfaturi foarte bune.

I: Ce înseamnă alergatul pentru tine?

A: Alerg oriunde aș fi, chiar și la școala și în casă. Îmi place mult și mă distrez când alerg. Este ca o joacă, dar pe care o iau în serios.

I: Ce-ți place să faci în timpul liber?

A: Îmi place să ies afară cu câinele meu care are 4 luni. Tata își dorește ca și el să fie vegetarian, dar mai scapă din când în când și carne. Îmi place să jucăm jocuri în familie, de exemplu Rummikub, Monopoly, șah, Macao și să mergem în parc.

I: Pentru ce cursă te antrenezi acum?

A: Mă pregătesc pentru o cursă care va fi în septembrie. O să alerg 33 de kilometri. Am început deja pregătirile pentru ea.

Un program de mentorat creat de un elev de clasa a 6-a

Sandra, elevă în clasa a 6-a delta, a inițiat de curând un program de mentorat, Avenor Mentorship Programme (AMP), în cadrul căruia invită la școală persoane care pot împărtăși colegilor ei lecții de viață. Primul invitat a fost Tedy Ursuleanu*, supraviețuitoare a incendiului din Colectiv care le-a povestit elevilor noștri despre modul în care supraviețuirea i-a schimbat total mentalitatea, a transformat-o într-o persoană mai implicată social și civic și dornică să învețe lucruri noi și să-și depășească fricile. Vă invităm să aflați dintr-un text scris chiar de Sandra despre ce și-a propus să facă în acest program și despre ce a înseamnat această primă întâlnire pentru ea și pentru colegii ei.

Totul a pornit de la modul în care folosim rețelele sociale. Ele nu sunt neapărat un lucru rău, dar de cele mai multe ori nu au o influență bună asupra noastră. Lucrurile pe care le vedem pe Instagram sau Snapchat sunt divertisment și atât. Nu ne oferă mai mult. Chiar ne fac mai nesociabili. Copiii au nevoie de modele de la care pot învăța. Au nevoie de cineva care să îi îndrume în direcția potrivită. Acest proiect le oferă ocazia să afle lucruri importante în viață de la oameni care au învățat anumite lecții pe pielea lor.

Cum am ajuns la acest proiect? În clasa a 5-a mi-am dat seama cât de mult îmi place public speaking-ul, cât de puternic este în transmiterea informațiilor. Am conștientizat această pasiune în semestrul doi, când am început să pregătim discursuri în fiecare săptămână. Anul acesta m-am alăturat Consiliului Elevilor, loc în care sunt promovate proiectele elevilor. M-am gândit să profit de ocazie și să transform această pasiune într-un proiect, pentru că întotdeauna mi-a plăcut să învăț lucruri de la alte persoane, mai ales prin public speaking. Acea senzație că poți vedea persoana respectivă în viață reală și să îi observi emoția, să îi trăiești fiecare cuvânt, pentru mine este incredibil.

Am început să caut pe internet români care au făcut/trăit lucruri incredibile M-am uitat la diverse prezentări TED ținute în România. Am găsit discursul susținut de Tedy Ursuleanu la TEDx Bacău. Cred că de la prima ei glumă a început să îmi placă de ea: „Eu sunt Tedy, nu cum scrie aici TEDx ci y.” A urmat povestea ei de viață după Colectiv, care m-a emoționat profund. Eram deja foarte motivată să o aduc la Avenor și să o cunosc mai bine. Am scris o propunere de proiect, inclusiv o listă cu potențiali speakeri. Proiectul a fost aprobat, iar eu a trebuit să trec la treabă.

I-am găsit numărul de telefon pe pagina de Facebook. Mi-am făcut o lista cu lucruri pe care trebuia să le spun și am sunat-o. Nici măcar nu a stat pe gânduri și ne-a acceptat invitația. Chiar dacă a simțit de la telefon că eram un copil, a luat lucrurile foarte în serios. Mi-a cerut mai multe detalii pentru a face o prezentare cât mai aproape de ceea ce ne doream noi. În paralel, am pregătit posterul care anunța prezentarea și l-am lipit prin școală. Posterele s-au dovedit foarte utile. În următoarele zile toată lumea știa despre „doamna de la Colectiv” care o să vină să ne vorbească.

După câteva zile, a venit momentul prezentării realizate de Tedy Ursuleanu, o supraviețuitoare Colectiv, dar și una dintre cele mai optimiste și puternice persoane pe care le-am cunoscut vreodată. Prezentarea ei a fost foarte inspirațională, iar zâmbetul pe care l-a arătat în timp ce prezenta, făcea atmosfera foarte plăcută. Era exact ce mi-am dorit când am gândit proiectul. S-a observat efortul și dedicarea pe care l-a depus. Iar pentru asta, va avea mereu aprecierea noastră.

Din impresiile pe care le-am auzit, copiilor le-a plăcut foarte mult Tedy. Prezentarea nu i-a plictisit deloc, ceea ce m-a făcut foarte fericită. Am învățat de la Tedy să ne acceptăm așa cum suntem și să nu ne dăm bătuți. Un lucru foarte important, care chiar ne-a luminat pe toți, a fost că înfățișarea nu contează, ci personalitatea din spate. În plus, ne-a împărtășit motto-ul ei: „Dacă vrei cu adevărat să faci ceva, vei găsi o cale, dacă nu, vei găsi o scuză.”- Frank Banks.

Acest proiect mi-a dat ocazia să cunosc un om incredibil. Sunt foarte motivată să continui acest proiect, să cunosc alți oameni la fel de minunați care să ne inspire prin poveștile lor de viață.

*Puteți vedea imagini de la eveniment pe pagina noastră de Facebook

Interviurile Ioanei: Sportul și școala, în echilibru

Continuăm seria de articole săptămânale prin care vă invităm să descoperim împreună pasiunile și talentele membrilor comunității Avenor College. Inițiativa îi aparține Ioanei, elevă în clasa a 9-a la Liceul Avenor.

Theodor (clasa a 8-a) iubește fotbalul și se antrenează zilnic pentru a deveni un viitor star în acest sport. I se spune TH și e un exemplu pentru modul în care reușește să țină în echilibru antrenamentul pentru performanță și implicarea la școală.

Ioana: Spune-ne câteva cuvinte despre TH. Cum te-ai prezenta pe tine?

TH: Mă prezint muncitor, ambițios și îmi place să reușesc ceea ce-mi propun.

: Ai obținut rezultate excelente în fotbal și ai fost apreciat de multe echipe din Premier League în urma unui trial în Marea Britanie. Te-ai antrenat în luna iunie a anului trecut la Manchester City. Cum ți s-a părut această experiență?

TH: Mi s-a părut o experiență foarte plăcută deoarece am cunoscut persoane noi, locuri noi și tipuri de antrenamente diferite de cele din țară. A fost foarte prielnic.

I: Cu ce amintiri și noi abilități te-ai întors acasă?

TH: Mi-am dat seama că dacă vrei sa reușești, trebuie să muncești mult mai mult. Adică aici, în România, mă gândeam că este mult mai simplu, dar dacă vrei să ajungi în străinătate, nivelul de muncă trebuie să fie mult mai ridicat.

I: Ai vreun model în fotbal?

TH: Am mai multe modele, pentru că nu există om care să aibă toate calitățile. Așa că încerc să iau cât mai multe calități de la mai multi fotbaliști. Un exemplu ar fi un jucător chiar de la Manchester City,  Kevin De Bruyne, care îmi place pentru că, deși este un jucător foarte bun, este totuși modest și nu se laudă cu calitățile sale.

I: Pe ce post activezi și de câte ori te antrenezi pe săptămâna?

TH: Sunt mijlocaș central și mă antrenez la un club privat, „Sport Team”, de 5 ori pe săptămâna, iar în weekend am câte un meci.

I: Cum îți organizezi viața la școală și antrenamentele? Cum te ajută școala în această privință?

TH: Încerc să le țin într-un echilibru. Pentru mine, fotbal fără școală nu se poate, deoarece dacă te axezi doar pe fotbal, poate interveni o accidentare, iar dacă nu ai școală, nu mai ai ce să faci după în viață.

I: Care este cel mai bun sfat pe care ți l-a dat cineva?

TH: Cel mai bun sfat pe care l-am primit de la părinți și de la antrenori a fost să nu îi ascult pe ceilalți și să-mi urmez visul.

I: Ce este cel mai greu în fotbal după părerea ta?

TH: Cel mai greu în fotbal este să rămâi la nivel înalt. Să nu crezi că ai ajuns cel mai bun, ci să încerci să te menții acolo sus. 

Interviurile Ioanei: Lecțiile echilibrului

Continuăm seria de articole săptămânale prin care vă invităm să descoperim împreună pasiunile și talentele membrilor comunității Avenor College. Inițiativa îi aparține Ioanei, elevă în clasa a 9-a la Liceul Avenor.

Georgiana Socoliu, profesoară de istorie și dirigintă la clasele a 6-a, ne-a arătat că nu numai cunoștințele într-un anumit domeniu te fac un model pentru alții, ci și stilul de viață sănătos și mentalitatea pe care o ai. Vă invit să citiți o discuție despre echilibru, teatru, lecturi, dar și despre lecțiile istoriei și viitorul educației.  

Ioana: Spuneți-ne câteva cuvinte despre Georgiana Socoliu. Cum v-ați prezenta?

Georgiana Socoliu: Sunt un om care iubește viața, care se bucură de fiecare moment, un om care tinde spre armonie și care încearcă să învețe din fiecare experiență.

I: De-a lungul anilor am observat că aveți o înclinație către zona de dezvoltare personală. Cum îmbinați viața profesională cu acest aspect al vieții?

G.S.: Mi se pare că dezvoltarea personală joacă un rol important pentru că, dacă nu ai un echilibru interior, nu ai o înțelegere a lucrurilor și nu reușești să te înțelegi pe tine, nu ai cum să fii de ajutor celorlalți. Și pentru că permanent în viața mea am fost preocupată să fiu omul potrivit la locul potrivit, să-mi aduc contribuția și să am un impact în viața celorlalți mi-am dat seama că trebuie să încep cu mine. Mi-am dat seama că trebuie să mă autoeduc, să învaț să mă iubesc în primul rând pe mine, apoi să fiu de ajutor celorlalți. De asta sunt pasionată de yoga și îmi place foarte mult să meditez. Am momente în care sunt preocupată de mine, de regăsirea interioară și cred că nu poți să fii sub nicio formă de ajutor celorlalți dacă tu nu ești în armonie cu tine.

I: Am aflat de curând că practicați yoga. Ce aduce yoga în viața dumneavoastră?

G.S.: În primul rând îmi aduce sănătate și echilibru. De 2 ani de când merg săptămânal la yoga, nu mai am probleme cu zona cervicală, mă ajută foarte mult să îmi mențin un tonus, vitalitate și mă simt bine în pielea mea după aceste ședințe.

I: Ce alte pasiuni  aveți?

G.S.: Îmi place foarte mult teatrul. Încerc să mă duc cât de des pot. Ultima dată am fost la spectacolul lui Marius Manole „Demnitate”. Am fost la teatru și cu voi (clasa a 9-a, la „Titanic Vals” de Tudor Mușatescu), am mers și cu cu cei de la clasa a 11-a la „History Boys”, impresionant spectacolul.

M-am înscris și la clubul de lectură al părinților și profesorilor Avenor, unde citim lunar câte o carte. Este un prilej foarte bun să împartașești impresiile tale despre o carte, dar și să cunoști personalitați din lumea literaturii. Luna trecută, de exemplu, am avut o întalnire cu Iulian Tănase. Anul trecut, am avut șansa să o cunosc pe Ioana Pârvulescu, fiind fan și admirând-o foarte mult. Și acesta este un prilej de echilibru personal și dezvoltare personală.

 I: Din 4 în 4 ani preluați o clasă ca dirigintă. Ce diferențe se pot simți de la o generație la alta?

G.S.: Toți suntem diferiți, avem calitățile și aptitudinile noastre. E important să descoperi pe fiecare. În general, nevoile fundamentale ale elevilor nu sunt diferite și nu au fost diferite de la o generație la alta, în schimb, există diferite preocupări. Pentru toți există nevoia de recunoaștere, de valorizare, de relaționare, de dezvoltare pe toate palierele. Este important să îi cunoști, să dezvolți o relație cu copiii și să încerci să îi ajuți pe drumul lor, al cunoașterii și al viitorului.

I: Care este perioada preferată din istoria pe care o predați?

G.S.: Secolul XX, pentru că avem foarte multe mărturii, foarte multe documente. Avem foarte multe resurse, în primul rând. Pe de altă parte, sunt fascinată de Războiul Rece, adică de a doua jumătate a secolului XX.

I: Cu ce doriți să rămână elevii în urma orelor de istorie?

G.S.: Chiar dacă pare puțin deplasat argumentul „ca să nu repetăm greșelile din istorie”, eu cred în asta. Consider că trebuie să învățăm din istoriile personale ale marilor personalități. Eu sunt fascinată de jurnale, sunt fascinată de autobiografii. Cumva, fiecare are o poveste în viață și putem învața din experiențele lor. Aș vrea ca elevii mei să rămână cu o gândire critică, reflexivă, să analizeze din mai multe perspective, să vadă din mai multe puncte de vedere desfășurarea unui eveniment sau un anume context istoric și mi-ar plăcea să rămână cu o recunoaștere a valorilor naționale.

I: Ce sfat aveți pentru elevi?

G.S.: Îmi doresc foarte mult să-și găsească calea în viața, să-și descopere pasiunile, să găsească un echilibru interior, să se dezvolte în orice domeniu și-ar dori ei. Și, în general, să aibă o viața împlinită din toate punctele de vedere.

I.: Cum vedeți viitorul învățământului în următorii 5 ani?

G.S.: Depinde despre ce învătământ discutam și pe ce paliere. Eu cred că, în momentul de față, la nivel internațional este o revoluție. Este posibil să avem un învătământ în care să lipsească notele, axat mai mult pe proiecte de grup, pe colaborare, pe comunicare, pe interactiune, pe leadership și, cumva, finalitatea să nu fie neapărat într-o medie sau un examen, ci un proiect de grup care să integreze mai multe discipline și care să scoată în evidentă și capacitatea copiilor de a colabora, de a lucra unii cu alții, de a comunica, de a veni cu idei originale și creative.

Interviurile Ioanei: Visul actoriei

Continuăm seria de articole săptămânale prin care vă invităm să descoperim împreună pasiunile și talentele membrilor comunității Avenor College. Inițiativa îi aparține Ioanei, elevă în clasa a 9-a la Liceul Avenor.

Alessia, clasa a 5-a alfa, ne-a dovedit că are mult șarm și lipici la public. Își dorește să devină o mare actrița și deja a început să lucreze la acest vis. 

I: Spune-ne câteva cuvinte despre tine. Cum te-ai prezenta?

A: Sunt Alessia și mă consider o persoană ambițioasă. Dacă îmi propun ceva, încerc să duc acel lucru pâna la capăt și să-l fac așa cum mi-am dorit.

I: Ai jucat recent în filmul „Octav” și ai avut rolul Anei. Cum a început această poveste pentru tine?

A: Este o poveste foarte amuzantă. Stăteam cu mama pe terasă, și ea a găsit o postare pe Facebook că se caută o fată de 10 ani, cu părul lung, pentru a juca într-un film. Mama mi-a zis câteva cuvinte despre această postare, dar eu nu prea am înțeles despre ce era vorba, așa că i-am spus că nu vreau să merg la casting. După un timp, am început să cunosc povestea și m-am străduit să fac tot posibilul să ajung să joc în film.

I: Care este cea mai recenta realizare a ta?

A: Cea mai recenta realizare a mea este că am câștigat un premiu cu filmul „Octav”, drept urmare m-am bucurat foarte mult.

I: Ce s-a schimbat în viața ta după premierea filmului?

A: Nu s-au schimbat aproape deloc lucrurile. Prietenii au rămas aceiași și oamenii din jurul meu nu și-au schimbat comportamentul fața de mine.

I: Anul acesta ai început clasa a cincea, un an important. Cum te ajută școala să-ți dezvolți această pasiune pentru actorie?

A: Și profesorii și colegii mă susțin și sunt alături de mine mereu. Îmi place mult că avem activități cum ar fii public speaking și dicție.

I: Am văzut că ai călătorit mult prin țară în urma lansării filmului „Octav”. Care oraș te-a impresionat cel mai mult?

A: Cred că cel mai mult mi-a plăcut Craiova. Am stat într-un hotel foarte frumos unde puteam să stăm pe acoperiș și să admirăm împrejurimile.

I: Care este cel mai bun sfat pe care ți l-a dat cineva?

A: Cel mai bun sfat l-am primit de la Marcel Iureș. Mi-a spus să dau tot ce pot în orice aș face. Nu contează că nu-mi iese exact cum mi-am dorit, cel mai mult contează că am căpătat experiențe noi.

I: Care sunt planurile tale de viitor?

A: În primul rând, să iau note bune la școală și în al doilea rând, să se lanseze foarte bine filmul și campania „Octav”

I: Mulțumesc pentru timpul acordat. Succes în continuare!

Interviurile Ioanei: Cum se îmbină științele cu arta

Continuăm seria de articole săptămânale prin care vă invităm să descoperim împreună pasiunile și talentele membrilor comunității Avenor College. Inițiativa îi aparține Ioanei, elevă în clasa a 9-a la Liceul Avenor.

Intervievatul săptămânii este, de data această, unul dintre profesorii Avenor College. Cornelia David este profesoară de Biologie și Chimie în școala noastră, dar puțini dintre noi știm despre pasiunea sa: pictura.

I: Spuneți-ne câteva cuvinte despre dumneavoastră. Cum v-ați prezenta?

C.D.: Aș menționa 3 cuvinte: creativitate, empatie și ambiție.

I: Cum a început povestea dumneavoastră cu pictura?

C.D.: Povestea mea cu pictura a început de când eram foarte mică, deoarece mama mea era profesoară de desen și toata familia ei, unchi, mătuși, erau fie sculptori, fie profesori de arte. Există o poveste că am fi înrudiți cu pictorul Nicolae Tonitza, fiindcă bunicul meu din partea mamei se numea Toniţa, aşa cum se numea şi pictorul, de fapt. Însă nu e nimic dovedit, de aceea eu o iau drept o poveste de spus nepoţilor şi strănepoţilor, la gura sobei.

Îmi plăcea foarte mult să desenez chiar de când nu eram încă la școală și profitam de mama mea să o întreb cum să-mi pun pe hârtie ideile și cum să-mi iasă mai bine diferite lucruri. Această pasiune a devenit un refugiu: atunci când vreau să scap de toate gândurile, acesta e lucrul pe care îl fac.

III : Din ce vă inspirați în picturile dumneavoastră?

C.D.: Sunt anumite imagini care îmi plac foarte mult și îmi rămân în minte, fie că sunt din natura, filme, imagini pe care mi le imaginez din cărti sau uneori chiar din vise. Dacă există un vis care mă marchează, îmi rămân imaginile și le desenez.

I: Puteți să ne povestiți o întâmplare din viața dumneavoastră de elev?

C.D.: Există o poveste  despre care știu foarte puţini oameni, fiindcă mi-e greu să vorbesc despre ea. Tatăl meu fusese repartizat la un dispensar rural din Moldova, unde am făcut ciclul primar. O întâmplare de-atunci a fost că, într-o zi, o prietenă de-a mea de joacă a căzut dintr-un cireş, fracturându-şi ambele picioare, şi a fost adusă de urgenţă la cabinet, sub ochii mei. Mi-am dorit foarte mult atunci să pot face ceva pentru ea… orice. Întâmplarea face că, peste 30 de ani, ne-am reîntâlnit, în Ardeal. Fără ca eu să fi ştiut că este vorba despre fetiţa ei, o fostă elevă a mea a câştigat locul III pe ţară la un concurs de desen şi o tabără gratuită la Costineşti. Era vorba despre o familie cu mulţi copii, care nu şi-ar fi permis o vacanţă la mare. Această “coincidenţă” a fost o lecţie de viaţă pentru mine. Am învăţat că dacă pui suflet în ceea ce faci, ceea ce ţi-ai dorit se împlineşte mai devreme sau mai târziu, chiar dacă nu neapărat aşa cum te-ai fi aşteptat!

I: Vă amintiți de vreun profesor care v-a impresionat?

C.D.: Au fost mulți profesori care m-au marcat. Nu în domeniul artei neapărat… Primul care îmi vine în minte este profesorul meu de filozofie din clasa a 12-a. Acesta avea un stil foarte special de a preda în sensul în care la începutul orei mergeam în pădure și ne întreba cum am interpreta sunetele pe care le auzim, ce legătura există cu poemele lui Eminescu despre natură. În felul acesta, ora devenea foarte atractivă.

I: Care este cel mai bun sfat pe care l-ați primit?

C.D.: Dacă mă gândesc la carieră, fosta mea profesoară de matematică, care era idolul meu din copilărie  și cu care am lucrat ulterior, mi-a spus că atunci când esti profesor să nu te bazezi pe nimeni în afară de copii. Nici măcar pe ce spun ceilalți colegi, nici pe sistem, ci pe feedback- ul pe care îl primești de la elevi.

I: De ce biologie, chimie și nu artă?

C.D.: Mi-am pus și eu această întrebare când am dat admitere la facultate. Mi-a plăcut și biologia foarte mult, îmi doream să aflu secretele vieții când eram mică. Pe de altă parte, nu am vrut să fac din arte o meserie. Am vrut să păstrez libertatea de a desena sau picta exact ceea ce vreau; nu neapărat la comanda cuiva sau într-un stil impus.

I: Ce culoare vă aduce aminte de copilărie?

C.D.: Verde! E vorba de verdele crud din satul bunicilor mei dinspre tata, la poalele munțlor Făgăraș, primăvara, intretăiat de mov de nuscele. Aceleași meleaguri unde a copilărit și pe care le-a descris Octavian Paler în scrierile lui.

Interviurile Ioanei: Emoțiile unui dansator

Continuăm seria de articole săptămânale prin care vă invităm să descoperim împreună pasiunile și talentele membrilor comunității Avenor College. Inițiativa îi aparține Ioanei, elevă în clasa a 9-a la Liceul Avenor.

Personajul pe care vi-l prezentăm în această săptămână este Ștefan din clasa a 6-a omega, un copil care iubește școala și dansul. Ștefan ne-a uimit cu numărul de dans prezentat la Avenor’s Got Talent anul trecut. La începutul acestei săptămâni ne-am bucurat să-l revedem pe scenă la Interschool Talent Show. L-am admirat pentru încrederea și talentul afișat, drept urmare am decis să aflăm mai multe despre el și pasiunea sa pentru balet.

Ioana: Spune-ne câteva cuvinte despre Ștefan. Cum te-ai prezenta pe tine?

Ștefan: Îmi place foarte mult matematica și să dansez. Sunt un băiat conștiincios, căruia îi place școala și să învețe lucruri noi. Respect tot timpul regulile.

I.: Cum ți-ai descoperit pasiunea pentru dans?

Ș.: Când eram mic, nu-mi plăcea deloc să dansez. Mama mi-a spus că atunci îmi doream să devin ceasornicar. Apoi, sora mea Laura a început să ia cursuri de balet și dans, așa că mi-am dorit și eu să fac asta. Aveam 5 ani atunci. Mereu mă luam dupa sora mea, cum dansa ea și prietenele ei (nu prea erau băieți). Dar după un timp, Laura s-a lăsat și am continuat doar eu, pentru că am realizat că sunt făcut pentru dans.

I.: Care este cea mai recenta realizare a ta?

Ș.: În noiembrie, am participat la primul meu concurs „Stelele Aurii” la Palatul Copiilor, unde am dansat primul meu solo, o variație din opera Giselle, „Prietenii”. Sunt foarte mândru că am putut să ma urc pe scena fară să-mi fie frică și să reușesc să iau locul 3.

I.: Ce-ți place cel mai mult la dans?

Ș.: Îmi place că prin dans îmi pot exprima emoțiile. Desigur că există și technici grele, dar eu totuși reușesc să mă relaxez și să mă exprim liber.

I.: Care este cel mai bun sfat pe care l-ai primit?

Ș.: Profesorii mei de dans mi-au spus să nu mă dau niciodată bătut și săcontinui să dansez, pentru că am evoluat foarte mult în acest domeniu.

I.: Cum îți împarți timpul? De câte ori te antrenezi pe săptămână?

Ș.: Mă antrenez de 3 ori pe săptămână: lunea, miercurea și sâmbăta. Sâmbata dansez numai contemporan și jazz.

I.: Clasic sau contemporan?

Ș.: Contemporan. Pentru că nu există așa multe reguli (tehnici), așa că pot să dansez liber.

I.: Mulțumesc pentru timpul acordat. Mult succes în continuare!

Experiencing a public speaking competition

Ada (4 alfa), Ingrid, Maria and Alessia (5 alfa) represented Avenor College at the most important public speaking event for children aged 8 to 11 from Bucharest, the Junior Public Speaking Competition, organised by the English Speaking Union at the end of January.

Ingrid describes in the text below how it felt to prepare and be part of this competitions and how all of them learned from it:

It all started when the public speaking competition was announced. At first, I said to myself „why not?”. However, my challenge was the quote that my speech was supposed to be about – „Unless someone like you cares a whole awful lot, nothing is going to get better. It’s not.” (From The Lorax by Doctor Seuss). I was thinking about it every day, but no ideas came to my mind, so I thought I was not going to participate.

Only one girl from our class wanted to be part of the event and had a great idea. Her name is Maria and she spoke about ecology and nature. I was very impressed with her initiative so I thought it would be cool if I talked about this too.

The problem was that I am not keen on copying other people’s ideas. I decided not to compete in the end. I tried to help my classmate who wanted to try to go to the competition, but we had zero ideas.

 

Finding inspiration

Then, the holiday came and I had a very serious conflict with a friend. I was really frustrated, but now I’m really thankful for that event. You may wonder why. Well, that argument proved to be what I needed for the topic of the competition. I was excited, so I started practicing my speech.

I presented it in front of my class and teacher and, at the beginning, I was quite nervous about it. In the end, it was okay.

My awesome friend had brainstormed original ideas and she was going to participate, too. Me, Maria and Alessia were really glad that we were going to go through this experience together. But the hard times were just about to come.

The three of us and another girl who is one year younger than us, Ada, prepared a lot for this together with our teacher, Miss Cristina Bumboiu. We practiced at school, at home, in front of our class and after classes. This was the very important essence of our journey. When the big day came, we were all together.

 

The stress and excitement of the competition

Maria was not nervous. She was really confident, whereas I and Alessia were sweaty and stressed. Unfortunately, I did not have the chance to talk with Ada about it.

Maria and Ada had been assigned to a room where there were no other Avenor students. I, however, had the luck to have my friend Alessia with me. Just before going in front of the public, I felt like my heart was going to explode. I had my speech with me, and I was the only one from the whole room who was holding the paper. It was a bit embarrassing, I guess.

Alessia presented her brilliant speech about comparing friends with books and then we both talked with Maria. We were still happy, even if we thought we had not been the best.

And now I bet you’re excited to read the happy ending. Well, I might disappoint you: there is a happy ending, but it might not be quite what you were expecting. The judicators gave the prizes to the winners. As for us, we were all offered certificates: me, Alessia, Maria and Ada. If you consider this a sad ending and if you think our journey was pointless, let me say you’re wrong.

 

Learning from the journey

Firstly, the experience was important. We had the chance to see other competitors like us and we had the chance to learn very important things about public speaking. Now, I bet we will be able to speak in public while feeling relaxed and confident.

Secondly, we had fun together. We watched all sorts of children talking about different things and I was impressed when I saw how confidently the eight-year-old children were talking.

Lastly, I want to thank my teacher for helping me learn how to create a speech and for preparing me for the competition, my three friends for joining me in this experience and my parent for all their support.

I hope that after reading the whole story, you now understand why I call this a happy ending.

The story of the 2018 Interschool Talent Show Charity Fair

The story of the 2018 Interschool Talent Show Charity Fair 

Following the success of the Avenor Charity Fair in December 2017, Avenor International High School students are organising a new charity event to help children from families with low income to have access to education. This is their story.

Every year, the Interschool Talent Show brings together talented children from various international schools in Bucharest. Both children and parents attend this event to watch a display of magical moments performed in front of a large audience and a jury made up of professionals from the music and dancing industry.

For the second year in a row, Avenor College had the pleasure to organise the event. This year, the event will also have a strong charity component, offering guests the opportunity to contribute to giving children from disadvantaged families a chance to a brighter future.

Following the success enjoyed in organising the Avenor Charity Fair in December, we, Avenor International High School students, are happy to put together a new Charity Fair that will be open throughout the duration of the show in the lobby of the event venue. Guests will be invited to purchase delicious snacks and beverages prepared by us or to simply make a donation. All the funds raised at this event will be donated to “Inima de Copil” Foundation for the project “One village, one child”, a scholarship programme helping children who come from families with low income and have good results in school to continue to have access to education.

Why we care

So many children in Romania have their right to a good education taken away due to the financial difficulties of their families. Gifted children are unable to access their full potential and thus it gets lost. We cannot possibly relate to their life stories because we, compared to them, are privileged. We get to go to private schools and access the highest possible levels of education. Our parents can go to sleep at night knowing they have cared for all the needs of their children, unlike the parents of the children who can’t even afford the bus ticket to the nearest public school. Together we can help those families by helping those who have already taken action.

“Inima de Copil” Foundation has been helping children in Romania since 1996. The Foundation’s projects include introducing free transportation for children who couldn’t go to school because they lived too far away, workshops for those who were unable to receive any type of education, free rent for children from the rural areas going to high school or university in larger cities and many more. 

How you can help

“Inima de Copil” was founded by people who decided to act and contribute to a real, significant change. We, Avenor International High School students, decided to take action as well. Starting up multiple charity events, including this one, we are raising money to help the Foundation help children in need.

There will be a lot of work and effort on our part, but we wish to make a change and we know it has to start with each of us. With your help, we can support the Foundation offer gifted children a chance to education and building a better future.

We are looking forward to seeing many of you on Monday, February 12, 5 pm at „Ion Manu” Cultural Center in Otopeni to enjoy the show and contribute to making a difference.

Interviurile Ioanei: Invitație în lumea Mayei

Începem astăzi o serie de articole săptămânale prin care vă invităm să descoperim împreună pasiunile și talentele membrilor comunității Avenor College. Inițiativa îi aparține Ioanei, elevă în clasa a 9-a la Liceul Avenor.

Protagonista primului interviu din această serie este Maya (foto sus), elevă în clasa a 10-a la Liceul Avenor, o adolescentă foarte talentată și populară, fapt dovedit și de câștigarea premiului de popularitate la ediția 2017 a show-ului „Avenor’s got talent”.

Ioana Andrei: Spune-ne câteva cuvinte despre Maya. Cum te-ai prezenta pe tine?

Maya: „Maya este o fire prietenoasă, empatică și care nu înțelege majoritatea timpului nimic din ceea ce se întamplă în viața ei!”

I.A.: Care este cea mai recentă realizare a ta?

M: Cea mai recentă realizare este că de câteva luni trimit articole pentru site-ul A-List Magazine, care este site-ul Andreei Esca. Din când in când se mai postează acolo materiale scrise de mine.

De curând am scos un cântec cu Gașca Zurli care se numește „Spune, Moș Crăciun” și care este un cântec foarte frumos. Mă bucură foarte tare faptul că fac acest proiect cu mama și că pe 6 decembrie, de exemplu, am fost la „Neața cu Razvan și Dani”. Cântecul s-a lansat pe 3 decembrie la Europa FM, la matinal la „Dimineața Zurli” cu mama – Mirela Retegan. E o experiența chiar foarte bună pentru mine, pentru că o să merg la toate evenimentele pe care le au cei din Gașcă. O să fie o experiență nouă și foarte interesantă și de aceea consider acest cântec ca fiind una dintre cele mai recente și importante realizări ale mele.

I.A.: Care este cel mai recent hobby al tău?

M: Începe să-mi placă foarte mult să desenez și să pictez, iar Miss Sorana (Sorana Grigoraș – profesoară de arte de la Avenor College) m-a împins în directia aceasta pentru că odată cu IGCSE-ul (examenul de la finalul clasei a 10-a în sistemul Cambridge) a trebuit s-o fac. Mi-a plăcut să fac aceste activitați de când eram mică, doar că m-am lăsat, iar acum începe să mă prindă din nou și să-mi placă din ce în ce mai mult. Aș sta ore întregi în clasa de arte.

I.A.: Se împlinește aproape un an de când ți-ai deschis blogul – Mayatown. Cum ți-a venit ideea să creezi această „lume” a ta?

M: Eu mi-am dorit întotdeauna să am o platformă și, sincer, în primă fază am zis că vreau să-mi fac un cont de YouTube (pe care o să-l creez, este în plan pentru anul viitor), dar mie îmi place foarte mult să scriu, fac asta de când mă știu, iar de citit îmi place tot așa, foarte tare, și pur și simplu am simțit nevoia să împart cu lumea întreagă toate ideile și sentimentele mele pentru că eram sigură că nu sunt singura care simte și crede anumite lucruri.

I.A.: Ce ne poți spune că ai învațat după un an de experiență?

M: Cred că am învațat mai multe despre mine decât despre orice altceva, pentru că eu am momente în care postez în fiecare săptămână și perioade în care nu postez timp de câteva luni. Cred că am învațat că dacă vreau să scriu, scriu. Eu vreau să devin jurnalist, pe lângă actrița, și cred că am avut un început foarte bun. 

I.A.: Care este cea mai frumoasă surpriză pe care ți-a făcut-o cineva?

M: Anul trecut de ziua mea, când am împlinit 16 ani, mama mi-a spus că, din păcate, anul acela avea un turneu și că nu poate să mă ducă nicăieri (noi avem o tradiție ca, în fiecare an de ziua mea sau în jurul zilei mele de naștere, să mergem într-o țară la un concert).  A spus că o să merg cu ea la Satu Mare pentru că măcar o să fiu plecată în locul unde m-am născut, pentru prima dată în 10 ani. Și m-a pus să împachetez, iar eu mă uitam pe vreme și am văzut că la Satu Mare o să plouă și o să fie frig, dar ea îmi tot zicea să împachetez chestii lejere, de vreme caldă. Am ajuns în aeroport și nu înțelegeam de ce nu scrie nicăieri – zbor către Satu Mare, dar apoi mama mi-a întins biletele către Barcelona la concertul Adele. Și cred că asta a fost cea mai frumoasă surpriză din viața mea de până acum.

I.A.: Care este cel mai bun sfat pe care ți l-a dat cineva?

M: Cred că cel mai bun sfat l-am primit de la mama. Uneori, am senzația că dacă sunt înconjurată de anumite persoane trebuie să mă schimb, doar că am realizat că asta îmi face mai mult rău și atunci mama mi-a spus că este mai bine ca eu să fiu bine! Și atunci, persoanele care nu mă plac sau nu mă accepta așa cum sunt sau care își doresc ca eu să mă schimb în fața lor, nu merită să fie în viața mea și atunci, eu sunt cea mai frumoasă, cea mai bună și cea mai sănătoasă persoană pentru mine.

I.A.: Care sunt planurile tale de viitor?

M: Planurile mele de viitor sunt destul de complicate pentru că eu îmi doresc să devin actriță și îmi doresc asta de când sunt mică (întotdeauna am avut o plăcere pentru acest domeniu), doar că, de când cu blogul meu și de când cu toate relatările mamei mele din viața ei de jurnalist, am început să mă apropii foarte tare de ideea asta și să-mi doresc foarte tare să încep să scriu pe platforme mult mai mari și despre lucruri mult mai serioase. Dar înainte de asta, logic, îmi doresc să merg la facultate și îmi doresc să o fac în State, la New York mai exact. Nu știu concret de ce în New York, doar că mă simt atrasă de acel loc.

 M: Mulțumesc pentru timpul acordat și îți doresc mult succes în tot ceea ce faci.

Interviul pe care Ioana (stânga) i l-a luat Mayei este primul dintr-o serie dedicată pasiunilor membrilor comunității Avenor